Am o jucarie noua: razatoarea ceramica Kyocera

Daca ar fi sa numesc ustensilele de care un bucatar are neaparata nevoie sa fie de foarte buna calitate, as vorbi doar despre cutitul de bucatar (vezi aici), de fundul de tocat (vezi aici) si de o tigaie solida, cu fundul gros si cu inertie termica mare.
Fara orice altceva te poti descurca în bucatarie, dar fara un cutit, un fund de tocat si o tigaie buna este foarte greu. Este clar însa ca orice alte ustensile de calitate îti usureaza mult munca.

De cand traiesc din gatit si de cand orice cumparatura utila poate fi privita ca o investitie, am început sa ma uit dupa lucruri de calitate cat mai buna. Sunt mai scumpe, dar rezista mai mult timp si îsi fac treaba extrem de bine. Una peste alta, desi preturile sunt mai mari, pot afirma ca, de fapt, îmi revin mai ieftin.
Am avut si norocul sa gasesc o sursa de ustensile culinare de o calitate exceptionala, al carui catalog îl puteti parcurge pe site-ul www.ft-shop.ro. Materialele oferite sunt foarte bune, ca urmare sunt si scumpe, dar multe dintre ele nu sunt de neatins. Dat fiind ca eu cumpar ustensile din zona de pret modica, m-am gandit sa va prezint ceea ce achizitionez, lucruri pe care le-am încercat si despre care vorbesc în cunostinta de cauza, nu de alta, dar poate ca veti gasi si dvs. ca sunt interesante si folositoare.
Folosesc foarte mult ghimbir si usturoi cand gatesc. Ceea ce au aceste ingrediente în comun este faptul ca, adesea, trebuie sa fie rase.
Storcatoarele de usturoi mi se par incomode si greu de curatat; razatoarele obisnuite functioneaza destul de bine, dar am o problema cu sucul ghimbirului: trebuie sa-l captez mereu executand raderea deasupra unui castron sau a unei farfurioare adanci.
Razatoare ceramica Kyocera
Ei bine, am gasit o razatoare foarte rezistenta si comoda. Este fabricata din ceramica extrem de dura, manufacturata de o firma celebra în domeniu: Kyocera. Aceeasi firma produce cutite ceramice de foarte buna calitate, mandoline si alte obiecte culinare unde duritatea si rezistenta sunt puncte cheie.
Razatoare ceramica Kyocera
Pe baza razatoarei este aplicata o banda de cauciuc aderent, astfel ca aceasta sa stea fix pe suprafata de lucru si sa ofere stabilitate, indiferent cata forta utilizezi atunci cand razi diferitele ingrediente.
Raderea se executa pe o arie mare, ceea ce îmi permite, în cazul bucatilor de ghimbir si a celor de Parmesan, sa le tin bine în pumn si sa le rad cu o miscare circulara destul de larga. Totul merge foarte repede, razatura este fina, iar sucul este colectat integral în canalul circular ce înconjoara razatoarea. Ciocul cu care este prevazut canalul îmi permite sa torn sucul, fara sa pierd nimic, în orice fel de recipient.
Sunt sigur ca functioneaza foarte bine si la raderea biscuitilor, ciocolatei si merelor, desi nu am încercat-o înca, dar zau ca aici ma puteti crede pe cuvant.
În plus, se curata foarte usor, cu apa calduta si putin detergent. Se lasa apoi la uscat, caci nu este nevoie sa fie stearsa imediat; nu rugineste si nu se pateaza.
Razatoare ceramica Kyocera
Este un obiect prietenos si folositor, desi oarecum piperat ca pret; daca îmi aduc bine aminte putin peste 100 lei. Nu este totusi de neatins, cum spuneam mai sus si, din ce am observat pana acum, îsi merita banii, mai ales ca o folosesc des si rad pe ea cantitati destul de importante.

  1. inasdo spune:

    Buna seara,
    Da, arata foarte bine si cred ca este mult mai buna decat celelalte ustensile de tocat usturoiu. Puteti sa-mi spuneti de unde ati achizitionat-o?

  2. ella von heizer spune:

    🙂 Totusi, de unde am putea avea si noi o astfel de razatoare? Pe site-ul lor costa 26 de eur, iar transportul in Romania 17,90 eur. Am vazut si alte minunatii acolo, mai ales cutitele. Daca nu gasim aici, cred ca o comanda mai complexa ar merita costul transportului 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Ella: Nu-mi dau seama prea bine, dar cred ca exista o confuzie. Eu am luat razatoarea din Romania, nu de la Kyocera din Japonia sau din alta parte. Am indicat site-ul in articol. M-a costat cam 100 lei, adica vreo 26 de euro, dar transportul m-a costat 2,6 lei, adica un drum dus-intors cu metroul, pana la show-room-ul firmei respective. Daca doriti sa cumparati ceva de la ei, va pot ajuta cu date de contact, desi cred ca sunt trecute si in site.

  3. Corina spune:

    Ai perfecta dreptate, si eu sunt adepta unui lucru de calitate, chiar daca e ceva mai scump, in timp isi scoate investitia si nu ramai in pana cand ti-e lumea mai draga, ca cea de 25 de lei nu mai taie, sau rupe, sau pur si simplu se dezmembreaza.
    Plus ca cele metalice nu rad asa fin, asta face un fel de piure.

    Am pomenit de cele ieftine de sticla doar asa, ca amuzament, gandindu-ma ca era asa ceva pe vremuri pe piata si ca stia si romanul ce-i sofranul!

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: Nu stiu daca acum 20-25 de ani existau razatoare ceramice… In fine, bine ca exista acum si, chiar daca sunt destul de piperate la pret, macar le putem cumpara. 🙂

  4. Corina spune:

    Radu, ca si Alison si Alice, si eu am zambit cand ti-am vazut razatoarea si m-am gandit la cea de bebe, au avut si ai mei portia lor de pireu de mere pe razatoarea de sticla.
    Cred ca e exact acelasi lucru, dar alea nu se mai gasesc nicicum.
    Mie aia mi se parea un lucru foarte util, o foloseam si la morcovi, si la pere, si la biscuiti, la ghimbir nu ca nu stiam ce-i ala atunci.
    Nu era mai fragila ca asta ceramica, fiind dintr-o sticla din aceea groasa de tot, turnata.
    Pretul la asta mi se pare putin mare, dar gating mult cu ghimbir cred ca e foarte comoda.
    Sa o stapanesti cu spor.

    • Radu Popovici spune:

      @Corina: Asa este, pretul este destul de piperat, dar am mai atins acest subiect in comentarii. Conteaza si materialul, si marca, si transportul etc. O folosesc insa cu placere si este foarte eficienta.

  5. Sylvia spune:

    Chiar mi-ai starnit interesul cu razatoarea asta 🙂 o sa caut sa imi cumpar si eu una. La capitolul razatoare eu am dat mare rateu cu una destul de profesionala, multifunctionala cu multe lame si stiluri de ras cu care visam sa gatesc o multime. Cusurul ei esta ca nu prea pot sa utilizez protectia in care trebuie prinse alimentele :))) nu stau multe dintre ele de ex morcovii. Am folosit-o cu curaj si fara pana mi-am taiat un deget f tare, de atunci o privesc cu frica si ma intreb daca chiar nu pot sa o inlocuiesc cu altceva :). A ta pare mai inocenta desi imi imaginez ca poate pune probleme .

    • Radu Popovici spune:

      @Sylvia: Este sigura, zic eu, daca esti atenta. Este un pic mai dificila la ingrediente foarte nici, cum sunt cateii de usturoi, caci vii, fara sa vrei, foarte aproape de dinti. Eu nu am avut probleme cu ea. Chiar imi place mult, cel putin pana acum.

    • Radu Popovici spune:

      @simina: Banii trec, razatoarea ramane. 🙂 O razatoare metalica simpla (si proasta) costa cam 25-35 lei si este fragila si instabila. Eu zic ca razatoarea mea face de 3 ori mai mult decat una de tabla… si este de 100 de ori mai buna. Pentru mine, cum spuneam, este o investitie, nu o extravaganta.

  6. Mierea Naturala spune:

    Cand dai usturoiul pe razatoare incearca sa-l tii cu coada de la o lingura de lemn .

    pana la urma prin presare il fixezi in dintisorii de razatoare iar coada te ajuta sa faci cursa de “du-te – vino” …

    • Radu Popovici spune:

      @Mierea Naturala: Am eu o metoda artizanala care imi este mai la indemana. Toc marunt usturoiul si il frec cu sare, folosind lama cutitului, pe fundul de tocat. Imi iese o pasta foarte fina. 🙂

  7. Alice spune:

    eu am asa ceva, adica semanator, din sticla. am folosit-o pt bebe sa ii rada marul…acum…ghimbirul, dar nu pt bebe. asta prezentata de tine arata foarte profi

    • Radu Popovici spune:

      @Alice: Da, arata bine si sunt convins ca este mult mai buna decat una de sticla. Costa si de vreo 10-15 ori mai mult, insa. Oricum mi-ar fi nu stiu cum sa lucrez cu o razatoare de sticla; daca se sparge cand o apas mai tare? Apoi, stiu ca razatoarea asta ma tine o viata. Constructiv este perfecta… astea de sticla nu stiu cum sunt: daca stau fix pe masa, daca au sant colector, daca au cioc pentru scurgere, ce dimensiune au etc.

  8. Ionut Staicu spune:

    Storcatoarele de usturoi mi se par incomode si greu de curatat;

    Cred ca dincolo de incomode si greu de curatat ar trebui adaugat si fragile pentru un instrument ce functioneaza pe baza de parghie.

    Cred ca am rupt vreo 10 prese de-astea de la începutul anului. Și chiar nu m-am zgarcit la bani cand le-am cumparat…

    As încerca o jucarie d’asta, dar eu am nevoie mai mult pentru usturoi, mai putin pentru restul. Și nu sunt chiar cel mai atent om din Univers. Și îmi plac degetele mele întregi. 😀

    • Radu Popovici spune:

      @Ionut: Eu am un storcator care a rezistat foarte bine… cred ca l-am folosit, sporadic, vreo 3-4 ani. Daca vrei ceva pentru usturoi, nu cred ca aceasta razatoare este cea mai potrivita. Ghimbir, Parmesan, biscuiti, mere, ciocolata… astea merg de minune.

  9. Mirela Stanescu spune:

    Multumesc ca ai generozitatea sa ne pui la curent cu obiectele, ustensilele pe care le folosesti in bucatarie, cu plusurile si minusurile lor. Materialele, formele, utilizarile acestor “gadget-uri” de bucatarie s-au diversificat foarte mult in ultimii ani, plus ca au inceput sa apara si pe piata noastra.
    Intr-o viitoare emisiune televizata poate vei spune, intr-o scurta fraza, si cum trebuie folosite ustensilele din bucatarie…Este doar o sugestie

  10. alison spune:

    seamana cu razatorile din sticla pe care mamele pregatesc
    fructe pentru bebelusi,la diversificarea alimentatiei .chiar nu stiam de existenta lor in varianta ceramica.

    • Radu Popovici spune:

      @alison: Sunt extrem de rezistente. Daca nu esti atenta la degete, ai putea avea o surpriza neplacuta. Se comporta exceptional la ghimbir, biscuiti, mere, ciocolata si Parmesan, bine la citrice, mai putin bine la usturoi, caci cateii sunt mici si degetele vin primejdios de aproape de dintii razatoarei. Cu altceva inca nu am incercat.

Dă-i un răspuns lui Radu Popovici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.