Cred că, de obicei, atunci când vizităm pentru prima dată un loc, ajungem acolo cu nişte aşteptări. Sau prejudecăţi: avem o impresie pre-formată, compusă din cele auzite, din cele văzute la televizor, din cele citite sau, uneori, chiar dintr-o documentare mai mult sau mai puţin sumară. Toate acestea ne proiectează o „imagine” a locului respectiv.
Dacă nu vă recunoaşteţi în paragraful de mai sus, înseamnă că greşesc în cazul dvs.; cu mine, însă, aşa se întâmplă lucrurile.
Amsterdam - Gara Centrala

Ultima mea călătorie peste hotare a fost în Olanda. M-am suit în avion cu unele aşteptări, iar realitatea le-a confirmat pe unele şi infirmat pe celelalte. Cum un pic de auto-ironie nu strică, o să expun pe scurt așteptările mele. Iată cu ce am plecat în minte:

1. Olandeza nu este o limbă, ci o boală de gât; lăsând gluma deoparte, este o limbă total imposibilă.
2. În Olanda, cum engleza este un fel de a doua limbă naţională, este clar că meniurile de restaurant, etichetele produselor şi altele vor fi dublate în engleză.
3. Olandezele sunt toate blonde, grăsune şi pistruiate.
4. Mâncarea olandeză tradiţională trebuie să fie una dintre cele mai nasoale din Europa; mâncarea modernă, însă, influenţată de puternica imigraţie asiatică, trebuie să fie gustoasă, exotică, picantă şi iute.
5. Amsterdamul nu este mai scump decât alte oraşe occidentale mari, ca Paris sau Barcelona, de pildă.
6. Olandezii sunt serioşi, punctuali, reci, rezervaţi, practici, curaţi, bine organizaţi.
7. Cu toate că sunt reci şi rezervaţi, olandezii sunt foarte toleranţi.
8. Berea olandeză este OK, dar nu cine ştie ce.
9. La fel şi brânzeturile.
10. Cei mai mulţi imigranţi asiatici din Olanda sunt cei indonezieni, şi, ca urmare, şi cele mai multe restaurante asiatice vor fi indoneziene.
11. Olandezii au o ţară minusculă, deci nu pot fi mai mulţi de 8-10 milioane în total.
12. Serviciile trebuie să fie impecabile, aşa cum le pot oferi nişte oameni practici, curaţi şi bine organizaţi.
13. Habar nu am cum sunt casele olandeze.
14. Apele canalelor trebuie să fie murdare rău şi să miroasă puternic, mai ales vara.
Amsterdam

Mă rog, aş putea continua, dar cred că aţi înţeles ce vreau să spun. Iată, însă ce am găsit în Amsterdam, Delft, Haarlem şi Alkmaar, adică oraşele în care am fost, pentru o foarte scurtă perioadă, oaspete. Mă voi referi mai jos, ca şi în episoadele viitoare ale acestui articol de călătorie, preponderent la Amsterdam, unde am petrecut mai multe zile, şi mai puţin la celelalte oraşe vizitate.

1. Olandeza a fost pentru urechea mea, la primele impacte, o limbă foarte urâtă; de unde şi gluma cu boala de gât. Îmi suna ca o avalanşă de H-uri, G-uri şi F-uri, ca şi cum cel care vorbeşte îşi drege vocea continuu.
După câteva zile însă, olandeza scrisă devine cam 10% inteligibilă, căci multe cuvinte seamănă cu echivalentele lor din germană, engleză şi, mai rar, franceză. Olandeza vorbită, după ce ţi se dau câteva indicii, devine şi ea ceva mai plăcută. Consider că am un oarecare talent la învăţarea limbilor străine şi am început să percep olandeza ca pe o provocare personală; una grea de tot, desigur, dar nu de neatins. Aproape că mi-a trecut prin cap să mă apuc să învăţ această limbă… pe urmă mi-am revenit însă.

2. Cam toate meniurile restaurantelor, singurele câteva excepţii găsindu-le eu în Amsterdam, sunt scrise doar în olandeză. Dacă este vorba despre un restaurant etnic, posibil în olandeză şi în limba respectivă. Este aproape un şoc şi, oricum, ceva ilogic, ca într-o ţară cu atâţia turişti (circa 3,5 milioane anual) să nu găseşti peste tot meniuri în limba engleză. Pot înţelege asta în Franţa, de pildă, care are ea însăşi o limbă de mare circulaţie şi un popor orgolios cu propria cultură, ceea ce-l face să fie relativ anglofob si americanofob; sau în România, unde turiştii sunt la fel de rari ca perii din palmă.
Nu însă şi în Olanda, a cărei limbă este vorbită doar de vreo 25 de milioane de oameni (în Olanda, Surinam, o parte a Belgiei şi una mică a Franţei).
În ce priveşte etichetele produselor, nici vorbă de variante bilingve. Ca să mai lămuresc un lucru, a doua limbă naţională în Olanda există, este oficială şi este friziana.

Ce-i drept, nu a existat cineva care, fiind întrebat în engleză, să nu răspundă foarte amabil în aceeaşi limbă. Toată lumea pare să vorbească engleza, indiferent de vârstă şi de condiţie. Am vorbit în engleză şi cu muncitorii care descărcau bere dintr-un camion Heineken, şi cu vânzătoarele din supermarketurile Albert Heijn, şi cu chelnerii, şi cu trecători oarecare, şi cu tineri şi cu bătrâni şi cu cine mai vreţi dvs.

Amsterdam
3. Olandezele sunt, de fapt, frumuşele, înalte, suple, majoritar blonde cu ochi albaştri şi picioare lungi. Unele dintre ele sunt chiar frumoase de-a binelea. Sigur, mai sunt şi excepţii, dar impresia generală este că cineva le-a selecţionat pe toate pentru vreun spectacol cu walkirii.
Ar fi mai corect să spun că olandezii îmi par a fi un popor frumos. Cu mici excepţii sunt înalţi, puternici, atletici, curaţi, discreţi. Foarte mulţi merg pe biciclete şi fac sport. Ca o paranteză, cred că meseria de şofer de taxi este una dintre cele mai ingrate, căci toate mijloacele de transport merg ceas, iar în Amsterdam, de pildă, la 800.000 de locuitori sunt circa 1.500.000 de biciclete. Cine naiba să mai ia taxiul?

Amsterdam

Oraşele au multă vegetaţie, aer curat, spaţii pentru sport sau relaxare. Se vede că au fost gândite cu cap, de cineva inteligent şi cu adevărat preocupat, pe termen lung, de starea de sănătate a naţiunii. Jos pălăria!

4. M-am tot lăudat că în deplasare nu mă ating decât de mâncarea locală. Adică nu mănânc pizza în Grecia și nici șnițel în Thailanda. Aici, însă, nu mi-am mai respectat cutuma. Mâncarea olandeză neaoşă este, cu adevărat, greu de înghiţit. Am avut câteva tentative de a mă împrieteni cu ea, dar am renunţat. Sunt însă sigur că mâncarea de casă olandeză este peste (nici nu ar fi prea dificil) cea din restaurante. Fiind o ţară cu turism dezvoltat, niciun restaurant nu-şi bate prea mult capul cu calitatea, căci ştie că orice ar face şansele unui turist de a reveni sunt egale cu zero. Vorba aceea, doar eşti turist, nu localnic, ai atâtea locuri de colindat și este clar că te oprești să mănânci oriunde te apucă foamea; iar turiştii formează grosul clientelei. Această dihotomie dintre mâncarea de casă şi cea de restaurant mi se pare îndeajuns de interesantă ca să merite reluată într-un articol separat, aşa că nu are rost să încerc să o detaliez acum.

Există însă, slavă Domnului, multe alte restaurante etnice: chinezeşti, malaeziene, indoneziene, thailandeze, indiene, pakistaneze, marocane, mexicane, argentiniene, braziliene, italieneşti, spanioleşti, greceşti, etiopiene, portugheze, japoneze etc. Nu am dat de vreunul românesc, dar este posibil să existe, căci Amsterdamul singur se poate lăuda că 51% dintre locuitori sunt străini şi provin din 180 de naţiuni.

Presupusa condimentare și iuțeală a preparatelor din restaurantele asiatice amsterdameze a fost dezamăgitoare. Ceea ce îmi gătesc singur este mult mai gustos, mai aromat și mai picant decât ce am mancat la restaurantele lor. Lucru aproape normal, din moment ce eu nu trebuie neapărat să mă încadrez într-un preț de cost maxim.
Deși am dat în restaurante peste câțiva ospătari (unii dintre ei asiatici) care s-au lăudat că în Olanda se mănâncă foarte picant, cu excepția restaurantului thailandez în care am mâncat în a doua seară, toate celelalte m-au făcut să râd. Preparatele “asiatice” erau clar cosmetizate pentru gustul european: nu erau picante nici cât un gulaș de pe la noi. Noroc că, măcat în privința iuțelii, m-a salvat micul pliculeț cu ardei iuți uscați, pe care îl port întotdeauna asupra mea, pentru cazuri ca acestea.

Nu vreau să insist acum nici asupra acestui subiect, al restaurantelor, căci îi voi dedica un episod separat.

5. Amsterdamul este, din câte îmi amintesc, cel mai scump oraş în care am călcat. Nu mai sunt la curent cu preţurile de astăzi din Paris, Barcelona sau Roma, dar cele din urmă cu câţiva ani erau clar mai mici decât cele din Amsterdam.
Din câte am înţeles, salariul mediu lunar este aici cam de 2600 euro, dar chiar şi aşa… Cele mai scumpe sunt casele (un exemplu: o casă în centru, 80 mp locuibili, plus o curticică de 21 mp costa 453.000 euro).
Mâncarea de calitate este scumpă, iar o masă de două persoane, care comandă un singur fel de mâncare fiecare şi beau câte o bere, poate ajunge, în cele mai multe dintre cazuri, la 40-50 de euro; şi asta nu în restaurantele scumpe, ci în cele cu preţuri modice. Peştele, fructele de mare şi carnea de vită sunt cele mai scumpe alimente din meniuri. Ca mai peste tot, de altfel.
Ce vreau să spun este asta: „blindaţi”-vă când mergeţi în Olanda!

6. Am avut dreptate parţial. Olandezii sunt, într-adevăr, serioşi, punctuali, practici, curaţi şi bine organizaţi, dar nu sunt reci şi nici rezervaţi. Sunt foarte relaxaţi, joviali, prietenoşi, comunicativi şi îşi ies extrem de greu din fire (doar presupun asta, fiindcă nu am văzut pe nimeni nervos). Zâmbesc mult, îşi oferă ajutorul singuri atunci când cred că ai avea nevoie de el, sunt respectuoşi şi politicoşi. Mi-aş dori astfel de vecini.

7. Am avut dreptate total. Olandezii sunt atât de permisivi, încât am început să-i bănuiesc că fac parte dintre cei care reuşesc să vadă, printre toate obstacolele reale sau imaginare puse de morală, religie şi convenienţele sociale, avantajele fiscale directe (de pildă: taxe în cazul drogurilor uşoare, a prostituţiei şi pornografiei) şi indirecte (exemplu: atragerea de turişti în cazul paradelor homoxesualilor şi lesbienelor). În orice caz, au reuşit să nu facă caz (scuzaţi cacofonia) de ceea ce nu merită, să renunţe la ipocrizie, să ţină sub control fenomene care altfel ar fi generat infracţionalitate şi să aducă astfel foloase reale comunităţii.
Ce-i drept, Amsterdam a fost și orașul în care am întâlnit cei mai mulți excentrici, non-conformiști și ciudați.
Amsterdam
Amsterdam

8. În ce priveşte berea, olandezii nu se compară cu vecinii lor belgieni sau germani, dar în mod clar au şi ei un cuvânt de spus. Oferta locală este destul de impresionantă. Am degustat mai multe tipuri de bere locala (Heineken, Amstel, Grolsch, Bok şi altele), plus câteva belgiene (Jupiler si Leffe Bruin), dar cea care mi s-a lipit la suflet, şi despre care pot spune cu mâna pe inimă că am băut-o cu adevărat, nu că doar am degustat-o, a fost Atlas Super Strong cu 12% alcool.
Are o culoare superbă, ca cea a ambrei, şi este foarte gustoasă. Gustul este „rotund”, cu personalitate, uşor amărui-afumat-dulceag… în fine, greu de descris. Dacă vă tentează berile puternic alcoolizate, încercaţi-o. A mers minunat cu carne de vită şi cu brânzeturi maturate.

9. Bun, dacă tot am ajuns la brânzeturi, trebuie să mărturisesc că am fost plăcut impresionat şi la acest capitol. Din ce am reuşit să văd în pieţe, magazine şi restaurante olandezii nu se pot lăuda cu varietatea şi calitatea brânzeturilor moi, cu mucegai alb (stil Brie şi Camembert), nici cu a celor cu mucegai albastru sau verde (stil Roquefort, Danish Blue şi altele) şi nici a celor tip mozzarella, de pildă. Nu că nu le-ar avea pe piaţă, căci găseşti acolo tot ce-ţi trece prin minte, dar nu intră în zona lor de competenţă maximă.

Ei excelează la brânzeturile numite la noi, generic, caşcaval. Edam, Gouda, Leerdammer, Leyden, Limburger, Maaslander, Maasdam, Mimolette, Parrano, Roomano, Prima Donna şi Vlaskaas sunt mărcile cele mai importante. Unele dintre ele (Gouda, Edam, Mimolette, Leerdammer, Limburger) se găsesc şi pe la noi; celelalte, din păcate, nu. Şi nu pentru că nu s-ar putea aduce, după cum am fost lămurit într-o discuţie cu unul dintre angajaţii unei mari companii distribuitoare de lactate din România, ci pentru că nu există un public pentru ele. Este, cu adevărat, un păcat că nu avem putere de cumpărare şi nici curiozitatea de a risca gustând, ocazional, şi altceva decât am văzut acasă la mama.

Nici aici nu vreau să intru mai mult în detalii, căci am material pentru un articolaș separat, dedicat brânzeturilor olandeze cu care m-am întâlnit.

10. Am văzut oriunde am fost în Olanda, fără nicio îndoială, foarte mulţi asiatici. Nu sunt deloc siguri că indonezienii predomină. Poate că da, sau poate că au fost depăşiţi de chinezi.
Există în Amsterdam, şi probabil şi în Den Haag şi Rotterdam, un China Town. În cartierul chinezesc din Amsterdam denumirile străzilor sunt scrise în olandeză şi chineză; tot acolo există cel mai mare templu budist din afara Asiei, plus o mulţime de restaurante, în special asiatice (dar nu numai), predominant chinezeşti. Tot aici sunt câteva magazine cu alimente asiatice; preţurile sunt cam supărătoare, dar măcar oferta este foarte variată şi constantă.
Nici asupra acestui punct nu insist astăzi, căci îi pregătesc un articol separat.

11. Olanda este chiar minusculă: vreo 40.000 kmp. România are circa 238.000 kmp, adică este cam de 6 ori mai mare. Cu toate acestea, populaţia Olandei este de aproape 18 milioane. Nu departe de a noastră, care a scăzut până pe la 20 de milioane. Densitatea populaţiei olandeze, adică locuitori pe kmp, este de aproape 5 ori mai mare ca a noastră. Înghesuială mare, fraţilor!

Ce reţin eu din aceste cifre este că viaţa în Olanda este frumoasă, bine condusă, bine organizată şi sigură. Olandezii fac copii (sporul lor de natalitate este pozitiv, al nostru negativ), iar imigranţii au pentru ce să vină şi să înceapă o viaţă nouă. Olanda inspiră, după mine, încredere, prosperitate şi credibilitate.
În mod clar nu toate lucrurile sunt perfecte în Olanda, există probabil şi acolo o mulţime de probleme, dar cuiva îi pasă şi se ocupă de ele. Şi chiar pare să le rezolve.

12. Serviciile, şi aici mă refer la personalul cu care am venit în contact, adică în special vânzători, şoferi, funcţionari şi ospătari sunt OK. Am avut parte de servicii excelente, dar şi de excepţii. Aş vrea însă să mă refer doar la ospătari, căci aici am fost mai interesat să observ ce se întâmplă.
Ospătarii olandezi sunt, din ce am văzut eu, setaţi pe slow motion; se mişcă foarte încet şi, de obicei, aştepţi destul de mult până să ia comanda sau să aducă nota de plată. Băutura se trânteşte pe masă şi atât. Nimeni nu toarnă în pahare, nimeni nu schimbă scrumierele, nimeni nu se grăbeşte să debaraseze masa după ce ai terminat.
În ce priveşte aceste aspecte, cred că noi stăm mult mai bine. Unde punctează bine olandezii este zâmbetul şi calmul; închipuiţi-vă nişte ardeleni zâmbitori şi comunicativi şi vă puteţi face o imagine destul de bună.

Ospătarii asiatici sunt, după mine, mult mai buni și mai eficienți: comunicativi, amabili, zâmbitori, rapizi, întotdeauna pe fază, reuşesc chiar să-ţi anticipeze dorinţele. Poate este doar chestie de temperament, nu de competență profesională. Oricum, îi prefer.

13. Nu mă voi referi aici la clădiri în general. Orașele olandeze mari au fiecare câteva clădiri monumentale absolut superbe, care adăpostesc gări, instituții, mall-uri, biblioteci, conservatoare, săli de expoziție, hoteluri, școli, licee, muzee, catedrale etc. Vreau să vă spun câteva cuvinte doar despre casele de locuit.

Casele olandeze sunt frumoase, interesante şi curate, dar nu cred că aş putea locui în multe dintre cele care există în zonele vechi ale oraşelor. Ce să fac, m-am cam învățat să am spațiu.
În secolele trecute, lângă canalele care asigurau legătura cu portul, la Amsterdam se puteau cumpăra loturi cu maxim 6 m lăţime. Erau foarte scumpe, iar taxele aferente deținerii şi construcţiei erau enorme. Puteai însă să te întinzi cu casa oricât doreai pe lungime, adică în adâncime. Olandezii au reușit să se descurce în acest hățiș bănesc, legat de lipsa suprafeței cu deschidere la râu și taxele legate de construcții. Astfel se face că foarte multe case sunt înguste şi lungi, şi foarte multe dintre cele care se află pe canale provin din vechi depozite sau ateliere, unele datând chiar de acum 4 secole.
Amsterdam

Fundaţiile lor au fost sprijinite pe piloni din lemn. Pe măsură ce apa i-a atacat, aceştia au început să putrezească. De aceea, multe case vechi sunt strâmbe. Sunt înghesuite, lipite unele de altele şi se sprijină între ele cam ca dinţii unui maxilar. Am văzut clădiri înclinate ireal; chiar nu reuşesc să înţeleg cum se locuieşte în ele, cum nu „curg la vale” mobilele.
Acum din câte am înţeles, când astfel de case se refac, pilonii de lemn sunt înlocuiţi de unii din beton.
Amsterdam

Dat fiind îngustimea caselor, căratul mobilei a fost dintotdeauna o problemă: intrările erau mici, iar scările înguste şi întortocheate. Practici, olandezii au găsit antidotul: în Amsterdam, de pildă, fiecare casă are fixată pe fronton (adică deasupra ferestrei de la ultimul nivel) o bârnă puternică, dotată cu un cârlig. Cu scripeţi sau doar cu forţa braţelor mobilele erau ridicate şi introduse în casă prin ferestrele, de obicei generoase, ale frontoanelor.
Amsterdam

Spuneam că meseria de taximetrist este ingrată în Amsterdam. Cred că firmele care asigură transportul mobilierului o duc însă foarte bine. Nu cred că poate funcţiona în Amsterdam sistemul de la noi, în care îţi chemi câţiva prieteni să te ajute cu căratul mobilei. Aici lucrurile sunt mai complicate.

Apartamentele din aceste case sunt adesea foarte mici, căci spaţiul este o mare problemă la Amsterdam. Am văzut dormitoare de 4 mp, băi şi bucătării de 2 mp. Nu că nu ar exista astfel de locuinţe şi la noi, dar în 99% din cazuri băile şi bucătăriile de la bloc le-ar face pe cele din Amsterdam să pălească de invidie.
Olandezii punctează însă la spaţiile dedicate plantelor şi spaţiilor verzi. Circa 13% din suprafaţa Amsterdamului este acoperită cu parcuri. Complexele de locuinţe au adesea curţi interioare pline de verdeaţă, adevărate parcuri cu sute de arbori, tufe mari şi băncuţe. Multe apartamente de la etaj au şi câte o mică verandă, 4-10 mp, pline de flori şi arbori decorativi.
Fiecare balcon este plin de flori şi, datorită climei, vegetaţia este de un verde orbitor, la fel ca în Belgia sau Marea Britanie.

Nu pot să nu amintesc aici și de casele aflate pe canale. Sunt în număr de circa 3.000 în tot Amsterdamul și formează două categorii: unele sunt ambarcațiuni transformate în locuințe, altele sunt locuințe construite pe pontoane. Interesant este că toate sunt racordate la curent electric și canalizare. Nu sunt prea sigur de rețeaua de gaze; spre deosebire de alte mari orașe occidentale, la Amsterdam se gătește în bucătării preponderent cu gaze și nu cu curent electric.
Amsterdam

Oricum, aceste case pe apă par comode și sunt foarte pitorești. Nu știu cum se descurcă iarna locatarii lor, dar cum numărul acestor locuințe este în creștere, cred că lucrurile sunt în regulă.

14. Amsterdam are 165 de canale cu o lungime aproximativă de 100 km, care se pot trece pe 1281 de poduri. Mi s-a spus că olandezii sunt maeştri în a controla nivelul apei în oraşe şi în a recupera teren aflat sub nivelul mării. Statisticile spun că circa 17% din teritoriul Olandei a fost scos de sub ape. Practic, Dumnezeu i-a creat pe olandezi şi aceştia au creau Olanda.
Amsterdam

Revenind la canale, nu aş putea spune că sunt foarte curate. În Delft apa este acoperită cu frunzuliţe şi alge, ca un fel de mătasea broaștei, iar în Amsterdam, Alkmaar şi Haarlem am văzut ocazional „submarine” ca sticle şi cutii de bere, sau alte ambalaje. Dar nu multe. De fapt, îndeajuns de puţine ca apa din canale poate foarte sluji ca mediu de viaţă multor peşti şi păsări.
Amsterdam

Întâlnirile mele cu peştii au fost nule, dar am văzut, în schimb, o sumedenie de păsări. Pe lângă obişnuitele vrăbii, gusuştiuci şi pescăruşi, am văzut rândunele (care în Bucureşti au disppărut demult), raţe, lebede, bâtlani şi alte câteva păsări de apă necunoscute mie. Toate păreau să se simtă foarte bine în oraș și pe canale şi nu rareori se aciuau pe bărcile ancorate de-a lungul acestora, sau chiar pe maşinile parcate în apropiere.
Amsterdam
Amsterdam
Canalele sunt pentru olandezi, în oraşe, o alternativă la străzi; sau poate invers, străzile la canale. Am văzut multe case din care, ieşind, păşeai direct în barcă. Am văzut biciclete fixate pe bărci (carevasăzică, proprietarul pleca pe barcă pentru a ajunge într-un loc unde să continue cu bicicleta) şi nu rareori lângă case erau „parcate” maşina, bicicleta şi barca.
Amsterdam
Podurile care leagă canalele de străzi sunt mici şi cochete. Nu am văzut vreunul care să poată rivaliza cu marile poduri pariziene, dar cele olandeze sunt pline de farmec: multe servesc ca loc de parcare bicicletelor şi mai toate sunt pline de flori.

Cred că deja m-am întins cam mult cu această parte, să-i spun, introductivă. Sper că v-am putut transmite o mică parte din cele văzute şi înţelese de mine în Olanda. Mai ales în Amsterdam.

Concluziile sunt două și sunt, într-un fel, contradictorii… sau nu:
În primul rând, Olanda mi-a plăcut foarte mult. Mai ales Delft, oraş unde m-aş muta şi mâine dacă aş fi un om liber de obligaţii şi realizat material; şi dacă aş înţelege limba şi dacă m-aş putea acomoda cu clima. O grămadă de dacă… Mi-a plăcut mult şi Amsterdam, dar Delft este… altfel.

De cele mai multe ori aşteptările mele de început, cele de dinainte de a coborî din avion, au fost depăşite. Cele cu care s-a întâmplat contrariul nu sunt atât de importante încât să conteze.
Oraşele olandeze mi s-au părut a oferi o ciudată combinaţie de dinamism cu linişte; mi s-au părut romantice, misterioase şi exotice. Mi-au dat impresia că şi eu m-aş „potrivi” acolo, oricând.
Amsterdam

În al doilea rând, trebuie să mărturisesc că nu cunosc deloc Olanda. Ceea ce am reuşit să văd în câteva zile este doar un crâmpei… ca o imagine fugară şi blurată, prinsă din goana trenului. Este posibil ca lucrurile să fie, în realitate (sau, mai corect, în realităţile altora, mai mulţi la număr) foarte diferite de modul în care le-am perceput eu.
Ceea ce am văzut, însă, a fost îndeajuns de plăcut şi de interesant ca să mă facă să-mi doresc să revin acolo cât mai curând.

(va urma)

Sumar articol
Amsterdam pe fugă (1)
Titlu articol
Amsterdam pe fugă (1)
Descriere
Trebuie să mărturisesc că nu cunosc deloc Olanda. Ceea ce am reuşit să văd în câteva zile este doar un crâmpei... ca o imagine fugară şi blurată, prinsă din goana trenului. Este posibil ca lucrurile să fie, în realitate (sau, mai corect, în realităţile altora, mai mulţi la număr) foarte diferite de modul în care le-am perceput eu.
Autor