Berile stil British Brown Ale si Mild Ale

British Brown Ale si Mild Ale – Istoric

Pana spre 1700, aproape toate berile erau brune. Pur si simplu pentru ca o bere blonda era, pe atunci, aproape o imposibilitate tehnica. Malturile erau uscate pe foc de lemne deschis, ceva aproape imposibil de controlat, si sfarseau prin a fi închise la culoare si mirosind puternic a fum.

Aceasta stare de lucruri a început sa se schimbe pe la 1700, odata cu aparitia cuptoarelor alimentate cu cocs, mai usor controlabile, care puteau produce malturi deschise la culoare.

Berile „pale ale” au fost scumpe, cel putin la început – cocsul pentru uscarea malturilor pale era costisitor. Totusi, încetul cu început, de-a lungul întregului secol al XVIII-lea, acestea au început sa fie mai accesibile si sa castige popularitate, mai ales în randul clasei mijlocii.

Berile brune au cam iesit din moda, devenind preferatele clasei muncitoare, care socoteau berile pale a fi nebarbatesti, efeminate, demne de functionari pirpirii, nepotrivite unor adevarati barbati, care îsi castigau painea cu forta bratelor. Aceste beri brune, numite în Marea Britanie „brown ales”, s-au integrat într-un stil de bere destul de larg, care s-a dezvoltat în cele din urma în cateva directii. Patru dintre acestea sunt importante.

În nordul Angliei, unde localnicii se considerau mai robusti, mai puternici si mai rezistenti decat cei din sud, se producea preponderent o versiune robusta a acestui stil, potrivita pentru cei care munceau în mine si pe santierele navale.

Brown ales din nord au tendinta de a avea o culoare ce variaza de la cea a ambrei închise pana la o culoare bruna deschisa, cu aroma de malturi, cu o „hameiala” proaspata si moderata, cu note de caramel si nuci, cu finis sec, si cu alcool între 4,2 si 5%.

Astazi, probabil cel mai potrivit exemplu ar fi Newcastle Brown Ale, produsa prima data în 1927 de colonelul Jim Porter. „Newkie Brown”, cum este alintata, face acum parte din cultura orasului Newcastle. Aceasta bere nu este atat de bruna si nici atat de corpolenta precum competitorii sai, printre care se numara Samuel Smith’s Nut Brown Ale si Double Maxim de la beraria Vaux.

Toate acestea sunt berificate cu malturi Pale si Crystal, dar Newcastle Brown Ale provine dintr-un amestec de amber ale, mai deschisa la culoare, si o brown ale robusta, prima fiind comercializata ca Newcastle Amber Ale si ultima fiind produsa doar pentru amestecare.

În Midlands si în sudul Angliei, predomina o varianta numita Mild Ale, iar pana prin anii 1950 se vindea mai bine ca orice Pale Ale sau Bitter.
Mild Ale are o culoare mai închisa, si este mai curand usor dulceaga, caci amareala sa este moderata. Ofera note de fructe, caramel si ciocolata si are un finis curat si mai sec. Sunt beri slab alcoolizate, de obicei pe la 3,2%.

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea erau considerabil mai tari, pe la 7%, dar, ca manoritatea berilor britanice, si-au pierdut mult din tarie în timpul primului razboi mondial, caci guvernul dorea sa descurajeze folosirea orzului la fabricarea berii.

Exista o varianta moderna de Mild Ale, numita „Session Pints”, fermentata rapid si conceputa special pentru a potoli setea. Munca grea provoaca sete, iar aceasta bere era perfecta pentru muncitorii de la docuri si din mine.

Economia britanica postindustriala face un imens deserviciu acestei beri, caci munca la birou cu cea din minele de carbuni… nici nu mai provoaca sete; în plus, asocierea sa cu clasele muncitoare o face sa fie evitata de „gulerele albe”. A ramas populara doar în vestul regiunii Midlands, desi ocazional pare sa dea semne ca ar putea reveni în preferintele publicului.

Sudul Angliei a dat si el nastere unei versiuni de Brown Ale, similara cu Mild Ale, dar ceva mai dulce si, uneori, mai tare, desi rareori depaseste 4,2% alcool. Aceste beri brune includ în amestecul de malturi si mici cantitati de Chocolate Malt, pentru un plus de culoare si gust. De obicei aceste beri sunt îmbuteliate, iar exemplul cel mai potivit ar putea fi Fuller’s Brown Ale.