Sunt curios. Iata motivul, singurul, pentru care scriu acest articol. Sunt curios care anume preparat culinar vă place cel mai mult… dar cu adevărat cel mai mult. Nu vreau să mă uimiţi cu un preparat deosebit de rafinat şi cu denumire alambicată, gen: „fricassée de fazan cu inimi de anghinare şi sos spumă de sparanghel”, vreau adevărul adevărat, adică cel mai cinstit răspuns posibil la întrebarea ce urmează descrierii unei situaţii prezumtive.

Situaţia este aceasta: să presupunem că sunteţi, Doamne fereşte!, în celula condamnaţilor la moarte şi aveţi dreptul la îndeplinirea unei ultime dorinţe. Să presupunem că această dorinţă ar fi o ultimă masă, ceva, un preparat, un desert, o supă, orice. O chestie comestibilă şi care vă place teribil de mult, dincolo de logică, ceva care vă face să vă simţiţi fericiţi, recunoscători şi sătui.

Întrebarea este aceasta: ce aţi alege? Poate ceva cunoscut în ultimii ani, sau zeci de ani, de când aţi devenit adult? Poate ceva din copilărie, gătit de mama acasă? Poate ceva ce vă gătiţi singuri?

Ştiu că este greu de răspuns, dar ar fi o temă de discuţie extrem de interesantă. Eu, de pildă, ce aş răspunde? Sunt dator s-o fac, căci trebuie ca cineva să spargă gheaţa şi corect este ca acela să fie exact cel care vă „instigă”. Probabil vă aşteptaţi să-mi doresc vreun curry thailandez, picant şi aromat, sau un pui tandoori, sau vreo salată colorată, aromată şi presărată cu seminţe de susan prăjite. Toate sunt foooaaarte bune şi când mă gândesc la ele deja îmi plouă în gură. Totuşi nu acestea ar fi răspunsul.

Răspunsul meu, cel mai sincer, adică „pe bune” rău de tot, ar fi plăcintă cu mere, aşa cum o făcea mama. Aş mesteca-o şi aş închide ochii amintindu-mi de vremurile când eram mic, mult mai mic decât copiii mei de acum, când părinţii mei erau tineri, ceva mai tineri decât copiii mei de acum, când eram lipsit de griji şi atât de fericit încât nici nu ştiam că voi rememora acele momente peste zeci de ani şi voi zâmbi cu ochii umeziţi la amintirea lor.
Da, banala plăcintă cu mere, amestecată cu puţină gutuie rasă, “împănată” cu o mână de stafide şi aromată cu un strop de scorţişoară. Cred că ar fi minunată ca ultimă masă.