Partea 1: Piaţa Miniş – Bucureşti

Nu vă miraţi, pieţing-ul este shopping-ul meu. Nu mă atrag deloc magazinele cu îmbrăcăminte, cosmetice şi bijuterii, eu mă simt bine în pieţe, sau cel puţin în unele dintre ele. Am remarcat cu îngrijorate că sunt, ca şi mulţi alţii probabil, prizonierul tabieturilor. Asta înseamnă că frecventez foarte des doar 1-2 pieţe aflate foarte aproape de casă, în timp ce ignor altele, mult mai mari, mai bine aprovizionate şi mai ieftine, doar pentru că trebuie să mă abat de la traseele mele obişnuite.
Piata Minis - Bucuresti

Am hotărât deci să-mi lărgesc orizontul pieţar şi m-am deplasat, cu aparatul foto de gât, în Piaţa Miniş. În urmă cu 5-6 ani locuisem în apropierea ei, aşa că nu-mi era total necunoscută, dar în atâţia ani lucrurile şi oamenii se schimbă.
Piata Minis - Bucuresti
Oameni buni, piaţa mi-a plăcut. Este alcătuită în acel sistem, practic zic eu, în care halele cu tarabe sunt înconjurate cu magazine alimentare (măcelării, brânzeturi, băcănii, brutării etc.) şi altele cu vase, electro-casmice şi diverse alte lucruri.
Tarabele cu vegetale sunt situate în locuri acoperite, ceea ce creează un efect de seră destul de neplăcut. Cum am făcut 2 paşi în interior m-am şi simţit brusc scăldat în transpiraţie; era cald şi foarte umed. În plus, acoperişul modifica şi culoarea luminii, cel mai adesea aceasta bătând în galben, lucru ce nu face bine pozelor, căci necesită o „photoshop-eală” suplimentară.
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Tarabe multe şi bine aprovizionate, cu preţuri substanţial mai mici decât în alte părţi, lucru ce explică probabil afluenţa mare de persoane în vârstă, mişcându-se foarte încet, trăgând după ei diverse cărucioare pentru cumpărături. Adesea poţi vedea cupluri de septuagenari, ţinându-se de mână, cu câte o sacoşă în mâna liberă, mergând încetişor de la o tarabă la alta şi consultându-se între ei pe şoptite. Cupluri atât de vechi, încât partenerii au ajuns să semene unul cu celălalt şi să se înţeleagă din gesturi sau doar din 2-3 vorbe.
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Comercianţii de la tarabe par a fi chiar producători. Este adevărat că unii vând şi fructe din Grecia, sau ardei graşi din Spania, dar cei mai mulţi au palmele bătătorite de muncă şi chipurile acelea asprite de soare şi vânt, pe care le au cei ce muncesc în aer liber. Cei mai mulţi sunt amabili, cu zâmbetul pe buze, bine informaţi despre ceea ce vând. Mulţi sunt curioşi, lucru dovedit şi de dialogul pe care l-am avut cu mai mulţi dintre ei:
„Buna ziua, vă deranjează dacă fac nişte poze?”
„Pozaţi în linişte. Da’ la ce vă trebuie? Le daţi la ziar?”
„Nu, le pun pe internet.”
„A, pe un sait?”
„Da, pe un sait.”
Bun, deci ţăranii noştri, mă rog, cei care vin cu marfă la oraş, au auzit de Internet şi de sait-uri. Mi-a părut rău că n-am zis „blog”, nu m-ar fi mirat să ştie despre ce este vorba.
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Nu vreau să insist foarte mult asupra ofertei de produse, o puteţi vedea şi din fotografii, dar doresc să punctez două lucruri care mi-au plăcut în mod deosebit.
Piata Minis - Bucuresti
Primul sunt nişte roşii mici, de formă alungită, ca o combinaţie între roşiile cherry şi prunişoare. Mi s-a dat să gust una dintre ele şi, credeţi-mă, avea un gust divin, aşa cum mi-l aminteam la roşiile mâncate în copilărie. Cu adevărat extraordinare! Preţ: 6 lei/kg. Am întrebat-o pe femeia care le vindea de unde sunt roşiile. Mi-a zis numele unei comune de lângă Giurgiu.
„Ce fel de sămânţă aţi folosit?” – am insistat eu.
„Israeliană.” – mi s-a răspuns.
Mărturisesc că mă aşteptam să fie italiană, grecească, turcească sau spaniolă, dar fie şi israeliană. Roşiile sunt de mare excepţie, le mănânci goale şi nu te poţi opri.
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Al doilea lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost oferta de verdeţuri aromate. Nu doar banalele, dar atât de minunatele, pătrunjel, leuştean şi mărar, dar şi tarhon, busuioc verde şi roşu, cimbru, mentă, cimbrişor, levănţică. Am cumpărat o tufă mare de busuioc (preţ 2 lei, faţă de cei 6-8 lei în supermarket, aruncaţi pe un pliculeţ care conţine de 20 de ori mai puţine frunze decât tufa mea) şi m-am băgat în vorbă cu vânzătoarea, o femeie cu privirea vioare, cam de vârsta mea.
„Ce faceţi cu busuiocul ăsta acasă? La ce îl folosiţi?”
„La mâncare.” (??? Deja îmi venea s-o iau în braţe)
„Nu-l puneţi la candelă, sau sub pernă?”
„Nu, mama îl punea, eu nu. Eu gătesc cu el.”
„Şi cum gătiţi cu el?”
„Îl punem la sosuri.”
„Sosuri de roşii?”
„Da, dar nu numai. Cel mai mult ne place la paste.” (!!!)
Nu-mi venea să cred urechilor. Am rugat-o să-mi pozeze şi am plecat încântat. O discuţie similară, în Piaţa Domenii, acum vreo 2 ani, strânsese în jurul meu o duzină de persoane care se minunau că busuiocul se pune în mâncare. Ei nu auziseră de aşa ceva. Acum nimerisem o cu totul altfel de persoană, lucru ce mi-a ridicat moralul.
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
Piata Minis - Bucuresti
În concluzie, dacă nu vă deranjează înghesuiala şi bătrâneii care se mişcă în reluare, dacă suportaţi căldura de sub copertine şi, mai ales, dacă vreţi o piaţă bună şi cu preţuri accesibile, Piaţa Miniş este unul dintre locurile care ar putea să vă dea satisfacţie. Nu uitaţi de roşiile acelea, luaţi şi o să mă pomeniţi!

În aceeaşi serie de articole:
Piaţa Traian
Piata Traian – partea 2