Primele placinte, numite “sicrie”, erau preparate din carne condimentata, invelita intr-o crusta de aluat, atat pe partile laterale, cat si deasupra si dedesupt. Placintele deschise (fara capac de aluat) erau denumite “capcane”.
Scopul carapacei de aluat era sa serveasca drept vas, in aceeasi masura pentru pastrarea, dar si pentru consumul placintei; oricum, de obicei, carapacea de aluat era mult prea tare ca sa poate fi mancata.