Bucataria turceasca a avut o influenta imensa asupra culturii culinare romanesti. Timp de cateva sute de ani, ingrediente, tehnici culinare, retete au imbogatit bucataria noastra, fiind aduse pe filiera turceasca. Am adaptat retetele conform resurselor locale si gustului nostru, am adoptat unele ingrediente, ca si multe cuvinte care mai persista si astazi in limba noastra. Printre acestea, si cuvantul “chiftele”.
Mercimek köftesi  - Crochete de linte si bulgur
Aceste crochete se prepara usor si sunt destul de gustoase. Le-am incercat anul trecut, la Istanbul, le-am prezentat si servit si la Bistro GUXT, in urma cu o saptamana, la evenimentul cu tema “Seara turceasca”.

Bucatarie: turceasca
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatit: 80 de minute + racire

Ingrediente:
200 g linte rosie
100 g bulgur fin sau mediu
1 ceapa, tocata marunt
5 cepe verzi, tocate marunt
1 legatura de patrunjel, tocata marunt
3 linguri de unt
2 linguri de pasta de rosii
1 lingurita de seminte de chimion, macinate
2 lingurite de boia dulce
1 lingurita de boia iute
sare
piper negru, proaspat macinat
2 linguri de suc de lamaie
feliute de lamaie, pentru servit

Instructiuni:
Se spala bine lintea, se transfera intr-o cratita si se acopera cu apa. Se asaza cratita pe aragaz, pe flacara mare, si se da apa in clocot. Se micsoreaza flacara si se fierbe molcom lintea circa 25-30 de minute, sau pana ce este frageda, iar apa aproape s-a evaporat.

Se adauga bulgurul, se acopera cratita si se gateste mixtura circa 30 de minute, la foc mic.
Intre timp se topeste untul intr-o tigaie, la foc mic. Se adauga ceapa, se sareaza si se gateste pana ce se caramelizeaza. Se adauga pasta de rosii si se amesteca bine, timp de 1-2 minute.

Se amesteca apoi mixtura de linte cu cea de ceapa, intr-un castron potrivit ca marime. Se adauga ceapa verde si patrunjelul, se asezoneaza cu boia iute, boia dulce, chimion si piper, se adauga sucul de lamaie si se amesteca bine.
Se folosesc mainile, ca amestecarea sa fie cat mai omogena.

Se modeleaza din aceasta mixtura crochete. Se asaza pe o farfurie si se transfera in frigider, timp de minim 2-3 ore.
Crochetele se servesc reci, alaturi de feliute de lamaie si, daca vreti, de un sos de iaurt cu usturoi, patrunjel si menta.

Sumar reteta
recipe image
Nume Reteta:
Mercimek köftesi - Crochete de linte si bulgur
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total preparare:
Voturi:
31star1star1stargraygray Based on 9 Review(s)