Am un public extraordinar!

O scurta si subiectiva relatare a evenimentului organizat cu ocazia primei aniversari a blogului meu.

Chiar ieri (14 februarie 2010) am fost întrebat de cineva de ce am organizat acest eveniment. Întrebare are mai multe raspunsuri posibile, dar cred ca cel mai important a fost curiozitatea mea, de care eram constient, dar si cea cititorilor mei, pe care doar o banuiam.

Mereu am dorit sa „lipesc” o fata pseudonimelor celor ce comenteaza pe blog. De multe ori am încercat sa ghicesc cum arata, cu ce se ocupa, ce varsta au. La circa 800 de vizitatori zilnici ai blogului, doar cateva zeci dintre ei comenteaza. Cei mai multi citesc, eventual mai gatesc unele dintre retete, dar se tin cumva în afara. Nu stiu ce gandesc, nu stiu ce le place, nu stiu de ce vin pe blog si nu stiu cum sa-i fac sa revina. Eram deci extrem de curios sa aflu cum arata si cum gandesc nu doar cei cu care deja „discutasem” pe blog, dat mai ales cei care formeaza majoritatea tacuta a cititorilor mei.
Întamplarea a facut ca, în afara de 3-4 exceptii, exact cei care comenteaza mai des sa fie absenti de la eveniment. Probleme de familie, urgente, concedii, distanta fata de Bucuresti i-a împiedicat sa ajunga. Statistic vorbind, prezenta la eveniment a reflectat-o pe cea de pe blog: majoritatea celor prezenti a fost formata din cei cu care nu vorbisem niciodata si despre care nu stiam absolut nimic.
Un an de blog
Ieri mi-a fost teama de doua lucruri. Mi-a fost teama ca vremea rea îi va împiedica pe multi sa ajunga, dar ziua a fost superba, cu adevarat frumoasa, spargand monotonia saptamanilor de viscol, zapada si ploaie.
Mi-a mai fost teama ca vor lipsi multi dintre cei care îsi anuntasera prezenta. Întotdeauna se ivesc urgente, uneori chiar în ultima secunda. Vorbesc în cunostinta de cauza, caci si eu am fost jucaria sortii: miercuri noapte casa ne-a fost aproape inundata, acoperisul cedand în lupta cu gheata si zapada; nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca acest lucru s-ar fi întamplat sambata noapte. Am avut deci noroc si în plan personal, dar am avut noroc si cu invitatii, caci în final au fost prezenti 60 de adulti si 7 copii. Marturisesc ca niciodata nu as fi crezut ca sunt în stare sa conving atatea persoane sa-si paraseasca locuintele într-o zi de duminica si sa bata drumul pana la Ginger, unele dintre ele venind chiar din afara Bucurestiului.
Un an de blog
Cum a fost evenimentul? O sa-i rog pe cei care au fost prezenti sa comenteze, caci nu ma pot pronunta în locul lor. Va pot însa povesti cum am trait eu dupa-amiaza de ieri si va pot reda cateva dintre impresii pe care am reusit sa le culeg de la invitati.
Pentru mine a fost o goana neîncetata, de circa 5 ore, între cele 6 sali situate pe doua niveluri. Am primit oaspetii (sosirea lor s-a întins pe mai bine de 2 ore), i-am condus si i-am aranjat la mese, lucru care nu a fost usor, caci am avut placuta surpriza a unui surplus de oaspeti (unii invitati au venit însotiti de prieteni suplimentari). Am trecut macar de cateva ori pe la masa fiecarui invitat, am vrut sa-i fac sa se simta bineveniti, am vrut sa vorbim, am vrut sa-i fac sa discute între ei si sa se apropie, macar putin, unii de ceilalti.
Într-o oarecare masura, cred ca am reusit. A fost însa extrem de greu sa ma împart între 10 mese, 2 etaje, 6 sali, 67 de oaspeti. Mi-am dat seama ca acest tip de eveniment aniversar nu este modul ideal de a reactiona cu cititorii. Data, sau datile, viitoare voi organiza ceva mai intim, la o singura masa mare, maxim 20 de persoane, astfel ca sa putem comunica usor unii cu altii si sa pot fi disponibil oricand pentru toti invitatii. Din pacate nici fotografii nu am reusit sa fac prea multe. Am preferat sa-mi folosesc timpul ocupandu-ma de oaspeti.
Un an de blog
Mancarea si vinurile au fost foarte bune, sau asa mi s-a spus, caci eu abia am apucat sa gust ceva rapid, între doua curse pe scari. Marturisesc ca eram destul de emotionat si de agitat, asa ca nici macar nu am simtit gustul mancarii.
Am reusit sa savurez ceva mai pe îndelete, mai spre seara, excelentul vin produs si oferit de compania „Enira”, reprezentata de Veronica Guzun, cea care a si vorbit foarte pe scurt despre „Enira”, lasand restul pe seama unui purtator de cuvant inspirat: vinul însusi.

Citeste si articolul →   O lectie de scoala franceza

Nu pot sa nu mentionez si minusurile de organizare, datorate, cred eu, lipsei de experienta a personalului din restaurantul Ginger. Gustarea a întarziat nepermis de mult, starnind nemultumire si cateva comentarii ironice.
Au fost cateva persoane extrem de deranjate de întarziere si de serviciul savaielnic si nu pot decat sa le cer scuze, atat în numele celor de la restaurant, dar mai ales în numele meu, caci am fost unul dintre organizatori, iar fata de cititorii mei raspunderea pentru eveniment îmi revine în totalitate.
Marea majoritate a oaspetilor a luat însa acest lucru destul de usor, a mai glumit, a mai bombanit, dar pana la urma a fost rasplatita cu niste preparate de calitate si cu vinuri excelente. Acesti oaspeti nu se grabeau, venisera sa stea pe îndelete si sa se bucure de o duminica placuta, sa se relaxeze, sa schimbe cateva vorbe cu cei din jur, sa faca fotografii, sa bea un vin bun si, în cele din urma, dupa cum mi-au marturisit unii dintre ei, au obtinut ceea ce îsi dorisera. Ultimii oaspeti au parasit restaurantul dupa ora 19:00, ceea ce arata ca lumea s-a simtit bine.
Un an de blog
Cel mai castigat dintre toti am fost eu. De ce? Fiindca am cunoscut multe persoane absolut deosebite. Mi-am dat seama ca „vorba” care circula printre ziaristi: „cititorii nostri sunt mai destepti ca noi” este foarte adevarata în cazul meu. Sunt norocos ca am strans în jurul blogului meu atatea persoane interesante, inteligente, curioase, deschise, dornice sa comunice, avide de informatie si pasionate de gastronomie. Ma bucur ca ne-am „gasit” unii pe altii în acest univers virtual imens si sper ca unii dintre voi sa-mi deveniti prieteni si în universul real.


  1. Hooda spune:

    Pe un site exceptional nu pot intra decat usseri pe masura. Site-ul este foarte util si complex. E preferatul meu dintre toate site-urile de gastronomie. Cred ca e cel mai bun site in lb romana care contine retete. Felicitari si succes in continuare.

  2. cristi-j spune:

    de la ideal la practic / posibil e o diferenta .
    nu e chiar ca la cursuri , acolo fiecare avea un post individual si toti gateau acelasi lucru , eu ma gindeam ca participantii ar ajuta la pregatire / curatare / taiere ingrediente si la gatitul efectiv ar fi asistenti ( „da-mi te rog … / acum pune … / tine putin … „) .
    partea cu bucataria restaurantului in care sa intre cei prezenti e greu de crezut dar nu se stie niciodata .

  3. cristi-j spune:

    desi aproape sigur nu voi participa la o viitoare intilnire (pentru simplul motiv ca e in bucuresti si eu nu sunt din bucuresti) imi permit sa spun cum ar fi intilnirea ideala pentru mine .
    in primul rind , da , cred ca ar fi oportune astfel de intilniri . si cred ca ar trebui sa fie mai mult un fel de ateliere / club decit evenimente / mese festive . si n-ar fi rau sa fie prezenti si profesionisti dar nu neaparat necesar .
    ar trebui sa fie maxim 20-25 de persoane , fara copii si rude/prieteni venite doar ca insotitori .
    meniul sa fie ales de tine , radu , alaturi de cei inscrisi in functie de preferinte si de posibilitati .
    sa fie de fapt vorba de doua parti , o parte de bucatarie si o parte de restaurant (nu stiu cum s-ar putea face asta practic , doar daca se face intr-o zi cind restaurantul e inchis sau daca exista o locatie cu bucatarie suficient de mare pentru atitea persoane , sau … hei , am spus ca e intilnirea ideala nu neaparat posibila) . in partea de bucatarie radu sa gateasca si restul sa ajute , in partea de restaurant toata lumea sa stea la o singura masa si sa manince ce s-a gatit si sa comenteze / socializeze .
    restul amanuntelor (costuri , ora , durata) in functie de locatie si de participanti .
    succes !

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Parca descrii cursurile de gatit pentru turisti, cele pe care le-am vazut amandoi in Asia. Sunt insa de acord cu multe din cele spuse de tine. Trebuie insa ales un format posibil de realizat. Niciun restaurant nu ne va lasa in bucatarie. Poate doar pe unul dintre noi, care sa gateasca ajutat de personalul bucatariei.

  4. Radu Popovici spune:

    Va rog frumos, fac un ultim apel, haideti sa lasam deoparte restaurantul. S-a spus tot ceea ce era de spus si orice comentariu nou nu mai poate aduce nimic nou. Ne-am facut cu totii o impresie, fie la fata locului, fie din comentarii, asa ca, va rog, sa trecem peste.
    Eu unul prefer sa discutam despre greselile mele de organizare, caci chiar imi doresc enorm sa nu le repet.

    Haideti sa discutam si despre cum vedeti urmatoarele noastre intalniri, daca le considerati oportune. Revin asupra ultimei mele propuneri: maxim 20 de persoane, toate la un loc, meniu fix pe o tema anume, care sa poata fi discutat la masa, eventual in prezenta celui care l-a gatit. Cred ca ne putem simti bine si ca putem invata multe dintr-o astfel de experienta.

  5. bobo spune:

    pt cezar. N-o sti Radu prea bine ce inseamna 12 clienti a la carte, da nu asta e problema, problema grava ca nu stii matale care esti patron de restaurant. Si ca tot veni vorba, mai bine petrec la o crasma decat sa vin la un restaurant de bun simt de unde sa plec cu un car de nervi si pe deasupra sa fiu si vinovat ca am cheltuit niste bani acolo.

  6. Marcel spune:

    🙁
    Noi, cei din afara Bucurestiului, cum facem daca se face si un club cu participarea unor bucatari profesionisti?
    Ca din cate imi aduc aminte, mai era vorba de ceva „lectii” cu bucataria asiatica, unde se putea face o convocare macar odata pe luna! Sau in fine, de cateva ori pe luna!
    Sau nu mai tin eu bine minte?
    🙁 🙁

    • Radu Popovici spune:

      @Marcel: A fost intr-adevar vorba despre lectii, la un moment dat, dar s-a discutat si de varianta online si live. Inca nu am gasit o solutie viabila, deci nu am avansat cu aceasta idee. In ce priveste un „club”, daca ar exista s-ar intruni la intervale regulate si ar avea loc in Bucuresti. Nu stiu cum sa facem altfel…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.