Amsterdam pe fuga (1)

Cred ca, de obicei, atunci cand vizitam pentru prima data un loc, ajungem acolo cu niste asteptari. Sau prejudecati: avem o impresie pre-formata, compusa din cele auzite, din cele vazute la televizor, din cele citite sau, uneori, chiar dintr-o documentare mai mult sau mai putin sumara. Toate acestea ne proiecteaza o „imagine” a locului respectiv.
Daca nu va recunoasteti în paragraful de mai sus, înseamna ca gresesc în cazul dvs.; cu mine, însa, asa se întampla lucrurile.


Ultima mea calatorie peste hotare a fost în Olanda. M-am suit în avion cu unele asteptari, iar realitatea le-a confirmat pe unele si infirmat pe celelalte. Cum un pic de auto-ironie nu strica, o sa expun pe scurt așteptarile mele. Iata cu ce am plecat în minte:

1. Olandeza nu este o limba, ci o boala de gat; lasand gluma deoparte, este o limba total imposibila.
2. În Olanda, cum engleza este un fel de a doua limba nationala, este clar ca meniurile de restaurant, etichetele produselor si altele vor fi dublate în engleza.
3. Olandezele sunt toate blonde, grasune si pistruiate.
4. Mancarea olandeza traditionala trebuie sa fie una dintre cele mai nasoale din Europa; mancarea moderna, însa, influentata de puternica imigratie asiatica, trebuie sa fie gustoasa, exotica, picanta si iute.
5. Amsterdamul nu este mai scump decat alte orase occidentale mari, ca Paris sau Barcelona, de pilda.
6. Olandezii sunt seriosi, punctuali, reci, rezervati, practici, curati, bine organizati.
7. Cu toate ca sunt reci si rezervati, olandezii sunt foarte toleranti.
8. Berea olandeza este OK, dar nu cine stie ce.
9. La fel si branzeturile.
10. Cei mai multi imigranti asiatici din Olanda sunt cei indonezieni, si, ca urmare, si cele mai multe restaurante asiatice vor fi indoneziene.
11. Olandezii au o tara minuscula, deci nu pot fi mai multi de 8-10 milioane în total.
12. Serviciile trebuie sa fie impecabile, asa cum le pot oferi niste oameni practici, curati si bine organizati.
13. Habar nu am cum sunt casele olandeze.
14. Apele canalelor trebuie sa fie murdare rau si sa miroasa puternic, mai ales vara.

Ma rog, as putea continua, dar cred ca ati înteles ce vreau sa spun. Iata, însa ce am gasit în Amsterdam, Delft, Haarlem si Alkmaar, adica orasele în care am fost, pentru o foarte scurta perioada, oaspete. Ma voi referi mai jos, ca si în episoadele viitoare ale acestui articol de calatorie, preponderent la Amsterdam, unde am petrecut mai multe zile, si mai putin la celelalte orase vizitate.

1. Olandeza a fost pentru urechea mea, la primele impacte, o limba foarte urata; de unde si gluma cu boala de gat. Îmi suna ca o avalansa de H-uri, G-uri si F-uri, ca si cum cel care vorbeste îsi drege vocea continuu.
Dupa cateva zile însa, olandeza scrisa devine cam 10% inteligibila, caci multe cuvinte seamana cu echivalentele lor din germana, engleza si, mai rar, franceza. Olandeza vorbita, dupa ce ti se dau cateva indicii, devine si ea ceva mai placuta. Consider ca am un oarecare talent la învatarea limbilor straine si am început sa percep olandeza ca pe o provocare personala; una grea de tot, desigur, dar nu de neatins. Aproape ca mi-a trecut prin cap sa ma apuc sa învat aceasta limba… pe urma mi-am revenit însa.

2. Cam toate meniurile restaurantelor, singurele cateva exceptii gasindu-le eu în Amsterdam, sunt scrise doar în olandeza. Daca este vorba despre un restaurant etnic, posibil în olandeza si în limba respectiva. Este aproape un soc si, oricum, ceva ilogic, ca într-o tara cu atatia turisti (circa 3,5 milioane anual) sa nu gasesti peste tot meniuri în limba engleza. Pot întelege asta în Franta, de pilda, care are ea însasi o limba de mare circulatie si un popor orgolios cu propria cultura, ceea ce-l face sa fie relativ anglofob si americanofob; sau în Romania, unde turistii sunt la fel de rari ca perii din palma.
Nu însa si în Olanda, a carei limba este vorbita doar de vreo 25 de milioane de oameni (în Olanda, Surinam, o parte a Belgiei si una mica a Frantei).
În ce priveste etichetele produselor, nici vorba de variante bilingve. Ca sa mai lamuresc un lucru, a doua limba nationala în Olanda exista, este oficiala si este friziana.

Ce-i drept, nu a existat cineva care, fiind întrebat în engleza, sa nu raspunda foarte amabil în aceeasi limba. Toata lumea pare sa vorbeasca engleza, indiferent de varsta si de conditie. Am vorbit în engleza si cu muncitorii care descarcau bere dintr-un camion Heineken, si cu vanzatoarele din supermarketurile Albert Heijn, si cu chelnerii, si cu trecatori oarecare, si cu tineri si cu batrani si cu cine mai vreti dvs.

3. Olandezele sunt, de fapt, frumusele, înalte, suple, majoritar blonde cu ochi albastri si picioare lungi. Unele dintre ele sunt chiar frumoase de-a binelea. Sigur, mai sunt si exceptii, dar impresia generala este ca cineva le-a selectionat pe toate pentru vreun spectacol cu walkirii.
Ar fi mai corect sa spun ca olandezii îmi par a fi un popor frumos. Cu mici exceptii sunt înalti, puternici, atletici, curati, discreti. Foarte multi merg pe biciclete si fac sport. Ca o paranteza, cred ca meseria de sofer de taxi este una dintre cele mai ingrate, caci toate mijloacele de transport merg ceas, iar în Amsterdam, de pilda, la 800.000 de locuitori sunt circa 1.500.000 de biciclete. Cine naiba sa mai ia taxiul?

Orasele au multa vegetatie, aer curat, spatii pentru sport sau relaxare. Se vede ca au fost gandite cu cap, de cineva inteligent si cu adevarat preocupat, pe termen lung, de starea de sanatate a natiunii. Jos palaria!

4. M-am tot laudat ca în deplasare nu ma ating decat de mancarea locala. Adica nu mananc pizza în Grecia și nici șnitel în Thailanda. Aici, însa, nu mi-am mai respectat cutuma. Mancarea olandeza neaosa este, cu adevarat, greu de înghitit. Am avut cateva tentative de a ma împrieteni cu ea, dar am renuntat. Sunt însa sigur ca mancarea de casa olandeza este peste (nici nu ar fi prea dificil) cea din restaurante. Fiind o tara cu turism dezvoltat, niciun restaurant nu-si bate prea mult capul cu calitatea, caci stie ca orice ar face sansele unui turist de a reveni sunt egale cu zero. Vorba aceea, doar esti turist, nu localnic, ai atatea locuri de colindat și este clar ca te oprești sa mananci oriunde te apuca foamea; iar turistii formeaza grosul clientelei. Aceasta dihotomie dintre mancarea de casa si cea de restaurant mi se pare îndeajuns de interesanta ca sa merite reluata într-un articol separat, asa ca nu are rost sa încerc sa o detaliez acum.

Exista însa, slava Domnului, multe alte restaurante etnice: chinezesti, malaeziene, indoneziene, thailandeze, indiene, pakistaneze, marocane, mexicane, argentiniene, braziliene, italienesti, spaniolesti, grecesti, etiopiene, portugheze, japoneze etc. Nu am dat de vreunul romanesc, dar este posibil sa existe, caci Amsterdamul singur se poate lauda ca 51% dintre locuitori sunt straini si provin din 180 de natiuni.

Presupusa condimentare și iuteala a preparatelor din restaurantele asiatice amsterdameze a fost dezamagitoare. Ceea ce îmi gatesc singur este mult mai gustos, mai aromat și mai picant decat ce am mancat la restaurantele lor. Lucru aproape normal, din moment ce eu nu trebuie neaparat sa ma încadrez într-un pret de cost maxim.
Deși am dat în restaurante peste cativa ospatari (unii dintre ei asiatici) care s-au laudat ca în Olanda se mananca foarte picant, cu exceptia restaurantului thailandez în care am mancat în a doua seara, toate celelalte m-au facut sa rad. Preparatele “asiatice” erau clar cosmetizate pentru gustul european: nu erau picante nici cat un gulaș de pe la noi. Noroc ca, macat în privinta iutelii, m-a salvat micul pliculet cu ardei iuti uscati, pe care îl port întotdeauna asupra mea, pentru cazuri ca acestea.

Nu vreau sa insist acum nici asupra acestui subiect, al restaurantelor, caci îi voi dedica un episod separat.

5. Amsterdamul este, din cate îmi amintesc, cel mai scump oras în care am calcat. Nu mai sunt la curent cu preturile de astazi din Paris, Barcelona sau Roma, dar cele din urma cu cativa ani erau clar mai mici decat cele din Amsterdam.
Din cate am înteles, salariul mediu lunar este aici cam de 2600 euro, dar chiar si asa… Cele mai scumpe sunt casele (un exemplu: o casa în centru, 80 mp locuibili, plus o curticica de 21 mp costa 453.000 euro).
Mancarea de calitate este scumpa, iar o masa de doua persoane, care comanda un singur fel de mancare fiecare si beau cate o bere, poate ajunge, în cele mai multe dintre cazuri, la 40-50 de euro; si asta nu în restaurantele scumpe, ci în cele cu preturi modice. Pestele, fructele de mare si carnea de vita sunt cele mai scumpe alimente din meniuri. Ca mai peste tot, de altfel.
Ce vreau sa spun este asta: „blindati”-va cand mergeti în Olanda!

6. Am avut dreptate partial. Olandezii sunt, într-adevar, seriosi, punctuali, practici, curati si bine organizati, dar nu sunt reci si nici rezervati. Sunt foarte relaxati, joviali, prietenosi, comunicativi si îsi ies extrem de greu din fire (doar presupun asta, fiindca nu am vazut pe nimeni nervos). Zambesc mult, îsi ofera ajutorul singuri atunci cand cred ca ai avea nevoie de el, sunt respectuosi si politicosi. Mi-as dori astfel de vecini.

7. Am avut dreptate total. Olandezii sunt atat de permisivi, încat am început sa-i banuiesc ca fac parte dintre cei care reusesc sa vada, printre toate obstacolele reale sau imaginare puse de morala, religie si convenientele sociale, avantajele fiscale directe (de pilda: taxe în cazul drogurilor usoare, a prostitutiei si pornografiei) si indirecte (exemplu: atragerea de turisti în cazul paradelor homoxesualilor si lesbienelor). În orice caz, au reusit sa nu faca caz (scuzati cacofonia) de ceea ce nu merita, sa renunte la ipocrizie, sa tina sub control fenomene care altfel ar fi generat infractionalitate si sa aduca astfel foloase reale comunitatii.
Ce-i drept, Amsterdam a fost și orașul în care am întalnit cei mai multi excentrici, non-conformiști și ciudati.

8. În ce priveste berea, olandezii nu se compara cu vecinii lor belgieni sau germani, dar în mod clar au si ei un cuvant de spus. Oferta locala este destul de impresionanta. Am degustat mai multe tipuri de bere locala (Heineken, Amstel, Grolsch, Bok si altele), plus cateva belgiene (Jupiler si Leffe Bruin), dar cea care mi s-a lipit la suflet, si despre care pot spune cu mana pe inima ca am baut-o cu adevarat, nu ca doar am degustat-o, a fost Atlas Super Strong cu 12% alcool.
Are o culoare superba, ca cea a ambrei, si este foarte gustoasa. Gustul este „rotund”, cu personalitate, usor amarui-afumat-dulceag… în fine, greu de descris. Daca va tenteaza berile puternic alcoolizate, încercati-o. A mers minunat cu carne de vita si cu branzeturi maturate.

9. Bun, daca tot am ajuns la branzeturi, trebuie sa marturisesc ca am fost placut impresionat si la acest capitol. Din ce am reusit sa vad în piete, magazine si restaurante olandezii nu se pot lauda cu varietatea si calitatea branzeturilor moi, cu mucegai alb (stil Brie si Camembert), nici cu a celor cu mucegai albastru sau verde (stil Roquefort, Danish Blue si altele) si nici a celor tip mozzarella, de pilda. Nu ca nu le-ar avea pe piata, caci gasesti acolo tot ce-ti trece prin minte, dar nu intra în zona lor de competenta maxima.

Ei exceleaza la branzeturile numite la noi, generic, cascaval. Edam, Gouda, Leerdammer, Leyden, Limburger, Maaslander, Maasdam, Mimolette, Parrano, Roomano, Prima Donna si Vlaskaas sunt marcile cele mai importante. Unele dintre ele (Gouda, Edam, Mimolette, Leerdammer, Limburger) se gasesc si pe la noi; celelalte, din pacate, nu. Şi nu pentru ca nu s-ar putea aduce, dupa cum am fost lamurit într-o discutie cu unul dintre angajatii unei mari companii distribuitoare de lactate din Romania, ci pentru ca nu exista un public pentru ele. Este, cu adevarat, un pacat ca nu avem putere de cumparare si nici curiozitatea de a risca gustand, ocazional, si altceva decat am vazut acasa la mama.

Nici aici nu vreau sa intru mai mult în detalii, caci am material pentru un articolaș separat, dedicat branzeturilor olandeze cu care m-am întalnit.

10. Am vazut oriunde am fost în Olanda, fara nicio îndoiala, foarte multi asiatici. Nu sunt deloc siguri ca indonezienii predomina. Poate ca da, sau poate ca au fost depasiti de chinezi.
Exista în Amsterdam, si probabil si în Den Haag si Rotterdam, un China Town. În cartierul chinezesc din Amsterdam denumirile strazilor sunt scrise în olandeza si chineza; tot acolo exista cel mai mare templu budist din afara Asiei, plus o multime de restaurante, în special asiatice (dar nu numai), predominant chinezesti. Tot aici sunt cateva magazine cu alimente asiatice; preturile sunt cam suparatoare, dar macar oferta este foarte variata si constanta.
Nici asupra acestui punct nu insist astazi, caci îi pregatesc un articol separat.

11. Olanda este chiar minuscula: vreo 40.000 kmp. Romania are circa 238.000 kmp, adica este cam de 6 ori mai mare. Cu toate acestea, populatia Olandei este de aproape 18 milioane. Nu departe de a noastra, care a scazut pana pe la 20 de milioane. Densitatea populatiei olandeze, adica locuitori pe kmp, este de aproape 5 ori mai mare ca a noastra. Înghesuiala mare, fratilor!

Ce retin eu din aceste cifre este ca viata în Olanda este frumoasa, bine condusa, bine organizata si sigura. Olandezii fac copii (sporul lor de natalitate este pozitiv, al nostru negativ), iar imigrantii au pentru ce sa vina si sa înceapa o viata noua. Olanda inspira, dupa mine, încredere, prosperitate si credibilitate.
În mod clar nu toate lucrurile sunt perfecte în Olanda, exista probabil si acolo o multime de probleme, dar cuiva îi pasa si se ocupa de ele. Şi chiar pare sa le rezolve.

12. Serviciile, si aici ma refer la personalul cu care am venit în contact, adica în special vanzatori, soferi, functionari si ospatari sunt OK. Am avut parte de servicii excelente, dar si de exceptii. As vrea însa sa ma refer doar la ospatari, caci aici am fost mai interesat sa observ ce se întampla.
Ospatarii olandezi sunt, din ce am vazut eu, setati pe slow motion; se misca foarte încet si, de obicei, astepti destul de mult pana sa ia comanda sau sa aduca nota de plata. Bautura se tranteste pe masa si atat. Nimeni nu toarna în pahare, nimeni nu schimba scrumierele, nimeni nu se grabeste sa debaraseze masa dupa ce ai terminat.
În ce priveste aceste aspecte, cred ca noi stam mult mai bine. Unde puncteaza bine olandezii este zambetul si calmul; închipuiti-va niste ardeleni zambitori si comunicativi si va puteti face o imagine destul de buna.

Ospatarii asiatici sunt, dupa mine, mult mai buni și mai eficienti: comunicativi, amabili, zambitori, rapizi, întotdeauna pe faza, reusesc chiar sa-ti anticipeze dorintele. Poate este doar chestie de temperament, nu de competenta profesionala. Oricum, îi prefer.

13. Nu ma voi referi aici la cladiri în general. Orașele olandeze mari au fiecare cateva cladiri monumentale absolut superbe, care adapostesc gari, institutii, mall-uri, biblioteci, conservatoare, sali de expozitie, hoteluri, școli, licee, muzee, catedrale etc. Vreau sa va spun cateva cuvinte doar despre casele de locuit.

Casele olandeze sunt frumoase, interesante si curate, dar nu cred ca as putea locui în multe dintre cele care exista în zonele vechi ale oraselor. Ce sa fac, m-am cam învatat sa am spatiu.
În secolele trecute, langa canalele care asigurau legatura cu portul, la Amsterdam se puteau cumpara loturi cu maxim 6 m latime. Erau foarte scumpe, iar taxele aferente detinerii si constructiei erau enorme. Puteai însa sa te întinzi cu casa oricat doreai pe lungime, adica în adancime. Olandezii au reușit sa se descurce în acest hatiș banesc, legat de lipsa suprafetei cu deschidere la rau și taxele legate de constructii. Astfel se face ca foarte multe case sunt înguste si lungi, si foarte multe dintre cele care se afla pe canale provin din vechi depozite sau ateliere, unele datand chiar de acum 4 secole.

Fundatiile lor au fost sprijinite pe piloni din lemn. Pe masura ce apa i-a atacat, acestia au început sa putrezeasca. De aceea, multe case vechi sunt strambe. Sunt înghesuite, lipite unele de altele si se sprijina între ele cam ca dintii unui maxilar. Am vazut cladiri înclinate ireal; chiar nu reusesc sa înteleg cum se locuieste în ele, cum nu „curg la vale” mobilele.
Acum din cate am înteles, cand astfel de case se refac, pilonii de lemn sunt înlocuiti de unii din beton.

Dat fiind îngustimea caselor, caratul mobilei a fost dintotdeauna o problema: intrarile erau mici, iar scarile înguste si întortocheate. Practici, olandezii au gasit antidotul: în Amsterdam, de pilda, fiecare casa are fixata pe fronton (adica deasupra ferestrei de la ultimul nivel) o barna puternica, dotata cu un carlig. Cu scripeti sau doar cu forta bratelor mobilele erau ridicate si introduse în casa prin ferestrele, de obicei generoase, ale frontoanelor.

Spuneam ca meseria de taximetrist este ingrata în Amsterdam. Cred ca firmele care asigura transportul mobilierului o duc însa foarte bine. Nu cred ca poate functiona în Amsterdam sistemul de la noi, în care îti chemi cativa prieteni sa te ajute cu caratul mobilei. Aici lucrurile sunt mai complicate.

Apartamentele din aceste case sunt adesea foarte mici, caci spatiul este o mare problema la Amsterdam. Am vazut dormitoare de 4 mp, bai si bucatarii de 2 mp. Nu ca nu ar exista astfel de locuinte si la noi, dar în 99% din cazuri baile si bucatariile de la bloc le-ar face pe cele din Amsterdam sa paleasca de invidie.
Olandezii puncteaza însa la spatiile dedicate plantelor si spatiilor verzi. Circa 13% din suprafata Amsterdamului este acoperita cu parcuri. Complexele de locuinte au adesea curti interioare pline de verdeata, adevarate parcuri cu sute de arbori, tufe mari si bancute. Multe apartamente de la etaj au si cate o mica veranda, 4-10 mp, pline de flori si arbori decorativi.
Fiecare balcon este plin de flori si, datorita climei, vegetatia este de un verde orbitor, la fel ca în Belgia sau Marea Britanie.

Nu pot sa nu amintesc aici și de casele aflate pe canale. Sunt în numar de circa 3.000 în tot Amsterdamul și formeaza doua categorii: unele sunt ambarcatiuni transformate în locuinte, altele sunt locuinte construite pe pontoane. Interesant este ca toate sunt racordate la curent electric și canalizare. Nu sunt prea sigur de reteaua de gaze; spre deosebire de alte mari orașe occidentale, la Amsterdam se gatește în bucatarii preponderent cu gaze și nu cu curent electric.

Oricum, aceste case pe apa par comode și sunt foarte pitorești. Nu știu cum se descurca iarna locatarii lor, dar cum numarul acestor locuinte este în creștere, cred ca lucrurile sunt în regula.

14. Amsterdam are 165 de canale cu o lungime aproximativa de 100 km, care se pot trece pe 1281 de poduri. Mi s-a spus ca olandezii sunt maestri în a controla nivelul apei în orase si în a recupera teren aflat sub nivelul marii. Statisticile spun ca circa 17% din teritoriul Olandei a fost scos de sub ape. Practic, Dumnezeu i-a creat pe olandezi si acestia au creau Olanda.

Revenind la canale, nu as putea spune ca sunt foarte curate. În Delft apa este acoperita cu frunzulite si alge, ca un fel de matasea broaștei, iar în Amsterdam, Alkmaar si Haarlem am vazut ocazional „submarine” ca sticle si cutii de bere, sau alte ambalaje. Dar nu multe. De fapt, îndeajuns de putine ca apa din canale poate foarte sluji ca mediu de viata multor pesti si pasari.

Întalnirile mele cu pestii au fost nule, dar am vazut, în schimb, o sumedenie de pasari. Pe langa obisnuitele vrabii, gusustiuci si pescarusi, am vazut randunele (care în Bucuresti au dispparut demult), rate, lebede, batlani si alte cateva pasari de apa necunoscute mie. Toate pareau sa se simta foarte bine în oraș și pe canale si nu rareori se aciuau pe barcile ancorate de-a lungul acestora, sau chiar pe masinile parcate în apropiere.


Canalele sunt pentru olandezi, în orase, o alternativa la strazi; sau poate invers, strazile la canale. Am vazut multe case din care, iesind, paseai direct în barca. Am vazut biciclete fixate pe barci (carevasazica, proprietarul pleca pe barca pentru a ajunge într-un loc unde sa continue cu bicicleta) si nu rareori langa case erau „parcate” masina, bicicleta si barca.

Podurile care leaga canalele de strazi sunt mici si cochete. Nu am vazut vreunul care sa poata rivaliza cu marile poduri pariziene, dar cele olandeze sunt pline de farmec: multe servesc ca loc de parcare bicicletelor si mai toate sunt pline de flori.

Cred ca deja m-am întins cam mult cu aceasta parte, sa-i spun, introductiva. Sper ca v-am putut transmite o mica parte din cele vazute si întelese de mine în Olanda. Mai ales în Amsterdam.

Concluziile sunt doua și sunt, într-un fel, contradictorii… sau nu:
În primul rand, Olanda mi-a placut foarte mult. Mai ales Delft, oras unde m-as muta si maine daca as fi un om liber de obligatii si realizat material; si daca as întelege limba si daca m-as putea acomoda cu clima. O gramada de daca… Mi-a placut mult si Amsterdam, dar Delft este… altfel.

De cele mai multe ori asteptarile mele de început, cele de dinainte de a coborî din avion, au fost depasite. Cele cu care s-a întamplat contrariul nu sunt atat de importante încat sa conteze.
Orasele olandeze mi s-au parut a oferi o ciudata combinatie de dinamism cu liniste; mi s-au parut romantice, misterioase si exotice. Mi-au dat impresia ca si eu m-as „potrivi” acolo, oricand.

În al doilea rand, trebuie sa marturisesc ca nu cunosc deloc Olanda. Ceea ce am reusit sa vad în cateva zile este doar un crampei… ca o imagine fugara si blurata, prinsa din goana trenului. Este posibil ca lucrurile sa fie, în realitate (sau, mai corect, în realitatile altora, mai multi la numar) foarte diferite de modul în care le-am perceput eu.
Ceea ce am vazut, însa, a fost îndeajuns de placut si de interesant ca sa ma faca sa-mi doresc sa revin acolo cat mai curand.

(va urma)