A fost „Sarea în bucate”, decembrie 2012

Iată că a avut loc cel de-al optulea şi ultimul eveniment culinar din anul acesta susţinut la Casa „Mara” sin Slănic-Prahova. Desfăşurat de ziua naţională a României, „Sarea în bucate” a dorit să fie nu doar un omagiu adus mâncării tradiţionale româneşti de bună calitate, ci şi o avanpremieră la mesele festive care ne vor încânta de Crăciun şi Revelion.


Am avut noroc de vreme frumoasă şi de soare, excelentă pentru gătitul şi luatul mesei în aer liber; am avut, de asemenea, noroc de (încă) un grup de oaspeţi şi meseni plăcuţi, deschişi şi comunicativi, veniţi să se destindă în aerul curat şi tare al Slănicului.
Am gătit din nou alături de Costel Clipescu, prieten bun şi excelent bucătar, a cărui prezenţă mi-a uşurat mult sarcinile din bucătărie şi mi-a oferit răgazul de a interacţiona mai des cu oaspeţii mei. Din nou ne-am bucurat de colaborarea cu Delaco, Braicarn Delicatese, Cramele Halewood şi Kotanyi România, care mi-au pus la dispoziţie cu generozitate produsele lor. Am avut, deci, la îndemână mezeluri de casă, brânzeturi de excelentă calitate, vinuri roşii şi spumante, bine potrivite cu bucatele, şi mirodenii. La acestea s-au adăugat zacuscă, murături şi dulceţuri de casă, pâine şi chifle proaspete de Slănic, sare din salina locală (cea mai mare din Europa – merită fără nicio îndoială o vizită), fructe din merii proprii.

Vorbeam mai sus despre mâncare românească tradiţională şi doresc să revin la ea. Am auzit adesea spunându-se că mâncarea noastră este prea grea, prea grasă cu prea multe prăjeli etc.; în general, o mancare greu de mistuit.
Am ajuns la concluzia că nu mâncarea este greşită, ci felul cum trăim noi astăzi. Mâncarea este excelentă, doar că a fost gândită şi s-a dezvoltat pe durata a câteva sute de ani, în timpuri în care românii munceau mult în aer liber şi depuneau eforturi fizice. Pentru acele vremuri era perfecta.
Astăzi, din păcate, mulţi dintre noi nu ne clintim din faţa monitoarelor şi a televizoarelor; în ce priveşte exerciţiile fizice, o fuguţă după autobuz sau 2-3 etaje coborâte pe scări sunt cam maximul dispuşi să-l facem.
Care este soluţia, dat fiind că goana pentru a ne asigura traiul ne împiedică să ne schimbăm stilul de viaţă? Cred că ar trebui să ne gândim la un compromis: să încercăm să facem şi exerciţii fizice, atât cât putem, şi să mai „ajustăm” puţintel şi mâncarea, atât cât să nu îşi piardă specificul şi caracterul naţional, dar şi cât să mai eliminăm puţintel din grăsimi, să asociem alimentele mai inteligent şi să „umblăm” puţin la asezonare, capitol unde, după mine, bucătăria noastră este extrem de timidă.

Bineînţeles, nu am pretenţia că aş putea vreodată, singur sau cu Costel Clipescu, să revoluţionez mâncarea românească, dar am reuşit să gătim împreună în spiritul expus mai sus şi să oferim o mâncare delicioasă, fără risipă de efort, cu ingrediente obişnuite dar de calitatea cea mai bună care ne-a fost accesibilă. Martorele reuşitei noastre au fost farfuriile goale şi zâmbetele mesenilor.

Iată care a fost meniul:
– sâmbătă la prânz: supă-cremă de dovleac cu topping de kaiser prăjit şi crocant, servită cu crutoane / fasole cu ciolan afumat, servită cu pâine proaspătă şi murături de casă asortate / plăcintă cu mere, cu un strop de gutuie, o mână de stafide şi un praf de scorţişoară, pudrate cu zahăr / Prahiva Valley Reserve Fetească Neagră

– sâmbătă la cină: mezelicuri (şuncă fiartă cu usturoi, şuncă afumată, caşcavaluri diverse, ceapă roşie, cârnaţi de casă prăjiţi / tocană de porc cu mămăligă / tort cu cremă de brânză şi lămâie / ţuică fiartă, vin fiert, vin spumos

– duminică la micul dejun: brânzeturi fine, zacuscă de casă, cremă de brânză cu smântână, castravete, chimen şi pătrunjel, ouă fierte, salată de roşii cu miez de lapte, unt, dulceaţă de nuci verzi, ceai, cafea, chifle proaspete


Lumea s-a simţit foarte bine, s-a discutat animat şi interesant, s-a râs enorm, s-a dansat, s-au închegat prietenii şi s-au schimbat promisiuni de revedere. Nu cred că mi-aş fi putut dori mai mult de atât, aşa că închei mulţumind celor prezenţi, dar şi colaboratorilor evenimentului.

Un singur lucru ar mai fi de spus. În ianuarie, mă voi abate de la regula „eveniment culinar în prima sâmbătă a fiecărei luni”, căci ştim cu toţii cam cum stăm cu banii după Sărbători; voi reveni în data de 2 februarie, în principiu tot cu tema „Sarea în bucate” şi cu un meniu tradiţional, potrivit sezonului rece. Rămâneţi aproape de mine şi de Casa „Mara” şi veţi fi ţinuţi la curent permanent cu evenimentele viitoare.

Inca o data, multumiri colaboratorilor mei care au facut posibil acest eveniment, ca si prietenilor Andrei Sarghi si Ovidiu Bataran, pentru fotografii.


11 comentarii pe “A fost „Sarea în bucate”, decembrie 2012

  1. Adrian spune:

    Supa ne-a placut mult si vrem s-o incercam si noi acasa, dar, intr-adevar, nota cea mai mare eu as da-o pe cele 2 deserturi 🙂

    Probabil a stiut asta cine ne-a lasat pe masa inca o farfurie cu placinta in asteptarea cinei 😀

  2. Adrian spune:

    Supa crema de dovleac a fost exceptionala, dar tot placinta cu mere si tortul cu crema de branza si lamaie mi-au placut cel mai mult 😀

    O sa mentin un ochi pe site pentru a prinde si urmatoarele evenimente.

    Adrian

    • Radu Popovici spune:

      @Adrian: Daca cele doua deserturi ti-au placut mai mult decat ceva despre care ai spus ca a fost exceptional, inseamna ca le dai un calificativ foarte mare. 🙂

  3. Corina spune:

    Cami, si eu gandesc la fel, in privinta cartilor. Eu chiar ma simt mai bine daca citesc ceva intr-o carte, decat daca citesc acelasi lucru pe internet, iar unele carti ma bucura si ca aspect-hartie, grafica, etc. Insa cred ca noi avem niste nostalgii, fiindca am vazut acum carti de bucate oribile, gen invatati prostii sa fie si mai prosti, in acelasi ton cu emisiunile culinare de gen. Deci, cartea, din pacate, nu mai este nici ea garantul unei informatii de calitate, chiar daca totusi ramane inca sa aiba un standard mai ridicat.

  4. Cami spune:

    Pentru mine, cel mai bun indiciu ca evenimentul a fost reusit este ca in februarie se repeta in acelasi format.
    Cat despre mancarea noastra, nu stiu daca mai are importanta cat de nesanatoasa a fost pana acum. Important este cum vrem sa fie de acum inainte si ce putem face sa o transformam in directia dorita. La fel cu educatia: daca acum nu este asa cum ne-am dorit, nu inseamna ca nu se poate schimba. Nu suntem acolo unde ne-am dori, dar daca ne uitam in urma la ultimii 20 de ani, cred ca putem vedea destule schimbari in bine.
    Emisiunile de televiziune care promoveaza non-valoarea nu sunt autohtone. Sunt importate din tari considerate civilizate. Numai ca televiziunile comerciale nu se adreseaza publicului avizat. Scopul lor este sa faca audienta, asa ca se concentreaza mai putin pe educatie si mai mult pe senzational.
    Si trebuie sa recunoastem ca-si ating obiectivele propuse. Ca sa poata face educatie populatiei, trebuie mai intai sa-si propuna asa ceva. Este putin probabil sa-si propuna o activitate cu profitabilitate indoielnica. Asa ca sunt putine sanse ca televiziunile comerciale sa contribuie la imbunatatirea educatiei.
    Ce ar fi sa ne intoarcem la traditionalele carti? Sigur ca in tara nu sunt traduse prea multe carti culinare, dar aici vine contributia internetului la educatie: poti sa comanzi o carte din alta tara.

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Problema este ca si cartile trebuie sa se vanda, adica sunt facute pentru a avea profit comercial. Cm stiu despre ce este vorba aici, caci am tradus eu insumi vreo 20 si stiu bine cum sunt facute, ce retete si sfaturi ofera si ce limbaj (ne)tehnic folosesc. Ne invartim intr-un cerc vicios.
      In rest, ai dreptate.

  5. cristi-j spune:

    Eu as vrea sa nuantez putin lucrurile.

    Solutia prezentata pentru a impaca stilul de viata cu mancarea traditionala mi se pare corecta. Insa … “Mancarea e excelenta” si “pentru acele vremuri a fost perfecta” mi se pare destul de exagerat. Eu cred ca e foarte uleioasa, grea, cu multe prajeli si destul de banala, astea nu pot fi excelente si perfecte nici acum nici atunci, indiferent cat efort fizic depui.

    Farfuriile goale si zambetele mesenilor nu sunt neaparat un etalon fara gres pentru reusita. Sunt destule locuri “in oras” sau “la mare” sau “la munte” unde e plin de clienti, farfuriile sunt goale, oamenii sunt multumiti dar mancarea si servirea sunt vai de capul lor. Abia dupa ce vorbesti cu oamenii si intelegi cine sunt, ce, cum si de ce le-a placut se pot lua de bune farfuriile goale si zambetele.

    In privinta educatiei sperantele mele sunt foarte firave. Cred ca suntem o societate foarte confuza in privinta valorii, nu mai stim cum arata valoarea si cum se recunoaste ea, nu mai exista o scara de valori iar modelele sunt alese pe cu totul alte criterii decat valoarea. In toate domeniile desigur si gastronomia nu face exceptie. De unde vine educatia de masa in ziua de azi ? De la televizor si de pe internet (si cine are rabdarea, puterea, inteligenta si discernamantul sa aleaga bun de rau ?). Exista acum o emisiune al carei slogan e “Invata Romania sa manance” si nu stiu cum o invata daca de exemplu un candidat la titlul de top chef (adica el e deja chef – adica foarte tare – si acum vrea sa fie cel mai tare – top – in Romania) castiga o proba de concurs (si e laudat de 3 jurati presupusi si prezentati ca extraordinari) cu niste paste banale pe care prima oara le-a fiert prea mult iar apoi le-a fiert prea devreme si au stat 20 de minute in apa rece – timp in care si-au pierdut orice pretentie de gust si textura pentru un preparat de aratat la tv, ca sa nu mai spun pentru un chef cu pretentii. Eu nu sunt chef dar am invatat un lucru : pastele nu asteapta pe nimeni, toata lumea trebuie sa fie asezata la masa, sosul aproape gata si atunci se fierb pastele, in ultimul moment. Iar un alt pretendent castiga o proba eliminatorie nefacand altceva (la propriu) decat sa arunce o bucata de carne si cateva felii de ardei pe un gratar si apoi trantindu-le in farfurie la propriu si fara nimic altceva (asta la nivel de super chef). E destul de greu cu astfel de educatie, iar astea sunt doar 2 mici exemple din nenumarate altele.

    Sigur ca sunt si oameni pasionati si care s-au educat prin diferite mijloace, sigur ca exista si multe cunostiinte si teoretice si practice dar de multe ori lucrurile raman la un nivel superficial, de “improvizatie”, ar fi nevoie de rigoare, seriozitate, perseverenta si urmarea unor reguli clare, lucruri care din pacate ne cam lipsesc noua pe-aici. Iar ca sa acoperim probabil anumite goluri (prin diverse locuri) folosim o gramada de cuvinte mari, unde te uiti, unde te-ntorci, e plin de minunat, exceptional, superb, genial, perfect, cel mai, incredibil si multe altele, de parca nimeni n-a mai vazut mancare vreodata. Nu mai stim nici macar valoarea cuvintelor.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Poate sa ti se para exagerat, dar faptul ca un popor a iubit-o astfel a insemnat ca i s-a potrivit ca o manusa. Si grecii au mancare uleioasa, si spaniolii si multi altii si iata ca mancarea lor este laudata si placuta de multi.

      Ai dreptate, poate ca farfuriile goale nu sunt un criteriu absolut. Insa pentru un eveniment punctual, care s-a adresat unui public anume, este un criteriu al succesului acelui eveniment pentru publicul prezent. Eu pot sa afirm, cunoscand bine valoarea cuvintelor, ca evenimentul meu a iesit foarte bine. Stiu nu doar valoarea cuvintelor, ci si criteriile dupa care trebuie judecat un eveniment, care inseamna nu numai mancare, ci si cazare, curatenie, spalat de vase, facut de paturi, apa calda, internet, transport, intretinerea instalatiilor de tot felul, asigurarea necesarului nu doar de alimente, ci si de farfurii, scaune, cani etc., plus antren, glume, dans, muzica etc.

      Nu m-am uitat la top chef, tocmai fiindca am banuit, ba nu, chiar am fost sigur, ca se va promova, din nou, non-valoarea si impostura. Nu ma mira exemplele date de tine, am vazut lucruri si mai si prin bucatariile pe unde am gatit. Nu nestiinta este suparatoare, ci neconstientizarea ei.

  6. Corina spune:

    Da, ai dreptate, dar am avut ceva dezamagiri in privinta unor restaurante unde nu mi-a venit sa cred ce puneau in farfurie..
    Sunt, e drept, si bucatari pasionati,, care se instruiesc cum trebuie, care au in ei microbul….astia sunt oameni de aur…
    Insa poate una educa pe alta, asa cum incercati voi, Costel cu tine..
    Se educa si mesenii, iar impresiile lor va slefuiesc cumva pe voi, e reciproc.
    Generatia mai tanara nu are de unde sa fie educata, deci, daca cineva le deschide usa, sunt convinsa ca multi intra pe ea si inteleg ce inseamna mancare bine pregatita.
    Oricum, felicitari pentru pasiune, pentru initiativa, si pentru realizarea acestor intalniri!

  7. Corina spune:

    Arata minunat totul, cred ca ar trebui sa regandim sabloanele din capul nostru, in ceea ce priveste bucataria mai mult sau mai putin tradintionala. Pana la urma, toate popoarele au bucatarii interesante, pline de savoare, de ce am fi noi mai altfel?
    Poate si scolile de bucatari au creat multe nulitati care au distrus enorm si au lipsit de gust si de finete preparate de calitate.
    Imi aduc aminte de impresiile tale de la concursul de bucatari.

    Crema de dovleac arata nemaipomenit!

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: Nu putem arunca toata vina pe scolile de bucatari. Legislatia este de asa natura incat, combinata cu saracia populatiei, a dus unde la aparitia si mentinerea acestui tip de scoli.
      Lipsa de educatie a publicului este un alt motiv. Atata timp cat nimeni nu stie ce ar trebui sa primeasca in farfurie, restaurantele fac economie, si asa sunt impozitate pana peste poate si silite sa dea spagi peste spagi controalelor de tot felul, din nou din cauza unei legislatii proaste, care se aplica banditeste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.