Aceasta reteta are si varianta video.

Va propun astazi o salata racoroasa, de vara. Sa nu va sperie lista relativ lunga de ingrediente, caci reteta este foarte simpla si rapida. In plus, este delicioasa si interesanta, plina de aroma si culoare.



Bucatarie: Retetele lui Radu
Cantitate: 2 portii
Dificultate: usoara
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 5 minute + odihna

Ingrediente:
1 piept de pui dezosat, fara piele, circa 350 g in total
2 lingurite de curry
1 lingurita de boia dulce
1/2 cana cu boabe de porumb, din cutie, bine scurse
3 galbenusuri de ou
300 ml ulei de orez + 1 lingura
1 1/4 lingurita de mustar iute
2/3 cana cu iaurt
2 lingurite cu pasta de ardei iute
100 g boabe de porumb, din cutie
1 lingura de suc de lamaie
putina coaja de lamaie rasa
cateva masline negre, curatate de samburi si feliate
cateva frunze proaspete de patrunjel, tocate
cateva frunze proaspete de cimbru
1 lingura de capere, bine scurse
amestec de frunze de salata, rupte bucatele
sare
piper negru, proaspat macinat

Instructiuni:
Se taie pieptul de pui in jumatate, pe orizontala. Se face o pasta din curry, boia, sare, piper si putin ulei de orez. Se ung feliile cu mixtura de condimente. Se lasa la marinat pana se prepara maioneza.

Se incinge putin ulei intr-o tigaie. Se adauga feliile de carne si se prajesc la foc mediu-iute cate 2-3 minute pe fiecare parte, pana sunt rumenite si facute. Se scot pe un grilaj metalic, asezat deasupra unei farfurii. Se lasa la odihna 5 minute, apoi se transfera pe un fund de tocat si se taie fasiute subtiti.

Intre timp se prepara maioneza cu mixerul, batand ouale cu mustar si cei 300 ml ulei. Se asezoneaza apoi cu sare, piper alb si suc de lamaie. Se combina maioneza cu iaurt, coaja de lamaie si pasta de ardei iute.

Se adauga capere, masline, patrunjel, cimbru, porumb si carne si se amesteca bine.
Se poate servi salata rece – caz in care se da la frigider 30 de minute, dupa care se adauga salata verde si se serveste – sau la temperatura camerei – caz in care se adauga si salata verde odata cu celelelate ingrediente.