10 chestii care mă calcă pe nervi în restaurante

Cu toţii am călcat prin destule restaurante. Bune, rele, pasabile, execrabile, excelente… am avut cu toţii porţia noastră de dezamăgiri şi de revelaţii, de confirmări şi surprize. Cred că am pus piciorul în vreo 4-500 de restaurante (folosesc aici termenul „restaurant” cu sens generic), risipite prin vreo 20 de ţări, de la mici crâşme, taverne şi trattorii la restaurante cu pretenţii.
Sursa foto: www.dreamstime.com

Nu aş zice că am vreo experienţă deosebită în recenzarea restaurantelor, dar cred că ochiul meu critic este mai obiectiv şi mai corect format decât al unui simplu „civil”. Am adunat în ultimii ani un pic de experienţă despre cum ar trebui să fie un restaurant, ce ar putea oferi şi cum s-ar putea conduce, iar aceasta mi-a permis să descopăr treptat câteva lucruri, pe care am evitat cu tot dinadinsul să le fac în restaurantul meu.

1.
Cel mai mult mă deranjează să mi se spună că preparatul sau băutura aleasă de mine, deşi figurează în meniu, nu sunt disponibile. Urăsc să mi se spună, în orice limbă de pe pământul ăsta, „Nu avem!”.
Nu sunt pofticios şi nici măcar mâncăcios, aşa că psihicul meu nu suferă vreun prejudiciu atunci când, după ce s-a setat pe o mâncărică sau pe vreo băuturică, vine un ospătar şi îi spulberă visul. Pur şi simplu consider că lipsa din meniu este şi o lipsă de respect faţă de client.

Una este să vii la sfârşitul zilei şi să lipsească din meniu 1-2 preparate, alta este ca 30% din meniu să lipsească permanent. Ştiu că ospătarii, bucătarii sau managerii pot aduce zeci de scuze şi pot prezenta zeci de motive întemeiate pentru care nu te pot servi cu ceea ce ei înşişi promovează în meniu, dar niciuna şi niciunul nu sunt valabile în acest din urmă caz. Singurele motive reale sunt dezorganizarea, zgârcenia şi nepăsarea. Punct.
Acest lucru se întâmplă cu atât mai des cu cât meniul restaurantului cu pricina este mai stufos.

2.
Şi ajung astfel la al doilea lucru pe care îl urăsc.
Ţineţi cont, vă rog, de un sfat oferit din toată inima: dacă ospătarul vă pune pe masă un meniu gros cât o enciclopedie, oferind zeci sau chiar sute de preparate culinare (nu vă miraţi de acest număr, am fost de curând la un restaurant de la noi şi am numărat în meniu 142 de preparate – presupun că este posibil ca în unele locuri, pe toată planeta asta, să se ofere şi mai multe), ridicaţi-vă imediat şi părăsiţi locul. Vă faceţi cel mai mare serviciu posibil.

O sumedenie de preparate implică o sumedenie de materii prime; unele dintre ele îşi pot aştepta rândul câteva luni prin congelatoare.

O mulţime de preparate înseamnă o organizare greoaie şi ineficientă: aşteptaţi-vă ca bucătarii să „expedieze” mâncarea cât mai rapid, gătind-o cum o da Dumnezeu. Sau fiţi pregătiţi să aşteptaţi farfuriile măcar vreo 45 de minute.

Este greu pentru oricine, indiferent cât este de meseriaş, să asimileze corect sute de preparate. Gândiţi-vă că în cele mai multe restaurante sunt două ture adică două echipe de bucătari, şi că este aproape imposibil să obţii constanţă, de la o tură la alta, în ce priveşte gustul şi prezentarea câtorva sute de preparate.

Cu cât sunt mai multe preparate, cu atât clientul este mai confuz. Poate dura şi o jumătate de oră până parcurge meniul şi până se hotărăşte să comande ceva. Este totalmente neeficient din punct de vedere managerial să ţii ocupată fiecare masă 30 de minute în plus, doar fiindcă meniul este prea complicat.

Cu cât în meniu sunt mai multe preparate, cu atât ele vor fi mai banale, adică din acelea pe care le găsiţi mai peste tot. De asemenea, cu atât scade şansa ca nişte paste cu pesto, de exemplu, să fie gătite cu pesto făcut în bucătăria proprie, şi nu cu cel cumpărat, care conţine 50% cartofi fierţi.
La fel scade şi şansa ca bucătarul, dacă este talentat, să aibă ocazia să-şi pună amprenta personală peste preparate care, altfel, rămân banale. Şi un şniţel obişnuit poate fi gătit astfel ca să fie deosebit, prin asezonare de exemplu, sau prin prezentare.

Aş putea să aprofundez lucrurile legate de stufoşenia meniurilor, mai sunt destule de spus, dar cred că acum nu este chiar cel mai bun moment. Notaţi doar atât: cu cât meniul cuprinde mai multe preparate, cu atât sunt mai multe şanse să plecaţi dezamăgiţi.

3.
La fel de mult urăsc să fiu la masă cu cineva şi să ni se aducă mâncarea separat, totalmente la întâmplare, astfel ca fie să ne aşteptăm unul pe celălalt, lucru care fie face inevitabil ca unul dintre noi să mănânce mâncarea rece, aşteptând să fie servit şi comeseanul, fie ca unul să privească la celălalt cum mănâncă, şi să încerce să injghebe un surogat de conversaţie, mai degrabă un monolog întrerupt de câte un „Îhî!” al interlocutorului.
Mi s-a întâmplat, şi nu exagerez, ca intervalul dintre preparate să depăşească 40 de minute. Foarte des mi s-au adus la masă, mai întâi, felul principal, după 10 minute salata de însoţire şi garnitura, iar la urmă, după alte vreo 30 de minute, supa, totul la un „futu-i mă-sa” care denota o mare durere în cot faţă de clienţi.

Citeste si articolul →   Cum ne hrănim copiii? – partea 2

4.
Mă irită faptul că ospătarul, odată ce am comandat, îmi ia meniul de pe masă. Am remarcat că dintr-un spirit de economie idiot unii manageri au doar 4-5 meniuri la 15-20 de mese. Unii se scuză spunând că iau meniul ca să avem loc pe masă pentru farfurii, pahare şi tacâmuri, dar mie mi se pare mai de bun simţ să fiu întrebat dacă mai am nevoie de el, sau nu.
Îmi place să pot să mai arunc o privire prin meniu, chiar şi după ce am făcut comanda: poate mai comand ceva un pic mai târziu, sau poate îmi fac o notă mentală, referitoare la vreun preparat care mi se pare interesant şi pe care îmi promit să-l încerc cu o altă ocazie. Sau poate nu aveam intenţia să iau desert, dar o studiere mai atentă a meniului m-ar putea face să mă răzgândesc.

Pe scurt, lăsarea meniului pe masă poate aduce beneficii restaurantului. În orice caz nu strică, iar dacă deranjează pe vreun client, acesta îl poate ruga pe ospătar să-l ia de acolo.
Îmi spuneţi că la fel de bine pot cere şi eu să mai mi se aducă încă o dată meniul. Corect, aş putea face şi asta, dar nu văd de ce să fiu nevoit s-o fac. Mai comod şi mai „customer oriented” este ca ospătarul să lase dracului meniul pe masă, la discreţia mea.

5.
Am atins subiectul meniurilor groase cât DEX-ul. Nu pot să le sufăr. La fel de antipatice îmi sunt meniurile împopoţonate şi greu de citit. Mulţi se simt datori să tipărească informaţiile peste câte o fotografie de fundal care imită pielea, lemnul, fierul, pergamentul sau mai ştiu eu ce material. Mai mult, unii se simt mai bine atunci când folosesc o literă greu de citit şi numeroase vignete sau ilustraţii, care mai de care mai stupide, cu siluete de bucătari, furculiţe şi farfurii, cratiţe aburinde, sticle, dopuri, bumbi, panglici, baniere sau naiba mai ştie ce.
Acest tip de meniuri sunt urâte şi greu de citit. Până la urmă, restaurantele ar trebui să ofere în meniuri un minim de informaţii legate de ceea ce oferă bucătăria şi barul. Mesajul trebuie să fie clar, uşor de recepţionat şi de înţeles.
Mi se pare aiurea să pui o pozucă inutilă, care să acopere un sfert din pagină, atunci când pe acelaşi spaţiu ai putea, de exemplu, sugera asocieri între preparatele culinare şi vinurile din dotare.

6.
Mă scoate din minţi fondul muzical puternic. Am preferinţe muzicale specifice, ca oricare dintre noi, şi unele genuri muzicale nu sunt pe gustul meu. În plus, în 99% dintre cazuri nu vin să mănânc singur. Vin cu cineva lângă care vreau să mă simt bine şi cu care vreau să comunic: nu prin semne, ci prin limbaj.

Nivelul sonor ambiental trebuie să-mi permită folosirea unui ton normal; nu ştiu cine naiba ar vrea să fie nevoit să ţipe la interlocutor şi să-şi forţeze timpanele ca să înţeleagă ce i se răspunde, doar fiindcă ospătarul se simte nostalgic şi vrea să asculte manele date la maxim. Sau este microbist împătimit şi urmăreşte cu sufletul la gură şi sonorul la maxim, ca se audă şi în bucătărie, înfruntarea epică dintre două echipe de fotbal.

7.
Nu-mi place deloc atunci când nu am cu cine discuta; mă refer, bineînţeles, la personalul unităţii de alimentaţie publică. Am pretenţia ca ospătarul să cunoască meniul, cât de cât, şi să nu fie nevoie ca la orice întrebare legată de vreun sos sau despre ingredientele din vreun preparat culinar să-mi răspundă: „Mă duc să întreb la bucătărie”. De ce să faci asta? Tu, ospătarule, unde paşcalionul mă-tii ai stat în ultimele săptămâni? Nu ai reuşit să înveţi nimic despre meniu? Chiar te-a durut în cot?

În 0,1% din cazuri este posibil ca ospătarul tocmai să se fi angajat ieri, aşa că îmi retrag jumătate din apostrofări. Doar jumătate, fiindcă nu este normal să fie trimis să servească la masă fără o minimă instruire şi cunoaştere a meniului.
Există, normal, şi cazuri în care ospătarilor li se pun întrebări mai încuietoare, de pildă: „Aş putea primi tagliatelle în loc de orecchiette? Sau somon în loc de păstrăv?„. În acest caz mi se pare normal ca ospătarul să se consulte cu bucătarul, dar nu şi în cazul întrebărilor curente, care doar cer informaţii simple despre meniu.

8.
Aici, recunosc, începem să cam intrăm la fineţuri. Mai toate băuturile au o temperatura corectă la care trebuie servite. Vinurile albe, rosé şi roşii, cele de desert şi cele spumante, berile din cele vreo 60 de stiluri tradiţionale, romurile, whisky-urile, brandy-urile şi coniacurile, cafelele, ceaiurile etc. Atunci când unele dintre ele îţi sunt servite la temperatura incorectă, prea reci sau prea calde, este ca şi cum te-ai duce la un concert cu urechile astupate; gusturile şi aromele sunt estompate sau distorsionate.
Hazliu este că, uneori, mi se propune să beau vinul alb şi prea cald dres cu nişte cuburi de gheaţă, sau să mi se încălzească un pic la microunde vinul roşu. Ori să fiu întrebat dacă doresc gheaţă la coniac. Rareori am văzut să şi se aducă la masă paharele cu băutura straight, şi alături un recipient cu cuburi de gheaţă, pentru cei care vor să-şi răcorească whisky-ul, cocteilul, vodca sau romul.

Citeste si articolul →   Un dop pentru un Duster!

La fel de enervant pentru mine este să mi se aducă vinul roşu în pahare de suc, iar limonada în halbe de bere. Probabil că în multe restaurante nu se cunoaşte faptul că unele tipuri de băuturi sunt mai parfumate şi chiar mai gustoase atunci când sunt servite într-un anumit tip de pahar.
Măcar vinurile albe, roşii şi spumante să fie servite ca lumea, că la bere, rom, coniac şi whisky deja ar fi absurd să am pretenţii.

9.
O altă sursă de disconfort sunt, pentru mine, afişele inscripţionate astfel: „În acest local nu se poate plăti cu cardul.” Dai de ele fix la intrarea în restaurant şi, zău, uneori reuşesc să-mi taie cheful din start.
Unele dintre acestea arată chiar „pompos”: sunt afişe de dimensiuni măricele, scrise „artistic” cu markerul. Se vede că „artistului” chiar i-a făcut plăcere să-şi conceapă capodopera. Mi-l şi închipui concentrat, cu vârful limbii scoase printre dinţi, gâfâind de plăcere în timp ce markerul scrâşneşte voluptuos pe bucata de hârtie.
Deja atunci când cuvântul „plăti” nu este scris „plătii”, artistul este unul de excepţie.

Să nu credeţi că astfel de afişe sunt de domeniul trecutului. Ştiu câteva restaurante şi multe terase, în funcţiune îna anul de graţie 2015, unde eşti avertizat, încă de la intrare, că micul card de plastic din portofel este inutil.

10.
Am început să fiu atent la farfurii şi tacâmuri. Şi la mobilier… şi la lumini.
Mă enervez atunci când farfuriile sunt prea mari, atât de mari încât două dintre ele, aşezate una lângă alta, nu încap pe lăţimea mesei. Mă deranjează şi când sunt prea mici, deşi dimensiunile mesei ar permite unele ceva mai mari, iar mâncarea este înghesuită ca parlamentarii la pensiile speciale.

Mă scot din fire tacâmurile urâte, zgâriate, cojite, strâmbe şi desperecheate. Paharele desperecheate nu sunt nici ele vreun motiv de juisare. Mi se pare penibil, atunci când ciocnim patru persoane câte un pahar de vin alb, să văd pahare de trei feluri.

Sau, la localuri cu pretenţii afişate semeţ în preţul mâncării şi băuturii, să observi că furculiţele de gustare sunt identice cu cele pentru felul pricipal şi desert. Ce să mai zic despre tacâmurile pentru peşte? Da, ştiu, deja sunt absurd…
Deşi, dacă tot ceri preţuri nesimţite, bunul simţ ar trebui să te îndemne să investeşti un piculeţ ca să ţii localul utilat la acelaşi nivel cu propriile tale preţuri.

Mi se pare o lipsă de respect ca scaunele să aibe pernele rupte, cu „maţele” ieşite în afară, picioarele zgâriate, tăbliile crăpate. Este neplăcut să simţi slin lipicios pe mese, să îşi intre aşchii de lemn în palme, să dai de gumă de mestecat lipită pe sub tăblia mesei şi să te străduieşti să pui şerveţele sub câte un picior al ei fiindcă podeaua este strâmbă; de ce trebuie să fac eu asta şi nu personalul din restaurant? Nu cumva trebuie să-mi şi spăl singur farfuria şi să mătur podeaua?

Urăsc lămpile cu becuri lipsă şi lumina atât de chioară încât nici măcar nu vezi ce ai în farfurie. Nu este imposibil ca sub pretextul acestei presupuse intimităţi oferite de semi-întuneric, să ţi se strecoare sub nas farfurii crăpate, mâncare montată neglijent, cu aspect neapetisant… sau chiar alte chestii şi mai rele.

Încheiere
Am citit nu de mult un articol, pe un site respectabil şi în scriitura unui blogger altminteri simpatic şi binevoitor, care reproducea câteva zeci de „perle” scoase de clienţi prin restaurante. Remarci şi întrebări care denotau nesimţire, habarnism culinar, lipsă de educaţie de orice fel.
Citatele cu pricina fuseseră culese de ospătari, bucătari şi manageri şi oferite site-ului respectiv, probabil ca toată suflarea să-şi dea seama ce needucat este publicul de restaurant din România şi cât de mult suferă personalul din restaurante, expus fiind acestei lipse crase de educaţie.

Nu voi susţine că acele situaţii nu există sau că au fost exagerate, ci doar voi preciza că acea parte a publicului, cea responsabilă pentru „perle”, se potriveşte perfect cu nivelul unei mari părţi a restaurantelor (de oriunde, nu doar de la noi).
Ar fi fost la fel de interesant un articol care să adune perlele ospătarilor şi managerilor (bucătarii sunt mai feriţi de ocazia de a-şi da în petec în faţa clienţilor; ei o fac cu mult aplomb pe reţelele de socializare), ca să vedeţi şi de cealaltă parte a farfuriei câtă prostie, răutate gratuită, îngâmfare, nesimţire şi incompetenţă puteţi găsi.


  1. Alin Raț spune:

    Sunt complet si total (nici nu stiu deacord sau impotriva)
    Foarte bine zis Dl. Radu.
    Multi ar trebui sa citeasca si sa bage la ‘cap’.
    Voi da un sher, plus citirea elevilor / studentilor practicanti in alimentatie publica si ospitalitatea turistica.
    Succes tuturor

  2. M. Florian spune:

    Aș mai adăuga la lista cu lucruri neplăcute, aerul îmbîcsit din unele restaurante. Majoritatea restautrantelor au o problemă cu ventilația. De aceea, destul de des, plec cu hainele impregnate cu „miros de crîșmă”. Și nu vorbesc neapărat de mirosul de fum de țigară, pe care îl accept ori de cîte ori mă așez în salonul pentru fumători (deși prefer salonul pentru nefumători), ci de aerul consumat, stătut, sau, și mai rău, de mirosul de bucătărie.

    • Radu Popovici spune:

      @M. Florian: Ai dreptate. Ventilatia proasta este enervanta. Am trecut si eu prin cateva locuri de unde am plecat mirosind a mancare atat de tare incat lumea intorcea capul dupa mine pe strada. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Ursu Dan Aurelian: Ma bucur ca v-a placut articolul, dar zau, nu am vrut sa emit judecati de valoare. Am listat doar situatiile care ma enerveaza pe mine in restaurante.

  3. Alin spune:

    Sa intelegem ca la GuXt aveti frigidere separate pentru categorii de beri? De ex am citit ca Duvel se recomanda a fi bauta la 5 grade iar Primator Stout la 10-12 grade.

    • Radu Popovici spune:

      @Alin: Exact. Sunt doua frigidere, nu doar pentru beri, ci pentru toate bauturile: unul pentru bauturile care se beau la 4-7°C, iar celalalt pentru cele care se beau la 10-14 °C. Pentru unele beri si vinuri care se beau la temperaturi de 16-18 °C – pe care le tinem in cel de-al doilea frigider – recomandam clientului sa le lase in pahar 3-4 minute, inainte de a le bea, astfel ca bauturile sa atinga o temperatura cat mai apropiata de cea optima.

      • Closed spune:

        Cu tot respectul, dar ar trebui sa aduceti vinul la temperatura optima. Da, stiu, e mai bine sa fie mai rece decat sa fie cald. Insa clientul n-are de unde sti cand temperatura de 16-18 grade a fost atinsa, de aceea e bine ca bautura sa fie la temperatura potrivita de la inceput.

        • Radu Popovici spune:

          @Closed: Corect, clientul nu este el insusi un termometru, dar cele 3-4 minute sunt de ajuns ca temperatura vinului sa creasca cu 3-4 °C. Imediat ce il pui in pahar, care este la temperatura camerei, adica pe la 30 °C vare, temperatura ii creste cu cel putin 1-2 °C.

  4. andrea spune:

    Urasc nesimtirea si ma bucur enorm ca ai atins acest subiect.
    La 16 ani am inceput din nevoie de money ,iar la 19 am ajuns „sefa ” de restaurant la un hotel de 4 Stele in Románica noastra.Ador ceea ce fac.
    In 9 ani de experienta am intalnit „patroni ” care m-au dat afara pentru ca am refuzat sa duc la masa un cod incalzit la microunde sau niste banali Cartofi prost facuti.Am intalnit bucatari care mi-au deranjat toti mortii doar pentru ca nu am vrut sa duc o comanda pe bucati (aici fac referiré la punctul 3) sau ca legumele erau prajite intr-o tigaie nicidecum facute pe gratar.

    Am intalnit colegi care ma intrebau de ce dracu’ mai duc lingura la paste ca oricum nu stie „ala” cum sa o foloseasca sau sa mi se reproseze faptul ca incalzesc paharul de cognac, ca oricum „ala” nu simte diferenta.
    Am intalnit multe si am fost nevoita sa fac multe doar pt ca asta era regula „casei” si imi doresc din tot sufletul ca fiecare client nemultumit sa faca plangere, are tot dreptul.

    Si mie mi s-a intamplat sa cer un quatro -stagionne intr-o pizzerie respectabila si sa aiba un miros imputit, explicatiile fiind ca eu nu stiu ceea ce comand, ca asta e mirosul de branza (merg in vacante in Torino numai pt a manca un quaatro stagionne de la mama lui, cu gorgonzola proaspata).

    Urasc restaurantele unde nu sunt respectati „aia” care platesc si de cateva ori am fost nevoita sa plec fara sa platesc ceea ce mi s-a adus pe masa. Nu ai respect, nu am nici eu. Si de cateva ori mi s-a intamplat sa fiu pusa in situatii penibile din cauza modului nesimtit in care am fost obligata sa servesc.

    Acum sunt undva prin Londra, in curand sper sa am restaurantul meu. Cred in corectitudine si mai ales in respect!
    Mi-am dorit mereu ca unii sa puna suflet in ceea ce fac,nu doar sa se gandeasca la profit. „Unii” platesc sa primeasca ceva de Calitate, iar altii sunt platiti sa ofere acest lucru.
    Atunci cand nu respecti clientul, nu te respecti pe tine. E ca si cum ENEL ti-ar da o lumanare in loc de curent Electric. Penibil.
    Aprecieri pentru cei ce isi fac datorita din suflet.

    • Radu Popovici spune:

      @andrea: Ma bucur ca ai descris aici unele dintre situatiile prin care ai trecut. Si cred ca ai dreptate in incheiere: daca managerul si personalul pun suflet, clientii vor avea cat mai putine „chestii” care sa-i calce pe nervi in restaurante.
      Succes in tot ce ti-ai pus in minte sa realizezi!

  5. Rookie spune:

    Si eu urasc faptul ca mi se ia meniul dupa ce am dat comanda dar mai tare urasc sa-l cer din nou si sa mi se aduca aproape in acelasi moment cand deja m-am decis sa parasesc locatia.
    Despre starea meniurilor nu mai vorbesc pentru ca, cel mai probabil, petele de grasime si vesnicele foi laminate se afla in aria comuna a lucrurilor asumate.
    Sper sa imi permiti o foarte mica critica la adresa Guxt si anume pozele meniului de pe site. Unele ar putea fi de calitate mai buna.
    Numai bine.

    • Radu Popovici spune:

      @Rookie: Ai dreptate in ce priveste pozele de pe site. Se putea mai bine.
      Gustul, insa, te asigur ca este la mare inaltime.
      Numai bine si tie.

    • mr.M spune:

      Wow…atat de multi cunoscători într-un singur loc…v-as sfatui sa nu mai generalizati voi lucrurile.. .nu spun ca nu sunt si lucruri adevărate prin cele citite de mine mai sus….dar credeti-ma ca asta e o meserie grea…criticati doar dacă aveți habar, dacă nu…joc de glezne!

      • Radu Popovici spune:

        @mr.M: Vezi, nu prea ai inteles articolul. Nu este o critica de restaurant. Pur si simplu descrie cateva aspecte care imi displac mie personal la unele restaurante in care am pus piciorul. Nu are importanta daca in unele localuri aceste aspecte nu se pot evita, pur si simplu nu-mi plac, chiar daca pot sa inteleg ca uneori nu se putea altfel, din motive obiective sau economice.
        Asa cum spui matale „citite de mine mai sus” nu se intalnesc peste tot, deci in multe locuri chiar se pot evita fara o prea mare bataie de cap. Meseria este grea, fara indoiala, o simt si pe propria piele, dar unii o fac mai grea decat trebuie.

      • Closed spune:

        Asta cu joc de glezne e atat de tipica personalului nesimtit. Un chelner adevarat va sti oricand cum sa dezamorseze o situatie cu potential conflictual. Un „baietas” va sari la gatlejul clientului sau se va ratoi la el cand nu-i convine ceva.

        Da, e o meserie grea. Si care e facuta de prea multi care habar n-au cum se face. Si de asta un chelner priceput va primi si 20-30% din nota drept bacsis, in timp ce un „fitos” isi va trage singur 1-2 lei, pentru ca nimeni nu vrea sa lase nimic din rest.

  6. Cami spune:

    Ma surprinde ca in cele 10 chestii nu ai inclus mancarea expirata/contaminata. Dar probabil ca asta este ”chestia 0”, dupa care incepe numaratoarea 🙂 .

    Am intalnit restaurante care m-au dezamagit atat in SUA cat si in Europa. Nu pot sa inclin balanta decisiv catre o tara sau alta. Singurul capitol la care SUA cred ca se detaseaza clar de Europa este atitudinea personalului fata de client. Pentru ca americanii sunt mai motivati in aceasta directie – ei traiesc din bacsisurile lasate de client. In Europa, ”le service” sau ”il coperto” sunt trecute pe nota de catre personalul restaurantului indiferent daca-ti convine sau nu. In Italia ”coperto” este de obicei o rotunjire de cativa euro. Dar in Franta pun 15% ”service”pe niste preturi care sunt deja foarte mari, fara sa le pese daca personalul se straduieste sau nu. Surprinzator este ca in cele mai multe locuri din Franta si Italia am avut o experienta placuta. Poate si din cauza ca am frecventat locuri recomandate de localnici 🙂 . Cand m-am dus la intamplare, la primul restaurant care mi-a iesit in cale in zonele aglomerate, atunci am avut experiente diferite… Cele care mi-au fost recomandate de localnici aratau din afara la fel ca celelalte, asa ca pentru un turist este greu sa faca diferenta. In ceea ce ma priveste, cele mai multe experiente placute le-am avut in Franta.

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Mancare contaminata? Dar bucatarul racit cobza, care stramuta din 2 in 2 minute? Dar mancatea gatita incorect? WC-uri jegoase? Eu ma gandeam ca astea sunt subintelese…. deranjeaza pe toata lumea. Articolul povesteste despre ce ma enerveaza pe mine, in afara lucrurilor evidente. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, din cele 10 puncte ale mele, mai toate sunt si ele subintelese. Bun, sa zicem ca am vreo 30 de chestii care ma enerveaza. 🙂

      Nu cred ca exista cineva care sa nu se fi pacalit in asa-numitele „capcane pentru turisti”, adica restaurantele din zonele de mare interes turistic. Multe dintre ele abia sunt un pic mai sus decat un „impinge tava”. Multe restaurante de cartier de pe la noi le depasesc cu usurinta la mai toate capitolele.

  7. RAIDER spune:

    Coniac si gheata, e din ce in ce mai putin intalnit, gasesti locuri unde bolul vine la masa, chiar usor incalzit! Se mai face si un cornet imbecil pe care se pun 3 4 boabe de cafea. Ok, inteleg rolul cornetului da` nu esti degustator ca sa ai nevoie de boabele vietii.
    Dar, e in crestere „Un Pepsi langa coniac?” ori mai rau, daca ceri o racoritoare de genul „Coca Cola”, te intreaba daca sa-ti toarne coniacul in ea ori sa ti se aduca Jidveiul la pahar de whisky, cu fundul gros.
    Cu whisky ul nici nu mai pomenesc… conceptul de „sec” e complet necunoscut si e anormal sa vrei whisky fara gheata. Obligatoriu, tu trebuie sa pilesti „on the rocks” sau botezat cu Redbull, ca de aia e whisky, nu?
    Vin? Unde beti vin alb rece ma, oamenilor? Unde, sa ma duc sa beau si eu! N am mai vazut un dulce frapat langa o salata de fructe de…. sa mor, am si uitat. Ca tot ce se da la pahar are origini mai dubioase decat un caine maidanez si ca Ponta e mai titrat decat orice vin la pahar care se vinde in localurile romanesti, nu mai pomenim.
    Brandy ul? E dureros cand ceri un Metaxa ca sa ai cu ce te distra 10 minute si ti l aduce la bol de coniac sau il vezi aliniat langa un Jidvei sau un Miorita. N are rost sa vorbim de nume frantuzesti, suntem in Romania.

    • Radu Popovici spune:

      @RAIDER: Uite, la Bistro GUXT poti bea vinuri albe si rosé reci, ba chiar si vinuri de desert dulci, frapate, langa o tarta Tatin, cu mere caramelizate… ba chiar si prosecco rece, toate la pahar, fara origini dubioase si la preturi decente. Plus 18 beri germae, belgiene si cehesti, 23 vinuri albe, rosé si rosii, 4 vinuri spumante, 6 romuri caraibiene si sud-amedicane, 6 scotch-uri single malt, 2 vodci rusesti, 2 brandy-uri spaniole si 2 coniacuri frantuzesti, plus 3-4 cocteiluri simple. Nu zic ca stam grozav la capitolul bauturi, dar stam decent. Adica mai bine decat multe localuri care se auto-denumesc „restaurant”.

  8. Dragos spune:

    Ok, de acord cu majoritatea, dar n-as fi atat de drastic. Am un bar de aproape 20 ani (si cred ca stii ca nu-i usor sa reziti pe piata din Romania atat de mult timp), si m-am lovit si inca ma lovesc zilnic de probleme cu personalul. In general cei ce fac meseria de barman (ospatar) nu o fac ca profesie ci doar ca job pe termen scurt, de aia ii doare in cot oricat ma chinui eu sa fie lucrurile perfecte. E o lupta de zi cu zi, fara speranta de victorie. Cu mici exceptii, majoritatea vin doar sa faca un ban cat mai repede si daca se poate fara nici un efort. Sigur, poti sa-i dai afara, sa-i schimbi ca pe ciorapi, dar in final tot cu personal dezinteresat esti.
    In ultimii 10 ani am preferat sa iau oameni care n-au mai lucrat niciodata ca barmani sau ospatari, tocmai ca sa-i pot invata eu de la zero, dar dupa o vreme chiar si cei initial cu bun simt se schimba in rau. In rest cam ai dreptate, nu-i adevarat insa ca adaosurile sunt de 300%, in provincie rareori se depaseste 100%, poate doar in cateva locatii de lux, care apar si dispar ca ciupercile dupa ploaie.
    Apropo, nu stiu cum o fi in Bucuresti, dar la mine numai taxele anuale de autorizare plus drepturile de autor pentru muzica depasesc 10.000 lei anual, la care se adauga alte zeci de mii de lei impozite curente, asta la un bar cu 4 salariati si 14 mese, deci… nu ramane mare lucru pentru mobilier nou, in fiecare vara carpesc si eu cum pot tot ce se poate repara, deci nu e dorinta nestapanita de a castiga cat mai mult, ci neputinta, asta daca vrei sa lucrezi legal.
    Acum, daca stam stramb si judecam drept, nici in afara lucrurile nu stau mai bine, am cam vazut si eu cum e prin Europa, in multe locuri e mult mai prost si mai scump ca la noi. Am vazut restaurante mizerabile, pe care la noi le-ar fi inchis DSP-ul imediat, am vazut mancaruri infioratoare si cola la pet servite la bar, bai de groaza la care mai si platesti separat sa poti intra, si sa nu mai vorbim de personal… e adevarat ca am vazut si locatii civilizate, dar nu mult mai bune ca la noi, una peste alta alimentatia publica de la noi e chiar putin peste cea din Europa (pe medie), atat la conditii cat si la preturi.

    • Radu Popovici spune:

      @Dragos: Nu te pot contrazice cu nimic, din pacate. Eu am sansa unui personal foarte bun, o echipa mica dar foarte bine pregatita, cu experienta; si asta inseamna enorm.
      Si in Bucuresti sunt aceleasi taxe, ba poate chiar mai rau.
      Intr-un comentariu anterior, tot la acest articol, am sustinut si eu ca in general, in restaurantele medii, adica nu in cele de lux, la noi serviciile si mancarea sunt mai bune decat in multe tari cu traditie si care sunt mereu pline de turisti.
      Chestia cu aplicarea legislatiei in UE, legislatie comuna cu cea de la noi, m-a lasat si pe mine perplex. Am vazut si eu chelneri servind imbracati in trening, toaleta la mai putin de 1 metru de usa bucatariei, chelneri traversand o strada foarte viu circulata, tinand in maini tavile cu mancarea pe care o duceau din bucatarie la terasa de pe trotuarul de vizavi. Am vazut lazi cu legume lasate pe jos, pe trotuar, peste noapte, WC-uri imputite etc. Sigur, am vazut, ca si tine, si locuri mai mult decat civilizate.

      Pana la urma articolul meu descrie doar ce ma enerveaza pe mine la unele restaurante, nu se doreste a fi vreun indreptar general despre cum ar trebui sa functioneze restaurantele.

  9. anamaria spune:

    Eu consider ca cele mai bune servicii le gasesti pe vasele de croaziera. am fost in multe restaurante prin lume,in Europa,in State,in Asia. in Asia se sta cel mai prost la capitolul service. mancarea se vine cu mult inaintea bauturilor, nu gasesti deloc apa minerala, vin abia am gasit undeva si dupa 40 min ospatarul a venit sa ma intrebe daca vreau gheata in paharul de vin rosu. in Europa, imi place Spania in mod special. majoritatea ospatarilor sunt niste batranei simpatici si eficienti. Franta,in schimb lasa mult de dorit. am fost intr-un local in Monte-Carlo unde preturile erau destul de piperate dar service-ul teribil. in SUA, nimic de zis, sunt extrem de prietenosi si amabili, dar se enerveaza daca ii chemi de mai mult de 2 ori la masa,s i nu ezita sa iti arate. pe vasele de croaziera, in schimb, personalul nu poate arata atitudine. pasagerii le pot lua numele si management-ul ii poate pedepsi. uneori chiar ii trimit acasa.

    • Radu Popovici spune:

      @anamaria: Nu te contrazic deloc, dar nuantez: depinde cum si unde nimeresti.
      Este normal ca asiaticii sa nu aiba cultura vinului si a apei minerale; nici noi nu avem in restaurante nimic dupa tipicul lor.
      Eu am nimerit destul de rau in Spania, ca si in Portugalia, de altfel; in schimb a fost mai ok in Franta. Chestie de bafta, cred.
      Nu am ajuns inca in SUA si nici pe vase de croaziera, asa ca nu cunosc lucrurile decat din auzite. Am mancat, in schimb, de cateva ori, pe vase care faceau mici croaziere, de 1 zi, in Thailanda si, poate vei fi mirata, totul a fost excelent. Bineinteles, ni s-a servit mancare locala, fara vin, dar serviciul a fost impecabil, de la intampinarea cu prosoape caldute si umede, pana la aspectul si gustul mancarii.

  10. alina spune:

    Cel mai mult m-am enervat cand am cerut un sos gorgonzola si mi l-a adus rece si gros cu cocoloase si cand i-am spus ospatarului ca este rece si mult prea gros, mi-a raspuns cu tupeu ca „asa trebuie sa fie”. Acesta este lucrul care ma scoate din minti, cabd au tupeul sa iti spuna ca asa trebuie sa fie, dar iti servesc o mizerie 🙂

  11. Cristina spune:

    Tare articolul! Am trecut prin toate… E drept ca sunt un client tare incomod, insa incerc intotdeauna sa creez un echilibru prin tonul folosit si cuvintele alese cand transmit o informatie catre un ospatar Dar uneori te lovesti de un zid – de exemplu, recent, restaurant-pub, Bucuresti, bucataria buna, chelner (nu il pot numi ospatar) imi greseste comanda, ii cerusem sfatul cu privire la o salata garnitura si cand m-am decis asupra salatei nemtesti, el imi aduce German dish, da!, cu tot cu juma’ de kil de bacon!… si el n-a avut nicio vina…
    Ca sa inchei prin a adauga ceva punctului 10: urasc pana la nevroza ca la vita sa ma lase sa chinui preparatul taindu-l cu un cutit de unt, fara sa-mi aduca unul special!…
    Seara faina!

    • Radu Popovici spune:

      @Cristina: Uitasem de chestia cu cutitele nepotrivite; m-am lovit si eu de asta la platourile cu branzeturi, la unsul tartinelor, la fripturi bineinteles, la peste etc. Este foarte greu sa ai o colectie de tacamuri, fiecare cu rostul lui, dar daca ai in meniu multe fripturi sau mult peste nu ar fi rau sa oferi cutilele si furculitele potrivite.

  12. Laura spune:

    Mergi in Faro, Portugalia. Cad toate cele 10 puncte. Cel mai mult mi-a placut cand mi s-a adus un meniu, in portugheza evident, am incercat sa comand si mi s-a spus ca degeaba ma uit, azi au doar tapas :)))

  13. cristi-j spune:

    Bine ai revenit! Dupa multe zero comentarii si 2-5-10 like-uri un articol ca asta aduce si comentarii si zeci de like-uri, depinde de ce ai chef … hahaha
    O sa imi permit sa iau la rand aprecierile tale si sa le comentez si apoi o sa scriu si despre chestiile care ma calca pe mine pe nervi.
    Adevarul e ca nu am o experienta asa mare la restaurante iar in ultimii ani aceasta e chiar mai redusa. Totusi am avut ocazia la un moment dat sa trec prin restaurante de pe 3 continente atat ca angajat cat si ca oaspete si vrand-nevrand am retinut niste lucruri.
    1.” Singurele motive reale sunt dezorganizarea, zgârcenia şi nepăsarea. Punct.” De acord, pica foarte prost si chiar explicatiile reale suna aiurea dar imi permit sa aduc niste amendamente si adevarul e ca exista exceptii, exista situatii obiective care nu pot fi evitate si/sau remediate. Depinde si de tipul de restaurant, mi se pare ca e mai frecvent si mai explicabil la restaurante medii ca marime si calitate (cele mai mici sau cele mari si de lux functioneaza dupa alte principii si ar trebui sa evite mai bine aceste situatii). Daca exceptiile sunt prea dese atunci se ajunge la motivele date de tine. Se poate intampla sa se termine un anumit ingredient principal pentru ca pe neasteptate au fost multi clienti si s-a intamplat sa comande toti acelasi lucru. Sigur ca daca ai doar cateva mese pe seara e mai greu sa se intample asa. Se poate intampla ca furnizorul sau furnizorii (din motive obiective sau nu) sa te lase descoperit si sa nu poti face nimic in ziua respectiva. Se poate intampla sa ai o pana de curent sau sa ti se strice cuptorul. Si mai sunt si altele. Daca la mancare mai am intelegere, pe mine ma calca pe nervi cand acest lucru se intampla la bauturi, de obicei bere sau vin.
    2.Total de acord si, asa cum spui, mai exista destule de comentat pe acest subiect. E pacat ca multi nu inteleg sa faca doar cateva preparate dar sa le faca perfect (atat cat e posibil). Imi doresc sa fie si la noi cat mai multe localuri de nisa care se specializeaza pe cateva lucruri pentru care ajung faimoase.Si cand spun cateva ma refer mai curand la 4-5 nu la 24-25.
    3.Asta e groaznic, intr-adevar. Nu am auzit si nu mi s-a intamplat chiar asa, 40 de minute diferenta si supa la sfarsit, dar sunt convins ca e posibil. Exista insa si aici exceptii. Exista locuri unde cultura si obiceiurile locale fac sa ai des grupuri mari de 10-15-30-chiar 40 de persoane si e imposibil sa iesi cu toate preparatele in acelasi timp, trebuie sa le scoti pe bucati ca sa ai timp si loc sa montezi celelalte farfurii. Totusi, mi se pare ca la noi se intampla mult prea des acest lucru, asta tine in primul rand de bucatarie.
    4.Meniul se ia in primul rand pentru a face loc si, in functie de numarul de mese si timpul de schimbare a meselor, pentru a nu ramane fara meniuri. Se intampla mai ales la restaurante medii si foarte ocupate, daca ai doar cateva mese pe seara nu e problema. Adevarul e ca si mie imi place sa pastrez meniul pentru a il studia mai mult si nu am fost niciodata refuzat.
    5. “Până la urmă, restaurantele ar trebui să ofere în meniuri un minim de informaţii legate de ceea ce oferă bucătăria şi barul. Mesajul trebuie să fie clar, uşor de recepţionat şi de înţeles.” Eu cred ca lucrurile sunt mai complicate de atat, e o arta sa faci meniuri care sa te ajute sa vinzi mai mult si intr-un timp mai scurt. Tine si de material si de format si de marime si de fonturi si de poze si de fundal si de aranjarea pe pagina si de ce, cat si cum scrie despre fiecare preparat si de cum si unde pui pretul, multe multe lucruri care pot parea exagerate dar s-a dovedit ca ajuta, cel putin in alte parti.
    6.Aici sunt total de acord, sunt putine cazuri cand fundalul sonor tare ajuta intr-un restaurant. Se poate discuta insa despre alte tipuri de localuri.
    7.Aici lucrurile sunt mai complicate. In principiu ai dreptate dar exista multe cazuri cand ospatarul trebuie sa intrebe pe altcineva. Un coleg mai vechi, managerul, la bucatarie. Pentru mine depinde mult cum decurge convorbirea.
    8.Corect, fineturi. Tipul de pahar si temperatura de servire sunt importante si uneori fac diferenta dintre o experienta grozava si o dezamagire. Dar nu e intotdeauna usor sa poata fi respectate, mai ales la temperatura de servire la un restaurant aglomerat.
    9.Aici nu am o problema si nici nu mi se pare important, mai ales la noi.
    10.Aici deja situatiile prezentate de tine fac diferenta dintre a intra si a nu intra in acel loc, sunt mult prea groaznice. Singurul subiect pe care l-as mentiona ar fi lumina chioara, o fi potivita pentru cafenele si cluburi dar nu la restaurante.
    Iata si cateva chestii care ma calca pe mine pe nervi sau pe care le-as dori schimbate:
    Ma calca pe nervi cand raportul calitate pret e total dezechilibrat si se cer niste preturi aberante pentru banalitati prost gatite prezentate intr-un loc groaznic si cu un seviciu infiorator.
    Ma calca pe nervi ca se fumeaza in restaurante. As putea intelege acest lucru in unele cluburi, baruri si cafenele dar absolut deloc in restaurante.
    Ma calca pe nervi ca in unele locuri cei care lucreaza acolo par ca iti fac un mare serviciu ca accepta sa te primeasca si sa le dai bani. Toti par ca au alte lucruri mai importante de facut si tu ii deranjezi. Toti par ca habar n-au ce fac de fapt pe-acolo si ca nici nu le pasa. As vrea ca in cat mai multe locuri sa fiu intampinat de la intrare si condus la masa, as vrea ca toti angajatii sa zambeasca (chiar si fals), as vrea ca toti sa fie vorbareti si glumeti si sa promoveze vanzari dar in acelasi timp sa stie limita sau linia de echilibru, as vrea ca toti sa stie de ce sunt acolo, ce gatesc si ce servesc.
    Ma calca pe nervi ca (in majoritate) patronii si managerii de restaurante par ca nu sunt interesati decat de bani. Dupa parerea mea problemele la noi sunt la varf. Patronii sunt interesati doar de bani, managerii sunt prost pregatiti, nu le pasa si sunt interesati doar de bani, angajatii sunt nepregatiti, nu sunt fortati sa urmeze regulile si sunt interesati doar sa lucreze cat mai putin si sa castige cat mai mult. Nimeni nu pare interesat sa implementeze regulile (care exista peste tot), las-asa ca merge-asa. Exagerez, desigur, exista totusi destule locuri unde esti facut sa te simti bine dar parca exemplele negative sunt mai stridente.
    Mai sunt si altele dar acum pe moment doar atat mi-a venit in minte.
    Sunt sigur ca in Bucuresti lucurile stau inca bine comparativ cu alte locuri din tara. La fel de clar e ca aceste probleme le poti gasi oriunde in lume nu doar la noi dar totusi e o mare diferenta fata de unele locuri pe unde am fost. Dupa parerea mea cele mai bune servicii sunt in Statele Unite. Locuri considerate adevarate paradisuri culinare si care fata de noi par de pe alta planeta, locuri precum multe orase mari din Asia de Sud-Est, inca sunt foarte serioase cand vine vorba de imbunatatirea serviciilor pentru ca nivelul de competitivitate si pretentiile sunt foarte mari pentru toate tipurile de localuri-mancatorii-restaurante, exista campanii si programe oficiale, organizate fie le nivel guvernamental, local sau organizatii patronale.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Sigur, sunt nuante si situatii limita in care unele dintre cele 10 puncte pot suferi amendamente. Eu am luat in considerare situatiile generale, nu exceptiile.
      In privinta fumatului m-am pronuntat deja intr-un comentariu anterior, asa ca nu mai insist.

      Nu stiu cum sunt serviciile in SUA. Pot insa sa afirm ca la restaurantele de nivel mediu Romania sta mult mai bine decat Grecia, Italia, Franta, Portugalia etc. In tarile citate de mine serviciile sunt mult mai neglijente si mai proaste. Ultimul exemplu, Sicilia.

  14. alex spune:

    apropos de numarul 7, la un restaurant de fite de pe litoral vad in meniu ‘garf de porc’ – cum atunci nu stiam ce e aia, il intreb pe ospatar, care vine cu clasica replica ‘ma duc sa intreb la bucatarie’. Revine radios dupa cateva minute si-mi spune ‘am aflat ce este, e muschi de vita la gratar’ 🙂

  15. Marius spune:

    Pe lângă toate cele zece, pățite și de mine (deși restaurantele vizitate sunt mult mai puține), aș adăuga două:

    Dacă fac toată comanda la început, și includ și cafea, ar trebui ca ea (cafeaua) să îmi fie adusă la final, nu înainte de ciorbă, odată cu berea/limonada – părerea mea, poate nu știu eu să beau cafeaua.

    Și poate cel mai tare (peste cele 10-11) urăsc ospătarii-buricul-pământului, care pleacă pufnind dacă ai impertinența să întrebi / ceri ceva nu neapărat legat de comandă.

  16. Lucian Gavrilă spune:

    Măcar 8 din 10 le-am trăit pe propria-mi piele. Tocmai am scris despre un loc unde mi s-a adus un rosé călâi (dar am primit și gheață!), vita era pingea iar cartofii la tavă alăturați erau pe alese: fie cruzi, fie arși.
    Aș mai menționa aici că de cele mai multe ori când comanzi vin și apă trebuie să specifici în mod expres că vrei și pahare pentru apă.
    Dar cel mai tare îmi crește tensiunea arterială când aud întrebarea: „Doriți și gheață la coniac?”

    • Radu Popovici spune:

      @Lucian: Pe asta cu gheata la coniac am intalnit-o si eu odata, la un restaurant bucurestean. 🙂
      Chestii ca friptura de vita ca talpa, piure de cartofi cu cocoloase si rece, cartofi reci, paste reincalzite etc. sunt deja lucruri comune.

      • M-Vic spune:

        Ca sa fiu drept, asta cu gheata la vinars (ca sa respect legea, o sa-i zic bauturii „vinars” si nu „coniac”) am mai intalnit-o, inclusiv intre cunoscatori (ma rog, „cunoscatori” prin comparatie cu media). Se numeste „a bea ruseste” si merge bine cu unele vinarsuri nu prea stralucite, cu amestecuri (exista categoria „blended” si la vinarsuri) sau… pentru ca asa prefera omul. Nu e o erezie demna de ardere pe rug, daca ospatarul intreaba – si daca bautorul stie sa bea. Da, traditionalistii incalzesc putin bautura, dar nu e batut in cuie (marturisesc, si eu prefer sa-l beau „neat”, neincalzit si netratat, mai ales daca nu e neaparat un varf al finetii).

        Si vinarsul nu e singurul loc in care se intampla neintamplate. Un scotian veritabil si traditionalist ar face infarct daca ar vedea cum beau toti bautura lui, scotch-ul, cu gheata, mai ales daca e un single malt mai bun. Eu am invatat asta dupa ani in sir in care mi-am traumatizat paharul cu cuburi de gheata. Dar… daca asa prefera oamenii, sa-i lasam, zic.

        Pentru un ospatar bun, in schimb, e inacceptabil sa nu stie cum se servesc bauturile. Toate cele care sunt in meniu. Si sa nu intrebe clientul cum prefera. Ultima data am primit un brandy incalzit, cu 3 boabe de cafea in pahar. Spectaculos, dar (1) nu-mi place bautura asta calda si (2) la final am baut cafea si nu brandy. Nasol de mine!

        • Radu Popovici spune:

          @M-Vic: Eu prefer brandy-ul la 18-20 °C, fara gheata si fara boabe de cafea, sau alte chestii din astea.
          Pana la urma, e treaba fiecaruia daca vrea vita bine facuta si coniacul rece, dar ospatarul trebuie sa stie cum se servesc corect, eventual chiar sa sfatuiasca clientul. Daca acesta il asculta sau nu, asta este alta mancare de peste.

          Fiecare are preferintele sale, dar pe mine ma enerveaza cand cei din restaurante nu-si cunosc treaba. Cand este vorba despre o crasma de doi lei, nu am niciun fel de pretentii si nici nu calc pe acolo, dar cand este vorba despre una cu ifose, care te taxeaza la greu si iti ofera aceeasi experienta „gastronomica” precum o crasma de cartier, iata ca incep sa ma simt calcat pe nervi.

  17. Adina (cartederetete.ro) spune:

    Foarte bine punctat! Si mai rau e in provincie, unde nu prea ai de unde alege si atunci mai bine stai acasa. Ca si in comert, customer service este departe de standardele la care ar trebui sa fie. Mai bine mint clientul in fata, decat sa caute o solutie. Si se mai si vorbeste la sictir.
    Eu, la primul meu job in afara, am facut doua saptamani de training, de la cunoasterea produselor, la cunoasterea comportamentului clientului si la a gasi solutii la orice. Tin minte ca unul dintre primele lucruri care mi s-a spus era ca nu trebuie sa spun niciodata „Nu avem”. Trebuiau gasite solutii si mereu sfarseam prin a vinde un alt produs asemanator. In toata perioada in care am lucrat acolo nu am avut plangeri, dimpotriva, sunau clienti ca sa imi multumeasca. Daca un client suna sa ceara solutii pentru ca i s-a taiat crema, eu trebuia sa am un raspuns pe loc. Si acel training mi-a format conduita profesionala.
    In topul listei mele ar fi ca urasc restaurantele unde se fumeaza. Si nu pentru ca nu fumez, le uram si pe vremea cand o faceam.
    Mi-a placut tonul postarii, a la Gordon 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Adina: Nu fumez si nu-mi place fumul de tigara, dar daca legislatia permite localuri unde se fumeaza, nu am ce face si o respetc. Desi abia astept sa se interzica fumatul in localurile publice. Am deschis doar de o luna si deja salonul de fumatori a inceput sa prinda miros. 🙁

    • OWA spune:

      Adina, fara a intra in nici o polemica iti spun ca in ceea ce priveste”provincia” s-ar putea sa te inseli.
      Am avut ocazia s fiu servit si sa maninc bine in provincie si ca sa argumentez iti recomand un restaunrat de doaar3 stele( desi retsaurntele in sine nu au stele, ), se numeste Restaurant Traube-din MEDIAS-Website: http://www.hoteltraube.ro, unde atit mincarea cit si serviciile au fost bune , dar am avu experiente placute si in alte locuri gen Sibiu, Sighisoara etc , din provincie, asa cum am avut si neplacute prin Bucuresti tocmai cind sau unde ma asteptam mai putin.
      Trebuie sa scapam de prejudecati !…
      Cu respect
      OWA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.