Personal nu ma omor dupa pizza. Cred ca mananc una la 2-3 ani, adica m-as putea lipsi de ea linistit. Totusi, nu pot sa nu remarc popularitatea ei la noi, mai ales in ultimii 5-10 ani. Mai mult, pot chiar sa mi-o explic: pizza este relativ ieftina, comoda (se poate manca chiar mergand pe strada), satioasa, gustoasa (pentru majoritatea), usor disponibila si se prepara rapid. Într-un cuvant, este un aliment extrem de potrivit celor care sunt ocupati, vesnic în lipsa de timp, grabiti, preocupati mai mult sa-si stinga rapid foamea, decat sa respecte ritualul si sa accepte pretul unei mese bune.
Am publicat acum ceva vreme o scurta istorie a pizzei si nu am putut merge la Napoli fara sa trec prin locul în care a luat nastere, în 1889, pizza moderna, asa cum o cunoastem astazi.
Locul cu pricina se numeste “Pizzeria Brandi” si este situat foarte aproape de Piazza Municipio si Palazzo Reale, pe Via Chiaia la numarul 1-2. Un loc destul de aglomerat, adica asaltat de turisti, cu personal extrem de amabil dar care, dupa parerea mea, traieste mai curand datorita marketingului decat calitatii pizzelor oferite.
Cum spuneam, nu am “glanda” pentru pizza, nu-mi place indiferent cum este si de unde provine si nici nu pot spune ca stiu s-o apreciez, dar la Brandi am mancat una dintre cele mai proaste pizze din viata mea… sau asa mi s-a parut mie. Totusi, este un loc ce face parte din istoria culinara a Italiei, tara a carui gastronomie o admir enorm, asa ca nu pot sa-l trec cu vederea.
Vechea pizzerie a luat nastere în 1780 si se numea “Pietro… e basta così” (adica “Pietro… si ajunge atat”). Un nume foarte nostim si original, mai ales pentru acea epoca. Numele îi venea de la unul dintre primii proprietari, Pietro Colicchio, cunoscut ca “Pietro il pizzaiuolo” (Pietro pizzarul). Acesta, neavand nici frati si nici fii, a lasat pizzeria lui Enrico Brandi care, la randul sau, a lasat-o fiicei sale, Maria Giovanna Brandi, viitoarea sotie a lui Raffaele Esposito, cel al carui nume va ramane înscris pentru totdeauna în istoria culinara italiana. Totusi, porecla lui Pietro Colicchio a supravietuit si toti managerii pizzeriei au fost numiti întotdeauna “Pietro”.
Sa revenim însa la Raffaele Esposito care, în 1889, în timpul vizitei la Napoli a regelui Umberto I si a reginei Margherita de Savoia, a fost invitat oficial la palatul regal de la Capodimonte. Asa se face ca Raffaele si Maria Giovanna Brandi au purces catre Capodimonte, într-o sareta trasa de magarusi.
Raffaele Esposito a preparat pentru capetele regale trei feluri de pizza: prima, “alba”, cu ulei de masline, branza si busuioc; a doua cu sardine tinere (cecenielle); a treia cu mozzarella si rosii. Regina a apreciat-o foarte tare pe ultima dintre ele si a facut ca pizzarului sa-i fie trimisa o scrisoare datata 11 iunie 1889:
“Draga domnule Raffaele Esposito. Confirmam ca cele trei feluri de pizza pe care le-ati preparat pentru majestatea sa regina au fost apreciate ca fiind excelente.
Al dvs. cu sinceritate, Gali Camillo, majordom al Casei regale”
Documentul original este înca pastrat la vechea pizzerie Brandi.
Desi anul 1889 a ramas înregistrat în istorie, nu pot sa nu remarc faptul ca Raffaele Esposito (si poate si vreun înaintas al sau) prepara probabil pizza moderna de ceva vreme; chiar nu cred ca ar fi riscat un experiment tocmai la masa regelui. Înscrierea în documentele casei regale a dat pizzei moderne doar actul de nastere.
Raffaele Esposito si Maria Giovanna Brandi nu au avut copii, iar pizzeria a fost transferata nepotilor Mariei, Giovanni si Pasquale Brandi care, la randul lor, l-au numit manager pe Pietro Pagliarulo. Fiica acestuia, Anna, s-a maritat cu Pasquale Brandi, fratele lui Giovanni. Cuplul a avut 4 fii, dar niciunul dintre ei nu a continuat activitatea familiei. Pizzeria a ramas pe mana asistentului lui Pasquale Brandi, Vincenzo Pagnani, care continua astazi traditia de peste 200 de ani a acestei ilustre pizzerii.
Astazi pizzeria ofera o gama larga de pizze, de la cele clasice pana la cele dedicate unor personalitati: regi, duci, conti, printese. Preturile sunt asa si asa. Nu tocmai ieftine, dar de!, acolo platesti si valoarea istorica a localului.
Am comandat o „Margherita” (ca sa respect istoria) si o „Don Ferdinando” (din curiozitate, caci era cu fructe de mare), care au sosit relativ repede. Serviciul a fost destul de bun iar personalul foarte orientat spre satisfacerea clientului. Din pacate, ambele pizze m-au dezamagit, mai ales prima dintre ele. Ori nu ma pricep eu, ori chiar am mancat pizza mai buna la Bucuresti.
Desi masa luata la “Brandi” a fost dezamagitoare, am ramas totusi cu satisfactia de a fi pus piciorul în acest celebru local. Este foarte la îndemana oricui calca în Napoli, asa ca sfatul meu ar fi sa dati macar o raita scurta pe acolo si sa va pozati cu pizzarii. Sunt foarte amabili si prietenosi si veti avea o amintire placuta.
Noi mancam pizza si chiar ne plac ,fetita ar manca zilnic ma pune sa i fac si eu o pacalesc cu un sanvish incalzit la cuptor .Facem pentru sambata sau duminica 2 -3 tavi si o numim pizza curatenie generala la frigider.Cred ca asta este motivul ptr care pizza din italia nu e asa” buna”acolo se respecta retete stricte.Noi o umplem cu de toate .Mie imi place cu multe mirodenii ,cimbru ,busuioc,rozmarin ,pun si in aluat dar restul carei prefera carnita carnita si hai sa fie ceva sos si afumatura 😀
O pizza mancata la mama ei in Italia este buna si numai pentru atmosfera si povestea locurilor.Multumim pentru poze si impresii .
@Maria: Povestea p;izzei este frumoasa, intr-adevar. In ce priveste consumul de pizza, mie nu-mi spune mai nimic, oricum ar fi facuta, dar este vorba doar despre gusturile mele. Cunosc persoane care ar manca pizza foarte des si pentru care pizza este o adevarata religie.
In final, important a fost sa vizitezi pizzeria, apoi daca nu ai fost incantat de gustul ei, asta e alta poveste, vb ta ai incercat. Sunt frumoase pozele.
@maria elena: Ma bucur ca iti plac pozele si ai dreptate: sunt multumit ca am trecut pe acolo. Dar, ca sa fiu bine inteles, nai spun inca o data, : “ghinionul” celor de la Brandi (sau al meu, mai curand) este ca nu-mi place, de felul meu, pizza. Este posibil ca ale lor sa fie chiar bune, dupa standardele iubitorilor acestui preparat! 😀
Hallo Radu,
Vezi un pic si asa: dacä Tu iti faci un Nume in Gastronomie si Mincarea ta este super klasse, dupä citeva Generatii ce Garantie mai avem cä si Urmasii täi tot asa de buni sint sau vor fii. Nici una zic eu..
Si Aspectul de Marketing omoarä oricum multe…
Existä atitia Turisti care mänincä si Plastic dacä il vinzi bine…
asa cä …
Nu ne obligä nimeni sä mergem sä cumpäräm acolo si totusi o facem……OK dacä a fost Accident o Datä… Da dacä mai mergem si adoua si si a treia Datä acolo……
Nu dovedeste Comportarea asta un Gust mai prostuz ???
Cu cit te duci mai in Sud in Italia cu atit este Bucätäria mai puristä.
Puristä da Maesträ in ce priveste talentul de a scoate din putin Ingrediente o Bombä de Gust…
Eu am mincat Pizza atit de minimalistä si totusi a avut un Gust de o sä il tin Minte pinä la Moarte….
Nu asta face pe un Bucätar Maestru ???
Salutäri Jacob
@Jacob: Daca te lasi pacalit de mai multe ori inseamna ori ca esti prost, ori ca iti place. 🙂 Pe de alta parte, cine stie, poate ca pizza de la Brandi este buna; am recunoscut ca am eu o problema personala cu pizza.
Nu stiu daca mancarea din sudul Italiei este mai buna decat cea din nord, dar iti dau dreptate cand spui ca este nevoie de un bucatar foarte bun care sa faca mancare buna cu putine ingrediente; lucrul acesta este insa posibil doar pana la un punct. Daca ingredientele nu sunt de calitate buna, poti sa fii un bucatar genial si tot nu mai ai ce face.
Poate anul viitor voi face o excursie de vreo 2 saptamani in Toscana sau in Sicilia. Ambele zone ma fac curios din punct de vedere culinar, si nu numai.
Eu ador pizza! o pregatesc acasa, dar mananc si in oras, dar nu oriunde.
Prima data cand am mancat pizza in Italia am zis: “che schiffo!” (ce porcarie), adevarul este ca in Romania (nu peste tot, ce-i drept) se face “pizza americana”, cu blat gros/pufos si ketchup. Italienii detesta aceasta varietate de pizza.
Cea originala nu este deloc pufoasa, mai degraba crocanta pe margini, dar elastica in centru si fff subtire, cu basici pe margini (cele din poze arata fantastic, un exemplu tipic de pizza italiana).
Abia cand am degustat-o de mai multe ori si i-am citit istoria am realizat cum trebuie sa fie o pizza. Acum o ador pe cea italiana.
@Claudia: Ma bucur sa aud asta. Este posibil ca cei de la Brandi chiar sa faca o pizza buna, chiar daca nu a fost pe gustul meu. Mie nu mi-a placut niciun fel de pizza pana acum, indiferent cum mi s-a preparat si indiferent cat mi-a fost de foame, ceea ce cred ca ma califica drept un caz disperat. 😀
Mie imi place mult pizza, simplitatea ei si regasesc ca asa cum o fac la Napoli..nu o fac nicaieri (si ma refer tot aici in Italia). Dar tin minte ca la inceput, simplitatea bucatariei italiene in general (deci nu ma refer numai la pizza) nu m-a atras, eram obisnuita cu gusturi mai “elaborate”, “complicate” insa dupa scurt timp…am inceput sa prefer bucataria italiana, simpla si gustoasa.
@kris: Imi place teribil de mult bucataria italiana, dar pizza nu mi s-a lipit de suflet. Nu am eu “glanda” pentru ea. In rest, sunt un mare admirator al bucatariei italienesti pe care o consider superioara tuturor celorlalte din Europa.
@simina… nu este vorba ca-ti place pizza. Ideea este ca in cele mai multe cazuri traiesti o dezamagire crunta cand gusti o pizza facuta la mama lor, in Italia. Pana la urma cred ca este vorba de faptul ca ne-am obisnuit cu gustul celei facute aici, ceea ce ne impiedica sa apreciem savoarea originala.
@radu… m-ai facut sa zambesc. Cred ca daca ar citi recenzia cei din pizzeria Brandi n-ar stii cum sa reactioneze – sa se simta mandri sau sa-ti interzica accesul pe viitor 🙂 Oricum, in locul tau n-as mai calca niciodata pe acolo – sunt sanse majore sa apara ‘ingrediente’ noi in pizzele comandate.
@Nelu: Chiar daca mai trec prin Napoli, cred ca oricum nu voi mai vizita pizzeria. Nu de teama fata de o putin probabila reactie a lor, ci din lipsa de interes. Am eu acolo alte restaurante de incercat. Sunt zeci sau sute de carciumioare interesante si abordabile ca pret. 🙂 Dar cu pizza m-am cam lamurit. Nu este de mine si nu mai am de gand sa-i dau alta sansa.
Nici eu nu ma omor dupa pizza, asa ca nu esti singur Radu! M-a distrat povestea de famile cu lasatul pizzeriei de pe o mina pe alta. Curios cum mostenitorii de drept nu au putut-o pastra sau nu au dorit sa continua meseria, bine insa ca localul a ramas “la datorie”. Ar fi fost pacat ca un loc intrat in legenda sa dispara.
@Laura: La noi probabil pizzeria ar fi fost demolata si s-ar fi construit un bloc de birouri, ca vad ca este mult mai simplu sa ne distrugem trecutul si traditiile decat sa le respectam si sa le pastram. Ma rog, ma opresc aici caci nu vreau s-o apuc iar pe panta lipsei de educatie si de respect si, Doamne fereste, pe cea a politicii. 🙁
Mie imi place pizza foarte mult, chiar nu inteleg cum poate sa nu placa cuiva. 🙂 te invidiez ca ai ajuns in locul unde a fost creata. Pacat ca nu ai avut si o revelatie gustativa. Cam cate feluri de pizza erau in meniu?
@simina: Ce pot sa fac? Eu am o expresie: “ai voie sa nu-ti placa, nu ai voie sa nu incerci”. Am incercat-o de multe ori, slava Domnului, pana m-am convins ca nu am afinitati cu ea. Prefer un covrig cald. 🙂
In meniul de la Brandi erau cateva zeci de feluri de pizza (poate 40?), plus alte preparate. Bineinteles, 99% comanda pizza, din cauza istoriei. Aveau si cateva vinuri, cam scumpe si alea, din pacate.
Am auzit mai multe persoane spunand ca in Italia nu le-a placut pizza. Cred ca este o chestiune de obisnuinta cu modul in care sunt preparate intr-un loc sau altul. Chiar nu cred ca italienii o fac proasta, doar ei au inventat-o si nici macar nu este complicat de facut.
Ma bucur pentru tine ca ai ajuns la Brandi, este un loc pe care il voi vizita si eu cat de curand. Mi-ai trezit curiozitatea cu aceste doua articole. 🙂
@toni: Ai dreptate. Poate cea italieneasca este pizza cea buna si nu ne pricepem niciunii s-o apreciem? In orice caz, desi nu mananc pizza, mi-am zis ca pe cea de la Brandi e musai s-o incerc. Speram sa aiba ceva deosebit; si chiar a avut: povestea. Din pacate, doar atat. 😀