Blogarasii cei prosti

Un prieten mi-a povestit candva schema facuta de o editura, ca sa nu plateasca traducerea cartilor. Dadea la tradus, ca “proba”, cate 20 de pagini fiecarui traducator de pe piata, fara ca acestia sa stie unul de celalalt. Apoi le comunica tuturor, cu regrete, ca proiectul s-a amanat; dupa ceva vreme comasa traducerile, folosea un redactor sa le aranjeze pe ici colo si publica bine-mersi cartea, cu o mare economie de bani. Ceva similar s-a încercat si în domeniul culinar, asa ca vreau sa va spun o poveste de prostit bloggerii.
A fost odata ca niciodata o clinica de nutritie. Dorea aceasta clinica sa scoata o carte cu retete dietetice, ca toata clientela sa beneficieze de retete sanatoase, cu nutrientii strict calculati, frumos scrise, bine gatite si minunat fotografiate.

O carte ca aceasta costa: ingredientele sunt scumpe, bucatarul costa, stilistul la fel, fotograful idem. Nu mai vorbesc de paginare si tipar, asa ca orice economie este binevenita. Dorinta de economia a nascut o idee geniala: cum ar fi ca bloggerii sa o faca aproape pe gratis? Sunt multi, au bloguri din ce în ce mai bune, au fotografii din ce în ce mai profesionale, iar unii chiar au talent si creativitate. Şi trebuie sa fie prosti, altminteri de ce ar munci ei pe blogurile lor, aproape întotdeauna pe gratis, de ce investesc în ingrediente, carti, aparatura foto si echipamente sume mari de bani, ca apoi sa nici nu-si bata capul cum sa-i recupereze? Şi daca sunt prosti, nu trebuie ei exploatati?
Zis si facut. Începu clinica sa-i contacteze pe fiecare, în secret unul fata de ceilalti, spunand fiecarui blogger ca este cel mai tare de pe piata, propunandu-i fiecaruia sa realizeze cartea si promitandu-i ca va si si platit. Ce blogger culinar nu-si doreste sa scoata o carte de retete? Ce momeala mai buna decat gadilatul orgoliului de autor?
Blogarasului i se oferea ocazia vietii: sa aiba o carte a sa proprie si, pe deasupra, sa mai fie si platit. Cu o conditie însa: trebuia sa dea un fel de examen, diferit de cel pe care îl da zilnic în fata propriului public, si anume sa gateasca, de proba, un meniu de 4 retete. Adica fix meniul pe o zi: mic dejun, pranz, gustare, cina.
Clinica dadea lista de nutrienti (adica atatea grame de lipide, proteine, fibre si carbohidrati), iar blogarasul trebuia sa compuna retetele, sa calculeze cantitatile alimentelor crude, sa cumpere ingredientele, sa gateasca preparatele, sa le monteze în farfurie, sa le fotografieze si sa le predea clinicii, cu toate drepturile de autor aferente. Clinica s-a oferit sa deconteze doar alimentele, dar nu munca si nici alte cheltuieli. Clinica cea desteapta urma sa studieze munca blogarasului si apoi sa-i faca, sau nu, o propunere financiara. Ce poate fi mai usor, decat sa comunici blogarasului ca munca lui nu întruneste calitatea ceruta, sau ca proiectul s-a amanat? Dar sa nu-si faca griji, ca va fi anuntat imediat ce proiectul se va relua. Între timp toate drepturile asupra retetelor si fotografiilor apartin clinicii, care poate face ce vrea cu ele. Are orice drept. Şi acela de a le publica, sub orice forma, la un moment dat… cand are ea chef.
Un calcul simplu arata ca daca fiecare dintre cei cateva zeci de blogarasi prostuti gateste un meniu zilnic, adicatelea 4 retete, clinica s-ar fi trezit cu destule preparate dietetice gata concepute, gata gatite si gata fotografiate. Şi asta aproape pe gratis.
Numai ca activitatea de blogger presupune multa comunicare pe Internet, adica într-o media care are defectele ei, dar si care are macar o calitate: dinamismul. Asa se face ca blogarasii, tot discutand pe forumuri si grupuri, s-au cam prins cum sta treaba. În acest moment, probabil spre uimirea ei, clinica cea desteapta este foarte aproape de a realiza ca blogarasii nu sunt chiar atat de prosti.
Daca nu v-a placut povestea asta, aflati ca sunt de acord cu voi. Este groaznica. Nici mie nu mi-a placut… absolut deloc.