Viaţa grea a dezvoltat, ca necesitate pentru supravieţuire, capacitatea de adaptare a chinezilor. Transpusă în plan culinar, această adaptabilitate a dus la crearea unei gastronomii neînchipuit de complexe.

Limitându-mă doar la ceea ce mânca tatăl meu, nu mi s-au dezvoltat nici curiozitatea şi nici gustul. Eram, ca să zic aşa, un mic troglodit într-ale mâncatului. Acest lucru avea să-şi pună amprenta nu doar pe toată copilăria mea, ci şi pe întreaga adolencenţă şi tinereţe. M-am destupat la cap în privinţa mâncării doar pe la 40 de ani.

Dificultatea de a descrie în cuvinte, în mod corect, anumite gusturi, sau combinaţii de gust şi aromă, a dat de furcă de-a lungul secolelor multor pasionaţi de gastronomie.

Adevărata arta a unui bucătar se vede însă la asezonarea care se face în timpul gătitului. Deşi pare un lucru simplu, cantitatea precisă a fiecărui ingredient, ca şi ordinea şi momentul în care sunt adăugate.

Ce să facem avem o pasiune care costă; mai ales timp şi bani. Mă costă şi pe mine, dar nu regret. Gătitul nu doar mă relaxează, mă face fericit!