Doppelbock (adică „dublu bock”, stil de bere numit nu rareori şi “fastenbier”, adică bere de post, sau “starkbier”, ceea ce înseamnă “bere tare”) denumeşte beri mai tari şi, de obicei, mai închise la culoare decât berile bavareze de tip bock.

Doppelbock Salvator - sursa foto: www.bruguru.com

Doppelbock Salvator – sursa foto: www.bruguru.com


Gustul de malţ este predominant, iar cel amărui, dat de hamei, abia perceptibil. O bere doppelbock standard are circa 7% alcool, dar există şi versiuni mai tari, cu 10-13% alcool.

Stiluri de bere înrudite cu doppelbock sunt bock, maibock, eisbock, weizenbock, weizendoppelbock, weizeneisbock. După cum v-aţi dat seama, ultimile trei stiluri sunt o mixtură de stiluri între weizen (bere ale din grâu) şi bock; sunt, de fapt, beri ale de grâu maturate prin metoda numită lagerung.

Denumirea “doppelbock” este un pic exagerată; berea nu oferă dublul bunătăţilor pe care le putem găsi într-un bock. Totuşi, nu este greu de remarcat motivul pentru care publicul a fost impresionat. Aceste beri au o tărie alcoolică de peste 7%, mascată excelent de un „văl” de arome şi gusturi date de malţuri. Un pahar de doppelbock miroase ca o bucată de pâine neagră, proaspăt scoasă din cuptor. Este o bere tare, care nu-şi dă la iveală tăria uşor; poate fi înşelătoare, căci te poate ameţi fără să-şi dai seama.

Doppelbock este una dintre marile beri germane şi a apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ca o variantă lager a berilor ale, puternic alcoolizate, monastice, aşa-numitele “pâine lichidă”, care erau berificate în timpul postului.
Trăind după regulile stricte ale ordinului, călugărilor li se cerea în mod regulat să se căiască prin post, perioadă în care nu aveau acces la niciun fel de hrană solidă. Cea mai lungă perioadă de post era postul Paştelui. Cum călugării credeau că lichidele nu curăţă numai trupul, ci şi sufletul, se hrăneau cu bere în loc de pâine. O beau, deci, în cantităţi copioase şi cu cât beau mai multă, cu atât erau mai fericiţi.
Cum călugării erau modele ale societăţii de atunci, ceea ce făceau ei era demn de urmat şi de turma credincioşilor. S-a creat astfel versiunea laică a acestei sacre beri monastice; ea a fost numită bockbier.

Prima bere de post a fost berificată de călugării paulani (Paulaner) la mânăstirea Neudeck ob der Au, în Munchen. Paulanii au ajuns acolo din Italia, în 1627. Au început să fabrice bere pentru consum propriu, la scurt timp după aceea. Paulanii credeau, totuşi, că o aşa bere tare, cu asemenea minunate calităţi ar putea fi un răsfăţ al simţurilor prea mare pentru perioada de post. Au hătorât să ceară Sfintelui Părinte de la Roma o dispensă specială, ca să poată produce şi bea minunate bere, fără a avea mustrări de constiinţă. Ca papa să judece în cunoştinţă de cauză, călugării i-au trimis şi o lădiţă cu bere de post.

În timpul transportului peste Alpi, şi apoi în plin soare al Italiei, în câteva săptămâni berea s-a alterat, s-a acrit şi a devenit de nebăut.
Când papa a gustat mult lăudata bere de post trimisă special de la Munchen, a fost dezgustat. Bineînţeles, decizia a fost că berea, find atât de oribilă la gust, era benefică pentru sufletele călugărilor de la Munchen şi, în consecinţă, le era îngăduit să bea orice cantitate. Papa chiar a binecuvântat berea aceea, cu gust atât de neplăcut.

Se poate presupune că berea Paulaner, pâinea lichidă de post, a devenit mai tare odată cu trecerea anilor. Nu se ştie exact când a atins tăria asociată astăzi cu berile doppelbock moderne. Normal, călugării paulani erau acum încântaţi de berea lor, binecuvântată chiar de Sfântul Părinte, iar în ani au ajuns să producă cea mai tare versiune, numită “Salvator”, după Hristos, salvatorul sufletelor.

Iniţial destinate doar consumului propriu, berile Paulaner au început să fie comercializate şi vândute populaţiei. Acest lucru, după strictele legi feudale, era îngăduit doar cu un permis de la autorităţi, pe care călugării nu îl aveau. Bineînţeles, situaţia aceasta a dus la necazuri. Se ştie acest lucru fiindcă au fost înregistrate foarte multe plângeri legate de beţie şi de tulburarea liniştii publice pe străzile din jurul mânăstirii. Există dovezi că berea doppelbock a paulanilor a fost servită ilegal pe data de 2 aprilie 1751, de ziua sfântului Francis din Paula, cel care a dat chiar numele ordinului.

Abia în 1780 au reuşit călugării să obţină permisul de vânzare, dar bucuria le-a fost de scurtă durată, căci în 1799 o calamitate avea să lovească berea de post. Această calamitate s-a numit Napoleon Bonaparte, care a reuşit să cucerească Bavaria.
Mânăstirea paulină a fost desfiinţată, iar berăria confiscată de stat. Napoleon a făcut tot posibilul pentru a separa strict biserica de stat. Spre deosebire de trecutul feudal al Europei, prezentul lui Napoleon, guvernat de Codul Civil, interzicea bisericii să aibă proprietăţi, să ridice taxe sau să facă orice fel de comerţ; singura ei activitate trebuie să fie păstorirea sufletelor nemuritoare ale populaţiei.

Părăsită o perioadă de timp, berăria a fost închiriată în 1806 unui berar, pe nume Franz, Xavier Zacherl. Priceput în afaceri, acesta a reuşit în 1813 să cumpere vechea berărie a călugărilor, dar a dat de aceleaşi necazuri. Au fost formulate împotriva sa nenumărate plângeri, menite a-i contesta dreptul de a comercializa bere din cauza dezordinilor provocate de cumpărătorii afumaţi. În timpul acestor procese a apărut pentru prima dată, înregistrată, marca Salvator pentru un doppelbock, deşi ea se aflase în funcţiune cu câteva zeci de ani mai înainte.

În cele din urmă, Zacherl a primit permisiunea de a comercializa berea Salvator de la regele Ludwig I al Bavariei, pe 25 martie 1837. Zacherl a continuat să fabrice Salvator până la moartea sa, survenită în 1846. Succesorii săi, fraţii Schmederer au continuat tradiţia, iar pe la 1860 a fost ridicată şi o berărie-local, unde oamenii se puteau bucura de berea de post. Această “pivniţă” era ceea ce astăzi este Salvatorkeller, la Nockherberg.

Berea Salvator şi-a găsit repede imitatori. Deja pe la 1890 multe alte berării îşi produceau beri tari sub numele de Salvator, în pofida protestelor fraţilor Schmederer. Aceştia au reuşit abia în 1894, pe 12 ianuarie, să obţină protejarea mărcii Salvator, ceilalţi fabricanţi de doppelbock fiind siliţi să schimbe numele. Mulţi dintre ei au trecut la mărci cu sufixul “ator”, ca Maximator, Triumphator sau Celebrator. Posibil şi Primator, din Cehia.
Astăzi există înregistrate 200 de doppelbock al căror nume conţine sufixul “ator”.

Originalul Paulaner Salvator este încă berificat în vechea berărie. Este maturat prin lagerung la 24 m sub pământ, în cea mai adâncă pivniţă de lagerung din lume. Ca o evadare de la rigurozitatea postului, mii de munchenezi se adună anual în marea berărie din Nockherberg, în jurul datei de 19 martie, ziua Sfântului Iosif. Primului butoi de Paulaner din sezon, sezon care durează două săptămâni, i se dă cep întotdeauna de către o celebritate, de obicei primarul din Munchen.

Berea Salvator, fiind o bere de post, care trebuia să ţină loc de mâncare, foloseşte enorm de mult malţ, circa 1,5 kg la 1 litru de bere, ceea ce dă aromei şi gustului puternice accente provenite de la malţ. Cu adevărat o pâine lichidă…
Pentru a echilibra preponderenţa malţului, berarii folosesc tipuri distincte de hamei, unele cu note florale, pentru a crea “semnătura” distinctă, cu note dulci şi picante, a unui doppelbock.
Perioada fermentare este mult mai lungă decât la berile ale, sau la cele lager standard, circa două luni, ceea ce face ca berea să fie mai tare, mai dulce şi mai închisă la culoare. În plus, maturarea are loc la temperaturi mult mai mici, păstrând tradiţia: primele doppelbock Salvator au fost berificate în miezul iernii. Răceala tancurilor de lagerung ajută la obţinerea unui echilibru între zaharurile din malţ şi aromele din hamei.
Caramel, cuişoare, pâine prăjită, cafea, miere, caramele sunt notele de aromă şi gust folosite pentru a descrie o bere doppelbock. Culoarea limpede, dar închisă, de ambră, şi gustul puternic de malţ sunt caracteristicile care deosebesc un doppelbock stil Salvator de un alt doppelbock bavarez.

Cele mai populare mărci provin de la berăriile Paulaner, Lowenbrau, Augustiner şi Unions. Ultimele două produc doar pentru a satisface cererea locală în timpul sezonului. Lowengrau este deţinută de conglomeratul Anheuser-Busch InBev, iar Paulaner a devenit singur un conglomerat, achiziţionând multiple berării în Germania. Aceste două mărci se pot găsi şi în celelalte regiuni ale Germaniei, şi chiar în alte ţări.
Un doppelbock excepţional este berificat şi la Weihenstephan sub denumirea Korbinian. Vă voi povesti despre el destul de curând.

Sumar articol
Berile stil doppelbock
Titlu articol
Berile stil doppelbock
Descriere
Caramel, cuişoare, pâine prăjită, cafea, miere, caramele sunt notele de aromă şi gust folosite pentru a descrie o bere doppelbock.
Autor