Avanpremieră la un proiect (2)

Vă povesteam în urmă cu câteva zile că muncesc mult la lansarea unui proiect nou. Acesta mi-a consumat aproape tot timpul şi toată energia în ultimele 5 luni, şi continuă c-o facă şi în aceste ultime zile.
Sunt aproape gata. Am definitivat conceptul, am găsit spaţiul, am format echipa, am renovat şi modificat ceea ce era de renovat şi de modificat, am cumpărat ceea ce era de cumpărat, am făcut curăţenie, am pus la locurile lor covoarele, tablourile şi mobila, am instalat sistemul video-audio etc. Mai aştept doar o mică parte din mobilă şi mai am un pic de aranjat în curte; pot să spun că sunt 95% gata.

Lansarea oficială a proiectului este acum foarte aproape în timp, dar vreau să vă mai „tachinez” puţin şi să mai trag de timp până să vă dezvălui ultimele detalii. Până atunci, vă povestesc alte chestii.
De pildă, astăzi (sâmbăta 5 aprilie 2014), până acum vreo două ore, am aranjat bucătăria. Printre altele, am spălat şi uscat farfuriile, paharele, tacâmurile, olivierele, oalele, castroanele etc. Mai ales primele trei categorii au fost bine reprezentate numeric: ne-au trecut prin mâini sute de pahare, farfurii şi tacâmuri.
Ştiţi care a fost lucrul cel mai anevoios? Îndepărtarea etichetelor. Fiecare mic obiect, fie că vorbim despre o solniţă, sau despre o linguriţă de desert, purta măcar o etichetă. Uneori chiar mai multe. Nu legate cu sfoară sau cu vreun fir de plastic, ci lipite bine. Al naibii de bine. Faţă de lupta cu etichetele, spălatul a fost aproape o plăcere.
Nu prea înţeleg de ce într-un set de şase farfurii, oricum ambalat separat şi deja etichetat ca set întreg (şi, zău, eticheta era foarte frumoasă şi completă, indicând tot ce trebuie: fabricant, distribuitor, date tehnice, mod de întrebuinţare, preţ, etc.), fiecare dintre farfurii mai are încă o etichetă a sa, personală. Uneori mai multe.
La fel, nu pricep de ce într-un set de şase, să zicem furculiţe, ambalat separat şi deja etichetat, fiecare piesă din componenţă poartă, la rândul ei, o etichetă proprie. Uneori mai multe.
De asemenea, nu mă dumiresc de ce la un fund de tocat, care este ambalat perfect în celofan, eticheta, aflată în interior, adică protejată şi ea de învelişul fest de celofan, trebuie să fie neapărat lipită zdravăn de fundul de lemn?
Nu cred că fabricantul, sau distribuitorul, face parte dintre sadici şi se bucură pe ascuns de chinul cumpărătorului. Sau mai ştii?! Sper că poate, totuşi, sunt siliţi de lege să eticheteze şi să răs-eticheteze totul, deşi nu înţeleg motivul acestei risipe de hârtie, cerneală şi adeziv.
Faptul că uneori dădeam peste două-trei etichete lipite unele peste altele, reuşea chiar să mă amuze. După cum arăta ansamblul de etichete, se vedea clar că cel care a pus a doua etichetă nici măcar nu s-a ostenit s-o dezlipească pe cea anterioară. Sigur cu avea timp şi nici chef s-o facă, dar cred şi că ştia dinainte că are şanse mici. „Cumpărătorule, tu şi aşa trebuie s-o cureţi pe a doua, ia-o tot tu, frate, şi pe prima, că tot nu mai contează!”
Eu am avut „norocul” să am de spălat doar câteva sute de astfel de „chestii” legate de bucătărie; ce te faci, însă, dacă ai un hotel cu 200 de camere şi trebuie să speli câteva mii? Chiar dacă ai la dispoziţie o armată de oameni (nici eu nu am fost singur, eram cinci persoane care răzuiam etichete) cred sincer că ai şanse bune să o iei razna.
Ştiţi, desigur, că etichetele sunt de cel puţin două categorii. Una, foarte puţin numeroasă, este formată din etichete care se dezlipesc uşor. Tragi puţin de colţul ei cu unghia, şi ea, minune!, se dezlipeşte lesne, cât ai clipi din ochi. Chiar lasă în urma ei locul curat şi nelipicios. Întâlnirea cu o astfel de etichetă trebuie savurată pe îndelete, poate chiar cu ochii închişi, ca şi cum ai degusta un coniac bun. Este o situaţie aproape la fel de relaxantă.
Cealaltă categorie, foarte bine reprezentată numeric, este formată din etichetele recalcitrante. Degeaba le tragi cu unghia, tot ce reuşeşti este doar să rupi un colţişor. Oricâte astfel de „colţişoare” vei găsi, o mare parte din etichetă rămâne, încăpăţânată, acolo unde a fost lipită. Nu reuşeşti s-o îndepărtezi nici înmuind-o în apă fierbinte, nici râcâind cu un cutter şi nici cu solvent. Orice ai face, ea lasă o urmă lipicioasă, uneori garnisită cu mici resturi de hârtie.
Am mai dat peste acest tip de etichete. Trecutul meu în bucătărie este jalonat cu ele. Unele m-au enervat atât de tare, încât am cedat şi le-am lăsat acolo unde apucaseră să se aciuească: pe fundul cratiţelor, pe pereţii platourilor, pe fundul cănilor etc.
Am avut etichete atât de îndărătnice încât au împărtăţit soarta vaselor la care au aderat: au fost băgate în cuptor, sau au stat pe foc minute bune, sau chiar ore şi au fost spălate de zeci de ori. Nimic însă nu le-a venit de hac. Sunt şi acum acolo, ţinând cu dinţii de locul şi poziţia lor. Nu mai sunt nici frumoase şi nici complete ca informaţie, dimpotrivă, acum sunt înegrite, arse şi scorojite de foc, ceea ce a fost odinioară scris pe ele a dispărut, lăsând în urmă doar mânjituri şi urme vagi şi incomplete de litere, dar stau acolo, neclintite.
Uneori sunt de-a dreptul gelos. Am mai lipit şi eu unele chestii, chiar şi etichete, dar niciuna dintre lipiturile mele nu a fost atât de durabilă. Cu ce mama naibii sunt lipite aceste etichete? Şi de ce avem nevoie de atâtea?
Oamenii de ştiinţă spun că furnicile vor fi singurele (sau printre puţinele) fiinţe care pot supravieţui unui cataclism atomic. Sunt convins că etichetele (sau o parte dintre ele) pot supravieţui vaselor de care sunt lipite.


13 comentarii pe “Avanpremieră la un proiect (2)

  1. Florin Ispirescu spune:

    @ Radu Popovici: nu-i bai. Spusesem ca genul asta de etichete se pot scoate folosind alcool tehnic (poate si spirt, nu am incercat).

    • Radu Popovici spune:

      @Florin Ispirescu: La mine nu a aparut niciun comentariu anterior. Pe de alta parte, blogul meu este in aceste saptamani in refacere si mutare, asa ca este posibil sa fie vorba despre vreun bug.

  2. Cami spune:

    As mai adauga un aspect legat de furturi care poate justifica etichetele lipite temeinic. In supermarket se mai practica dezlipirea etichetei de pe un produs mai ieftin si lipirea ei pe un produs similar dar mai scump. Daca se dezlipeste usor, poti face schimbul fara sa se prinda cei care supravegheaza camerele.
    Partea buna este ca s-au dezlipit cu cutterul. Dar ce te faci cand eticheta este lipita pe partea frontala a unui aparat electrocasnic, sa zicem televizor? 🙂
    Pana la Pasti mai e putin, asa ca-ti doresc mult succes si astept detaliile despre eveniment.

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Inteleg si chestia asta. Adica iei eticheta de 5 lei de pe o farfurie ieftina si o lipesti peste eticheta altei farfurii, care costa 35 lei.Credeam ca pe toate etichetele figureaza denumirea produsului si fabricantul. Romanul este inventiv, cu adevarat.

      Toate aceste motive, insa, duc la disconfortul cumparatorului onest.

  3. Laura spune:

    Radu, banuiala mea e ca eticheteaza fiecare farfurie (in special cu cod de bare) pentru ca se fura cate o farfurie din set si probabil asta e modul lor de a incerca sa previna acest furt selectiv.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Recunosc, la chestia cu furatul nu m-am gandit. Imi este greu sa cred ca cineva s-ar preta sa sterpeleasca o lingurita sau o farfurie de supa, dar presupun ca totul este posibil.

  4. cristi-j spune:

    Ori aveai un mare chef de scris dar n-aveai un subiect la indemana ori te-au suparat tare etichetele alea ! hahaha

    Si eu am un set de cratite cu etichetele nemuritoare, nimic nu le-a clintit, nici apa nici focul, acum fac parte integranta din inox.

    Esti 95% gata ? Cand incepi probele tehnice ? Repetitiile cu costume ?
    Daca lansarea e foarte aproape dar mai ai timp sa tachinezi, e inainte sau dupa Pasti ?

    Cred ca numarul mare de etichete vine de la 1 producatori 2 distribuitori 3 comercianti si apar si inauntru seturilor pentru ca nu toate sunt comercializate in seturi si nu de la inceput.
    Nu stiu daca am dreptate dar parca majoritatea etichetelor din alte tari se dezlipesc mai usor si mai curat, noua ne place adezivul mai lipicios.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Depind de fabricantul de mobila. De fapt, o sa va mai tachinez cu cel putin inca un articol dedicat furnizorilor cu care am avut de-a face. Etichetele sunt nimic pe langa unii dintre ei.

      O sa fac inaugurarea inainte de Pasti, daca evolutia lucrurilor nu urmeaza legile lui Murphy.

      S-ar putea sa ai dreptate cu etichetele. Sunt cazuri in care prima eticheta, cea a fabricantului strain, se desface relativ usor, in schimb cea a distribuitorului roman se desface nu. Probabil, pe la noi se folosesc etichete mai ieftine. Faptul ca se stiu ieftine le umple, probabil, de resentimnente si de aceea refuza sa coopereze.
      Partea interesanta este ca in cazul descris acum de mine, cea de-a doua eticheta nu este aproape niciodata lipita peste prima, caz in care s-ar dezlipi amandoua odata. Este lipita alaturi, numai de-a naibii. 🙂

  5. Laura spune:

    In principiu, exista doua tipuri de adezivi, unii pe baza de apa (care se indeparteaza inmuind vasul in apa cu detergent) si unii pe baza de ulei care se indeparteaza tot cu ulei. Se inmoaie sau tamponeaza eticheta sau resturile etichetei cu ulei si se freaca usor cu o carpa curata sau cu un servetel. Etichetele care se desprind imediat sunt, de cele mai multe ori, dintr-un fel de vinil si sunt facute special sa se ia usor.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Am facut o facultate de chimie, ce-i drept, acum foarte multi ani, dar mai am o vaga idee despre adezivi. Articolul este o gluma, de fapt. Nu stie insa toata lumea chestia cu solvabilitatea adezivilor si cred ca multi au probleme cu etichetele recalcitrante.
      Ma intreb de ce producatorii sau distribuitorii, in fine, cei care lipesc aceste etichete, nu indica si modul in care poti scapa de ele. Doar scriu pe eticheta toate aberatiile, multe detalii de care nu ai, de fapt, nevoie, dar nu si cum poti curata eticheta. Si de ce mama naibii avem nevoie de atatea etichete, pana la urma? Un set de sase farfurii are nevoie de doar o eticheta, nu de sapte.

      Mi-a venit acum o idee. Daca atunci cand pe vas sunt lipite doua sau trei etichete una peste alta, nu doar vasul are o eticheta, ci chiar si eticheta insasi? Macar prima dintre ele, cea aflata dedesubt. 🙂

  6. Ophelia1983 spune:

    :)) Cat am ras, Radu!

    Acelasi feeling l-am avut si eu ori de cate ori am fost nevoita sa curat etichetele de pe vesela – producatorii sunt putin sadici 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.