Cel mai vandut stil de bere în întreaga lume este pilsner. Este accesibil ca pret si, cel mai adesea, usor de înteles. Dupa mine, aparent nu are o profunzime si o complexitate care sa puna în dificultate consumatorul mediu. Pare o bere usoara, care se bea rapid, rece, racoritoare si placuta atunci cand vremea este calduroasa, dar uneori poate fi delicata, proaspata si rafinata, un adevarat regal.
Popularitatea berilor pilsner a fost atat de mare si s-a raspandit atat de rapid, încat acestea pot fi comparate cu o armata invadatoare care parjoleste totul înaintea sa. Pe unde au trecut pilsnerele, berile locale s-au cufundat în uitare, sau macar au regresat puternic.
Belgienii, care tin enorm la traditiile lor, au raspuns cu propriile lor beri ale, adica folosind fermentatia la temperaturi ridicate, cea în care drojdia, dupa ce si-a terminat treaba, se ridica la suprafata vaselor de fermentatie.
Aceste replici belgiene nu au fost atat de palide la culoare ca pilsnerele, dar au fost gustoase si racoritoare. Este incorect sa fie numite „pale ale”, sau chiar sa fie numite cu vreun termen traditional. Belgienii nici macar nu au încercat sa faca asta. Uneori ele sunt numite „spéciales belges”, ori, mai simplu, uneori „spéciale”, uneori „belges” sau, în engleza, doar „ale”.
Cu toate ca termenul „pale ale” nu este foarte des folosit, aceste beri seamana cu berile englezesti „pale ale”, dar cumva reusesc sa ramana belgiene, caci producatorii folosesc pentru ele drojdii belgiene, lucru care le imprima caracteristici comune celorlalte beri locale.
Berile stil „Belgian Pale Ale” au culoarea bronzului si cuprului, si sunt, de obicei, filtrate. La fabricarea lor se folosesc, în general, doar malturi de orz, fara adausul de zahar prezent în multe beri pale ale englezesti.
Taria lor alcoolica este destul de standardizata, în jur de 5%. Hameiul este folosit moderat, atat ca amareala cat si ca aroma, echilibrand coloana vertebrala data de aroma de biscuiti a maltului. Catifelarea placuta a acestor beri le face uimitor de usor de baut.
Ceea ce le confera caracterul inconfundabil belgian este o anume „rotunjime” complexa a combinatiei dintre dulceata data de malturi si notele provenite de la drojdie. Acestea ofera note delicate de fructe exotice, care sunt completate de notele de mirodenii, ca lemn dulce, anason, fenicul si scortisoara, dar si de accentele de coaja de portocala.
Drojdiile fermenteaza la temperaturi înalte, dar apoi se stabilizeaza, iar notele subtile de mirodenii si fructe nu devin coplesitoare, ba chiar nici macar dominante. Ele se integreaza perfect alaturi de aromele si gusturile aduse de malturi si hamei, dand berii o complexitate rafinata. Aceste beri sunt delicioase baute ca atare, dar atunci cand sunt împerecheate corect cu mancarea, devin exceptionale.
Dupa gustul meu sunt superioare celor mai bune beri Pilsner, iar în ce priveste berile Pilsner de larg consum comparatia nici nu mai merita sa fie facuta. Belgienele sunt superioare de departe.