De patru ori pe zi, la aceleaşi ore, un tren de călători străbate piaţa Maeklong, din nordul Bangkok-ului. Cu doar un minut înainte de trecere, trenul lansează un avertisment şi apoi îşi vede liniştit de cursă.

Nu-mi venea să cred că don’ Nicu, mustăciosul cel simpatic cu care glumeam mereu, care mă saluta de fiecare dată ca pe un prieten, care oferea clientelor câte o floare, care se întrecea în curtoazie era, de fapt, un banal hoţ.

Înţelegerea crizei este o şosea cu două sensuri. Dacă patronii scad chiria, fără ca acest lucru să se vadă în preţurile de pe tarabe, cred că o scad inutil.

Am hotărât deci să-mi lărgesc orizontul pieţar şi m-am deplasat, cu aparatul foto de gât, în Piaţa Miniş. În urmă cu 5-6 ani locuisem în apropierea ei, aşa că nu-mi era total necunoscută, dar în atâţia ani lucrurile şi oamenii se schimbă.

Dacă voi mai călca uneori aceste „porunci”, refuz să mă panichez şi să mă simt vinovat! Până la urmă, este în firea omului să mai şi greşească şi, oricât de trist ar fi, trebuie să mai şi murim de ceva.