Ieri, vineri 28 septembrie 2012 am avut ocazia să petrec o zi interesantă la Aliman. Ca şi în cei trei ani anteriori, WineRo a sărbătorit în ultima vineri a lunii septembrie noua recoltă. Cele 38 de reţete filmate în seria ”Bucate şi vinuri alese” stau martore a colaborării mele cu WineRo, aşa că nu aveam cum să lipsesc de la acest moment important din viaţa colaboratorilor mei.


Îmi place această sărbătoare, pentru mine seamănă cu ritualurile la care se aduceau ofrande divinităţii, ca mulţumire pentru o nouă recoltă; astfel de evenimente marchează, în stil modern, trecerea anotimpurilor, sunt ca nişte „pendule” care bat încheierea unei activităţi şi începerea alteia.

Au fost prezenţi, cred, circa 200 de persoane, parteneri de afaceri ai companiei WineRo şi oameni din presă. Din punctul meu de vedere momentul culminant al zilei a fost prezentarea vinului ALira Tribun 2011, un asamblaj de Cabernat, Merlot şi Fetească Neagră, toate aceste soiuri fiind cultivate şi recoltate de pe terenurile companiei; Mark Dworkin, oenologul cu care lucrează WineRo, şi-a dovedit încă o dată flerul şi competenţa.

Un vin bun, destul de robust dar şi rafinat în acelaşi timp, cu un mare potenţial şi pe care abia aştept să-l degust peste 1-2 ani. Numele este inspirat ales, căci Tribun este bun de trei ori, toate cele trei soiuri de vin îmbinându-se foarte bine. Alira a fost prezentă până acum pe piaţa românească doar cu excelentul Merlot din 2009; urmăriţi oferta de anul acesta, căci va vi mai interesantă şi mai „stufoasă”.

Nu vreau să insist astăzi mai mult; sunt cam pe fugă şi prefer să vă las să ptiviţi câteva fotografii. Veţi putea observa şi mâncarea, oferită astfel ca să se potrivească bine cu vinurile roşii; şi dacă tot am adus vorba despre mâncare, aceasta nu s-a ridicat la nivelul vinurilor. Poate nu ar fi o idee rea ca, pe viitor, prepararea ei să fie, măcar supervizată de un bucătar bun, dacă nu chiar efectuată pe de-a-ntregul de acesta.

O zi interesantă şi foarte plăcută, culminând cu zdrobirea strugurilor sub picioarele fetelor, un ritual doar cu valoare simbolică, efectuat doar pentru oaspeţi, fiindcă vinul este preparat, de fapt, cu mijloace moderne, mai puţin spectaculoase, dar mult mai eficiente.

Practic am petrecut ziua alături de prieteni, în aer liber, degustând câteva vinuri bune, unele dintre ele prezentate de Mircea Niculescu, partenerul meu de filmări şi în seria „Bucate şi vinuri alese”. Am râs mult, am povestit şi m-am simţit bine. Vinul bun înlesneşte comunicarea, pot să vă spun asta cu mâna pe inimă.