Brezarea pe intelesul tuturor

Termenul provine din limba franceza, „braiser„, si denumeste o combinatie de metode de a gati, uscata si umeda. Alimentele sunt mai intai prajite la temperatura ridicata, pana se rumenesc si isi potenteaza gustul. Sunt apoi desavarsite intr-un vas acoperit, impreuna cu o cantitate variabila de lichid (de obicei, nu atat cat sa fie acoperite de acesta) care include obligatoriu un element acid, ca rosii, bere, sau vin.
Carne de porc brezata in vin rosu
Fierberea se petrece intr-un vas acoperit, la foc foarte mic, pana ce alimentele, cel mai adesea carnea, sunt fragede. Acest procedeu da alimentelor un gust cu totul deosebit si particular.
Brezarea se bazeaza pe temperatura, timp si umezeala pentru a rupe tesuturile tari, gelatina si colagenul din carne, ceea ce o face ideala pentru a gati bucatile de carne mai tari si mai ieftine.


Citeste si articolul →   Pe scurt despre asezonare

3 comentarii pe “Brezarea pe intelesul tuturor

  1. Marius Delaepicentru spune:

    Mă bucur că o găseşti utilă. Ceapa scăzută poate fi folosită chiar şi la curry, ca agent ieftin de îngroşare. Trucul e util pentru că poate grăbi adopţia (românizarea „tocăniţei indiene”). Cu o opoziţie mai mică din partea „păşuniştilor”. Asta nu ne împiedică să adăugăm şi ceapa tăiată grosier împreună cu celelalte legume. Scăpăm astfel şi de grija că ceapa tăiată mare nu şi-a lăsat destul gustul. Despre consistenţa finală a legumelor din curry cred că voi face un mic comentariu la locul potrivit.

  2. Marius Delaepicentru spune:

    Brezarea inconştientă. Şi eu practic metoda demult, dar n-am ştiut că are un nume. 🙂 Încă de cînd locuiam în România, eram mereu dezamăgit de cum arăta tocăniţa de cartofi a doua zi, cînd trebuia s-o încălzesc. Se sfărîmau cuburile, iar totul semăna a terci. Atunci, am recurs la artificiul expus de gazdă mai sus. Prăjeam cartofii în untură, îi scurgeam, apoi îi adăugam la tocăniţă.
    Am extins apoi procedeul la prepararea ghiveciului de legume. Prăjesc legumele cu excepţia cepei*), apoi le scot în cratiţa de preparare, în ordine: vinetele (tăiate, sărate şi stoarse) morcovul, ardeiul, păstăile de fasole, şi eventual pe cele de mazăre tînără. În felul acesta, valorificarea uleiului e totală. Adaug roşiile şi condimentele. Dau totul la cuptor. Dacă-mi mai rămîne niţel ulei în tigaie, prăjesc usturoiul tocat, şi-l arunc peste ghiveci pentru finisare. În funcţie de ierburile folosite, îl denumesc ghiveci, ratatuille, sau pisto. Iar dacă îl uit la cuptor, îl numesc zacuscă de vară. 🙂

    Ceapa n-o brezez. Ea urmează alt traseu. De obicei, călesc volume mai mari de ceapă, o scad la cuptor şi păstrez pasta în frigider. Adaug pasta (haşe) de ceapă oriunde e nevoie şi astfel cîştig timp şi dulceaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.