Vietnam subiectiv (4)

Cred că a sosit momentul să vă povestesc câte ceva despre piețele de alimente pe care le-am vizitat. V-am menționat în primul episod că am petrecut ultimele zile ale sejurului în Vietnam într-o excursie în valea Sa Pa. Vorbesc despre o zonă în care locuiesc mai multe minorități etnice din Vietnam; este o zonă rurală, cu multe sate și cu piețe de produse alimentare care se țin săptămânal, sâmbăta și duminica.
Piata din Bac Ha, Vietnam
(mai mult…)

Citeste tot

Vietnam subiectiv (3)

Vietnam subiectiv – Mâncarea stradală

Când mă gândeam la Vietnam acum câțiva ani, dorindu-mi intens să ajung acolo, în privința mâncării îmi făcusem planul să gust tot ce se poate gusta și s-o fac, pe cât posibil pe stradă sau în locuri unde mâncarea se gătește tradițional, ca pentru vietnamezi, nu pentru turiști. Numai că, fără să știu, încercam să vând pielea ursului înainte de a ajunge în pădure. Nu ținusem deloc cont de o serie de factori.
Hanoi, Vietnam
(mai mult…)

Citeste tot

Cum se promovează berea la noi

Despre bere si promovarea ei in Romania

Când mi-am deschis restaurantul am fost fericit să am în meniu berile de la Bayerische Staatsbrauerei Weihenstephan. Nu numai fiindcă toate erau de calitate foarte bună, iar vreo două-trei dintre ele de-a dreptul excepționale, dar și fiindcă erau ușor de prezentat: proveneau, doar, din cea mai veche berărie din lume aflată încă în funcțiune.
Pliant de prezentare pentru berea Hefe Weissbier de la beraria Weihenstephan (mai mult…)

Citeste tot

Vietnam subiectiv (2)

Oamenii
Îmi amintesc primul contact cu Vietnamul. S-a petrecut la sosirea în Hanoi, pe aeroportul Noi Bai, la controlul pașapoartelor. Acesta era efectuat de militari în uniforme kaki-gălbui, cu epoleți roșii, pe care gradele sunt marcate cu steluțe aurii, în binecunoscutul, pentru mine, stil sovietic. Toți erau tunși scurt și priveau încruntați, de parcă exersaseră adesea și temeinic modul de a se face neplăcuți. Nu exagerez când spun că m-a trecut un fior rece pe șira spinării și m-am întrebat, timp de o secundă, ce naiba caut eu acolo. Mi-a trecut însă și pot afirma că în pofida acestei prime impresii, nu am avut cu nimeni nicio problemă, de niciun fel.
Hanoi, Vietnam
(mai mult…)

Citeste tot

Vietnam subiectiv (1)

Acest an a fost unul deosebit. Am avut cel mai lung concediu din viața mea. Să nu vă așteptați să spun că mi-am luat vreo trei luni concediu, căci veți fi departe de adevăr. A fost vorba de doar patru săptămâni; probabil că pentru mulți dintre dvs. acesta este un concediu normal, dar eu rareori m-am întins cu vacanța mai mult de două săptămâni, așa că dublul acestei perioade a fost un pic neobișnuit.
HanoiIntro
Primele două săptămâni le-am petrecut în Toscana, celelalte două în Vietnam, în capitala Hanoi și în valea Sa Pa. Despre aceste ultime săptămâni vreau să vă povestesc mai întâi, căci îmi sunt mai proaspete în minte și pentru că vă pot arăta povesti despre un tărâm diferit, exotic și interesant.
(mai mult…)

Citeste tot

Farfuria suportă orice

Îmi dau tot mai mult seama că cea mai importantă miză a noastră este educaţia. Cred dacă am fi mai bine educați s-ar fura mai puțin și ar exista mai puțini incompetenți. Nivelul societății noastre este în primul rând rezultatul lipsei de educație. Este nivelul reflectat de o clasă politică putredă și incompetentă, de un stat impotent, de analfabeții cu doctorate false care ne conduc.
Pe scurt, vorbim depre impostori. Lipsa de educație lasă loc de manevră imposturii de toate felurile.
(mai mult…)

Citeste tot

Despre prostituția culinară

În zilele lucrătoare timpul pentru masa de prânz este, aproape pentru toți, destul de limitat. Nu sunt numeroși cei care au la dispoziție mai mult de o oră. Mulți dau fuga la un “împinge tava“, la un fast-food sau la un restaurant cu ofertă specială, de tip “prânzul zilei“; alții își comandă pizza, șaorma, mâncare “chinezească“ sau ceva asemănător și se hrănesc, nu rareori, chiar la locul de muncă, în fața monitorului.
(mai mult…)

Citeste tot

Berile stil Saison și Grisette

Berile stil Saison

Berile stil Saison sunt beri tradiționale, rustice, preparate de către fermierii și berăriile mici din provincia valonă Hainaut. Erau beri de zi cu zi, băute de sete și ca să acompanieze mâncarea de toate familiile din zonă. Erau ușoare, răcoritoare și hrănitoare și în acele timpuri ajunseseră la fel de importante ca laptele, brânza și pâinea. Nu puteau lipsi din casă și erau prezente la fiecare masă, de la micul dejun la cină.

Bere Saison Voisin - sursa foto: www.plaisirsdu604.be

Bere Saison Voisin – sursa foto: www.plaisirsdu604.be

(mai mult…)

Citeste tot

Berile stil British Brown Ale şi Mild Ale

British Brown Ale şi Mild Ale – Istoric

Până spre 1700, aproape toate berile erau brune. Pur şi simplu pentru că o bere blondă era, pe atunci, aproape o imposibilitate tehnică. Malţurile erau uscate pe foc de lemne deschis, ceva aproape imposibil de controlat, şi sfârşeau prin a fi închise la culoare şi mirosind puternic a fum.

Această stare de lucruri a început să se schimbe pe la 1700, odată cu apariţia cuptoarelor alimentate cu cocs, mai uşor controlabile, care puteau produce malţuri deschise la culoare.

Newkie Brown Ale - sursa foto: www.flickr.com

Newkie Brown Ale – sursa foto: www.flickr.com

(mai mult…)

Citeste tot

Cornet Oaked

Am mentionat de foarte multe ori, atat pe blog cat si verbal, ca berea este o bautura extrem de versatila. Se pare ca exista in lume peste 70.000 de feluri de bere; diferentierea se face datorita prezentei in bere a peste 1000 de compusi care dau gust, aroma, culoare, carbonatare si corpolenta.

Exista o categorie foarte interesanta, formata de berile invechite in butoaie de stejar. Aceste butoaie pot fi refolosite, dupa ce au servit la maturarea coniacului sau brandy-ului, whisky-ului sau bourbponului, a vinurilor fortifiate cu brandy (Porto, Xerex, Madeira etc.), sau pot fi noi. Rezultatele unor astfel de maturari duc la obtinerea unor beri subtile si complexe, rafinate si, de obicei, cu o concentratie alcoolica peste medie.
Cornet Oaked
Cornat Oaked este o astfel de bere. Am gustat-o prima data acum circa un an si jumatate si mi-a produs o impresie excelenta, care nu a facut decat sa se confirme cu ocazia degustarilor ulterioare.
(mai mult…)

Citeste tot