Ţineţi minte că un astfel de loc, unde să te simţi tratat ca un boier, nu poate exista decât dacă are un public. Nu este de ajuns să ne minunăm ce bunătăţuri sunt pe rafturi; trebuie să le şi cumpărăm.
Browsing vinuri™
Boierie adevărată
Hai la moşi! (2)
Aceşti mici producători sunt garanţia că modul tradiţional de a ne hrăni va supravieţui. Mare grijă să nu îi pierdem. O legislaţie mai relaxată şi mai multe târguri ca acesta ar rezolva parţial problema.
De-ale vinului…
Am fost sâmbătă, într-o vizită scurtă, la VINTEST, salonul naţional de vinuri al României, care a avut loc la Romaero, între 27-30 octombrie 2011.
Am un public extraordinar!
Chiar ieri (14 februarie 2010) am fost întrebat de cineva de ce am organizat acest eveniment. Întrebare are mai multe răspunsuri posibile, dar cred că cel mai important a fost curiozitatea mea, de care eram conştient, dar şi ce a cititorilor mei, pe care doar o bănuiam.
Jos pălăria!
Mărturisesc că am fost la Ginger de trei ori până să mă hotărăsc ce şi cum să scriu despre el, şi asta pentru simplul motiv că acest restaurant, deschis de mai puţin de trei luni, a reuşit să-mi schimbe percepţia despre ce ar trebui să însemne un restaurant.











