Acest termen a început să fie folosit pe scară largă şi la noi abia în ultimii 10-15 ani şi stârneşte încă destule confuzii. Am prieteni care deschid câte o carte de reţele la capitolul numit FRUCTE DE MARE şi se miră că găsesc multe reţete cu… peşte. “Păi, se întreabă ei, unde sunt calmarii şi caracatiţele? De ce găsesc aici o grămadă de peşti?

Şi eu am folosit adesea denumirea “peşte şi fructe de mare”, care este un pic redundantă, pentru a denumi această categorie de ingrediente în scopul de a fi clar înţeles de toată lumea. Profit de ocazie ca să încerc să lămuresc, culinar vorbind, nu doar acest termen, ci şi alţii înrudiţi şi deopotrivă stârnitori de confuzii, cum sunt CRUSTACEE, MOLUŞTE, CEFALOPODE şi ECHINODERME.

Ca termen culinar „crustacee” denumeşte animelele marine şi de apă dulce care servesc drept alimente (creveţi, crabi, langustine, homari, scoici, midii, stridii, calmari, arici de mare, sepii, caracatiţe etc., dar şi melci, raci şi broaşte). Unele dintre aceste vieţuitoare sunt de fapt moluşte (scoici, midii, stridii, caracatite, sepii, calmari), batracieni (broaste), echinoderme (arici de mare), gasteropode (melc) dar aceste denumiri sunt evitate în meniuri sau reţete, pentru a evita ca mesenii şi clienţii să facă asocieri ce ar putea avea efect contrar stârnirii apetitului.

Ca termen ştiinţific „crustacee” denumeste animalele acvatice cu corpul alcătuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasă (creveţi, crabi, langustine, homari), „moluşte” denumeşte animalele cu corp moale, închis cel mai adesea într-o cochilie (scoici, midii, stridii), dar şi clasa aşa-numitele „cefalopode” (calmari, sepii, caracatiţe), iar „echinoderme” denumeşte animalele cu schelet extern, calcaros, format din plăci (arici de mare). Acestea din urmă se întâlnesc mai rar, mărturisesc că nu am văzut niciodată arici de mare, dar, dacă tot am adus vorba despre păpici provenite din mare, nu pot să le ignor.
Sursa foto: www.montereygourmetshops.com
Termenul „fructe de mare” este privit diferit. Europenii în general îl aplică vieţuitoarelor marine cu excepţia peştilor, balenelor şi delfinilor, deci alt oricărui animal marin, sau plantă marină, consumat(ă) ca aliment. Această clasă de ingrediente ar include deci algele şi crustaceele marine (termen care, din punct de vedere culinar, cum am văzut mai sus, include şi moluştele – cu clasa cefalopode cu tot – şi echinodermele).

Bineînţeles că şi aici anglofonii fac tot posibilul ca să contribuie şi ei la „marea zăpăceală”; nu se mulţumesc să conducă pe partea greşită a drumului, să măsoare lungimile în inch, distanţele în mile, iar temperatura în grade Fahrenheit, ci folosesc altfel termenul „fructe de mare”. Ei denumesc astfel, prin extensie, şi peştii si chiar animalele şi plantele comestibile care trăiesc în apă dulce. Nu sunt insă sigur dacă şi mamiferele gen balenă şi delfin intră la aceeaşi categorie.

Lăsând gluma deoparte, cred că este util să ştim şi cele spuse în ultimul paragraf, mai ales dacă vrem să facem o traducere de la ei la noi, sau invers; documentaţia culinară în limba engleză este cea mai bine reprezentată, depăşind-o net pe cea în limba franceză, nu doar pe internet, ci şi pe suport carte şi CD.

În concluzie, sper să apreciem şi mai mult fructele de mare, acum când ştim cu precizie cu cine avem de-a face!

Bibliografie:
DEX
Ana Maria Gal: „Alimente şi preparate culinare din bucătăria românească şi internaţională”
en.wikipedia.org