M-aş bucura ca această curiozitate să fie tendinţa generală a românilor care gătesc; mi-ar plăcea teribil ca bucătăria noastră să adopte unele dinte ingredientele şi tehnicile culinare ale bucătăriilor mediteraneene şi asiatice. Adică ceea ce este foarte valoros şi care s-ar putea “grefa” pe bucătăria noastră. Mi-ar plăcea să schimbăm în bine modul nostru de a ne alimenta, nu într-atât încât să ne pierdem identitatea gastronomică, dar îndeajuns ca să progresăm.
Browsing bucatarie turceasca™
Ce bucătărie etnica te-ar interesa cel mai mult? – sondaj de opinie
Deliciul sultanului
Am spus de câteva ori aici, pe blog, că bucătăria turcească este extrem de interesantă şi că a influenţat-o puternic pe a noastră. Sarmale, ghiveci, cataif, baclava, sarailie, cafea, ciorbă, musaca, pilaf. Toate aceste preparate, şi multe altele, au fost adoptate şi adaptate din bucătăria turcească. Le gătim altfel, dar nu trebuie să uităm de unde le-am preluat.
Cacik – Supa rece de castraveti cu iaurt
Combinatia de iaurt cu castraveti si marar (sau menta) este una recunoscuta pentru imbinarea perfecta de gusturi si pentru efectul racoritor asupra organismului.
Halal sa ne fie!
Cand alte restaurante dau faliment in serie, Golden Falcon arata prosper si face fata cu brio. Management sanatos, bucatarie de clasa, serviciu prompt, personal care se pricepe sa dea explicatii coerente, un decor simplu si fara ostentatie, muzica in surdina, preturi decente, iata cateva din secretele supravietuirii.












