
Nautul, numit de indieni “channa dal”, este un ingredient ce contine multe proteine si fibre. Aici este combinat cu orez, care contine carbohidrati cu amidon. In India, unde majoritatea populatiei este vegetariana, combinatia de orez cu naut, sau cu linte, este extrem de apreciata pentru valoarea nutritionala.
Preparatul de fata poate fi servit ca atare, sau ca garnitura pentru un curry pe baza de carne.
Bucatarie: indiana
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 10 minute, plus inmuiere si scurgere
Timp de gatit: 15 minute plus odihna
Ingrediente:
1 cana cu orez Basmati
1/4 cana cu naut, din cutie, bine scurs si spalat
1 lingura de suc de lamaie
1 ardei iute verde, curatat de seminte si tocat marunt
1 lingurita de seminte de mustar
1 lingurita de seminte de chimion
1 lingura de seminte de coriandru
1-2 ardei iuti rosii, uscati
1/2 lingurita de seminte de schinduf
2 foi de dafin proaspete
1 lingura de ulei de floarea-soarelui
frunze proaspete de coriandru (sau patrunjel), tocate
cateva frunze proaspete de coriandru, pentru ornat
sare
piper negru, proaspat macinat
Instructiuni:
Se spala orezul in cateva pe, pana ce apa se scurge curata. Se lasa apoi la inmuiat 30 de minute si apoi se scurge bine. Se pune orezul intr-o oala, se adauga 2 cani de apa rece si se sareaza. Se amesteca, se da in clocot, apoi se micsoreaza flacara la minim, se acopera oala si se lasa sa fiarba foarte incet, timp de 12 minute, fara a se da capacul deoparte si fara a se amesteca orezul. Se stinge flacara si se lasa orezul sa stea, acoperit alte 12 minute. Se scoate capacul si se afaneaza orezul cu o furculita.
Se incinge o tigaie la foc mic-mediu. Se prajesc uscat, timp de 30-35 de secunde, semintele de schinduf si coriandru, plus ardeii iuti uscati. Se iau de pe foc si se lasa sa se raceasca 5 minute. Se piseaza cat mai fin intr-o piua.
Se prepara un “baghar” (sau “tadka”, ori “tarka”), adica un ulei aromat. Se incinge uleiul intr-o tigaie si se adauga semintele de mustar si de chimion. Cand uleiul incepe sa sfaraie, se adauga ardeii iuti verzi si foile de dafin. Se amesteca. Se adauga mixtura de condimente pisate si se prajeste, amestecand continuu, timp de 2 minute.
Se adauga in tigaie orezul, frunzele de coriandru si nautul si se amesteca. Se stropeste totul cu suc de lamaie si se potriveste de sare si piper. Se serveste ornat cu frunze de coriandru.
You Should Also Check Out This Post:
- Fotografii de pe papamond (1)
- Pe scurt despre tsire
- Ardei umpluti cu orez
- „Reţeta anului 2011”
- Pui cu sos de vin si struguri
More Active Posts:
- Intrebari-Raspunsuri (848)
- Concurs cu premii de la Singer România! (515)
- Mos Craciun vine cu daruri de la Pyramis (317)
- Concurs: recunoaşteţi alimentul din imagine? (131)
- Concurs: recunoaşteţi alimentul din imagine? (124)
- Ce înseamnă “bucătărie naţională”? (117)
- Ultima masă (110)
- Beah! (99)
- Eu nu înţeleg! (83)
- Am un public extraordinar! (80)














Am mancat ceva asemanator la niste prieteni indieni, la Madrid. Nu mi-a venit sa cred cat poate fi de aromat uleiul acela in care se prajesc cateva seminte. Ei il numeau tarka si cred ca au pus coriandru in loc de mustar, dar nu sunt sigura.
Oricum, ma bucur ca ai postat reteta aceasta, mi-a adus aminte de lucruri placute.