Acest articol ţine locul celui de mâine. Mâine este ajun de Crăciun şi nu se face să vin cu un astfel de titlu. Aşa că îl public astăzi, căci trebuie neapărat să mă descarc, aşa cum ar face cineva care este dezamăgit şi un pic furios.
Vă povesteam într-un articol anterior despre un mic magazin, situat în Piaţa Traian, şi vă semnalam câteva produse deosebite, cele mai multe româneşti. Apropo de titlul articolului, locul nu părea a puţi, ba din contră, mirosea mereu frumos: a mezeluri bune, a brânzeturi de calitate, a pasteis de Nata şi a ştrudel cu mere, a uleiuri presate la rece şi a alte bunătăţuri.
Mărturisesc că era un loc unde mergeam cu plăcere, nu doar fiindcă îmi era la îndemână; vânzătorii erau amabili şi volubili, glumeau cu clienţii şi se mişcau repede, magazinul era curat şi dichisit, preţurile acceptabile.

Dar, de ajuns cu aducerile aminte. Ieri am fost acolo să cumpăr nişte piept de raţă; magazinul însă… dispăruse. Prima dată am crezut că a dat faliment şi m-am mirat, căci mereu era plin de lume iar marfa chiar se cumpăra. Am întrebat în stânga şi în dreapta şi am aflat că personalul cel vesel şi vorbăreţ (un şef şi două ajutoare) îşi furase patronul bulgar cu aproape 15.000 de euro. Ca urmare, patronul trăsese obloanele, iar spaţiul era deja preluat de alt comerciant. Cât de ieftină este cinstea şi onoarea la noi: cam 5.000 de euro de cap de hoţ.

Am rămas perplex. Nu-mi venea să cred că don’ Nicu, mustăciosul cel simpatic cu care glumeam mereu, care mă saluta de fiecare dată ca pe un prieten, care oferea clientelor câte o floare, care se întrecea în curtoazie era, de fapt, un banal hoţ. Se pare că sub parfumurile plăcute ale magazinului plutea şi „putoarea” hoţiei, nesimţirii şi minciunii.
Eu nu o simţisem. Mi-e ciudă pe mine; am trecut de 50 de ani şi tot nu sunt în stare să „citesc” oamenii. Reuşesc mai mereu să fiu dezamăgit. A murit nu doar un magazin dichisit, cu marfă bună, ci şi (iarăşi) puţin din încrederea mea faţă de semeni.