Tocmai am dat o scurtă tură prin Belgia, şi când zic tură nu exagerez, căci am vizitat pe fugă 6 oraşe în 6 zile, doar capitalei, Bruxelles, alocându-i trei zile întregi. Ca impesie generală, o ţară foarte civilizată cu câteva oraşe medievale superbe; oameni amabili şi simpatici, dar clima este absolut tembelă: acum este soare şi cald, peste cinci minute plouă cu găleata, apoi este doar înnorat, după care plouă molcom, apoi iese soarele, dar după zece minute plouă dens, apoi bate vântul şi iar de la capăt. Pune candiana, scoate canadiana, pune-o, scoate-o şi tot aşa. Nebunie curată, dar am ieşit în avantaj căci la Bucureşti erau 40 de grade, iar eu mă “lăfăiam” la 20.

Alte câteva impresii scurte, tot non culinare: Belgia este o ţară cu o istorie copleşitoare, avea universităţi pe vremea când noi încă n-aveam nicio formaţiune statală închegată; arta şi istoria sunt respectate, protejate şi promovate în mod inteligent; flamanda este cea mai urâtă limbă pe care am auzit-o vreodată (unii spun că nici nu este o limbă, ci o boală de gât); transportul în comun şi trenurile merg ceas; au de 100 de ori mai multe librării decât noi, semn că la ei lumea mai citeşte; casele sunt proaspăt renovate şi sclipesc de curăţenie; un sfert din populaţie este compusă din negri şi asiatici; în orice moment ajungi în gară, în următoarele 15 minute există minim 3 trenuri care pleacă acolo unde vrei tu să ajungi, indiferent de destinaţie; în Bruxelles, datorită Parlamentului european şi a altor organisme, comitete şi comiţii, se aud toate limbile Pământului; dintre ţările în care am fost, este cea cu cea mai scumpă mâncare (ce-i drept, nu am călcat încă în Anglia şi ţările scandinave, dar este mai scumpă ca la Paris, Roma sau Barcelona).
Bruxelles - Piaţa Mare (Grote Markt/Grand Place)
Am ezitat mult dacă este cazul să scriu pe blog despre periplul meu belgian, căci, culinar vorbind, am fost foarte dezamăgit. Până la urmă, pot totuşi găsi câteva diamante în mormanul de steril, aşa că m-am urnit, mai greu decât în alte cazuri, şi m-am apucat de scris.

Când am ajuns înapoi în România, ficatul meu a îngenuncheat şi a sărutat cu recunostinţă solul patriei. Belgienii ăştia ar fi putut, zău aşa, să tragă mai multe foloase de pe urma vecinătăţii cu Franţa. O mâncare mai banală cu greu poţi găsi şi am plâns cu lacrimi amare după minunatele bucate asiatice, atât de pline de gust, aromă şi culoare. Ştiu, nimic nu mă împiedica să mănânc la un restaurant chinezesc, thailandez sau indian (erau cu sutele), dar hotărâsem cu ani în urmă să consum doar mâncare locală şi m-am ţinut tare, strângând din dinţi şi sperând să descopăr, în cele din urmă, vreo comoară culinară belgiană. Am mâncat decent în vreo 2-3 locuri, dar în rest am fost dezamăgit. Este o senzaţie ciudată să mă holbez în meniu şi să nu găsesc nimic care să mă atragă cu adevărat, nimic de care să mă agăţ, nimic din ce n-am mai mâncat. M-am silit să mănânc chestii tipice, unele au fost OK, altele mai puţin. Oferta era destul de săracă şi cam aceeaşi în toate locurile: carbonade flammande (un fel de tocană de vită gătită cu bere), waterzooi (un alt fel de tocană), câteva clătite cu diverse umpluturi, peşte prăjit, sau la grătar, cartofi prăjiţi (altminteri bine făcuţi) cu aioli (maioneză cu usturoi), multe midii (care sunt, se zice, felul naţional belgian), porc, bacon şi o grămadă de prăjeli. De evitat restaurantele de pe Rue des Bouchers, scumpe şi cu mâncare, în cel mai bun caz, banală, adevărate capcane pentru turişti (printre care şi eu).
De fapt, în urma acestei vizite, am hotărât să mai relaxez sistemul meu de a consuma doar mâncare locală: dacă într-un loc chiar nu reuşesc să găsesc ceva bun, voi mânca, pur şi simplu, altceva.
Bruxelles - restaurante de pe Rue des Bouchers
Pot spune, fără să exagerez, că am mâncat de zece ori mai bine la restaurantul belgian Waterloo, în Bucureşti, decât în toată Belgia. Totuşi, în apărarea belgienilor, trebuie să recunosc cu mâna pe inimă că am făcut alegeri proaste în ce priveşte restaurantele. Am fost mereu între două trenuri şi ceea ce era de vizitat se afla, bineînţeles, în zona turistică. Nu prea aveam timp să ieşim de acolo, aşa că am mâncat mereu în “capcane pentru turişti”, adică restaurante scumpe, unde se găteşte standardizat, fără dragoste şi pasiune. Restaurantele arată bine, sunt cochete şi mereu pline, aşa că este relativ uşor să te păcăleşti. Mi-am dat seama abia după primele 2-3 experienţe că şansele de a găsi ceva deosebit sunt nule şi că trebuie căuta în altă parte decât centrul turistic al unui oraş.
În Bruxelles de pildă, unde am stat trei zile şi am avut la dispoziţie mai mult timp de hoinăreală, am reuşit să mâncăm bine de câteva ori.

În schimb, am fost super-încântat de berea belgiană, spre disperarea ficatului meu, mai sus menţionat. Oameni buni, belgienii ăştia au sute de feluri de bere, dacă nu chiar mii. La ei nu vezi o pişoarca cu 4-5% alcool, acolo se discută de 8-11%. Când bei o bere, chiar o simţi: este aproape ca o hrană, “groasă” şi hrănitoare. Blonde, roşii, brune (ele, berile) sunt o adevărată desfătare. Cred că am băut vreo 30 de feluri (şi am pus pe mine vreo 2 kg), toate foarte-foarte bune.
Ce mai au ei bun? Ciocolata. Din fericire, aici m-am oprit şi n-am pus gura pe ea, dar varietatea oferită este halucinantă. Ar mai fi wafele (le-am încercat, nimic senzaţional după părerea mea), foie-gras (mult mai nasol ca cel franţuzesc) şi patiseria (m-am abţinut şi aici, dar părea ceva deosebit).

După această scurtă introducere, voi încerca să punctez mai pe larg, în articolele viitoare câteva chestii culinare interesante. Sunt în măsură să dau şi unele sfaturi pentru cei care vor să mănânce în Belgia. Eu am făcut greşeli, aveţi grijă să nu le faceţi şi voi! O să-mi mulţumiţi la întoarcere…

(va urma)
În aceeaşi serie de articole:
Belgia între două trenuri – partea 2
Belgia între două trenuri – partea 3