To beer or not to beer

Habar nu am câte beri există în lume. Unii le-au numărat, cumva, şi au ajuns la cifra de 56.000. Posibil, căci există peste 15.000 de fabrici de bere, mari, medii, mici şi foarte mici. Pe de altă parte, dacă altcineva ne-ar servi alte cifre, de pildă 42.000 sau 77.000, nu am avea cum să-l contrazicem. De dragul argumentaţiei voi păstra cifra de 56.000, fără însă a avea o prea mare încredere în ea.
beriMulte
Cum pasiunea pentru bere m-a apucat cam târziu, nu am nicio speranţă să pot gusta măcar a zecea parte dintre ele. 5600 de beri este un număr imens. Poate a suta parte… 560 de beri da, aici aş avea şanse, căci am trecut deja de 150.

Sunt convins că mulţi dintre dvs. vă întrebaţi contrariaţi ce m-a apucat cu berea asta. Mirarea dvs. nu mă miră, căci doar în urmă cu câteva luni ceea ce ştiam eu despre bere era, practic, egal cu zero. Probabil că sunteţi în aceeaşi situaţie, adică sunteţi convinşi că bere înseamnă lichidul care se vinde sub marca Heineken, Carlsberg, Tuborg, Ciuc şi altele asemenea. Sigur, şi acesta este tot bere, aşa cum răposatul Lăstun era şi el tot un automobil.

Nu are rost acum să mă apuc eu să spun ce înseamnă berea de calitate; simt că m-aş aventura, cumva, în afara zonei mele de competenţă. Nu pot să definesc, dar încep să înţeleg. Dacă aţi avut încredere în mine atunci când am scris despre mâncare, puteţi avea şi acum.
Berea este altceva decât cunoaşte publicul larg din România. Există beri dumnezeieşti de gustoase, făcute cu har şi pricepere, adevărate regaluri lichide care pot sta alături de cele mai scumpe vinuri, whisky-uri sau coniacuri din lumea aceasta.

Citeste si articolul →   Truccioli cu trufe si Parmesan

Pe măsură ce le descopăr, promit să vi le prezint şi, mai ales, promit să vă povestesc lângă ce mâncare stau cel mai bine. Pentru că, spre deosebire de ceea ce crede publicul neexperimentat, berea se potriveşte cu bucatele în mod senzaţional; mai bine decât orice altă băutură, inclusiv vinul.

În fiecare săptămână degust câteva beri. Majoritatea „în premieră”, căci am defectul de a fi foarte curios atunci când ceva mă interesează cu adevărat. In fotografia de mai jos sunt câteva sticle pe care mi-am propus să le degust în săptămânile următoare. Sticlele sunt deja cumpărate şi îşi aşteaptă rândul în frigider. Pe cele mai bune dintre ele vi le voi recomanda şi dvs., iar pe unele chiar le voi prezenta pe blog.

As vrea sa remarcati doar diversitatea berilor: provin din cateva tari, apartin mai multor stiluri, au, fiecare dintre ele, alta culoare, alt gust, altă aromă şi continut diferit de alcool, iar fiecare sticla este diferita de celelalte ca forma.
colectieBere
La Bistro GUXT am adunat deja o minusculă colecţie de sticle de bere; toate băute de subsemnatul în ultimele luni. Pe lângă faptul că mi-au produs plăcere, aceste sticle, cu etichetele lor colorate şi cu formele lor variate arată foarte decorativ.

Până una alta, nu uitaţi că la Bistro GUXT, în meniul de băuturi, se află deja 18 beri de bună şi foarte bună calitate. Le puteţi degusta de luni până sâmbătă, între orele 17:00 – 22:00, în str. Dimitrie Racoviţă la nr. 37, sector 2, Bucureşti.

Summary
To beer or not to beer
Article Name
To beer or not to beer
Description
Berea este altceva decât cunoaşte publicul larg din România. Există beri dumnezeieşti de gustoase, făcute cu har şi pricepere, adevărate regaluri lichide care pot sta alături de cele mai scumpe vinuri, whisky-uri sau coniacuri din lumea aceasta.
Author

2 comentarii pe “To beer or not to beer

  1. cristi-j spune:

    Pe post de introducere o sa spun ca: La inceput, cand te-a apucat pasiunea pentru bere si ai schimbat aproape total orientarea articolelor, mi-am propus sa nu comentez deloc la postarile despre bere. Mi se parea ca e o faza trecatoare si ca sunt subiecte mult mai interesante. Intre timp lucrurile s-au mai schimbat dar tot mi-as dori sa fi pastrat pasiunea si entuziasmul pe care il ai pentru bere si pentru alte subiecte mai apropiate de interesul meu … hahaha . Am inceput sa comentez in primul rand din dorinta de socializare … hahaha … ca doar asta e una dintre calitatile berii.

    Cateva consideratii despre cifre. Hai sa presupunem ca sunt 56 000. Eu zic ca nu are nici un rost sa vrei sa le gusti pe toate si faptul ca nu poti gusta nici 10%, poate nici 1%, nu are nici o relevanta.
    Sa facem un mic calcul. Sunt cateva tari recunoscute pentru cultura berii si cateva tari mari producatoare de bere, categorii care nu se suprapun aproape deloc. Sa luam tarile renumite: Germania, Belgia, Cehia, Marea Britanie, Statele Unite, si ceva mai in spate Olanda, Austria, Australia, etc. Primele 5 au fiecare cel putin vreo 50 de beri bune si mai punem inca 100 din restul lumii. Cred ca sunt vreo 400, hai 500 de beri bune in lume. Cu adevarat bune, speciale, cred (e o parere creata din nimic concret) ca sunt cam 200. Daca le gasesti si le gusti pe astea 200 nici n-are rost sa-ti mai bati capul cu restul pana la 56 000.
    Dar cred ca a intrat in functiune personalitatea ta de colectionar. S-a manifestat in domeniul ingredientelor, mirodeniilor si sosurilor, in domeniul retetelor de incercat, in domeniul culturilor culinare de descoperit si a tehnicilor si procedeurilor de acoperit. Acum te-ai mutat la bere, la listele de asteptare si la colectia de sticle … hahaha

    “Probabil că sunteţi în aceeaşi situaţie, adică sunteţi convinşi că bere înseamnă lichidul care se vinde sub marca Heineken, Carlsberg, Tuborg, Ciuc şi altele asemenea… Berea este altceva decât cunoaşte publicul larg din România.” .
    Eu cred ca faci o confuzie. Iti amintesti de expresia “Soup Nazi”. E valabila pentru multe domenii, inclusiv bere si sunt deja destui “beer nazi”, hai sa nu marim numarul lor. Daca ne uitam fugar pe istoria berii vedem ca intotdeauna ideea a fost de a avea un lichid placut, cu continut redus de alcool, usor baubil si care sa inlocuiasca apa. Asta e berea. Daca ne uitam la cele mai mari 10 tari producatoare de bere si la cele mai vandute 10 marci de bere din lume vedem asta :
    Snow China
    Tsingtao China
    Bud Light USA
    Budweiser USA
    Skol International
    Yanjing China
    Heineken International
    Harbin China
    Brahma Brazil
    Coors Light USA
    Asta e berea. Asta vrea lumea in primul rand si in cantitati mari. Sigur ca exista si altceva dar nu se exclud una pe alta. Nu inseamna neaparat ca e diferenta de calitate, e diferenta de stil. E diferenta ca intre fanta la pet si suc de fructe proaspat stors, e altceva, dar nu se exclud. E ca si cum ai spune ca apa de la robinet nu e apa si nu e buna de baut. Trebuie sa fie cu 535 de minerale si vitamine, cu gust si aroma de ploaie de vara filtrata prin fan proaspat cosit si tinuta in livada de piersici. Si sa coste 10 euro litrul. Nu toata berea trebuie sa fie complexa si corpolenta, cu mult gust si aroma si cu mult alcool ca sa fie numita bere si sa fie buna. Si de multe ori vrei sa bei o bere rece ca gheata nu ca sa mascheze lipsa de gust si complexitate ci pur si simplu de sete.
    Deci mai corect mi se pare ca: berea nu e altceva decat cunoaste publicul larg dar e mult mai mult decat atat.
    In rest, da, de acord cu tine, exista beri minunate si e pacat sa nu fie descoperite si gustate, e pacat sa ramanem cu ce stim, cu ce ne-am obisnuit, cu berea la pet, multa, ieftina si proasta.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Probabil ca ai dreptate, desi nu fac nicio confuzie; pur si simplu este chestie de gust personal. Dupa ce am baut cateva beri bune, cele listate de tine pur si simplu „nu mai intra”. Mi se par de-a dreptul proaste; mai bine beau apa. Ma simt ca si cum as calari o trotineta, dupa ce am fost la volanul unui Mercedes.

      Apropo de apa, Elton John a fost intrebat in SUA ce parere are despre berea Bud Light si a raspuns: „It’s like sex in a canoo.” „Ca sexul intr-o canoe”. Cum asa? a fost intrebat din nou. Raspunsul a fost: „It’s so close to water”. „Este atat de aproape de apa”, referitor la gust si aroma, bineinteles. Bud Light este, deci, o pisoarca. Daca tot faci bere, de ce sa nu faci ceva gustos?

      Eu am ajuns sa nici nu le mai consider beri, indiferent ca sunt cele mai vandute. Gustul majoritatii trebuie luat in seama atunci cand doresti sa vinzi ceva, dar asta nu inseamna ca se caleaza peste lucruri de calitate. Marele public nu vrea de fapt calitate, ci doar cantitate la pret redus. A vrut asta acum 10.000 de ani, cand s-a inventat berea, tot asta vrea si astazi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.