Bucataria Orientului Mijlociu este cunoscuta in lumea intreaga si apreciata pentru bogatia si rafinamentul ei. Bucataria libaneza este, poate, cea mai interesanta dintre toate… se spune chiar ca singurul lucru care ii uneste pe libanezi este mancarea, toate celelalte dezbinandu-i. Tragandu-si radacinile din bucatariile araba, franceza si italiana si influentata in ultimul timp de cea japoneze, chinezeasca si thailandeza, arta culinara libaneza se ridica la cel mai inalt standard. Ea imbina sofisticarea si subtilitatea bucatariilor europene cu ingredientele exotice din Orientul Mijlociu si Indepartat.

Introducere
Situat intre est si vest, Libanul este o rascruce culinara si culturala, asezat in locul in care se spune ca a inceput civilzatia umana, in coltul de est a ceea ce istoricii numesc „semiluna fertila”. Bucataria acestor tinuturi stravechi este diversificata si ambele influente, occidentala si orientala, sunt usor vizibile.
Desi popularitatea sa este relativ noua, bucataria libaneza este extrem de veche si dateaza din timpurile pre-biblice.

O masa libaneza tipica
Bucataria libaneaza este ilustrarea perfecta a dietei mediteraneene. Include o abundenta de fibre, fructe, legume, peste proaspat si fructe de mare; grasimea animala este consumata cu zgarcenie. Carnea de pasare se mananca mai des decat cea rosie (care este, de obicei, miel). Include, deasemenea, cantitati copioase de usturoi si ulei de masline; rareori se poate intalni un fel de mancare libanez care sa nu contina ambele ingredientele.
Cel mai adesea, mancarea este prajita, coapta sau sotata in ulei de masline; untul sau smantana sunt folosite rar, mai ales la deserturi. Legumele sunt adesea mancate crude, sau murate, dar si gatite. Mancarea libaneza nu se bazeaza mult pe sosuri; se concentreaza mai ales pe ierburi aromate, pe condimente si pe prospetimea ingredientelor. Mancarea este robusta, aromata si, ca in majoritatea tarilor mediteraneene, depinde mult de sezon.
In Liban, painea se consuma la fiecare fel de mancare. Este asezonata cu zahtar si ulei de masline si este folosita la prepararea diverselor umpluturi sau este consumata alaturi de mancare, ca in Europa.
Painea este foarte pretuita in Orientul Mijlociu; in unele dialecte arabe este numita „esh”, cuvant care inseamna viata.

O masa obisnuita incepe cu mezze, o selectie de portii mici de dipuri, muraturi, salate si gustari care se mananca cu o paine de origine arabeasca, numita „khibbiz”. Mezze poate include orice (similar tapas-urilor spaniole) de la antreuri la patiserie. Salatele cele mai populare, adesea servite ca mezze, sunt fattoush si tabbouleh.
Felul principal este compus in general din fripturi (carne, pui sau peste) mancate cu paine sau orez picant.

Mancarea nationala a libanezilor este „kibbeh”, o pasta preparata din carne proaspata de miel si bulgur. Inainte, kibbeh se prapara prin zdrobirea carnii de miel intr-un mojar mare, apoi se framanta cu condimente si bulgur inmuiat in apa. Pentru cei neobisnuiti, aceasta ar putea fi o priveliste neplacuta.
Pasionat de bucatarie, scriitorul englez George Lassalle, in cartea sa despre bucataria Orientului Mijlociu, descrie prepararea kibbeh-ului in satele libaneze ca fiind „infricosatoare”. Odata cu introducerea procesoarelor electrice, prepararea kibbeh-ului s-a schimbat (cu exceptia satelor mai izolate). In marile orase, veti afla despre macelari libanezi si sirieni specializati in prapararea kibbeh-ului: carnea de miel este tocata de 2-3 ori.

Kibbeh poate fi preparat in mai multe feluri. Cel mai obisnuit este „kibbeh nayee” (crud), asemanator biftecului tartar. Alte doua feluri populare de kibbeh sunt „klibbeh bil-saneeya” (copt) si „kibbeh rass” (prajit), ambele continant carne si seminte de pin si servindu-se cu iaurt proaspat si racoritor.

Masa este insotita de vin sau arak (arac). Libanul este bogat in struguri cu continut mare de zahar, minunati pentru producerea vinului, multumita climei din valea Bekaa. Cei mai importanti producatori de vinuri sunt Ksara, Kefraya si Chateau Musar.
Arak este un lichior de anason foarte tare, transparent, care devina laptos in amestec cu apa (similar cu uzo-ul grecesc). Desi tara araba, alcoolul este departe de a fi un tabu in Liban.
Arakul este bautura nationala a libanezilor. Interesant este ca acest lichior aromat cu anason a aparut la inceputul secolului, ca un substitut si ca o reactie disperata la interzicerea consumarii absintului (un lichior amar, aromat cu anason, popular printre artisti si intelectuali l sfarsitul secolului al XIX-lea). Gustul amar provenea de la radacina de pelin, cea mai amara planta din lume, reputata a avea proprietati narcotice si cu un efect dezastruos (leziuni pe creier) atunci cand este consumata in cantitati mari si pe perioade lungi. Cand absintul a devenit ilegal, producatorii au inlocuit pelinul cu anason, aparand astfel o serie de inlocuitori (Pernod, Sambuca, Arak, Ouzo).

Deserturile includ cateva adevarate capodopere, cum ar fi: baklava, maamoul, sfouf si… multe, multe fructe.

La sfarsitul mesei se ofera, de obicei, cafea neagra. Se serveste in stil turcesc, adica foarte tare, preparata la nisip. Cafeaua este adesea aromata cu cardamom si se bea foarte dulce.
Ceaiul este de asemenea o bautura populara.

In Liban, masa de pranz incepe la ora 13-14 si se poate termina la 16-17. Cina adesea nu incepe pana la 9 sau 10 pm. Cele mai multe restaurante, mai ales in Beirut, cer sa se faca rezervari si sunt deschise pana noaptea tarziu.
Nu pot fi negate similaritudinile intre bucatariile din Orientul Mijlociu. Limba tarilor ce inconjoara sudul si estul Mediteranei fiind predominant araba, multe dintre mancaruri au aceleasi denumiri in tari diferite, desi se prepara si se asezoneaza diferit. Din aceasta cauza, bucatariile din Orientul Mijlociu sunt percepute amestecate intr-o categorie omogena, desi, in realitate, sunt destul de diferite. Ca sa spui despre ele ca sunt una si aceeasi, este ca si cum si proclama ca bucatariile din Europa occidentala sunt identice.
Mancarea este in inteaga Mediterana o sarbatoare a vietii; este proaspata, aromata, gustoasa si foarte diversificata, produsa atat de pamant cat si de mare. In mod logic, bucatariile mediteraneene sunt legate intre ele, din Spania pana in Liban, din Grecia pana in Tunisia.