Îmi dau tot mai mult seama că cea mai importantă miză a noastră este educaţia. Cred dacă am fi mai bine educați s-ar fura mai puțin și ar exista mai puțini incompetenți. Nivelul societății noastre este în primul rând rezultatul lipsei de educație. Este nivelul reflectat de o clasă politică putredă și incompetentă, de un stat impotent, de analfabeții cu doctorate false care ne conduc.
Pe scurt, vorbim depre impostori. Lipsa de educație lasă loc de manevră imposturii de toate felurile.

Domeniul culinar nu este nici el mai bun, așa cum nu este mai bun nici sistemul medical, preoții, armata și ce mai vreți dumneavoastră. Nu au cum să fie altfel, căci toate își aleg reprezentanții din aceeași masă de oameni needucați, învățați să aleagă impostura în detrimentul muncii oneste.

Văd ades cum diverse persoane își doresc cu tot dinadinsul să reinterpreteze, să modernizeze și să revoluționeze mâncarea românească. În mod ciudat printre acestea nu se regăsesc aproape deloc bucătari cu adevărat competenți și experimentați, ci foarte mulți dintre cei care se autoconsideră chefi (mai nou a fi bucătar este o ruşine, ceva înjositor; toţi incompentnţii sunt şi fuduli, ei ăşi doresc să fie musai chefi), mari specialiști, profesori și consultanți doar fiindcă au participat la o emisiune TV stupidă, sau pentru că țin un blog culinar de amator.

Personal nu prea pricep de ce ar trebui revoluționată mâncarea noastră. Nimeni nu pare a vedea că adevărata noastră problemă nu este mâncarea noastră tradițională, care nu este nici pe departe învechită, lipsită de perspectivă, grasă și neapetisantă, ci educația personalului din restaurante și a publicului.

Este, după mine, singura “revoluție“ care ar fi necesară, căci altfel avem o mâncare gustoasă, generoasă, variată și care ne reprezintă, cu bune și cu rele, așa cum toate națiunile sunt reprezentate de propriile culturi culinare, doar că mulți dintre bucătarii noștri nu știu să o gătească corect.
Cine mai ştie la noi bucătărie clasică, a sosurilor şi fondurilor? Ştiu un cunoscut blogger care s-a minunat când a dat peste un restaurant care i-a servit maioneză făcută pe loc şi nu cumpărată din supermarket… iar un bucătar decent poate face lejer un kilogram de maioneză în 15 minute. Chiar este cazul să ne minunăm de un lucru absolut normal? Atât de jos am ajuns? Se pare că da…

Specialiștii bine educați din alte țări se luptă să-și impună bucătăria națională, sau măcar o parte a ei, ca moșteniri culturale ale umanității. Impostorii de la noi se luptă s-o “reinventeze”.
Această așa-zisă reinventare este, în fapt, o vulgarizarea și o deturnare, căci mai toți cei care se erijează în mari specialiști nu au habar să gătească corect un fond sau un sos clasic, darămite să creeze ceva original și de calitate, care să devină parte a culturii noastre.

Dovadă stau aberațiile postate pe Facebook și prin alte locuri. Sunt postate mii de fotografii de farfurii cu așa-zise preparate revoluționare, reinventate și reinterpretate. În fapt ele prezintă de cele mai multe ori doar montaje neinspirate şi forţate, lipsite de coerenţă, cu porții dezechilibrate şi alăturări aberante de ingrediente, cu decoruri exagerate şi care nu au niciun rost.
Cel mai adesea pe farfurii se află ceva (în cel mai bun caz) frumos colorat, dar reprezentând o mâncare complicată peste poate, cu o cacofonie de gusturi şi arome, care necesită zeci de operații, risipă de materiale și consum imens de timp. O astfel de mâncare nu are șanse să fie eficientă într-un restaurant și nici pe masa omului simplu, cel care își gătește acasă. Ea nu are șanse să persiste fiindcă este nefirească și prost gândită.
Reacția publicului, aflat de asemenea în impostură, adică în nemeritata postură a unui competent critic culinar, este să dea Like-uri cu nemiluita la orice prostie și să comenteze tâmp: “Vai, minunat!“, “Felicitări chefului! Trebuie să fie delicios!“, “Mmmm, sublim! Dar ce este acolo în farfurie?“, “Vreau și eu, vreau și eu!“ și altele asemenea remarci pline de miez.

Pentru noi revoluţie ar însemna intrarea în normalitate şi ieşirea din impostură. O revoluţie ar fi să putem fi convinşi să punem serios mâna pe carte. Singurul lucru cu adevărat necesar este înființarea unei Academii Culinare, cu sprijinul logistic şi financiar al autorităților; este nevoie de un program pe mai mulți ani, susținut de o investiție făcută cu cap.
Trebuie neapărat să avem pe piață, funcționând din plin și căpătând experiență, câteva generații de bucătari, ospătari și manageri competenţi, nu din cei cu diplome luate la mișto.

Singura revoluţie de care avem nevoie este aceea care să producă manageri adevărați, un public mai avizat – nu unul care să înghită, la propriu și la figurat, orice prostie -, restaurante adevărate cu bucătari adevărați, din cei care știu diferența între sosurile Bechamel și Veloute, între chimen și chimion, între poșare și fierbere… între postură și impostură. Avem nevoie de bucătari care să fie capabili să gătească o mâncare onestă, corectă şi gustoasă, la un raport preţ-calitate convenabil.
Aceasta ar fi adevărata revoluţie în bucătăria românească. Singura de care avem nevoie.

Nota:
Titlul acestui articol este o parafrază a expresiei “Hârtia suportă orice“.

Cicero, în “Epistolele către cunoscuti“ (Ad familiares, V, 12), spune: “Epistola non erubescit“ (Scrisoarea nu roseste).
După inventarea și răspândirea hârtiei, traducătorii au actualizat citatul, acesta devenind “Hârtia nu roșește“ și, mai târziu, “Hartia suporta orice“.
Expresia face aluzie la aberațiile, stupiditățile și trivialitățile care apar în anumite tipărituri, sau la acele persoane care își permit să aștearnă pe hârtie ceea ce le-ar fi rușine sa comunice verbal.

Ceea ce a scris Cicero acum peste 2000 de ani ar putea fi actualizat din nou astăzi: “Internetul suportă orice“, cu atât mai mult cu cât poate oferi, în mai mare măsură decât hârtia, un anonimat aproape perfect.

Sumar articol
Titlu articol
Farfuria suportă orice
Descriere
Avem nevoie de bucătari care să fie capabili să gătească o mâncare onestă, corectă şi gustoasă, la un raport preţ-calitate convenabil. Aceasta ar fi adevărata revoluţie în bucătăria românească. Singura de care avem nevoie.
Autor