Berile stil eisbock

Eisbock combina doi termeni: „Eis”, care înseamna „gheata”, si „bock”, care denumeste o bere tare, robusta, care se bea mai ales pe vreme rece. Cei doi termeni contureaza un prezumtiv caracter al berii: robusta, tare, hranitoare, care încalzeste organismul.
Beri stil eisbock

Eisbock nu dezminte cele de mai sus. Ea figureaza printre cele mai puternice beri din lume, fiind cu adevarat o lager de iarna. Îsi aduna taria fiind înghetata la sfarsitul perioadei de maturare. Dat fiind ca apa îngheata la 0 °C, iar alcoolul etilic la -114 °C, bautura este curatata de cristalele de gheata, formate din apa pura, care iau nastere în tanc.
Prin acest proces, berea pierde între 7 si 10% din cantitatea de apa. Ca rezultat, concentratia de alcool din bere creste, de obicei pe la 10%, adica de doua ori mai mult decat la o lager germana obisnuita.
Ca membru al familiei de beri bock (care mai cuprinde beri doppelbock, maibock, weizenbock, weizeneisbock etc.), eisbock are caracterul tipic al unei beri tari, fiind însa mai „maltata” si mai “rotunda” decat o doppelbock.

Într-un eisbock alcoolul nu este simtit ca un asalt necrutator asupra papilelor, ci „rotunjit”, rafinat si cumva în plan secund. Un eisbock se degusta, se soarbe cu înghitituri mici, asa cum se procedeaza cu un vin de Porto, Madera sau Xerex.
Eisbock poate fi preparata cu malturi din orz, sau cu malturi din grau, caz în care se numeste „weizeneisbock”.

Procedeul de marire a concentratiei de alcool prin congelarea partiala a apei a fost pus la punct în Germania. Nu se stie sigur cum, unde si cand a luat nastere primul eisbock, dar exista o legenda care plaseaza originea eisbock-ului în curtea berariei Reichelbräu, în orasul Kulmbach, în jurul anului 1890.
Conform legendei, într-o zi de iarna, un ucenic de la berarie a fost instruit de catre maestrul berar sa rostogoleasca butoaiele cu bockbier din curtea berariei în pivnita, si apoi sa închida beraria. Dupa o zi de munca epuizanta, ucenicul a fost prea obosit ca sa mai îndeplineasca si acest ultim ordin al berarului. Şi-a închipuit ca nu se va întampla nimic daca lasa butoaiele în curte, peste noapte.
Noapte a fost însa foarte rece, iar berea din butoaie a înghetat.
Cand berarul a revenit la munca dimineata urmatoare, butoaiele plesnisera, iar întreaga cantitate de bockbier parea pierduta. Inspectand însa butoaiele, a descoperit ca în centrul fiecaruia mai exista o cantitate mica si tulbure de lichid brun. Berarul nu stia ca alcoolul etilic are un punct de înghetare mult mai scazut decat al apei si ca lichidul ramas concentrase în el nu doar alcool, ci si toate aromele continute de bere. Orbit de furie, l-a pedepsit pe ucenic sa bea acel lichid care parea atat de neapetisant.
Ucenicul, înspaimantat, a facut ceea ce i s-a spus, band la început cu mare prudenta, dar apoi chiar cu placere. Lichidul ramas în centrul butoaielor era delicios, dulce si hranitor. Acel ucenic a fost primul om care a gustat un eisbock! În fine, urmarea nu este greu de imaginat…

Din acea zi, berarii din Kulmbach si-au facut o obisnuinta, în timpul noptilor reci, sa rostogoleasca în curte cateva butoaie deschise de bockbier sau doppelbockbier si sa le lase sa înghete, peste noapte, urmand ca a doua zi sa colecteze nectarul rece, din centrul butoiului. Un fel de esenta de bockbier.

Citeste si articolul →   Berile stil British Bitter

Aceasta este legenda, iar eisbock se prepara si astazi dupa acelasi principiu. În Kulmbach, Reichelbräu a devenit parte din conglomeratul de berarii Kulmbacher AG, iar eisbock-ul original este numit acum G’frorns – locutiunea locala pentru „ceva înghetat”.


2 comentarii pe “Berile stil eisbock

  1. memphis spune:

    M-ai atins bine cu articolul acesta. Cred ca Aventinus Eisbock este berea mea preferata cel putin pe vreme rece fiindca vara trag spre berile ceva mai usoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.