M-am întors de la Phnom Penh de-a dreptul îndrăgostit de bucătăria cambodgiană şi cu destul de multe cunoştinţe acumulate „direct de la sursă”, ca să spun aşa.

Cred că toate drumurile mele prin magazinele alimentare din marile oraşe din Occident se datorează faptului că pot lua din ele o bucăţică de Asie pe care s-o duc acasă şi să o degust în linişte: să-i absorb aromele, să-i simt savoarea, să închid ochii şi să fiu, pentru încă o clipă, din nou acolo.

Pieţele lor te uimesc nu doar prin extraordinara abundenţă de produse, multe dintre ele total necunoscute şi misterioase (nici astăzi nu ştiu exact ce fructe, legume sau peşti am văzut pe acolo) ci mai ales prin faptul că sunt total deosebite de cele europene.

Incredibil, dar aveam faţă de masă brodată, de un alb sclipitor, pahare, vase de porţelan şi am fost serviţi nu cu profesionalismul unui chelner de la vreun restaurant de fiţe, dar cu căldură şi prietenie, aşa cum doar oamenii buni şi veseli ştiu s-o facă.

Pe apele lacului Ton Le Sap, printre cocioabele căţărate pe papainoage, printre mangrovele înflorite, agăţată de zîmbetele micuţilor cambodgieni, îmi lăsasem o bucăţică din suflet.