Belgia între doua trenuri – partea 1

Tocmai am dat o scurta tura prin Belgia, si cand zic tura nu exagerez, caci am vizitat pe fuga 6 orase în 6 zile, doar capitalei, Bruxelles, alocandu-i trei zile întregi. Ca impesie generala, o tara foarte civilizata cu cateva orase medievale superbe; oameni amabili si simpatici, dar clima este absolut tembela: acum este soare si cald, peste cinci minute ploua cu galeata, apoi este doar înnorat, dupa care ploua molcom, apoi iese soarele, dar dupa zece minute ploua dens, apoi bate vantul si iar de la capat. Pune candiana, scoate canadiana, pune-o, scoate-o si tot asa. Nebunie curata, dar am iesit în avantaj caci la Bucuresti erau 40 de grade, iar eu ma “lafaiam” la 20.

Alte cateva impresii scurte, tot non culinare: Belgia este o tara cu o istorie coplesitoare, avea universitati pe vremea cand noi înca n-aveam nicio formatiune statala închegata; arta si istoria sunt respectate, protejate si promovate în mod inteligent; flamanda este cea mai urata limba pe care am auzit-o vreodata (unii spun ca nici nu este o limba, ci o boala de gat); transportul în comun si trenurile merg ceas; au de 100 de ori mai multe librarii decat noi, semn ca la ei lumea mai citeste; casele sunt proaspat renovate si sclipesc de curatenie; un sfert din populatie este compusa din negri si asiatici; în orice moment ajungi în gara, în urmatoarele 15 minute exista minim 3 trenuri care pleaca acolo unde vrei tu sa ajungi, indiferent de destinatie; în Bruxelles, datorita Parlamentului european si a altor organisme, comitete si comitii, se aud toate limbile Pamantului; dintre tarile în care am fost, este cea cu cea mai scumpa mancare (ce-i drept, nu am calcat înca în Anglia si tarile scandinave, dar este mai scumpa ca la Paris, Roma sau Barcelona).

Am ezitat mult daca este cazul sa scriu pe blog despre periplul meu belgian, caci, culinar vorbind, am fost foarte dezamagit. Pana la urma, pot totusi gasi cateva diamante în mormanul de steril, asa ca m-am urnit, mai greu decat în alte cazuri, si m-am apucat de scris.

Cand am ajuns înapoi în Romania, ficatul meu a îngenuncheat si a sarutat cu recunostinta solul patriei. Belgienii astia ar fi putut, zau asa, sa traga mai multe foloase de pe urma vecinatatii cu Franta. O mancare mai banala cu greu poti gasi si am plans cu lacrimi amare dupa minunatele bucate asiatice, atat de pline de gust, aroma si culoare. Ştiu, nimic nu ma împiedica sa mananc la un restaurant chinezesc, thailandez sau indian (erau cu sutele), dar hotarasem cu ani în urma sa consum doar mancare locala si m-am tinut tare, strangand din dinti si sperand sa descopar, în cele din urma, vreo comoara culinara belgiana. Am mancat decent în vreo 2-3 locuri, dar în rest am fost dezamagit. Este o senzatie ciudata sa ma holbez în meniu si sa nu gasesc nimic care sa ma atraga cu adevarat, nimic de care sa ma agat, nimic din ce n-am mai mancat. M-am silit sa mananc chestii tipice, unele au fost OK, altele mai putin. Oferta era destul de saraca si cam aceeasi în toate locurile: carbonade flammande (un fel de tocana de vita gatita cu bere), waterzooi (un alt fel de tocana), cateva clatite cu diverse umpluturi, peste prajit, sau la gratar, cartofi prajiti (altminteri bine facuti) cu aioli (maioneza cu usturoi), multe midii (care sunt, se zice, felul national belgian), porc, bacon si o gramada de prajeli. De evitat restaurantele de pe Rue des Bouchers, scumpe si cu mancare, în cel mai bun caz, banala, adevarate capcane pentru turisti (printre care si eu).
De fapt, în urma acestei vizite, am hotarat sa mai relaxez sistemul meu de a consuma doar mancare locala: daca într-un loc chiar nu reusesc sa gasesc ceva bun, voi manca, pur si simplu, altceva.

Pot spune, fara sa exagerez, ca am mancat de zece ori mai bine la restaurantul belgian Waterloo, în Bucuresti, decat în toata Belgia. Totusi, în apararea belgienilor, trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca am facut alegeri proaste în ce priveste restaurantele. Am fost mereu între doua trenuri si ceea ce era de vizitat se afla, bineînteles, în zona turistica. Nu prea aveam timp sa iesim de acolo, asa ca am mancat mereu în “capcane pentru turisti”, adica restaurante scumpe, unde se gateste standardizat, fara dragoste si pasiune. Restaurantele arata bine, sunt cochete si mereu pline, asa ca este relativ usor sa te pacalesti. Mi-am dat seama abia dupa primele 2-3 experiente ca sansele de a gasi ceva deosebit sunt nule si ca trebuie cauta în alta parte decat centrul turistic al unui oras.
În Bruxelles de pilda, unde am stat trei zile si am avut la dispozitie mai mult timp de hoinareala, am reusit sa mancam bine de cateva ori.

În schimb, am fost super-încantat de berea belgiana, spre disperarea ficatului meu, mai sus mentionat. Oameni buni, belgienii astia au sute de feluri de bere, daca nu chiar mii. La ei nu vezi o pisoarca cu 4-5% alcool, acolo se discuta de 8-11%. Cand bei o bere, chiar o simti: este aproape ca o hrana, “groasa” si hranitoare. Blonde, rosii, brune (ele, berile) sunt o adevarata desfatare. Cred ca am baut vreo 30 de feluri (si am pus pe mine vreo 2 kg), toate foarte-foarte bune.
Ce mai au ei bun? Ciocolata. Din fericire, aici m-am oprit si n-am pus gura pe ea, dar varietatea oferita este halucinanta. Ar mai fi wafele (le-am încercat, nimic senzational dupa parerea mea), foie-gras (mult mai nasol ca cel frantuzesc) si patiseria (m-am abtinut si aici, dar parea ceva deosebit).

Dupa aceasta scurta introducere, voi încerca sa punctez mai pe larg, în articolele viitoare cateva chestii culinare interesante. Sunt în masura sa dau si unele sfaturi pentru cei care vor sa manance în Belgia. Eu am facut greseli, aveti grija sa nu le faceti si voi! O sa-mi multumiti la întoarcere…

(va urma)
În aceeasi serie de articole:
Belgia între doua trenuri – partea 2
Belgia între doua trenuri – partea 3