Dacă faceţi parte dintre cei care se simt bine de Crăciun, alături de Moş, ar fi trebuit să fiţi pe 25 noiembrie la „The Harbour”, chiar şi doar pentru a saluta o idee deosebită.
Browsing Observatorul Gastronomic™
Crăciun în noiembrie
Boierie adevărată
Ţineţi minte că un astfel de loc, unde să te simţi tratat ca un boier, nu poate exista decât dacă are un public. Nu este de ajuns să ne minunăm ce bunătăţuri sunt pe rafturi; trebuie să le şi cumpărăm.
Repetitie pentru Crăciun
Iată că, se pare, cei care au idei vor avea şi în continuare, căci “The Harbour” propune încă o trăznaie: vineri, 25 noiembrie 2011, pe seară, are loc o repetiţie de Crăciun.
Bucate şi vinuri alese
Serialul se numeşte „Bucate şi vinuri alese” şi are ca scop principal promovarea ideii de asociere a mâncării cu vinul.
Kedgeree cu somon afumat
Aceasta reteta are si varianta video. Serial sponsorizat de Riso Scotti Danubio. Kedgeree este un preparat anglo-indian, devenit deja traditional, care consta din orez, peste afumat, oua fierte, patrunjel si mirodenii. Este foarte versatil, caci se poate servi cald sau rece, la oricare masa a zilei.












