Avansul – rambursabil sau nu?

Datorită blogului şi emisiunilor TV am ajuns să cunosc, virtual sau real, diferite persoane care fie lucrează în domeniul gastro, fie sunt doar pasionate de acesta. Printre cunoştinţele mele se numără şi câţiva patroni de restaurant şi bucătari profesionişti. Cu unii dintre ei mă întâlnesc în mod regulat şi discutăm despre ceea ce ne pasionează. Aşa se face că izbutesc să aflu diverse întâmplări din lumea restauraţiei, legate de raportul restaurant-client, unele dintre ele nostime, altele dimpotrivă.

M-am gîndit că oricare dintre noi se poate afla pe una dintre cele două poziţii: cei mai mulţi dintre noi, pe cea de clienţi, unii, mai puţini, pe poziţia bucătarilor sau patronilor de restaurant, aşa că cele ce urmează ne poate privi pe toţi.
În ultimul an, cel incriminat a fi „de criză”, restaurantele au cam dat de bucluc. Clienţii „á la carte” s-au împuţinat drastic, şi multe restaurante s-au închis. Cele care reuşesc să supravieţuiască o fac în special datorită evenimentelor. Adică, datorită meselor ocazionate de zile de naştere, nunţi, botezuri, parastase, înmormântări etc. Acestea sunt atât de importante, încât un restaurant care are 2 astfel de evenimente saptamanal poate supravietui doar din ele, chiar daca nu mai are clienţi „á la carte”.

După această introducere, să trecem la povestea reală. Un restaurant nu prea mare, circa 50-60 de locuri, este solicitat pentru un botez, într-o zi de sâmbătă. Prezenţă anunţată: circa 40 de persoane, adică binişor. Solicitantul: un cuplu, fericitul posesor al copilului ce urma să fie botezat. Genul de cuplu destul de pisălog: telefoane, vizite, nesfârşite interogatorii despre meniu, propuneri de schimbări şi ajustări, solicităti de discount-uri etc. Totul se stabileşte într-un final, clientul plăteşte şi un avans simbolic, circa 5% din consumaţie. Toate bune şi frunoase, dar cu 2 zile înainte de eveniment, mama uneia dintre părinţi sună, se recomandă şi contramandează telefonic tot evenimentul. De ce mama? Probabil mai tinerilor părinţi le-a fost jenă să sune, căci acum urmează partea mai ciudată. Evenimentele se pot amâna, în definitiv poate copilul s-a îmbolnăvit, poate cuplul se desparte, poate a intervenit cine ştie ce, căci viaţa ne ia mereu prin surprindere.
Mama-mare are însă pretenţia să i se înapoieze avansul. Nu tot, dar măcar jumătate, căci, nu-i aşa, v-am anunţat cu 2 zile înainte; să ziceţi mersi că am făcut efortul să vă anunţ repede, altfel poate apucaţi să cumpăraţi ingrediente şi aţi fi pierdut toţi banii. Patronul restaurantului refuză să înapoieze ceva, justificând că nu mai are timp să aranjeze vreo masă pentru acea sâmbătă, zi deja pierdută, şi, în plus, a apucat deja să cumpere unele ingrediente etc. Pe de altă parte, zice el, unde aţi mai văzut să daţi avans, să vă retrageţi şi să vă luaţi banii înapoi?
Mama-mare începe să ţipe şi să ameninţe cu Protecţia Consumatorului, patronul îi spune că n-are decât să facă ce vrea, el nu dă banii înapoi. Au trecut de atunci vreo 3 săptămâni, iar Cei de la Protecţia Consumatorului nu au apărut…

Citeste si articolul →   Un Tarot cu Adi Hadean

Reacţia mea a fost să dau dreptate patronului. Ştiu cum este să te bazezi pe nişte încasări şi să-ţi dispară de sub nas, în condiţiile în care tu nu ai nicio vină. L-am sfătuit chiar ca de acum încolo să ceară, la încheierea contractului (cum o fi el, verbal sau scris), un avans NERAMBURSABIL nu de 5%, ci de minim 25%. Este adevărat, clientul nostru este stăpânul nostru, dar totul are o limită. Odată ce ai bătut palma, îţi asumi obligaţiile unui contract. Aşa cum restaurantul are obligaţii faţă de clientelă, clientul trebuie să respecte şi el regulile jocului.
Am fost client de nenumărate ori, uneori am fost nemulţumit de ceea ce mi s-a oferit, dar mi-am îndeplinit partea mea de contract social: am plătit produsele şi serviciile.
Cum aţi fi reacţionat în locul patronului?


  1. Marcel spune:

    @andra: In legatura cu marfa achizitionata, asa este! Produsul proaspat are un termen mic de valabilitate. Ea trebuie consumata in 48 de ore! (Ca daca Doamne fereste, te prinde cu „marfa expirata” e jale – confiscari, amenzi…, iar daca o congelezi – asa cum face oricine acasa – te asteapta aceeasi soarta).
    Un restaurant mic, comanda marfa putina, ia un avans mic si poate se echilibreaza financiar, la o adica retragere a rezervarii.
    Un restaurant mare, aduce marfa mult mai multa, avansul nu cred ca poate sa-i acopere cheltuielile cu achizitiile, pt ca nici acestea din urma nu iau avansuri exagerate.
    La noi in zona, avansul de nunta e de 1000 – 1500 lei pentru nunti mari (peste 120 de persoane), iar la botez, 500 – 800 lei. Botezul in general nu strange mai mult de 80 – 100 persoane!
    Am asistat la o nunta la care s-a „lucrat in bucatarie” pentru 150 de persoane, si au venit 86! Eeee?

    • Radu Popovici spune:

      @Marcel: Discutam despre un restaurant mic, de 50 de locuri. Faptul ca un restaurant mare pierde mai mult este valabil doar la nivel absolut, ca suma de bani in sine, caci la nivel relativ se echilibreaza la fel de repede ca un restaurant mic, tocmai fiindca poate „aspira” mai multi clienti deodata.

  2. andra spune:

    Un adevarat ping-pong de idei la acest articol. Nu mai stiu cui ii apartine expresia, dar mi-a placut si se potriveste aici. Ca sa revin la articol, parerea mea este ca patronul a avut dreptate sa retina avansul. Cristi spune ca stapan este clientul, dar nu putem duce rationamentul acesta pana aproape de absurd. Este stapan, dar pana la punctul in care se frizeaza nesimtirea, sau ridicolul.
    Nu stiu cum sunt restaurantele din Irlanda, din Japonia, sau de aiurea, dar patronii restaurantelor mici si medii din Bucuresti nu au siguranta ca ingredientele comandate joi, pe o rezervare, se pot folosi in cele 2 zile urmatoare, in cazul in care rezervarea cade. Este foarte posibil ca in zilele urmatoare sa aiba doar 10-12 clienti, nu 50 cati promisese rezervarea. Concluzia mea este clara si nu vreau sa polemizez cu nimeni: avansul dat se retine!

  3. Marius Delaepicentru spune:

    Despre controale:

    Poate vă întrebaţi de ce autorităţile de control japoneze nu fac atîtea controale. Lăsînd la o parte că nu există încrengătura de relaţii din România, ele ştiu dacă proprietarul minte cînd declară venitul. Un ochi exersat îşi să imediat seama dacă declaraţia de venit e pe bune făcută. Cum? Se uită la cheltuielile de aprovizionare cu alimente şi băuturi. Te întreabă cam care e preţul mediu pe client*eveniment, apoi, înmulţeşte cu un factor mediu, luat din tabele empirice de consumuri, pe fiecare profil al afacerilor din alimentaţie. Tot nu e suficient. Poţi să nu declari toate cheltuielile, să te aprovizionezi fără facturi şi chitanţe. Atunci, se uită la consumul de utilităţi. Energia electrică nu spune mare lucru. Are o parte rigidă, independentă de vînzări. Dar consumul de gaze poate da un al doilea indiciu. Cea mai precisă evaluare a vînzărilor o dă însă consumul de apă. Poate de aceea, barurile, restaurantele, băile publice se numesc „mizu shoubai” (afaceri cu apă). Poţi şmecheri materiile prime, o parte din utilităţi, dar nu şi apa curentă. Nu poţi pune la infinit inscripţia „WC defect” că-ţi pierzi clienţii. Cunosc un caz de evaziune fiscală, povestit chiar de cel în cauză. A dosit încasări, a ţinut evidenţă dublă, şi a fost prins. Dar înainte de a intra în cercetări, fiscul avea deja dosarul lui. Patru luni de zile i-au pîndit gunoiul, şi au reconstituit din el contabilitatea dublă. L-au obligat pe evazionist să plătească o diferenţă de 10 milioane de yeni, pentru ultimii cinci ani.

    Dacă n-ar fi tragic, pe mine m-ar amuza izmenelile guvernanţilor români cînd vine vorba de sectoare „greu de verificat”, cum ar fi hotelurile şi restaurantele. Ei ridică din umeri şi inventează impozite forfetare. Nu zic că e o idee rea. Şi în Japonia există echivalentul (shazei) dar numai pentru companii. Sumă fixă 100.000 de yeni pe an. Impozitul pe profit e başca. Forfetarul nu e pentru asociaţiile familiale sau pentru independenţi. Acuma, nu ar fi mai simplu să se introducă formulele empirice de determinare rapidă a evaziunii? Se doreşte? Nu. De ce? Pentru că s-ar da peste cap tot sistemul de relaţii mai mult sau mai puţin mafiote.

  4. Marius Delaepicentru spune:

    @Marcel, autorităţile de control ale statului român sunt cel mai mare jeg pe care-l poate imagina umanitatea. Din cauza lor, speluncile de clasa a ‘şpea rezistă. Contraselecţia e perfectă. Şpăgarul şi „conectatul” îşi permit să vîndă cafea cu miros de ceapă prăjită, pentru că ştiu că alături de crîşma lor nimeni nu-şi va putea ridica acelaşi fel de afacere. În felul ăsta, vadurile cele mai bune sunt şi cele mai corupte. Şi chiar dacă se găseşte vreun „sinucigaş” prin preajmă, e repede mîncat, atît de legea care, pentru a o respecta trebuie să o încalci(!), cît şi de „organe şi ţesuturi”.

    Într-o ţară civilizată, în care liberalismul economic nu e pervertit în halul ăsta de autorităţile statului, atitudinea lui Radu e cea mai potrivită. A pleca dintr-o crîşmă fără să faci scandal, dar cu gîndul că nu vei mai călca niciodată acolo, face mai mult decît o înjurătură de mamă. E fluturarea spectrului falimentului. Tăcerea e cea mai puternică armă a consumatorului. Japonezii niciodată nu spun ce-i nemulţumeşte. Trebuie să ghiceşti cum să te fereşti de arma lui Radu. Iar calea e una singură. Îţi faci datoria atîta cît poţi, şi puţin peste.

    O vorbă despre concurenţă. Radu, socoteala cum că voi rămîne singur în 10 luni e niţel… unilaterală. Desigur e o glumă. Crîşmele sunt ca lichidele. O parte din molecule se evaporă, altă parte, condensează în lichid. E un echilibru dinamic. Unele crîşme rezistă cu deceniile. Altele, după 3 luni trag oblonul. Eu sunt undeva la mijloc. Nu am decît 13 ani de cîrciumărie.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius Delaepicentru: Normal ca era o gluma. Imi place comparatia dintre crasme si lichide, inseamna ca domeniul nu este doar fluid, ci si dinamic. Iti urez sa ajungi la minim 33 de ani de carciumarie. Daca ai rezistat atata timp inseamna ca te-ai adaptat bine pietei. 🙂

  5. Cristi spune:

    Ptr. mine e clar. Am citit toat comentariile de pana acum.
    Comentariul meu e urmatorul: este o greseala a patronului ca nu a avut contract scris. Trebuie sa intelegem ca in viata asta nu exista doar goana dupa bani.
    Clientul este stapan, chiar si atunci cand greseste. Daca clientul, in acest caz, a cerut sa i se inapoieze avansul ala de 5%, dar nici nu avea nici el un contract scris, doar mica intelegere (clasica traditionala balcanico/orientala), atunci fiecare trebuie sa cedeze.
    Raspuns final: patronul trebuie sa returneze jumatate din avans. Nu mai mult nu mai putin.
    Oricum, daca a apucat sa cumpere ingrediente, si le avea de joi si afla ca sambata nu se mai face nimic, iata cum s-a facut cu ingrediente ptr. serviciul normal de vineri/simbata/etc. Deci tot castigul lui.
    Dar nu tb. sa se ajunga aici: trebuie sa fie un contract scris, cu clauze CLARE.
    Cu respect ptr. ambele tabere, dupa studierea conditiilor prezentate, imi reafirm raspunsul: fiecare tabara trebuia sa se multumeasca cu jumatate. Clientul sa primeasca inapoi jumatate din avans (oricum unul mic), patronul sa retina cealalta jumatate.
    Sa fim sanatosi 🙂 .

  6. mihai2206 spune:

    @Radu: Esti tu dragut. De fapt nu am zis ca sunt batran in cifre absolute 🙂 ci doar prea batran pentru a face o asemenea miscare.

  7. mihai2206 spune:

    @Radu: Stiu. Nu e vorba de a te scuza de ceva. Aceleasi senzatii ma incearca si pe mine. Alaturi de parerea de rau ca sunt prea batran pentru a pleca de aici exact pe partea cealalta a planetei ca sa nu raman sa sting lumina… Unde s-a oprit Marius ar fi suficient de departe 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @mihai2206: Pai daca tu esti batran, inseamna ca eu sunt in putrefactie! 🙂 Si mie imi pare rau ca nu am plecat acum vreo 30 de ani…

  8. Marcel spune:

    @Marius Delaepicentru: Ce bine de voi, acolo! La noi, controalele de la Directia Sanitar – Veterinara si Politie Sanitara, se fac dupa bunul lor plac! Doar de la Garda Financiara sau Finante, se fac dupa minim 6 luni de la un control precedent!
    Si daca ai adus aminte de frigidere, afla ca la noi, trebuie sa ai frigider separat pentru oua! De parca ai 2000 de oua la un moment dat! Mai mult de 150 de oua, eu n-am avut niciodata. Si a trebuit sa cumpar cel mai mic frigider posibil, doar pt ele si care m-a costat 1.100 lei (aprox. 300 euro – ca sa intelegi intr-un fel). Altfel ma pastea o amenda de min. 4.000 lei (1.000 euro!) Si multe si multe altele!
    E…. sa tot faci carciumareala in romania! NU?

  9. Marius Delaepicentru spune:

    @Marcel, da, e absurd să ţi se pună condiţii mergînd pînă la culoarea fundurilor de tocat. În Japonia, nici măcar frigiderele nu trebuie să aibă obligatoriu termometru. Controlez din cînd în cînd, cu un termometru electronic, două congelatoare, altminteri, de uz casnic. Al treilea are termometrul lui. Iar patru din şase frigidere nu au termometru. Dar e scuzabil. Sunt pentru băuturi.

    Apropo de uniformă, am purtat vreo 6 ani tunică de culoare portocalie. După ce m-am îngrăşat de am epuizat toate măsurile la tunicile portocalii*), am renunţat cu totul la uniformă. Gătesc echipat în pantaloni de doc, şi în tricouri cu mînecă scurtă.
    Am grijă doar ca părul de pe mîini să nu-mi intre în mîncare. Prosoapele şi şervetele, le spăl într-o mică maşină de spălat, apoi le tratez cu clor. Iar tocătoarele le expun la lămpile bactericide peste noapte. Un timp, gîndacii de bucătărie îi combăteam cu un aparat de gazare, întreţinut de o firmă de curăţenie. Cînd aparatul nu a mai avut efect, am reziliat contractul, am căutat pe net momeli „profesionale”, şi controlez populaţia de gîndaci la 1/18 din cît plăteam firmei de curăţenie. Nu mai zic că, fiind un insecticid de ingestie, iar nu unul volatil, nu mai sunt nevoit să ermetizez prăvălia peste noapte, ceea ce se traduce printr-o economie de vreo 600$ pe an la energia electrică. Aparatele frigorifice consumă mai puţin cînd circulaţia aerului e mai bună.

    Control sanitar am o dată la cinci ani, cînd trebuie să-mi înoiesc autorizaţia, dar controlul vizează doar cîteva puncte. Se uită fătuca dacă am schimbat locul utilajului, dacă încă mai am separatorul de ulei pe conducta de canal, dacă am săpun la chiuvete şi la closet, şi cam atît. Teoria zice ca şi vesela să stea în dulap închis, dar eu o ţin pe rafturi deschise. O spăl doar mai des, înainte să se îmbîcsească unele farfurii, altminteri prea rar folosite. Paharele le atîrn deasupra tejghelei, în nişte crăcane de lemn.

    —————————–
    *) Nu vă speriaţi! E vorba despre măsurile pentru îmbrăcămintea destinată japonezilor.

  10. mihai2206 spune:

    @Radu: Departe de mine gandul de a intra cu tine in vreo polemica pe subiecte politice, dar iti atrag atenta ca „urmaresti atent” blogul unor personaje politice din seria celor citate de tine care ar fi avut si datoria si posibilitatea sa faca ceva in sensul modificarii in bine a functionarii anumitor „organisme”. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau, dar ma incearca o senzatie de neputinta si o greata teribile in ultima vreme, din motive legate aceste personaje pe care tu le numesti asa plastic.

    • Radu Popovici spune:

      @mihai2206: Nu am de ce sa ma scuz, dar vreau sa fiu bine inteles, fara umbra vreunei indoieli. „Urmaresc” doar blogul unui amic de familie, coleg de liceu cu sotia mea, cu care nu discut niciodata subiecte politice, tocmai ca sa evit polemicile. Este un tip inteligent cu care discut doar istorie, calatorii, bucatarie si filizofie. Astfel de materiale sunt si cele pe care le citesc pe blogul lui, caci nu scrie doar despre politica.
      In ultimii ani am devenit mai curand… nihilist, asa ca sa si vreau, tot nu as avea cu cine discuta politichie. Nu este pe lumea asta un subiect si un domeniu de care sa-mi fie mai multa scarba. Goring avea o vorba: „cand aud de cultura imi vine sa pun mana pe pistol!” La mine se intampla asta cand aud de politica. Nici macar nu mai urmaresc stirile, iar la talk-show-uri am renuntat inca de acum vreo 6 ani.

  11. Marcel spune:

    Si revin putin la textul de mai sus, ca m-am luat cu vorba si am uitat ceva:
    In legatura cu amenda absurda, data doar pt ca trebuie sa raporteze si ei „ceva”, de banii aia, as fi putut trimite un bucatar (sau chiar bucatarul sef) la o specializare intro tara care are „cultura culinara” si scoli de specialitate, ca sa mai crestem valoarea acestor „unitati de alimentatie publica”, sa crestem valoarea bucatariei ramanesti, sa invatam de la altii ce nu putem invata aici!
    GATA!

  12. Marcel spune:

    Apropo de controalele „organismelor”:
    La un control al DSVului, am fost amendat „zdravan” pt ca in bucatarie erau toate tocatoarele ALBE (cu toate ca eram inscriptionate pentru ce tip de aliment era folosit) si ca bucatarii nu aveau toti costumatie ALBE! Si deci acest lucru nu corespundea Normelor Europene!
    Adica, tocatoarele ar fi trebuit sa fie de anumite culori, culoare care reprezinta un anumit produs (carne cruda, carne preparata, legume, peste etc). Iar partea cu tipul si culoarea tunicii unui bucatar e absurda rau de tot! Acest lucru poate fi stabilit de patron sau administrator, in functie de „rangul” fiecaruia in bucatarie: Bucatarul Sef sa fie imbracat in Rosu, bucatarii in albastru iar ajutorii de bucatari in alb! (spre ex.).

    Si apropo de ce zice Radu, referitor la restaurantele din tarile Europene „dezvoltate”, ma uit la Reportaje sau Emisiuni care sunt filmate in direct in anumite bucatarii din diverse zone ale lumii si ma gandesc ca acesti „tembeli” din cadrul DVSului sau a Politiei Sanitare, ar avea de lucru la greu acolo – conform gandirii lor de molusca!
    Si daca ati sti ce preparate fac acele restaurante, uite asa in costume verzi si rosii, tocand tot ce le trece prin mana pe un singur tocator mare si gros!
    La noi e mai multa lupta cu Mafia ce colecteaza darurile pt Bugetul Statului, decat pt dezvoltarea afacerilor din domeniu turismului.
    E ceva de genul: de ce ai calcat pietonul? Pt ca eram cu ochii pe sosea sa feresc masina de gropile din asfalt!
    🙁

  13. Ada spune:

    Din pacate, la noi nu functioneaza ceea ce se numeste gentleman agreement, romanul nu prea se tine de cuvant, am patit-o si eu in diverse situatii si stiu ca e musai sa faci acte in orice imprejurare. Cat priveste speta de fata, cred ca carciumarul a procedat corect iar la Protectia Consumatorului doamna respectiva apeleaza degeaba, e rarisim cazul cand se incheie vreun contract si se taie factura/chitanta, daca ar face-o, multi carciumari ar trebui sa traga obloanele si eu le tin partea din punctul asta de vedere, dupa controale peste controale, cele mai multe abuzive, urmate de inevitabile amenzi, cheltuielile pe care le au sunt insemnate, sa mai dai si unui stat mafiot care incearca sa ia si pielea de pe tine, toate taxele, asta nu poate duce decat la disparitia ta de pe piata. Am destule cunostinte si prieteni cu restaurante, stiu sigur ca mai mult de jumatate din activitate e la negru, adica cer marfa furnizorilor fara factura si foarte bine fac, e normal sa aiba instinct de supravietuire. Nu e frumos da-i sanatos 🙂 Scapa cine poate din jungla in care traim.

    • Radu Popovici spune:

      @Ada & mihai2206: Din pacate, controalele „organismelor” sunt absolut marsave, discretionare si mafiote. Daca legislatia, care este comuna Comunitatii Europene, s-ar aplica in mod similar in Grecia, Italia, Franta, Spania, 90% dintre restaurantele lor ar fi fortate sa se inchida. Politicienii de pretutindeni sunt niste lepre, dar ale lor macar tin in viata vita, ca sa aiba ce mulge in viitor. La noi, dupa ce este mulsa, vita este ucisa cu legea in mana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.