Bucătăria olandeză – influenţe

Continuăm astăzi seria articolul despre bucătăria olandeză şi ne vom ocupa, foarte pe scurt, de modul în care a fost influenţată de culturile cu care a venit în contact şi de felul în care acestea au fost integrate. Acest proces continuă şi acum, atât datorită emigranţilor cât şi datorită globalizării şi accesului larg la informaţie.

În primul episod au fost amintite influenţele burgunde şi franceze, astăzi vom evidenţia influenţele mai exotice.

Indonezia

Olanda a fost odată o mare putere colonială. Contoarele comerciale, coloniile şi aşezările lor împânzeau Africa, Asia, America de Nord şi Caraibele. Indonezia, cu marea sa bogăţie de mirodenii, era considerată cea mai importantă posesiune a coroanei olandeze.

Din acest motiv, olandezii nu doar au îmbrăţişat cu entuziasm mâncarea indoneziană în posesiunile lor, dar au importat-o şi în propria ţară. Nu s-au mulţumit doar să se lase influenţaţi de ea, ci au influenţat-o la rândul lor. Astăzi olandezii din Olanda consideră mâncarea indoneziană ca fiind aproape indigenă.

Preparate ca „nasi goreng”, „bami goreng”, „babi ketjapand” şi „satay” figurează adesea în meniurile restaurantelor olandeze, în timp ce „rijsttafel” (din orez, pastă sambaal şi diferite alte mici preparate) „bamischijf” (tăiţei prăjiţi în baie-de-ulei cu o crustă de pesmet) şi „patat sate” (cartofi prăjiţi cu sos satay) sunt un excelent exemplu de fuziune olandezo-indoneziană. Am discutat doar cu doi olandezi în viaţa mea, şi ambii erau îndrăgostiţi de mâncarea indoneziană.

Preparatele listate mai sus, ca şi altele, se gătesc la ei acasă, şi au cam acelaşi statut pe care îl au la noi pilaful şi musacaua, adică au devenit, între timp, olandeze.

Turcia şi Maroc

Muncitorii imigranţi din Turcia şi Maroc au venit în Olanda la sfîrşitul secolului trecut. Mulţi s-au stabilit acolo definitiv, unii deschizând chiar magazine alimentare şi restaurante.

Această abundenţă de restaurante marocane şi turceşti au dus la familiarizarea olandezilor cu cultura culinară turcească şi marocană.

Dat fiind că ingredientele erau şi ele foarte uşor disponibile în miile de mici magazine etnice proaspăt apărute, olandezii su început să dea atenţie preparatelor turceşti şi marocane. Cele mai populare sunt „fattoush” şi „falafel” care au început să facă parte din mâncarea gătită acasă de olandezi.

Cuşcuşurile şi tajinele au fost la început exotice, dar au devenit apoi preparate de zi cu zi, ca şi kebaburile turceşti şi lipiile turceşti, numite „pide”.

Caraibe: Surinam şi Antilele Olandeze

Surprinzător, fostele colonii Surinam şi Antilele Olandeze nu au avut o influenţă semnificativă asupra bucătăriei olandeze, cu tot exotismul lor tropical. Conform cărţii „Koks & Keukenmeiden” (1996, J.VanDam / J. Witteveen), au existat motive obiective.

Aparent imigranţii surinamezi şi antilezi şi-au păstrat pentru ei moştenirea culturală, inclusiv cea culinară, rezultatul fiind că integrarea lor a fost mult mai superficială decât cea a indonezienilor, turcilor şi marocanilor.

Totuşi, astăzi există în oraşele olandeze magazinele specifice surinameze care vând sanviciuri şi acele „toko” (magazine) cu alimente surinameze şi antileze; pâinea cu ghimbir şi bananele plantain au început şi ele să monopolizeze rafturile supermarketurilor.

Probabil că peste alte câteva zeci de ani influenţa caraibiană se va simţi din ce în ce mai puternic.

Mi se pare admirabil modul în care se realizează această fuziune culinară. Chiar mă întreb, la noi, după influenţele vechi romane, greceşti, turceşti si franţuzeşti, cum vom integra preparatele italieneşti, libaneze, spanioleşti şi chinezeşti care încep să fie din ce în ce mai populare.

Este un proces fascinant, la care mi-aş dori sa fiu martor; aş vrea deci să se întâmple în următorii 20 de ani. Să revenim însă la Olanda.

Moştenirea olandeză

Deşi olandezii au fost mai mult „la primire” în ce priveşte cultura culinară, nu s-au mulţumit numai să absoarbă, ci au reuşit şi să influenţeze. Astfel, „oliebol” (literal „bile de ulei” – gogoşi olandeze) şi rudele lor, un fel de pârjoale de mere, au fost exportate în Lumea Nouă, unde au evoluat la gogoşile „donut” de astăzi.

În SUA există o zicală: „american ca plăcinta cu mere”, dar corect ar fi fost să se spună „olandez ca plăcinta cu mere”, căci există dovezi clare că olandezii au fost cei care au adus acolo plăcintele cu mere încă înainte ca SUA să existe.

Clătitele de tip „pancake” se mănâncă peste tot în lume, fiind populare mai ales în SUA şi Africa de Sud (o altă fostă colonie olandeză) unde sunt considerate parte a identităţii naţionale. Deşi multe ţări se laudă că acest preparat le aparţine, olandezii au, se pare, exclusivitatea acestei invenţii.

Tot ei au dat Africii de Sud preţioasele tarte cu lapte, „koeksusters” şi „vetkoek” (ambele pe bază de oliebol), şi „soetkoekies” (un tip de fursecuri). De fapt, ştiaţi că olandezii au introdus în America furseurile, acele „cookies „atât de populare? De fapt până şi termenul în sine, „cookie” provine din olandeză, din „koekje”.

(va urma)