Reteta este de origine turceasca si a fost preluata de libanezi in timpul ocupatiei otomane. In limba turca “shish” inseamna frigaruie, iar “taouk” inseamna pui. Frigaruile acestea se servesc cu paine si cu o crema de usturoi, oarecum asemanatoare mujdeiului.

Gatesc de ceva timp aceasta salata, in diferite variante, si mi-am dat seama ca este, ca multe alte preparate de altfel, mai curand o stare de spirit decat o lista de ingrediente si de instructiuni.

M-aş bucura ca această curiozitate să fie tendinţa generală a românilor care gătesc; mi-ar plăcea teribil ca bucătăria noastră să adopte unele dinte ingredientele şi tehnicile culinare ale bucătăriilor mediteraneene şi asiatice. Adică ceea ce este foarte valoros şi care s-ar putea “grefa” pe bucătăria noastră. Mi-ar plăcea să schimbăm în bine modul nostru de a ne alimenta, nu într-atât încât să ne pierdem identitatea gastronomică, dar îndeajuns ca să progresăm.

În principiu avem pe piaţă tot ceea ce ne trebuie ca să preparăm baharat acasă. Mai trebuie să spun că am şi cumpărat acest baharat de la măcelăriile arăbeşti (mai am şi acum mai mult de jumătate din borcănelul respectiv), deci se mai şi găseşte din când în când. Gustul său este foarte complex, cu nuanţe iuţi, amărui, picante şi dulci. Aroma este deosebită, puternică, foarte plăcută.

Tahini („tehina” in araba, „thina” in ebraica, „tahin” in turca, franceza, olandeza si daneza) este o pasta preparata din seminte de susan macinate. Este un ingredient extrem de important in prepararea hummus-ului si a altor mancaruri din Orientul Mijlociu.