Acest an a fost unul deosebit. Am avut cel mai lung concediu din viața mea. Să nu vă așteptați să spun că mi-am luat vreo trei luni concediu, căci veți fi departe de adevăr. A fost vorba de doar patru săptămâni; probabil că pentru mulți dintre dvs. acesta este un concediu normal, dar eu rareori m-am întins cu vacanța mai mult de două săptămâni, așa că dublul acestei perioade a fost un pic neobișnuit.
HanoiIntro
Primele două săptămâni le-am petrecut în Toscana, celelalte două în Vietnam, în capitala Hanoi și în valea Sa Pa. Despre aceste ultime săptămâni vreau să vă povestesc mai întâi, căci îmi sunt mai proaspete în minte și pentru că vă pot arăta povesti despre un tărâm diferit, exotic și interesant.

Vietnamul ajunsese pentru mine, după vizitele din anii anteriori în Thailanda, Cambodgia, Hong Kong și Macao, o prioritate. Abia așteptam să am răgazul și banii care să-mi faciliteze ajungerea acolo, iar ocazia s-a ivit abia la opt ani după ultima mea călătorie în Asia. Bine și acum… vorba noastră: mai bine mai târziu decât niciodată.

Perioada nu era una foarte potrivită, climateric vorbind, căci lunile iulie și august sunt foarte umede și călduroase, dar ocazia este ocazie, nu-mi puteam permite să o scap. Cine știe dacă oportunitatea aceasta s-ar mai fi prezentat vreodată.
Primele nouă zile le-am petrecut în Hanoi, următoarele într-o mică expediție în valea Sa Pa, celebră pentru peisajele cu plantații de orez terasate, pentru satele pitorești aparținând minorităților etnice din Vietnam și pentru piețele aglomerate și zgomotoase.
Opera din Hanoi
Cum nu sunt câtuși de puțin vreun artist al cuvintelor, deși mi-ar plăcea ca aceasta să fie realitatea, voi încerca să fiu măcar clar și ordonat, așa că voi începe cu Hanoi și voi atinge toate subiectele care mi s-au părut a fi de interes. Va urma, bineînțeles, descrierea zilelor petrecute in zona orașului Sa Pa.
Nu uitați, sunt doar impresiile unei persoane neinițiate în cultura vietnameză și care a avut la dispoziție doar câteva zile; nu pot să sper decât că am „zgâriat” puțin suprafața lucrurilor, nicidecum că le-am pătruns cu adevărat înțelesul.
Nici măcar nu voi încerca să fiu obiectiv, mă voi lăsa purtat doar de senzațiile și percepțiile foarte personale. Dacă ați fi fost dvs. în locul meu, sunt foarte sigur că ați fi văzut totul cu alți ochi, prin prisma unei alte educații și experiențe și că ați fi scris un cu totul alt articol.
Trebuie însă să vă mulțumiți, cel puțin deocamdată, cu al meu. Deci, despre Hanoi….

Orașul
Hanoi, sau Hà Nội, cum îl scriu vietnamezii, este un oraș mare, cu o populație de aproape opt milioane de locuitori, adică circa 8% din actuala populație a țării.
Hanoi are peste o mie de ani vechime. Mă refer la orașul în sine, căci se pare că zona era locuită încă de acum vreo cinci mii de ani. Conform istoriei oficiale, orasul a fost infiintat in anul 1010 de împăratul Lý Thái Tổ iar primul nume pe care l-a purtat a fost Thăng Long.
Ly Thai To
Legenda spune că locul i-ar fi fost indicat împăratului de către un dragon care s-a înălțat spre cer. De fapt, Thăng Long se traduce prin „dragonul care se ridică”, iar acest nume străvechi se regăsește în mii de denumiri de magazine, companii, restaurante etc. Nu vreau să vă plictisesc mai mult cu istoria orașului, căci găsiți totul, frumușel, pe internet.

Opinia mea este că pentru o astfel de vechime, impresionantă de altfel, Hanoi are extrem de puține de oferit în materie de “locuri vizitabile”. Mă refer doar la așa-numitul oraș vechi, adunat în jurul câtorva zeci de străzi, căci extremitățile orașului, cartierele noi, mai cuprind o altă serie de temple, mai greu accesibile atunci când călătorești singur și nu cunoști limba… în plus, a fost atât de cald și de umed încât ți se cam taie cheful de orice călătorie.

În partea de centru-est a orașului se află Hoàn Kiếm, lacul “sabiei returnate”. O veche legendă pomenește de o un zeu dragon care i-ar fi împrumutat împăratului Lê Lợi o sabie fermecată cu care să alunge invadatorii chinezi. Mai târziu, plimbându-se pe lac, împăratul a fost abordat de un zeu sub înfățișarea unei broaște țestoase care i-a cerut înapoi sabia magică. Pe lac chiar există o mică insulă izolată, pe care este constuit un turn dedicat țestoasei cu pricina.
Lacul Hoan Kiem, Hanoi
Tot pe o insulă, accesabilă cu ajutorul unui pod de lemn roșu se află templul Ngoc Son, adică “Templul muntelui de jad”, care conține o țestoasă uriașă, decedată în 1968, socotită un fel de întrupare a țestoasei care a cerut returnarea sabiei.
Templul Ngoc Son, Hanoi
Deși lacul este plăcut, iar plimbarea în jurul său îți poate oferi o oră agreabilă, după mine este mult sub lacul Cișmigiu din centrul Bucureștiului. Câștigă însă imens datorită celor două construcții religioase.
Interesant este faptul că acest lac este “bifat” de toți turiștii, poate și din cauza legendei legate de sabia fermecată. În orice caz, ca și grecii, vietnamezii au aflat puterea unei povești care poate “vinde” foarte bine orice prezumtivă atracție. Povestea în cazul de față este întărită de construcțiile de pe cele două insule.
Dacă turnul țestoasei nu este accesibil, ci este doar un fel de decor inert, frumos luminat pe timp de noapte, “Templul muntelui de jad” este vizitat zilnic de mii de persoane. Intrarea este doar 30.000 de dongi vietnamezi, ceva între 5 și 6 lei, dar vorba aceea, sunt bani care vin, nu care pleacă.
Cred că am putea urma acest exemplu. Câți bucureșteni știu oare povestea din spatele lacului Cișmigiu? Extrem de puțini. Iar povestea, care nu este cu nimic mai prejos de cea a sabiei returnate, nu este spusă sau evidențiată prin nimic. Nu știm să facem turism, din păcate.
Nici vietnamezii nu știu prea bine, dar sunt oricum peste noi.

Străzile
În jurul lacului se întinde orașul vechi: nenumărate străduțe mici, aglomerate, zgomotoase, murdare, pline de motorete care claxonează non-stop, cu clădiri înguste, de două-trei etaje înălțime, înghesuite unele într-altele.
Stâlpii sunt gheboșați sub greutatea cablurilor electrice, de orice categorie ar fi ele. Și la București am avut, și încă mai avem, cam aceeași problemă, dar ce am văzut în Hanoi depășește orice imaginație. Uneori sunt lăsate la vedere, în praf și ploaie, conectori, siguranțe și alte alea (regret, îmi lipsește jargonul de electrician, dar cei care se pricep se vor putea lămuri mai bine privind fotografiile). Mulți dintre stâlpi arată ca și cum s-ar putea prăbuși în orice moment, iar în primele zile i-am ocolit grijului; apoi nu le-am mai dat importanță.
Hanoi
Hanoi
Hanoi
Multe dintre străzile vechi au diverse denumiri din care nu lipsește cuvântul “Hàng”, care înseamnă “marfă”. Pe vremuri, fiecare ghildă de meșteșugari își expunea produsele pe o stradă anumită. Există astfel “Hàng Mã”, unde se vând produse votive din hârtie, “Hàng Gai” este strada mătăsurilor, “Hàng Tre” oferă produse din bambus și așa mai departe. Astăzi străzile acestea nu mai vând fiecare un singur tip de marfă, dar denumirile încă mai sunt cât de cât în concordanță cu ceea ce se oferă.
Hanoi
Spre deosebire de centrele vechi ale orașelor europene, lipsite aproape cu desăvârșire de orice vegetație, străzile vechi din Hanoi abundă în arbori, unii dintre ei foarte vechi.
În unii arbori, aflați lângă intrarea vreunei case, sunt agățate colivii cu păsări cântătoare. Este un obicei al vietnamezilor din nord și, zău, este plăcut să asculți acest ciripit și să privești micile zburătoare.
Hanoi
Hanoi
Hanoi
Deplasarea pe aceste străduțe este dificilă. Sunt foarte aglomerate și înghesuite, pe trotuare sunt parcate milioane (zău că nu exagerez) de motorete iar puținul loc liber rămas este și el ocupat de scăunele și măsuțe de plastic, păsări legate de câte un arbore sau chiar lăsate să circule în voia lor, oameni care, pur și simplu stau, pe jos, pe motorete, tolăniți pe ele ca pe canapea, într-o poziție care mi s-a părut extrem de incomodă, dar care pe ei părea să-i aranjeze foarte bine, și nu fac nimic altceva decât să butoneze telefoanele mobile.
Hanoi
Alături de acești inactivi, strada este plină de… activi care trag de tine încercând să-ți vândă diverse nimicuri: papuci de plastic, fructe nespălate și necurățate, șepci, tricouri, piepteni, tablouri etc. Mulți, chiar și dintre cei care par absorbiți de telefoanele mobile, încearcă să te convingă să te transporte pe motorete sau pe câte un cyclo. Conducătorii acestora sunt deosebit de insistenți, încercând să-ți atragă atenția zdrăngănind din talăngi sau strigând după tine.
Hanoi
Hanoi
Hanoi
Hanoi
Hanoi
Am văzut mii de clădiri, unele dintre ele niște dărăpănături care stăteau să cadă (de altfel, cât am stat eu acolo ziarele au scris despre prăbușirea unei case din centrul vechi, accident în care au murit două persoane), altele cu o arhitectură interesantă.
Hanoi
Hanoi
Foarte des am văzut case care aveau la parter câte un magazin, depozit sau un așa-zis “restaurant”, totul foarte auster, ca la etaj să aibă balcoane cu coloane, cu grilaje metalice frumos lucrate, cu multe flori, cu decorațiuni diverse din hârtie.
Hanoi
Hanoi
Etajele erau, parcă, din alt film, nu neapărat frumoase, căci multe erau murdare și neîmngrijite, dar măcar surprinzătoare. Toate clădirile sunt înguste, amintindu-mi vag de clădirile vechi din Amsterdam, nu ca arhitectură, ci ca intenție de a economisi spațiu, cu 2-3 etaje și, zău, sunt foarte pitorești.
Hanoi
Hanoi
Strada este agresivă vizual și sonor, din fericire nu și fizic, deși vietnamezii nu par să aibă noțiunea de spațiu personal. Nu rareori m-au tras de mână, mi-au pus mâna pe umăr sau mi-au pipăit camera foto ori geanta. Fără vreo intenție rea, sunt convins, dar a fost oarecum neplăcut.
Hanoi
Hanoi
Hanoi
Hanoi
O plimbare pe aceste străduțe este interesantă, pe alocuri plăcută, dar extrem de obositoare. Faptul că trebuie să ocolești mii de obstacole, că cobori de pe trotuar pe carosabil și să te urci la loc din doi în doi metri, să te ferești de motorete și mașini, să te lupți cu toți cei care încearcă să te oprească pentru a-ți vinde câte ceva, și toate acestea încercând să rămâi calm și suportând o căldură și o umezeală nemiloasă, te macină încet-încet.
După câteva ore tot ce îți dorești este să găsești un loc cu aer condiționat, unde să te speli pe față și pe mâini și să bei ceva rece.
Hanoi
Hanoi
Există, însă în Hanoi și câteva sute de clădiri art-deco lăsate de francezi. Toate arată superb și, spre lauda lui, guvernul nu le-a lăsat să cadă în paragină, așa cum s-a întâmplat cu un mare număr dintre clădirile similare din București.
Hanoi
Hanoi
În Hanoi toate arată impecabil. Unele dintre ele sunt clădiri guvernamentale și sunt, fără excepție, de culoare galbenă, sau zugrăvite în galben și alb. Mai toate au curți mari, pline de verdeață, cu arbori frumoși.
Hanoi
În unele dintre ele se află acum hoteluri sau restaurante istorice, așa cum este celebrul Sofitel. Privindu-le veți avea impresia că că aflați în orice mare capitală europeană și sunt excelente repere pentru imaginea Hanoiului.
Hanoi
Există și clădiri noi, moderne, cu mai multe etaje, cu multă sticlă, frumoase și curate. Unele bulevarde arată impecabil, curate și mărginite de clădiri frumoase.
Hanoi
Lângă lac există cele mai reprezentative clădiri dintr-o altă categorie, cele în care sunt situate companiile internaționale. Interesant este faptul că vietnamezii traduc în general denumirile, nu le preiau ca noi, direct din engleză. De exemplu, „Kentucky Fried Chicken”, pe care noi nu l-am tradus ca „Pui prăjit de Kentucky”, ci l-am luat ca atare, la vietnamezi a devenit „Ga Ra Kentucky”, unde „ga” înseamnă „pui” și „ra” înseamnă „prăjit”.
Hanoi
Există însă restaurante numite „Legend Beer” „Moose & Roo” sau „Highlander”, așa că, se pare, această traducere nu este obligatorie, ci doar asumată în unele ocazii.

Traficul
Vietnamezii par să se afle într-o perpetuă goană după ceva misterios, dar care îi atrage ca un magnet. Nu am văzut în viața mea atât de multe motorete. Am citit apoi că în Vietnam sunt circa 40 de milioane de motorete, adică 40% din populație deține un astfel de vehicul.
Hanoi
Nu exagerez cu nimic dacă afirm că în Hanoi motoretele circulă în haite zgomotoase și agresive, și, pe cuvânt de onoare, cred că pot mirosi frica pietonilor. Dacă eziți măcar o secundă, nu apuci să treci strada decât după minute bune de așteptare.
Zebrele pentru pietoni sunt în Hanoi doar de decor; niciun motociclist sau șofer care se respectă nu le vede… sunt practic invizibile. Pietonii nu sunt deloc protejați de ele și dacă nu o iau înainte, spre trotuarul de vizavi, cu maximă hotărâre, nimeni nu-i lasă să treacă. Chiar și așa, trebuie să fii foarte atent ca să nu fii lovit, sau măcar atins în trecere, de vreun motociclist.
Hanoi
La rândul lor stopurile par a fi oarecum facultative: nimeni nu le ia în seamă prea serios, dar oferă un fel de protecție, cât de cât. Nimeni în Hanoi nu știe ce este acela un sens giratoriu și cum se folosește. Mă uitam cu milă la bieții turiști occidentali, învăvați cu circulația de acasă atât de reglementată și de previzibilă; nu aveau nicio șansă în traficul din Hanoi și aș putea paria că pot ajung în orice loc, pe jos, în jumătate din timpul de care aveau ei nevoie. Antrenamentul pe care, de mic copil, mi l-a prilejuit traficul din București, m-a transformat într-un pieton versatil și oportunist, dar acest lucru era exact ceea ce aveam nevoie pe carosabilul din Hanoi.
Hanoi
Vietnamezii nu se sfiesc să suie pe o singură motoretă întreaga familie. Nu rareori vezi părinții și doi copii pe un singur astfel de vehicul. Am văzut de câteva ori și câini ținuți de stăpâni în brațe, călătorind alături de întreaga familie, dar niciodată nu am fost îndeajuns de pe fază ca să surprind momentul pe camera foto.
Hanoi

Există în centru câteva stopuri care se respectă riguros. De obicei sunt prezenți acolo și agenți de circulație, așa că prezența lor ar putea explica acest fapt. Modul în care stau oprite mii de motorete așteptând să se năpustească în goană este interesant și, un pic, dătător de fiori. Toate aceste “fiare”, oprite dar trepidând, îți transmit în muget de motoare: “Noi suntem stăpânii străzii și nu cumva sa îndrăznești să ne tai calea!

(va urma)