Personal nu mă omor după pizza. Cred că mănânc una la 2-3 ani, adica m-aş putea lipsi de ea liniştit. Totuşi, nu pot să nu remarc popularitatea ei la noi, mai ales in ultimii 5-10 ani. Mai mult, pot chiar să mi-o explic: pizza este relativ ieftină, comodă (se poate mânca chiar mergand pe strada), săţioasă, gustoasă (pentru majoritatea), uşor disponibilă şi se prepară rapid. Într-un cuvânt, este un aliment extrem de potrivit celor care sunt ocupaţi, veşnic în lipsă de timp, grăbiţi, preocupaţi mai mult să-şi stingă rapid foamea, decât să respecte ritualul şi să accepte preţul unei mese bune.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011

Am publicat acum ceva vreme o scurtă istorie a pizzei şi nu am putut merge la Napoli fără să trec prin locul în care a luat naştere, în 1889, pizza modernă, aşa cum o cunoaştem astăzi.

Locul cu pricina se numeşte “Pizzeria Brandi” şi este situat foarte aproape de Piazza Municipio şi Palazzo Reale, pe Via Chiaia la numărul 1-2. Un loc destul de aglomerat, adică asaltat de turişti, cu personal extrem de amabil dar care, după părerea mea, trăieşte mai curând datorită marketingului decât calităţii pizzelor oferite.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Cum spuneam, nu am “glandă” pentru pizza, nu-mi place indiferent cum este şi de unde provine şi nici nu pot spune că ştiu s-o apreciez, dar la Brandi am mâncat una dintre cele mai proaste pizze din viaţa mea… sau aşa mi s-a părut mie. Totuşi, este un loc ce face parte din istoria culinară a Italiei, ţară a cărui gastronomie o admir enorm, aşa că nu pot să-l trec cu vederea.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Vechea pizzerie a luat naştere în 1780 şi se numea “Pietro… e basta così” (adică “Pietro… şi ajunge atât”). Un nume foarte nostim şi original, mai ales pentru acea epocă. Numele îi venea de la unul dintre primii proprietari, Pietro Colicchio, cunoscut ca “Pietro il pizzaiuolo” (Pietro pizzarul). Acesta, neavând nici fraţi şi nici fii, a lăsat pizzeria lui Enrico Brandi care, la rândul său, a lăsat-o fiicei sale, Maria Giovanna Brandi, viitoarea soţie a lui Raffaele Esposito, cel al cărui nume va rămâne înscris pentru totdeauna în istoria culinară italiană. Totuşi, porecla lui Pietro Colicchio a supravieţuit şi toţi managerii pizzeriei au fost numiţi întotdeauna “Pietro”.

Să revenim însă la Raffaele Esposito care, în 1889, în timpul vizitei la Napoli a regelui Umberto I şi a reginei Margherita de Savoia, a fost invitat oficial la palatul regal de la Capodimonte. Aşa se face că Raffaele şi Maria Giovanna Brandi au purces către Capodimonte, într-o şaretă trasă de măgăruşi.

Raffaele Esposito a preparat pentru capetele regale trei feluri de pizza: prima, “albă”, cu ulei de măsline, brânză şi busuioc; a doua cu sardine tinere (cecenielle); a treia cu mozzarella şi roşii. Regina a apreciat-o foarte tare pe ultima dintre ele şi a făcut ca pizzarului să-i fie trimisă o scrisoare datată 11 iunie 1889:
Dragă domnule Raffaele Esposito. Confirmăm că cele trei feluri de pizza pe care le-aţi preparat pentru majestatea sa regina au fost apreciate ca fiind excelente.
Al dvs. cu sinceritate, Gali Camillo, majordom al Casei regale

Documentul original este încă păstrat la vechea pizzerie Brandi.

Deşi anul 1889 a rămas înregistrat în istorie, nu pot să nu remarc faptul că Raffaele Esposito (şi poate şi vreun înaintaş al său) prepara probabil pizza modernă de ceva vreme; chiar nu cred că ar fi riscat un experiment tocmai la masa regelui. Înscrierea în documentele casei regale a dat pizzei moderne doar actul de naştere.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Raffaele Esposito şi Maria Giovanna Brandi nu au avut copii, iar pizzeria a fost transferată nepoţilor Mariei, Giovanni şi Pasquale Brandi care, la rândul lor, l-au numit manager pe Pietro Pagliarulo. Fiica acestuia, Anna, s-a măritat cu Pasquale Brandi, fratele lui Giovanni. Cuplul a avut 4 fii, dar niciunul dintre ei nu a continuat activitatea familiei. Pizzeria a rămas pe mâna asistentului lui Pasquale Brandi, Vincenzo Pagnani, care continuă astăzi tradiţia de peste 200 de ani a acestei ilustre pizzerii.

Astăzi pizzeria oferă o gamă largă de pizze, de la cele clasice până la cele dedicate unor personalităţi: regi, duci, conţi, prinţese. Preţurile sunt aşa şi aşa. Nu tocmai ieftine, dar de!, acolo plăteşti şi valoarea istorică a localului.
Am comandat o „Margherita” (ca să respect istoria) şi o „Don Ferdinando” (din curiozitate, căci era cu fructe de mare), care au sosit relativ repede. Serviciul a fost destul de bun iar personalul foarte orientat spre satisfacerea clientului. Din păcate, ambele pizze m-au dezamăgit, mai ales prima dintre ele. Ori nu mă pricep eu, ori chiar am mâncat pizza mai bună la Bucureşti.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Deşi masa luată la “Brandi” a fost dezamăgitoare, am rămas totuşi cu satisfacţia de a fi pus piciorul în acest celebru local. Este foarte la îndemâna oricui calcă în Napoli, aşa că sfatul meu ar fi să daţi măcar o raită scurtă pe acolo şi să vă pozaţi cu pizzarii. Sunt foarte amabili şi prietenoşi şi veţi avea o amintire plăcută.