Acestui stil de bere i se mai spune „Starkbier” (bere tare), „Winterbier”, „Weihnachtsbock” sau „Weihnachtsbier” („bere de iarnă” sau „bere de Crăciun”), dar cel mai adesea este numit “Bockbier”.

Bockbier - sursa foto: commons.wikimedia.org

Bockbier – sursa foto: commons.wikimedia.org


În Bavaria, intervalul dintre decembrie şi mai este sezonul pentru berile tari, acele băuturi de mare calitate, tipic bavareze, care hrănesc trupul şi sufletul. Berarii din sudul Germaniei ştiu că vântul rece, care te seacă la oase, nu este un tovarăş bun pentru berile slabe, servite reci. Aşa că îşi îndreaptă atenţia spre licorile robuste, cu tării între 6 şi 12%. Prepararea acestora nu este potrivită pentru berarii neexperimentaţi şi nerăbdători, căci o bockbier are nevoie de o perioadă de maturare (lagering) de câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, ca să ajungă la calitatea care a consacrat-o.
Acest lucru înseamnă că odată de Oktoberfest a luat sfârşit, noile malţuri şi noul hamei, din noile recolte, trebuie să intre în procesul de berificare.

Începutul preparării de bockbier marchează şi noul an al berarilor. Acesta începe pe 1 octombrie şi nu pe 1 ianuarie, căci octombrie este perioada cea mai potrivită pentru ca o berărie să înceapă noul an fiscal. În octombrie malţurile şi hameiul din recolta anterioară au fost folosite şi transformate în bere, iar noua recoltă îşi aşteaptă rândul.
Tradiţia din Bavaria, locul unde funcţionează mai mult de jumătate dintre berăriile din Germania şi unde se produc unele dintre cele mai bune bockbier din lume, are şi ea rolul ei. Între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea berificarea era interzisă în timpul lunilor de vară, când infectarea berii era fapt comun. Berarii bavarezi luau, pur şi simplu, o pauză de câteva luni, între Marzen şi Oktoberfest, iar sezonul reîncepea cu prepararea de bockbier.

Berile bock se numără printre cele mai corpolente şi mai „malţoase”, dar şi printre cele mai fine beri ale lumii. Sunt beri menite a fi degustate pe îndelete, şi nu date pe gât la repezeală.
În mod tradiţional, o bere bock standard nu are mai puţin de 6% alcool. Rudele sale, doppelbock şi eisbock sunt definite a atinge tării de minim 7, respectiv 8-9%. Cu toate acestea, multe beri bock sunt mult mai tari, unele ajungând şi la 14% alcool. Amăreala unei bock este blândă şi joacă un rol secundar în profilul de gust şi aromă.
La aceste beri lager, aproape că nu există hamei nici în gust şi nici în postgust.

Există mai multe tipuri tradiţionale de bockbier, fiecare cu tăria, culoarea şi savoarea sa, care par să varieze funcţie de sezon.
Frigul şi zilele din ce în ce mai scurte, caracteristice lunii decembrie cer o bere mai hrănitoare şi mai săţioasă decât un simplu lager blond. Weihnachtsstarkbier (adică o bere tare de Crăciun), populară în sudul Germaniei, este o versiune mai închisă la culoare decât un bockbier standard. Uneori aceasta este numită Dunkles sau Dunkler Bier. Pe lângă savoarea tipică de malţ, aceste beri au nuanţe de ciocolată, datorate adausului de malţuri prăjite.
În februarie şi martie este sezonul pentru doppelbock, o bere mai tare, rareori sub 7% alcool.
În luna mai, încă prea rece pentru a ieşi la picnic, bockbier începe să devină mai puţin tare şi mai puţin intens colorată. Acest bock este numit „maibock” sau „helles bock”, şi are o culoare apropiată de berile stil helles, combinată cu o tărie stil bock.

Arta berificării a fost întotdeauna pentru unele ţări din Europa, dar în special pentru germani, o chestiune de mândrie civică. De pildă, dacă întrebi pe cineva la ce se gândeşte când vine vorba despre Germania, automat acesta se gândeşte la mai multe lucruri, dar pe oricine ai întreba unul dintre aceste lucruri este berea.

Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, oraşul hanseatic Einbeck se putea mândri cu faptul că producea o bere tare, numită bockbier; de fapt, oraşul devenise cunoscut în întreaga Europa civilizată a acelei epoci numai datorită berii. Rutele comerciale, mai ales cele ale Ligii Hanseatice, duceau această bere în Rusia, Suedia, Danemarca, Ţările de Jos, Franţa, Anglia şi uneori chiar în Mediterană.
Bavarezii erau geloşi şi trebuiau neapărat să introducă pe piaţă o bere care să stabilească supremaţia lor în domeniu. Pe atunci berea venită din nord, cea din Einbeck, era numită de ei einpock. În cele din urmă, numele a fost scurtat, rămânând bock.

Pentru bavarezi, a fi învinşi în domeniul în care excelau, era un lucru dureros. În 1540, ducele Ludwig al X-lea al Bavariei a „importat” un maestru berar din nord, aducându-l la Munchen special pentru a recrea minunatul bock şi a pune capăt umilinţei Bavariei. În ani, berarii munchenezi au devenit din ce în ce mai pricepuţi, iar calitatea berii lor a începuit să se apropie de cea a berii din Einbeck. Când Reforma şi Contra-reforma i-au despărţit pe protestanţii din nord de catolicii din sud, berarii bavarezi erau pregătiţi. Un singur lucru mai era necesar pentru succesul lor: în 1612, ducele Maximilian I l-a convins pe maestrul berar din Einbeck să vină să lucreze la Munchen, ca să producă bere bock autentică. Deja în 1614, berăria regală din Munchen, Hofbrauhaus, producea bere bock pentru publicul larg, care s-a îndrăgostit de ea imediat. Atunci a început preponderenţa Bavariei.

Berile bock sunt o combinaţie de tărie şi fineţe căreia este greu să-i rezişti. Sunt beri tari, cu aromă şi gust de malţ, catifelate de lunile de maturare la rece, cu o amăreală moderată, echilibrată de dulceaţa dată de malţ şi de notele de caramel şi de pâine prăjită. În această bere malţul este actorul principal, şi este folosit în cantităţi mari, care dau o tărie alcoolică de 6-7%. Cele mai multe beri bock au o culoare de cupru spre ambră, dar există şi variante mai pale.
Hellesbock au culoare aurie, iar mailbock una de ambră deschisă. Aceste versiuni de bock păstrează tăria şi preponderenţa malţului ca gust şi aromă, dar sunt mai puţin corpolente decât variantele de bock brune.

Bockbier - sursa foto: mistertramps.com

Bockbier – sursa foto: mistertramps.com


Cuvântul german bock se mai referă şi la ţap, iar berarii au făcut din acesta mascota berii lor. Este o mică ciudăţemnie în acest fapt, cunoscut fiind că aceste beri au fost produse la început de călugări şi că ţapul, din cauza coarnelor şi copitelor despicate, era asociat cu diavolul.
Ţapul este văzut astăzi pe mai multe etichete de bere.
Bockbier - sursa foto: www.taverntrove.com
În timp ce bock este un stil originar din nordul Germaniei, doppelbock provine din sud-vestul ei. Despre acestea, într-un articol viitor.

Sumar articol
Berile stil bock
Titlu articol
Berile stil bock
Descriere
Berile bock se numără printre cele mai corpolente şi mai „malţoase”, dar şi printre cele mai fine beri ale lumii. Sunt beri menite a fi degustate pe îndelete, şi nu date pe gât la repezeală.
Autor