Datorita blogului si emisiunilor TV am ajuns sa cunosc, virtual sau real, diferite persoane care fie lucreaza în domeniul gastro, fie sunt doar pasionate de acesta. Printre cunostintele mele se numara si cativa patroni de restaurant si bucatari profesionisti. Cu unii dintre ei ma întalnesc în mod regulat si discutam despre ceea ce ne pasioneaza. Asa se face ca izbutesc sa aflu diverse întamplari din lumea restauratiei, legate de raportul restaurant-client, unele dintre ele nostime, altele dimpotriva.
M-am gîndit ca oricare dintre noi se poate afla pe una dintre cele doua pozitii: cei mai multi dintre noi, pe cea de clienti, unii, mai putini, pe pozitia bucatarilor sau patronilor de restaurant, asa ca cele ce urmeaza ne poate privi pe toti.
În ultimul an, cel incriminat a fi „de criza”, restaurantele au cam dat de bucluc. Clientii „á la carte” s-au împutinat drastic, si multe restaurante s-au închis. Cele care reusesc sa supravietuiasca o fac în special datorita evenimentelor. Adica, datorita meselor ocazionate de zile de nastere, nunti, botezuri, parastase, înmormantari etc. Acestea sunt atat de importante, încat un restaurant care are 2 astfel de evenimente saptamanal poate supravietui doar din ele, chiar daca nu mai are clienti „á la carte”.
Dupa aceasta introducere, sa trecem la povestea reala. Un restaurant nu prea mare, circa 50-60 de locuri, este solicitat pentru un botez, într-o zi de sambata. Prezenta anuntata: circa 40 de persoane, adica binisor. Solicitantul: un cuplu, fericitul posesor al copilului ce urma sa fie botezat. Genul de cuplu destul de pisalog: telefoane, vizite, nesfarsite interogatorii despre meniu, propuneri de schimbari si ajustari, solicitati de discount-uri etc. Totul se stabileste într-un final, clientul plateste si un avans simbolic, circa 5% din consumatie. Toate bune si frunoase, dar cu 2 zile înainte de eveniment, mama uneia dintre parinti suna, se recomanda si contramandeaza telefonic tot evenimentul. De ce mama? Probabil mai tinerilor parinti le-a fost jena sa sune, caci acum urmeaza partea mai ciudata. Evenimentele se pot amana, în definitiv poate copilul s-a îmbolnavit, poate cuplul se desparte, poate a intervenit cine stie ce, caci viata ne ia mereu prin surprindere.
Mama-mare are însa pretentia sa i se înapoieze avansul. Nu tot, dar macar jumatate, caci, nu-i asa, v-am anuntat cu 2 zile înainte; sa ziceti mersi ca am facut efortul sa va anunt repede, altfel poate apucati sa cumparati ingrediente si ati fi pierdut toti banii. Patronul restaurantului refuza sa înapoieze ceva, justificand ca nu mai are timp sa aranjeze vreo masa pentru acea sambata, zi deja pierduta, si, în plus, a apucat deja sa cumpere unele ingrediente etc. Pe de alta parte, zice el, unde ati mai vazut sa dati avans, sa va retrageti si sa va luati banii înapoi?
Mama-mare începe sa tipe si sa ameninte cu Protectia Consumatorului, patronul îi spune ca n-are decat sa faca ce vrea, el nu da banii înapoi. Au trecut de atunci vreo 3 saptamani, iar Cei de la Protectia Consumatorului nu au aparut…
Reactia mea a fost sa dau dreptate patronului. Ştiu cum este sa te bazezi pe niste încasari si sa-ti dispara de sub nas, în conditiile în care tu nu ai nicio vina. L-am sfatuit chiar ca de acum încolo sa ceara, la încheierea contractului (cum o fi el, verbal sau scris), un avans NERAMBURSABIL nu de 5%, ci de minim 25%. Este adevarat, clientul nostru este stapanul nostru, dar totul are o limita. Odata ce ai batut palma, îti asumi obligatiile unui contract. Asa cum restaurantul are obligatii fata de clientela, clientul trebuie sa respecte si el regulile jocului.
Am fost client de nenumarate ori, uneori am fost nemultumit de ceea ce mi s-a oferit, dar mi-am îndeplinit partea mea de contract social: am platit produsele si serviciile.
Cum ati fi reactionat în locul patronului?
Poate prin Bucuresti sunt “alte reguli”!
Si cred ca sunt!!!
@andra: In legatura cu marfa achizitionata, asa este! Produsul proaspat are un termen mic de valabilitate. Ea trebuie consumata in 48 de ore! (Ca daca Doamne fereste, te prinde cu “marfa expirata” e jale – confiscari, amenzi…, iar daca o congelezi – asa cum face oricine acasa – te asteapta aceeasi soarta).
Un restaurant mic, comanda marfa putina, ia un avans mic si poate se echilibreaza financiar, la o adica retragere a rezervarii.
Un restaurant mare, aduce marfa mult mai multa, avansul nu cred ca poate sa-i acopere cheltuielile cu achizitiile, pt ca nici acestea din urma nu iau avansuri exagerate.
La noi in zona, avansul de nunta e de 1000 – 1500 lei pentru nunti mari (peste 120 de persoane), iar la botez, 500 – 800 lei. Botezul in general nu strange mai mult de 80 – 100 persoane!
Am asistat la o nunta la care s-a “lucrat in bucatarie” pentru 150 de persoane, si au venit 86! Eeee?
@Marcel: Discutam despre un restaurant mic, de 50 de locuri. Faptul ca un restaurant mare pierde mai mult este valabil doar la nivel absolut, ca suma de bani in sine, caci la nivel relativ se echilibreaza la fel de repede ca un restaurant mic, tocmai fiindca poate “aspira” mai multi clienti deodata.
Un adevarat ping-pong de idei la acest articol. Nu mai stiu cui ii apartine expresia, dar mi-a placut si se potriveste aici. Ca sa revin la articol, parerea mea este ca patronul a avut dreptate sa retina avansul. Cristi spune ca stapan este clientul, dar nu putem duce rationamentul acesta pana aproape de absurd. Este stapan, dar pana la punctul in care se frizeaza nesimtirea, sau ridicolul.
Nu stiu cum sunt restaurantele din Irlanda, din Japonia, sau de aiurea, dar patronii restaurantelor mici si medii din Bucuresti nu au siguranta ca ingredientele comandate joi, pe o rezervare, se pot folosi in cele 2 zile urmatoare, in cazul in care rezervarea cade. Este foarte posibil ca in zilele urmatoare sa aiba doar 10-12 clienti, nu 50 cati promisese rezervarea. Concluzia mea este clara si nu vreau sa polemizez cu nimeni: avansul dat se retine!
@andra: Cred ca cea care a venit cu expresia “ping-pong de idei” a fost Corina. Bine gasita!
Mai “comentam” despre subiectul de azi?
🙂 🙂
@Marcel: Daca mai ai ceva de spus, nu te sfii. 🙂 Eu am scris articolul, voi comentati, asta este regula.
Multumesc. 🙂
OK, Marcel. Vezi mesajul de mai sus. Radu, te rog.
@Marius Delaepicentru: OK. S-a rezolvat.
OK, Cristi. Spune-i te rog lui Radu sa-ti dea adresa mea. Radu, te rog.
@Marius Delaepicentru: Si eu vreau sa luam legatura! Dar nu stiu nici macar care-i siteul!
🙂
Despre controale:
Poate va întrebati de ce autoritatile de control japoneze nu fac atîtea controale. Lasînd la o parte ca nu exista încrengatura de relatii din Romania, ele stiu daca proprietarul minte cînd declara venitul. Un ochi exersat îsi sa imediat seama daca declaratia de venit e pe bune facuta. Cum? Se uita la cheltuielile de aprovizionare cu alimente si bauturi. Te întreaba cam care e pretul mediu pe client*eveniment, apoi, înmulteste cu un factor mediu, luat din tabele empirice de consumuri, pe fiecare profil al afacerilor din alimentatie. Tot nu e suficient. Poti sa nu declari toate cheltuielile, sa te aprovizionezi fara facturi si chitante. Atunci, se uita la consumul de utilitati. Energia electrica nu spune mare lucru. Are o parte rigida, independenta de vînzari. Dar consumul de gaze poate da un al doilea indiciu. Cea mai precisa evaluare a vînzarilor o da însa consumul de apa. Poate de aceea, barurile, restaurantele, baile publice se numesc “mizu shoubai” (afaceri cu apa). Poti smecheri materiile prime, o parte din utilitati, dar nu si apa curenta. Nu poti pune la infinit inscriptia “WC defect” ca-ti pierzi clientii. Cunosc un caz de evaziune fiscala, povestit chiar de cel în cauza. A dosit încasari, a tinut evidenta dubla, si a fost prins. Dar înainte de a intra în cercetari, fiscul avea deja dosarul lui. Patru luni de zile i-au pîndit gunoiul, si au reconstituit din el contabilitatea dubla. L-au obligat pe evazionist sa plateasca o diferenta de 10 milioane de yeni, pentru ultimii cinci ani.
Daca n-ar fi tragic, pe mine m-ar amuza izmenelile guvernantilor romani cînd vine vorba de sectoare “greu de verificat”, cum ar fi hotelurile si restaurantele. Ei ridica din umeri si inventeaza impozite forfetare. Nu zic ca e o idee rea. Şi în Japonia exista echivalentul (shazei) dar numai pentru companii. Suma fixa 100.000 de yeni pe an. Impozitul pe profit e basca. Forfetarul nu e pentru asociatiile familiale sau pentru independenti. Acuma, nu ar fi mai simplu sa se introduca formulele empirice de determinare rapida a evaziunii? Se doreste? Nu. De ce? Pentru ca s-ar da peste cap tot sistemul de relatii mai mult sau mai putin mafiote.
@Marius Delaepicentru – as vrea sa luam legatura. N-am gasit pe siteul tau un contact, din pacate 🙁 .
@Marcel, autoritatile de control ale statului roman sunt cel mai mare jeg pe care-l poate imagina umanitatea. Din cauza lor, speluncile de clasa a ‘spea rezista. Contraselectia e perfecta. Şpagarul si “conectatul” îsi permit sa vînda cafea cu miros de ceapa prajita, pentru ca stiu ca alaturi de crîsma lor nimeni nu-si va putea ridica acelasi fel de afacere. În felul asta, vadurile cele mai bune sunt si cele mai corupte. Şi chiar daca se gaseste vreun “sinucigas” prin preajma, e repede mîncat, atît de legea care, pentru a o respecta trebuie sa o încalci(!), cît si de “organe si tesuturi”.
Într-o tara civilizata, în care liberalismul economic nu e pervertit în halul asta de autoritatile statului, atitudinea lui Radu e cea mai potrivita. A pleca dintr-o crîsma fara sa faci scandal, dar cu gîndul ca nu vei mai calca niciodata acolo, face mai mult decît o înjuratura de mama. E fluturarea spectrului falimentului. Tacerea e cea mai puternica arma a consumatorului. Japonezii niciodata nu spun ce-i nemultumeste. Trebuie sa ghicesti cum sa te feresti de arma lui Radu. Iar calea e una singura. Îti faci datoria atîta cît poti, si putin peste.
O vorba despre concurenta. Radu, socoteala cum ca voi ramîne singur în 10 luni e nitel… unilaterala. Desigur e o gluma. Crîsmele sunt ca lichidele. O parte din molecule se evapora, alta parte, condenseaza în lichid. E un echilibru dinamic. Unele crîsme rezista cu deceniile. Altele, dupa 3 luni trag oblonul. Eu sunt undeva la mijloc. Nu am decît 13 ani de cîrciumarie.
@Marius Delaepicentru: Normal ca era o gluma. Imi place comparatia dintre crasme si lichide, inseamna ca domeniul nu este doar fluid, ci si dinamic. Iti urez sa ajungi la minim 33 de ani de carciumarie. Daca ai rezistat atata timp inseamna ca te-ai adaptat bine pietei. 🙂
Ptr. mine e clar. Am citit toat comentariile de pana acum.
Comentariul meu e urmatorul: este o greseala a patronului ca nu a avut contract scris. Trebuie sa intelegem ca in viata asta nu exista doar goana dupa bani.
Clientul este stapan, chiar si atunci cand greseste. Daca clientul, in acest caz, a cerut sa i se inapoieze avansul ala de 5%, dar nici nu avea nici el un contract scris, doar mica intelegere (clasica traditionala balcanico/orientala), atunci fiecare trebuie sa cedeze.
Raspuns final: patronul trebuie sa returneze jumatate din avans. Nu mai mult nu mai putin.
Oricum, daca a apucat sa cumpere ingrediente, si le avea de joi si afla ca sambata nu se mai face nimic, iata cum s-a facut cu ingrediente ptr. serviciul normal de vineri/simbata/etc. Deci tot castigul lui.
Dar nu tb. sa se ajunga aici: trebuie sa fie un contract scris, cu clauze CLARE.
Cu respect ptr. ambele tabere, dupa studierea conditiilor prezentate, imi reafirm raspunsul: fiecare tabara trebuia sa se multumeasca cu jumatate. Clientul sa primeasca inapoi jumatate din avans (oricum unul mic), patronul sa retina cealalta jumatate.
Sa fim sanatosi 🙂 .
@Radu: Esti tu dragut. De fapt nu am zis ca sunt batran in cifre absolute 🙂 ci doar prea batran pentru a face o asemenea miscare.
@mihai2206: Oare? Eu am 54 si vreau sa-mi schimb meseria. 🙂 In fine, hai sa lasam astea si sa revenim la subiect.
@Radu: Stiu. Nu e vorba de a te scuza de ceva. Aceleasi senzatii ma incearca si pe mine. Alaturi de parerea de rau ca sunt prea batran pentru a pleca de aici exact pe partea cealalta a planetei ca sa nu raman sa sting lumina… Unde s-a oprit Marius ar fi suficient de departe 🙂
@mihai2206: Pai daca tu esti batran, inseamna ca eu sunt in putrefactie! 🙂 Si mie imi pare rau ca nu am plecat acum vreo 30 de ani…
@Marius Delaepicentru: Ce bine de voi, acolo! La noi, controalele de la Directia Sanitar – Veterinara si Politie Sanitara, se fac dupa bunul lor plac! Doar de la Garda Financiara sau Finante, se fac dupa minim 6 luni de la un control precedent!
Si daca ai adus aminte de frigidere, afla ca la noi, trebuie sa ai frigider separat pentru oua! De parca ai 2000 de oua la un moment dat! Mai mult de 150 de oua, eu n-am avut niciodata. Si a trebuit sa cumpar cel mai mic frigider posibil, doar pt ele si care m-a costat 1.100 lei (aprox. 300 euro – ca sa intelegi intr-un fel). Altfel ma pastea o amenda de min. 4.000 lei (1.000 euro!) Si multe si multe altele!
E…. sa tot faci carciumareala in romania! NU?
@Marcel, da, e absurd sa ti se puna conditii mergînd pîna la culoarea fundurilor de tocat. În Japonia, nici macar frigiderele nu trebuie sa aiba obligatoriu termometru. Controlez din cînd în cînd, cu un termometru electronic, doua congelatoare, altminteri, de uz casnic. Al treilea are termometrul lui. Iar patru din sase frigidere nu au termometru. Dar e scuzabil. Sunt pentru bauturi.
Apropo de uniforma, am purtat vreo 6 ani tunica de culoare portocalie. Dupa ce m-am îngrasat de am epuizat toate masurile la tunicile portocalii*), am renuntat cu totul la uniforma. Gatesc echipat în pantaloni de doc, si în tricouri cu mîneca scurta.
Am grija doar ca parul de pe mîini sa nu-mi intre în mîncare. Prosoapele si servetele, le spal într-o mica masina de spalat, apoi le tratez cu clor. Iar tocatoarele le expun la lampile bactericide peste noapte. Un timp, gîndacii de bucatarie îi combateam cu un aparat de gazare, întretinut de o firma de curatenie. Cînd aparatul nu a mai avut efect, am reziliat contractul, am cautat pe net momeli “profesionale”, si controlez populatia de gîndaci la 1/18 din cît plateam firmei de curatenie. Nu mai zic ca, fiind un insecticid de ingestie, iar nu unul volatil, nu mai sunt nevoit sa ermetizez pravalia peste noapte, ceea ce se traduce printr-o economie de vreo 600$ pe an la energia electrica. Aparatele frigorifice consuma mai putin cînd circulatia aerului e mai buna.
Control sanitar am o data la cinci ani, cînd trebuie sa-mi înoiesc autorizatia, dar controlul vizeaza doar cîteva puncte. Se uita fatuca daca am schimbat locul utilajului, daca înca mai am separatorul de ulei pe conducta de canal, daca am sapun la chiuvete si la closet, si cam atît. Teoria zice ca si vesela sa stea în dulap închis, dar eu o tin pe rafturi deschise. O spal doar mai des, înainte sa se îmbîcseasca unele farfurii, altminteri prea rar folosite. Paharele le atîrn deasupra tejghelei, în niste cracane de lemn.
—————————–
*) Nu va speriati! E vorba despre masurile pentru îmbracamintea destinata japonezilor.
@Radu: Departe de mine gandul de a intra cu tine in vreo polemica pe subiecte politice, dar iti atrag atenta ca “urmaresti atent” blogul unor personaje politice din seria celor citate de tine care ar fi avut si datoria si posibilitatea sa faca ceva in sensul modificarii in bine a functionarii anumitor “organisme”. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau, dar ma incearca o senzatie de neputinta si o greata teribile in ultima vreme, din motive legate aceste personaje pe care tu le numesti asa plastic.
@mihai2206: Nu am de ce sa ma scuz, dar vreau sa fiu bine inteles, fara umbra vreunei indoieli. “Urmaresc” doar blogul unui amic de familie, coleg de liceu cu sotia mea, cu care nu discut niciodata subiecte politice, tocmai ca sa evit polemicile. Este un tip inteligent cu care discut doar istorie, calatorii, bucatarie si filizofie. Astfel de materiale sunt si cele pe care le citesc pe blogul lui, caci nu scrie doar despre politica.
In ultimii ani am devenit mai curand… nihilist, asa ca sa si vreau, tot nu as avea cu cine discuta politichie. Nu este pe lumea asta un subiect si un domeniu de care sa-mi fie mai multa scarba. Goring avea o vorba: “cand aud de cultura imi vine sa pun mana pe pistol!” La mine se intampla asta cand aud de politica. Nici macar nu mai urmaresc stirile, iar la talk-show-uri am renuntat inca de acum vreo 6 ani.
Si revin putin la textul de mai sus, ca m-am luat cu vorba si am uitat ceva:
In legatura cu amenda absurda, data doar pt ca trebuie sa raporteze si ei “ceva”, de banii aia, as fi putut trimite un bucatar (sau chiar bucatarul sef) la o specializare intro tara care are “cultura culinara” si scoli de specialitate, ca sa mai crestem valoarea acestor “unitati de alimentatie publica”, sa crestem valoarea bucatariei ramanesti, sa invatam de la altii ce nu putem invata aici!
GATA!
Apropo de controalele “organismelor”:
La un control al DSVului, am fost amendat “zdravan” pt ca in bucatarie erau toate tocatoarele ALBE (cu toate ca eram inscriptionate pentru ce tip de aliment era folosit) si ca bucatarii nu aveau toti costumatie ALBE! Si deci acest lucru nu corespundea Normelor Europene!
Adica, tocatoarele ar fi trebuit sa fie de anumite culori, culoare care reprezinta un anumit produs (carne cruda, carne preparata, legume, peste etc). Iar partea cu tipul si culoarea tunicii unui bucatar e absurda rau de tot! Acest lucru poate fi stabilit de patron sau administrator, in functie de “rangul” fiecaruia in bucatarie: Bucatarul Sef sa fie imbracat in Rosu, bucatarii in albastru iar ajutorii de bucatari in alb! (spre ex.).
Si apropo de ce zice Radu, referitor la restaurantele din tarile Europene “dezvoltate”, ma uit la Reportaje sau Emisiuni care sunt filmate in direct in anumite bucatarii din diverse zone ale lumii si ma gandesc ca acesti “tembeli” din cadrul DVSului sau a Politiei Sanitare, ar avea de lucru la greu acolo – conform gandirii lor de molusca!
Si daca ati sti ce preparate fac acele restaurante, uite asa in costume verzi si rosii, tocand tot ce le trece prin mana pe un singur tocator mare si gros!
La noi e mai multa lupta cu Mafia ce colecteaza darurile pt Bugetul Statului, decat pt dezvoltarea afacerilor din domeniu turismului.
E ceva de genul: de ce ai calcat pietonul? Pt ca eram cu ochii pe sosea sa feresc masina de gropile din asfalt!
🙁
Din pacate, la noi nu functioneaza ceea ce se numeste gentleman agreement, romanul nu prea se tine de cuvant, am patit-o si eu in diverse situatii si stiu ca e musai sa faci acte in orice imprejurare. Cat priveste speta de fata, cred ca carciumarul a procedat corect iar la Protectia Consumatorului doamna respectiva apeleaza degeaba, e rarisim cazul cand se incheie vreun contract si se taie factura/chitanta, daca ar face-o, multi carciumari ar trebui sa traga obloanele si eu le tin partea din punctul asta de vedere, dupa controale peste controale, cele mai multe abuzive, urmate de inevitabile amenzi, cheltuielile pe care le au sunt insemnate, sa mai dai si unui stat mafiot care incearca sa ia si pielea de pe tine, toate taxele, asta nu poate duce decat la disparitia ta de pe piata. Am destule cunostinte si prieteni cu restaurante, stiu sigur ca mai mult de jumatate din activitate e la negru, adica cer marfa furnizorilor fara factura si foarte bine fac, e normal sa aiba instinct de supravietuire. Nu e frumos da-i sanatos 🙂 Scapa cine poate din jungla in care traim.
@Ada & mihai2206: Din pacate, controalele “organismelor” sunt absolut marsave, discretionare si mafiote. Daca legislatia, care este comuna Comunitatii Europene, s-ar aplica in mod similar in Grecia, Italia, Franta, Spania, 90% dintre restaurantele lor ar fi fortate sa se inchida. Politicienii de pretutindeni sunt niste lepre, dar ale lor macar tin in viata vita, ca sa aiba ce mulge in viitor. La noi, dupa ce este mulsa, vita este ucisa cu legea in mana.