Lisabona merită cu prisosinţă să fie vizitată. Ştie să ţi se agaţe de suflet şi să se facă iubită. Plimbaţi-vă, ascultaţi fado, beţi un Vinho Verde rece ca gheaţa şi comandaţi mâncare simplă: peşte la grătar, creveţi cu usturoi, fripturi… nu vă complicaţi cu mâncarea lor gătită. Şi , mai ales, nu uitaţi de pasteis, doar pentru ele şi tot merită bătut drumul până acolo.

Am luat mai multe bunătăţi, toate produse tradiţionale, a căror mare problemă este că sunt absolut delicioase. Nu te mai poţi opri din mâncat. Le-am acompaniat cu un vin de Porto dulce, iar eu cred ca m-am îngrăşat instantaneu cu vreo 2 kg.

Există doar o legătură firavă între oferta restaurantelor şi bucătăria tradiţională, bine gătită, a acestei ţări extraordinare. Îmi plac oamenii, îmi place limba (care sună uneori ca o spaniolă vorbită cu accent moldovenesc), îmi place spiritul portughez.

Desigur, după ce am vazut anii trecuţi extraordinarele pieţe barceloneze, La Boqueria şi Santa Caterina nu mă aşteptam ca Mercado de Ribeiro să mă entuziasmeze. Şi nici nu a făcut-o. Aş zice şi că nici nu avea cum, căci erau prezenţi maxim 10 comercianţi în secţiunea de legume şi niciunul în cea de peşte şi carne.

Un cartier interesant, ca un labirint. Se spune că a fost construit de arabi, prin secolele VII – X, şi a fost total distrus de cutremurul din 1755. Cu toate acestea, păstrează încă aerul unui cartier arab, este un fel de casbah, sau o medina, extrem de aglomerat şi de îmbârligat.