Avanpremiera la un proiect (2)

Va povesteam în urma cu cateva zile ca muncesc mult la lansarea unui proiect nou. Acesta mi-a consumat aproape tot timpul si toata energia în ultimele 5 luni, si continua c-o faca si în aceste ultime zile.
Sunt aproape gata. Am definitivat conceptul, am gasit spatiul, am format echipa, am renovat si modificat ceea ce era de renovat si de modificat, am cumparat ceea ce era de cumparat, am facut curatenie, am pus la locurile lor covoarele, tablourile si mobila, am instalat sistemul video-audio etc. Mai astept doar o mica parte din mobila si mai am un pic de aranjat în curte; pot sa spun ca sunt 95% gata.

Lansarea oficiala a proiectului este acum foarte aproape în timp, dar vreau sa va mai „tachinez” putin si sa mai trag de timp pana sa va dezvalui ultimele detalii. Pana atunci, va povestesc alte chestii.
De pilda, astazi (sambata 5 aprilie 2014), pana acum vreo doua ore, am aranjat bucataria. Printre altele, am spalat si uscat farfuriile, paharele, tacamurile, olivierele, oalele, castroanele etc. Mai ales primele trei categorii au fost bine reprezentate numeric: ne-au trecut prin maini sute de pahare, farfurii si tacamuri.
Ştiti care a fost lucrul cel mai anevoios? Îndepartarea etichetelor. Fiecare mic obiect, fie ca vorbim despre o solnita, sau despre o lingurita de desert, purta macar o eticheta. Uneori chiar mai multe. Nu legate cu sfoara sau cu vreun fir de plastic, ci lipite bine. Al naibii de bine. Fata de lupta cu etichetele, spalatul a fost aproape o placere.
Nu prea înteleg de ce într-un set de sase farfurii, oricum ambalat separat si deja etichetat ca set întreg (si, zau, eticheta era foarte frumoasa si completa, indicand tot ce trebuie: fabricant, distribuitor, date tehnice, mod de întrebuintare, pret, etc.), fiecare dintre farfurii mai are înca o eticheta a sa, personala. Uneori mai multe.
La fel, nu pricep de ce într-un set de sase, sa zicem furculite, ambalat separat si deja etichetat, fiecare piesa din componenta poarta, la randul ei, o eticheta proprie. Uneori mai multe.
De asemenea, nu ma dumiresc de ce la un fund de tocat, care este ambalat perfect în celofan, eticheta, aflata în interior, adica protejata si ea de învelisul fest de celofan, trebuie sa fie neaparat lipita zdravan de fundul de lemn?
Nu cred ca fabricantul, sau distribuitorul, face parte dintre sadici si se bucura pe ascuns de chinul cumparatorului. Sau mai stii?! Sper ca poate, totusi, sunt siliti de lege sa eticheteze si sa ras-eticheteze totul, desi nu înteleg motivul acestei risipe de hartie, cerneala si adeziv.
Faptul ca uneori dadeam peste doua-trei etichete lipite unele peste altele, reusea chiar sa ma amuze. Dupa cum arata ansamblul de etichete, se vedea clar ca cel care a pus a doua eticheta nici macar nu s-a ostenit s-o dezlipeasca pe cea anterioara. Sigur cu avea timp si nici chef s-o faca, dar cred si ca stia dinainte ca are sanse mici. „Cumparatorule, tu si asa trebuie s-o cureti pe a doua, ia-o tot tu, frate, si pe prima, ca tot nu mai conteaza!”
Eu am avut „norocul” sa am de spalat doar cateva sute de astfel de „chestii” legate de bucatarie; ce te faci, însa, daca ai un hotel cu 200 de camere si trebuie sa speli cateva mii? Chiar daca ai la dispozitie o armata de oameni (nici eu nu am fost singur, eram cinci persoane care razuiam etichete) cred sincer ca ai sanse bune sa o iei razna.
Ştiti, desigur, ca etichetele sunt de cel putin doua categorii. Una, foarte putin numeroasa, este formata din etichete care se dezlipesc usor. Tragi putin de coltul ei cu unghia, si ea, minune!, se dezlipeste lesne, cat ai clipi din ochi. Chiar lasa în urma ei locul curat si nelipicios. Întalnirea cu o astfel de eticheta trebuie savurata pe îndelete, poate chiar cu ochii închisi, ca si cum ai degusta un coniac bun. Este o situatie aproape la fel de relaxanta.
Cealalta categorie, foarte bine reprezentata numeric, este formata din etichetele recalcitrante. Degeaba le tragi cu unghia, tot ce reusesti este doar sa rupi un coltisor. Oricate astfel de „coltisoare” vei gasi, o mare parte din eticheta ramane, încapatanata, acolo unde a fost lipita. Nu reusesti s-o îndepartezi nici înmuind-o în apa fierbinte, nici racaind cu un cutter si nici cu solvent. Orice ai face, ea lasa o urma lipicioasa, uneori garnisita cu mici resturi de hartie.
Am mai dat peste acest tip de etichete. Trecutul meu în bucatarie este jalonat cu ele. Unele m-au enervat atat de tare, încat am cedat si le-am lasat acolo unde apucasera sa se aciueasca: pe fundul cratitelor, pe peretii platourilor, pe fundul canilor etc.
Am avut etichete atat de îndaratnice încat au împartatit soarta vaselor la care au aderat: au fost bagate în cuptor, sau au stat pe foc minute bune, sau chiar ore si au fost spalate de zeci de ori. Nimic însa nu le-a venit de hac. Sunt si acum acolo, tinand cu dintii de locul si pozitia lor. Nu mai sunt nici frumoase si nici complete ca informatie, dimpotriva, acum sunt înegrite, arse si scorojite de foc, ceea ce a fost odinioara scris pe ele a disparut, lasand în urma doar manjituri si urme vagi si incomplete de litere, dar stau acolo, neclintite.
Uneori sunt de-a dreptul gelos. Am mai lipit si eu unele chestii, chiar si etichete, dar niciuna dintre lipiturile mele nu a fost atat de durabila. Cu ce mama naibii sunt lipite aceste etichete? Şi de ce avem nevoie de atatea?
Oamenii de stiinta spun ca furnicile vor fi singurele (sau printre putinele) fiinte care pot supravietui unui cataclism atomic. Sunt convins ca etichetele (sau o parte dintre ele) pot supravietui vaselor de care sunt lipite.


13 comentarii pe “Avanpremiera la un proiect (2)

  1. Florin Ispirescu spune:

    @ Radu Popovici: nu-i bai. Spusesem ca genul asta de etichete se pot scoate folosind alcool tehnic (poate si spirt, nu am incercat).

    • Radu Popovici spune:

      @Florin Ispirescu: La mine nu a aparut niciun comentariu anterior. Pe de alta parte, blogul meu este in aceste saptamani in refacere si mutare, asa ca este posibil sa fie vorba despre vreun bug.

  2. Cami spune:

    As mai adauga un aspect legat de furturi care poate justifica etichetele lipite temeinic. In supermarket se mai practica dezlipirea etichetei de pe un produs mai ieftin si lipirea ei pe un produs similar dar mai scump. Daca se dezlipeste usor, poti face schimbul fara sa se prinda cei care supravegheaza camerele.
    Partea buna este ca s-au dezlipit cu cutterul. Dar ce te faci cand eticheta este lipita pe partea frontala a unui aparat electrocasnic, sa zicem televizor? 🙂
    Pana la Pasti mai e putin, asa ca-ti doresc mult succes si astept detaliile despre eveniment.

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Inteleg si chestia asta. Adica iei eticheta de 5 lei de pe o farfurie ieftina si o lipesti peste eticheta altei farfurii, care costa 35 lei.Credeam ca pe toate etichetele figureaza denumirea produsului si fabricantul. Romanul este inventiv, cu adevarat.

      Toate aceste motive, insa, duc la disconfortul cumparatorului onest.

  3. Laura spune:

    Radu, banuiala mea e ca eticheteaza fiecare farfurie (in special cu cod de bare) pentru ca se fura cate o farfurie din set si probabil asta e modul lor de a incerca sa previna acest furt selectiv.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Recunosc, la chestia cu furatul nu m-am gandit. Imi este greu sa cred ca cineva s-ar preta sa sterpeleasca o lingurita sau o farfurie de supa, dar presupun ca totul este posibil.

  4. cristi-j spune:

    Ori aveai un mare chef de scris dar n-aveai un subiect la indemana ori te-au suparat tare etichetele alea ! hahaha

    Si eu am un set de cratite cu etichetele nemuritoare, nimic nu le-a clintit, nici apa nici focul, acum fac parte integranta din inox.

    Esti 95% gata ? Cand incepi probele tehnice ? Repetitiile cu costume ?
    Daca lansarea e foarte aproape dar mai ai timp sa tachinezi, e inainte sau dupa Pasti ?

    Cred ca numarul mare de etichete vine de la 1 producatori 2 distribuitori 3 comercianti si apar si inauntru seturilor pentru ca nu toate sunt comercializate in seturi si nu de la inceput.
    Nu stiu daca am dreptate dar parca majoritatea etichetelor din alte tari se dezlipesc mai usor si mai curat, noua ne place adezivul mai lipicios.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Depind de fabricantul de mobila. De fapt, o sa va mai tachinez cu cel putin inca un articol dedicat furnizorilor cu care am avut de-a face. Etichetele sunt nimic pe langa unii dintre ei.

      O sa fac inaugurarea inainte de Pasti, daca evolutia lucrurilor nu urmeaza legile lui Murphy.

      S-ar putea sa ai dreptate cu etichetele. Sunt cazuri in care prima eticheta, cea a fabricantului strain, se desface relativ usor, in schimb cea a distribuitorului roman se desface nu. Probabil, pe la noi se folosesc etichete mai ieftine. Faptul ca se stiu ieftine le umple, probabil, de resentimnente si de aceea refuza sa coopereze.
      Partea interesanta este ca in cazul descris acum de mine, cea de-a doua eticheta nu este aproape niciodata lipita peste prima, caz in care s-ar dezlipi amandoua odata. Este lipita alaturi, numai de-a naibii. 🙂

  5. Laura spune:

    In principiu, exista doua tipuri de adezivi, unii pe baza de apa (care se indeparteaza inmuind vasul in apa cu detergent) si unii pe baza de ulei care se indeparteaza tot cu ulei. Se inmoaie sau tamponeaza eticheta sau resturile etichetei cu ulei si se freaca usor cu o carpa curata sau cu un servetel. Etichetele care se desprind imediat sunt, de cele mai multe ori, dintr-un fel de vinil si sunt facute special sa se ia usor.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Am facut o facultate de chimie, ce-i drept, acum foarte multi ani, dar mai am o vaga idee despre adezivi. Articolul este o gluma, de fapt. Nu stie insa toata lumea chestia cu solvabilitatea adezivilor si cred ca multi au probleme cu etichetele recalcitrante.
      Ma intreb de ce producatorii sau distribuitorii, in fine, cei care lipesc aceste etichete, nu indica si modul in care poti scapa de ele. Doar scriu pe eticheta toate aberatiile, multe detalii de care nu ai, de fapt, nevoie, dar nu si cum poti curata eticheta. Si de ce mama naibii avem nevoie de atatea etichete, pana la urma? Un set de sase farfurii are nevoie de doar o eticheta, nu de sapte.

      Mi-a venit acum o idee. Daca atunci cand pe vas sunt lipite doua sau trei etichete una peste alta, nu doar vasul are o eticheta, ci chiar si eticheta insasi? Macar prima dintre ele, cea aflata dedesubt. 🙂

  6. Ophelia1983 spune:

    :)) Cat am ras, Radu!

    Acelasi feeling l-am avut si eu ori de cate ori am fost nevoita sa curat etichetele de pe vesela – producatorii sunt putin sadici 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.