A fost "Fun & Grill" – aprilie 2013

Cred ca cineva, acolo sus, este mare amator de gatit în aer liber. Altfel nu-mi pot explica evolutia vremii din acest week-end si, implicit, din timpul evenimentului „Fun & Grill” de la Casa „Mara”, din Slanic-Prahova, din data de 6-7 aprilie 2013, desfasurat în colaborare cu Halewood Romania, Delaco si campinggrill.ro.


Ca de obicei, ajung la Slanic cu o zi înainte de eveniment. Este ziua în care fac aprovizionarea (cu exceptia verdeturilor si a unor fructe si legume, care se cumpara sambata dimineata), în care aranjez totul în frigidere, în care marinez carnea pentru mesele de a doua zi, prepar în avans unele sosuri etc.
Am sosit la Slanic pe o vreme mizerabila. Ploua molcom si rece si deja ma gandeam cu tristete la ce urma sa se întample a doua zi.

Cand gatesti în aer liber, ca oaspetii sa se simta bine ai nevoie de cateva elemente obligatorii: vreme frumoasa, vinuri bune, bucate pasabile si companie placuta. Vinuri bune aveam de la halewood Romania, cele din gama Byzantium (Blanc de Transylvanie, Rose Euxine si Rosso di Valachia), iar o parte din bucate nu aveau cum sa nu fie bune, dat fiind ca Delaco ma ajuta cu o selectie impresionanta de branzeturi, creme si unt de foarte buna calitate; vremea nu depindea de mine si, în ce priveste compania, fiecare trebuie sa-si aduca la eveniment partenerul sau prietenii preferati, asa ca, astfel privind lucrurile, sarcina mea este destul de usoara: trebuia doar sa gatesc decent.
Nu este greu, mai ales daca ai la îndemana, ca mine, doua gratare Aascona 570MX, de la campinggrill.ro, adica doua utilaje foarte versatile, de fapt mini-bucatarii portabile. Veti vedea mai jos, citind meniul, ca aproape nimic din ce am gatit nu este specific gratarelor cu care suntem obisnuiti.

Pe de alta parte, acoperind unul dintre cele patru elemente obligatorii, vremea este raspunzatoare de cel putin 25% din calitatea evenimentului. Ce-i drept, am solutii la îndemana: exista acolo o sala de mese mare, deci oricand se poate manca în interior. Nimic nu se compara însa cu o masa în aer liber, în bataia unui soare bland si alintator, exact în perioada cand tanjesti dupa el, cu mult dor, dupa o iarna si o primavara nu tocmai prietenoase.

Eram, deci, destul de îngrijorat, ba chiar suparat, caci de fiecare data în acest sezon am avut parte, la eveniment, de timp frumos si calduros. Îmi parea rau ca, asa cum stateau lucrurile vineri seara, traditia avea sa se rupa; si asta tocmai în luna aprilie, dupa ce se pastrase în luni mult mai „grele”, ca decembrie, februarie si chiar martie.

M-am trezit sambata foarte devreme, cred ca înainte de ora sase. Afara era frig, iar cerul înnorat. Dupa vreo doua ore însa, cerul se înseninase, iar moralul meu la fel. Deja apucasem sa-mi beau cafeaua si ma apucasem de treaba. Luat cu pregatirile,am fost luat prin surprindere de soare. Cerul devenise albastru si pur, iar soarele inundase curtea. Vremea a fost splendida s-mbata, chiar daca dupa-amiaza au trecut pe langa noi, cam în goana, niste nori negri, de furtuna. Nu stiu care le era destinatia, dar m-am bucurat ca nu ne-au bagat în seama.
Atat despre vreme, caci duminica dimineata a redevenit rece si ploioasa; deja nu mai avea importanta, însa. Binele fusese facut.

Am avut de data aceasta 20 de oaspeti, toti bucuresteni, dintre care 20 de copii; trei ca varsta, ceilalti doar ca stare de spirit libera si relaxata. Meniul ales de mine a avut mare succes, nu numai fiindca a fost bine gatit, ci si fiindca, cel putin pentru marea majoritate a celor prezenti, a fost si surprinzator. Poate ca nu este inutil sa-l prezint pe scurt.
Sambata la pranz:
Rulouri de praz cu bacon, gratinate cu sos Mornay
Pui cu sos sicilian si gnocchi
Selectie de branzeturi fine cu mere si crackers
Pentru copii, pe care nimeni nu areusit sa-i convinga vreodata ca branzeturile cu fructe pot fi desert, am încropit rapid niste mere coapte si caramelizate, servite cu sos de fructe si branzeturi, cu care am reusit sa mi-i fac prieteni.
Sambata seara:
Cartofi Hasselback, gatiti cu usturoi, unt si rozmatin, serviti cu un sos de bramza cu mucegai
Somon marinat, facut pe gratar si servit cu piureuri de telina si morcovi si cu salata verde
Pere posate în vin rosu, servite cu crema mascarpone si sirop
Duminica dimineata:
Mezeluri diverse
Branzeturi diverse (altele decat cele de la masa de pranz de sambata)
Creme de branza
Salata de rosii si castraveti cu seminte si miez de lapte
Dulceturi
Unt
Oua fierte
Sosuri picante
Cafea
Ceai

Desi am gatit din nou singur, am reusit sa fac si cateva fotografii. Ca de obicei, astept poze si de la participanti si sper ca acestea sa soseasca în timp util. Cred ca a fost un eveniment foarte reusit: vremea a fost minunata, vinurile bune si servite cum trebuie, bucatele mult mai mult decat pasabile, iar compania absolut deosebita. Am cunoscut din nou oameni interesanti si placuti, inteligenti si optimisti. În viata de zi cu zi întalnesc, uneori, persoane mai putin placute, needucate, vulgare si chiar nesimtite, dar la evenimente am avut aproape 100% parte doar de oameni deosebiti. O astfel de proportie ma face sa ma gandesc cu optimism la timpurile si tara în care traim.

În primul week-end al lunii mai este Pastele, asa ca luam o pauza la Slanic. la sfarsitul lunii mai se va desfasura la Casa „Mara” un eveniment mai deosebit, sa-i zicem de tip „corporate”, desi termenul nu este tocmai corect. Evenimentele pentru public se vor relua în luna iunie, în primul sfarsit de saptamana, adica pe 1-2 iunie 2013. Este Ziua Copilului, asa ca parintii au sansa de a le face un cadou deosebit, caci o curte spatioasa, plina de flori, cu locuri de joaca si cateva caprite pitice, poate fi un mic paradis pentru toate varstele.
În final, multumiri colaboratorilor nostri: Delaco, Halewood Romania si campinggrill.ro. Sper ca împreuna sa ducem la bun sfarsit multe alte evenimente de calitate pentru oameni de calitate.


2 comentarii pe “A fost "Fun & Grill" – aprilie 2013

Dă-i un răspuns lui Radu Popovici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.