Nu-mi venea să cred că don’ Nicu, mustăciosul cel simpatic cu care glumeam mereu, care mă saluta de fiecare dată ca pe un prieten, care oferea clientelor câte o floare, care se întrecea în curtoazie era, de fapt, un banal hoţ.
Browsing magazin™
Omul care împute locul – partea 3
Posted by Radu Popovici in December 23rd, 2010
20 Comentarii
Posted in: Observatorul Gastronomic
Tags: branzeturi, comert, delapidare, hotie, ingrediente culinare, magazin, mezeluri, pasteis de Nata, piata, uleiuri, vin
(Ki-) Life is good!
Posted by Radu Popovici in August 3rd, 2010
Posted in: Observatorul Gastronomic
Simt că este inutil să insist mai mult, acest magazin trebuie vizitat şi cercetat cu amănuntul. Alocaţi-i cel puţin 45-60 de minute, căci aveţi ce vedea şi ce alege. N-o fi el perfect, dar măcar încearcă.
Pestera lui Ali Baba este la Paris
Posted by Radu Popovici in February 17th, 2009
Posted in: De Gustibus
Daca aveti drum la Paris, nu ocoliti cartierul Marais. Acolo, pe strada Francois Miron, la nr. 30, se afla pestera lui Ali Baba, cea plina de bogatii.











