Va povesteam intr-un alt post ca Bangkok este un imens restarant unde se mananca excelent. Totusi, se mai mananca bine si prin alte parti, chiar mai aproape de noi: la Paris.
Poate ca la Paris sunt mai putine restaurante si, in mod sigur, mult mai putini bucatari stradali decat la Bangkok, dar capitala Frantei se poate lauda cu o mult mai mare diversitate etnic-culinara.
Marturisesc ca varietatea restaurantelor este uluitoare. De departe, cel mai bine reprezentate numeric erau bucatariile franceza, japoneza si marocana. Nu lipseau, bineinteles restaurante chinezesti, indiene, vietnameze, belgiene, grecesti, turcesti, rusesti etc. Suprinzatoare a fost prezenta restaurantelor bulgaresti si poloneze, nu-mi inchipuiam ca fostii nostri tovarasi de comunism au bucatarii atat de competitive, si a restaurantelor tibetane si sudaneze. Acestea doua din urma mi s-au parut cele mai exotice.
Oricum, ce am scris pana acum a fost doar o introducere, caci, asa cum poate stiti deja, obiceiul meu este ca, in calatorie, sa mananc doar bucataria locala. Si, slava Domnului, Franta chiar are ce oferi. Un loc ce ar sta cu cinste alaturi de pitorestile strazi asiatice pline de restaurante, este rue Mouffetard, situata in Cartierul Latin, pe malul stang al Senei. Este o strada lunguta si cred ca, in afara de un magazin cu carti si harti, nu contine decat restaurante. Unul dupa altul, genul de taverna – care poate fi intalnit si in atat de pitorestile insule grecesti – fara pretentii mari, fiecare cu personalitatea lui, cu mese putine, dar cu o atmosfera calda asa cum stiu s-o creeze profesionistii de calitate.
Marturisesc ca am plecat spre Paris cam cu inima indoita; ii vedeam pe francezi cam xenofobi si infumurati. Realitatea m-a contrazis, caci nu am intalnit decat oameni extrem de amabili si de politicosi. Poate stiau ca suntem turisti si ca fac bani de pe urma noastra, poate ca daca am fi trait acolo atitudinea lor ar fi fost alta… poate. Oricare at fi fost adevarul, pana la urma am avut un sejur colosal.
In ultima seara ne-am adunat toti patru (Oana-iubita mea, Marina-sora mea si Gabriel-cumnatul meu, plus moi-même) si am incercat sa gasim vreun defect Parisului. Ei bine, n-am reusit!
Dar, sa revenim la papicile noastre. Spuneam ca ne-am concentrat pe gastronomia locala. Ce am mancat? Multe, si toate excelent gatite: magret de canard, confit de canard, boeuf bourguignon, coq au vin, bouillabaise, supa de ceapa si multe altele. Gabriel, mai curajos, a infulecat si niste melci cu unt, usturoi si marar… eu am zis pas, desi am regretat apoi vazandu-l cum se desfata.
Am incercat si niste fondue, care este considerata o specialitate elvetiana, desi in Iliada lui Homer, care descrie evenimente petrecute pe la 700 i.Ch., este amintit un fel de fondue, preparat din branza de capra. Asa ca, ar putea fi specialitate greceasca?
Orice origine ar avea, fondue a fost repede asimilata de acesti mari iubitori de branza, care sunt francezii.
Nu m-a dat pe spate, cum se spune, dar a fost buna si m-a interesat foarte mult tehnica. Branza (de fapt, se amesteca mai multe feluri de branzeturi cu vin si cu un pic de amidon, intr-un vas al carui pereti au fost frecati cu un catel de usturoi) este adusa intr-un vas de pamant ars, sau metalic, asezat deasupra unui arzator mic. Se mai pot adauga diverse alte ingrediente: ardei iute, rosii, ardei grasi, ciupercute. Exista nenumarate variante. Temperatura este reglata cu grija, ca sa mentina branza topita si cu o consistenta de lichid gros si, in acelasi timp, sa nu o arda. Mesenii isi inmoaie in branza, folosind furculitele, paine cu coaja crocanta, sau alte alimente, dupa preferinta.
Cel mai mult mi-au placut specialitatile de rata. Confit, preparat din copan de rata, sarat, frecat cu usturoi, acoperit si lasat 36 de ore in frigider, ca sa prinda aroma si gust. Este apoi curatat de sare, spalat si uscat si prajit in propria grasime, la cuptor, la numai 135 °C, timp de cateva ore. Dupa aceea copanul este racit, imersat in grasime de rata, sigilat si pastrat timp de 1-6 luni. O intreaga tehnologie, dar merita, credeti-ma. Are un gust de zile mari.
Magret este un file de carne slaba, decupat din piept de rata, sau de gasca, prajit si apoi gatit la cuptor, acoperit cu folie metalica, deglasat cu otet balsamic si miere, bine piperat. Un adevarat regal!
Cu toate ca preferintele mele se indreapta catre bucataria asiatica, cea franceza merita toti banii (si, la Paris, cam costa, fratilor!) si tot respectul. Este un exponent al civilizatiei franceze, la fel de rafinata cum este toata cultura ei.
Ne-am cam americanizat in ultimul timp, din pacate si in alimentatie, si uitam ce lucruri bune se gatesc in batrana noastra Europa. Daca ajungeti vreodata la Paris, dati o tura pe rue Mouffetard, in Cartierul Latin. Veti plecat entuziasmati si satui, parole d’honneur!