Acasă la pizza

Personal nu mă omor după pizza. Cred că mănânc una la 2-3 ani, adica m-aş putea lipsi de ea liniştit. Totuşi, nu pot să nu remarc popularitatea ei la noi, mai ales in ultimii 5-10 ani. Mai mult, pot chiar să mi-o explic: pizza este relativ ieftină, comodă (se poate mânca chiar mergand pe strada), săţioasă, gustoasă (pentru majoritatea), uşor disponibilă şi se prepară rapid. Într-un cuvânt, este un aliment extrem de potrivit celor care sunt ocupaţi, veşnic în lipsă de timp, grăbiţi, preocupaţi mai mult să-şi stingă rapid foamea, decât să respecte ritualul şi să accepte preţul unei mese bune.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011

Am publicat acum ceva vreme o scurtă istorie a pizzei şi nu am putut merge la Napoli fără să trec prin locul în care a luat naştere, în 1889, pizza modernă, aşa cum o cunoaştem astăzi.
Locul cu pricina se numeşte “Pizzeria Brandi” şi este situat foarte aproape de Piazza Municipio şi Palazzo Reale, pe Via Chiaia la numărul 1-2. Un loc destul de aglomerat, adică asaltat de turişti, cu personal extrem de amabil dar care, după părerea mea, trăieşte mai curând datorită marketingului decât calităţii pizzelor oferite.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Cum spuneam, nu am “glandă” pentru pizza, nu-mi place indiferent cum este şi de unde provine şi nici nu pot spune că ştiu s-o apreciez, dar la Brandi am mâncat una dintre cele mai proaste pizze din viaţa mea… sau aşa mi s-a părut mie. Totuşi, este un loc ce face parte din istoria culinară a Italiei, ţară a cărui gastronomie o admir enorm, aşa că nu pot să-l trec cu vederea.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Vechea pizzerie a luat naştere în 1780 şi se numea “Pietro… e basta così” (adică “Pietro… şi ajunge atât”). Un nume foarte nostim şi original, mai ales pentru acea epocă. Numele îi venea de la unul dintre primii proprietari, Pietro Colicchio, cunoscut ca “Pietro il pizzaiuolo” (Pietro pizzarul). Acesta, neavând nici fraţi şi nici fii, a lăsat pizzeria lui Enrico Brandi care, la rândul său, a lăsat-o fiicei sale, Maria Giovanna Brandi, viitoarea soţie a lui Raffaele Esposito, cel al cărui nume va rămâne înscris pentru totdeauna în istoria culinară italiană. Totuşi, porecla lui Pietro Colicchio a supravieţuit şi toţi managerii pizzeriei au fost numiţi întotdeauna “Pietro”.
Să revenim însă la Raffaele Esposito care, în 1889, în timpul vizitei la Napoli a regelui Umberto I şi a reginei Margherita de Savoia, a fost invitat oficial la palatul regal de la Capodimonte. Aşa se face că Raffaele şi Maria Giovanna Brandi au purces către Capodimonte, într-o şaretă trasă de măgăruşi.
Raffaele Esposito a preparat pentru capetele regale trei feluri de pizza: prima, “albă”, cu ulei de măsline, brânză şi busuioc; a doua cu sardine tinere (cecenielle); a treia cu mozzarella şi roşii. Regina a apreciat-o foarte tare pe ultima dintre ele şi a făcut ca pizzarului să-i fie trimisă o scrisoare datată 11 iunie 1889:
Dragă domnule Raffaele Esposito. Confirmăm că cele trei feluri de pizza pe care le-aţi preparat pentru majestatea sa regina au fost apreciate ca fiind excelente.
Al dvs. cu sinceritate, Gali Camillo, majordom al Casei regale

Documentul original este încă păstrat la vechea pizzerie Brandi.
Deşi anul 1889 a rămas înregistrat în istorie, nu pot să nu remarc faptul că Raffaele Esposito (şi poate şi vreun înaintaş al său) prepara probabil pizza modernă de ceva vreme; chiar nu cred că ar fi riscat un experiment tocmai la masa regelui. Înscrierea în documentele casei regale a dat pizzei moderne doar actul de naştere.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Raffaele Esposito şi Maria Giovanna Brandi nu au avut copii, iar pizzeria a fost transferată nepoţilor Mariei, Giovanni şi Pasquale Brandi care, la rândul lor, l-au numit manager pe Pietro Pagliarulo. Fiica acestuia, Anna, s-a măritat cu Pasquale Brandi, fratele lui Giovanni. Cuplul a avut 4 fii, dar niciunul dintre ei nu a continuat activitatea familiei. Pizzeria a rămas pe mâna asistentului lui Pasquale Brandi, Vincenzo Pagnani, care continuă astăzi tradiţia de peste 200 de ani a acestei ilustre pizzerii.
Astăzi pizzeria oferă o gamă largă de pizze, de la cele clasice până la cele dedicate unor personalităţi: regi, duci, conţi, prinţese. Preţurile sunt aşa şi aşa. Nu tocmai ieftine, dar de!, acolo plăteşti şi valoarea istorică a localului.
Am comandat o „Margherita” (ca să respect istoria) şi o „Don Ferdinando” (din curiozitate, căci era cu fructe de mare), care au sosit relativ repede. Serviciul a fost destul de bun iar personalul foarte orientat spre satisfacerea clientului. Din păcate, ambele pizze m-au dezamăgit, mai ales prima dintre ele. Ori nu mă pricep eu, ori chiar am mâncat pizza mai bună la Bucureşti.
Pizzeria Brandi - Napoli, 2011
Deşi masa luată la „Brandi” a fost dezamăgitoare, am rămas totuşi cu satisfacţia de a fi pus piciorul în acest celebru local. Este foarte la îndemâna oricui calcă în Napoli, aşa că sfatul meu ar fi să daţi măcar o raită scurtă pe acolo şi să vă pozaţi cu pizzarii. Sunt foarte amabili şi prietenoşi şi veţi avea o amintire plăcută.


18 comentarii pe “Acasă la pizza

  1. Miclescu Mirela spune:

    Noi mancam pizza si chiar ne plac ,fetita ar manca zilnic ma pune sa i fac si eu o pacalesc cu un sanvish incalzit la cuptor .Facem pentru sambata sau duminica 2 -3 tavi si o numim pizza curatenie generala la frigider.Cred ca asta este motivul ptr care pizza din italia nu e asa” buna”acolo se respecta retete stricte.Noi o umplem cu de toate .Mie imi place cu multe mirodenii ,cimbru ,busuioc,rozmarin ,pun si in aluat dar restul carei prefera carnita carnita si hai sa fie ceva sos si afumatura 😀
    O pizza mancata la mama ei in Italia este buna si numai pentru atmosfera si povestea locurilor.Multumim pentru poze si impresii .

    • Radu Popovici spune:

      @Maria: Povestea p;izzei este frumoasa, intr-adevar. In ce priveste consumul de pizza, mie nu-mi spune mai nimic, oricum ar fi facuta, dar este vorba doar despre gusturile mele. Cunosc persoane care ar manca pizza foarte des si pentru care pizza este o adevarata religie.

  2. maria elena spune:

    In final, important a fost sa vizitezi pizzeria, apoi daca nu ai fost incantat de gustul ei, asta e alta poveste, vb ta ai incercat. Sunt frumoase pozele.

    • Radu Popovici spune:

      @maria elena: Ma bucur ca iti plac pozele si ai dreptate: sunt multumit ca am trecut pe acolo. Dar, ca sa fiu bine inteles, nai spun inca o data, : „ghinionul” celor de la Brandi (sau al meu, mai curand) este ca nu-mi place, de felul meu, pizza. Este posibil ca ale lor sa fie chiar bune, dupa standardele iubitorilor acestui preparat! 😀

  3. Jacob spune:

    Hallo Radu,

    Vezi un pic si asa: dacä Tu iti faci un Nume in Gastronomie si Mincarea ta este super klasse, dupä citeva Generatii ce Garantie mai avem cä si Urmasii täi tot asa de buni sint sau vor fii. Nici una zic eu..
    Si Aspectul de Marketing omoarä oricum multe…
    Existä atitia Turisti care mänincä si Plastic dacä il vinzi bine…
    asa cä …
    Nu ne obligä nimeni sä mergem sä cumpäräm acolo si totusi o facem……OK dacä a fost Accident o Datä… Da dacä mai mergem si adoua si si a treia Datä acolo……
    Nu dovedeste Comportarea asta un Gust mai prostuz ???
    Cu cit te duci mai in Sud in Italia cu atit este Bucätäria mai puristä.
    Puristä da Maesträ in ce priveste talentul de a scoate din putin Ingrediente o Bombä de Gust…
    Eu am mincat Pizza atit de minimalistä si totusi a avut un Gust de o sä il tin Minte pinä la Moarte….
    Nu asta face pe un Bucätar Maestru ???

    Salutäri Jacob

    • Radu Popovici spune:

      @Jacob: Daca te lasi pacalit de mai multe ori inseamna ori ca esti prost, ori ca iti place. 🙂 Pe de alta parte, cine stie, poate ca pizza de la Brandi este buna; am recunoscut ca am eu o problema personala cu pizza.
      Nu stiu daca mancarea din sudul Italiei este mai buna decat cea din nord, dar iti dau dreptate cand spui ca este nevoie de un bucatar foarte bun care sa faca mancare buna cu putine ingrediente; lucrul acesta este insa posibil doar pana la un punct. Daca ingredientele nu sunt de calitate buna, poti sa fii un bucatar genial si tot nu mai ai ce face.
      Poate anul viitor voi face o excursie de vreo 2 saptamani in Toscana sau in Sicilia. Ambele zone ma fac curios din punct de vedere culinar, si nu numai.

  4. Claudia spune:

    Eu ador pizza! o pregatesc acasa, dar mananc si in oras, dar nu oriunde.
    Prima data cand am mancat pizza in Italia am zis: „che schiffo!” (ce porcarie), adevarul este ca in Romania (nu peste tot, ce-i drept) se face „pizza americana”, cu blat gros/pufos si ketchup. Italienii detesta aceasta varietate de pizza.
    Cea originala nu este deloc pufoasa, mai degraba crocanta pe margini, dar elastica in centru si fff subtire, cu basici pe margini (cele din poze arata fantastic, un exemplu tipic de pizza italiana).
    Abia cand am degustat-o de mai multe ori si i-am citit istoria am realizat cum trebuie sa fie o pizza. Acum o ador pe cea italiana.

    • Radu Popovici spune:

      @Claudia: Ma bucur sa aud asta. Este posibil ca cei de la Brandi chiar sa faca o pizza buna, chiar daca nu a fost pe gustul meu. Mie nu mi-a placut niciun fel de pizza pana acum, indiferent cum mi s-a preparat si indiferent cat mi-a fost de foame, ceea ce cred ca ma califica drept un caz disperat. 😀

  5. kris spune:

    Mie imi place mult pizza, simplitatea ei si regasesc ca asa cum o fac la Napoli..nu o fac nicaieri (si ma refer tot aici in Italia). Dar tin minte ca la inceput, simplitatea bucatariei italiene in general (deci nu ma refer numai la pizza) nu m-a atras, eram obisnuita cu gusturi mai „elaborate”, „complicate” insa dupa scurt timp…am inceput sa prefer bucataria italiana, simpla si gustoasa.

    • Radu Popovici spune:

      @kris: Imi place teribil de mult bucataria italiana, dar pizza nu mi s-a lipit de suflet. Nu am eu „glanda” pentru ea. In rest, sunt un mare admirator al bucatariei italienesti pe care o consider superioara tuturor celorlalte din Europa.

  6. Nelu_A spune:

    @simina… nu este vorba ca-ti place pizza. Ideea este ca in cele mai multe cazuri traiesti o dezamagire crunta cand gusti o pizza facuta la mama lor, in Italia. Pâna la urma cred ca este vorba de faptul ca ne-am obisnuit cu gustul celei facute aici, ceea ce ne impiedica sa apreciem savoarea originala.

    @radu… m-ai facut sa zambesc. Cred ca daca ar citi recenzia cei din pizzeria Brandi n-ar stii cum sa reactioneze – sa se simta mândri sau sa-ti interzica accesul pe viitor 🙂 Oricum, in locul tau n-as mai calca niciodata pe acolo – sunt sanse majore sa apara ‘ingrediente’ noi in pizzele comandate.

    • Radu Popovici spune:

      @Nelu: Chiar daca mai trec prin Napoli, cred ca oricum nu voi mai vizita pizzeria. Nu de teama fata de o putin probabila reactie a lor, ci din lipsa de interes. Am eu acolo alte restaurante de incercat. Sunt zeci sau sute de carciumioare interesante si abordabile ca pret. 🙂 Dar cu pizza m-am cam lamurit. Nu este de mine si nu mai am de gand sa-i dau alta sansa.

  7. Laura Pricop spune:

    Nici eu nu ma omor dupa pizza, asa ca nu esti singur Radu! M-a distrat povestea de famile cu lasatul pizzeriei de pe o mina pe alta. Curios cum mostenitorii de drept nu au putut-o pastra sau nu au dorit sa continua meseria, bine insa ca localul a ramas „la datorie”. Ar fi fost pacat ca un loc intrat in legenda sa dispara.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: La noi probabil pizzeria ar fi fost demolata si s-ar fi construit un bloc de birouri, ca vad ca este mult mai simplu sa ne distrugem trecutul si traditiile decat sa le respectam si sa le pastram. Ma rog, ma opresc aici caci nu vreau s-o apuc iar pe panta lipsei de educatie si de respect si, Doamne fereste, pe cea a politicii. 🙁

  8. simina spune:

    Mie imi place pizza foarte mult, chiar nu inteleg cum poate sa nu placa cuiva. 🙂 te invidiez ca ai ajuns in locul unde a fost creata. Pacat ca nu ai avut si o revelatie gustativa. Cam cate feluri de pizza erau in meniu?

    • Radu Popovici spune:

      @simina: Ce pot sa fac? Eu am o expresie: „ai voie sa nu-ti placa, nu ai voie sa nu incerci”. Am incercat-o de multe ori, slava Domnului, pana m-am convins ca nu am afinitati cu ea. Prefer un covrig cald. 🙂
      In meniul de la Brandi erau cateva zeci de feluri de pizza (poate 40?), plus alte preparate. Bineinteles, 99% comanda pizza, din cauza istoriei. Aveau si cateva vinuri, cam scumpe si alea, din pacate.

  9. toni spune:

    Am auzit mai multe persoane spunand ca in Italia nu le-a placut pizza. Cred ca este o chestiune de obisnuinta cu modul in care sunt preparate intr-un loc sau altul. Chiar nu cred ca italienii o fac proasta, doar ei au inventat-o si nici macar nu este complicat de facut.
    Ma bucur pentru tine ca ai ajuns la Brandi, este un loc pe care il voi vizita si eu cat de curand. Mi-ai trezit curiozitatea cu aceste doua articole. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @toni: Ai dreptate. Poate cea italieneasca este pizza cea buna si nu ne pricepem niciunii s-o apreciem? In orice caz, desi nu mananc pizza, mi-am zis ca pe cea de la Brandi e musai s-o incerc. Speram sa aiba ceva deosebit; si chiar a avut: povestea. Din pacate, doar atat. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.