Bucătăria olandeză – paradoxul frugalităţii creative (partea 2)

Bucătăria olandeză – influenţe

Continuăm astăzi seria articolul despre bucătăria olandeză şi ne vom ocupa, foarte pe scurt, de modul în care a fost influenţată de culturile cu care a venit în contact şi de felul în care acestea au fost integrate. Acest proces continuă şi acum, atât datorită emigranţilor cât şi datorită globalizării şi accesului larg la informaţie.
În primul episod au fost amintite influenţele burgunde şi franceze, astăzi vom evidenţia influenţele mai exotice.

Indonezia

Olanda a fost odată o mare putere colonială. Contoarele comerciale, coloniile şi aşezările lor împânzeau Africa, Asia, America de Nord şi Caraibele. Indonezia, cu marea sa bogăţie de mirodenii, era considerată cea mai importantă posesiune a coroanei olandeze.
Din acest motiv, olandezii nu doar au îmbrăţişat cu entuziasm mâncarea indoneziană în posesiunile lor, dar au importat-o şi în propria ţară. Nu s-au mulţumit doar să se lase influenţaţi de ea, ci au influenţat-o la rândul lor. Astăzi olandezii din Olanda consideră mâncarea indoneziană ca fiind aproape indigenă.
Preparate ca „nasi goreng”, „bami goreng”, „babi ketjapand” şi „satay” figurează adesea în meniurile restaurantelor olandeze, în timp ce „rijsttafel” (din orez, pastă sambaal şi diferite alte mici preparate) „bamischijf” (tăiţei prăjiţi în baie-de-ulei cu o crustă de pesmet) şi „patat sate” (cartofi prăjiţi cu sos satay) sunt un excelent exemplu de fuziune olandezo-indoneziană. Am discutat doar cu doi olandezi în viaţa mea, şi ambii erau îndrăgostiţi de mâncarea indoneziană.
Preparatele listate mai sus, ca şi altele, se gătesc la ei acasă, şi au cam acelaşi statut pe care îl au la noi pilaful şi musacaua, adică au devenit, între timp, olandeze.

Turcia şi Maroc

Muncitorii imigranţi din Turcia şi Maroc au venit în Olanda la sfîrşitul secolului trecut. Mulţi s-au stabilit acolo definitiv, unii deschizând chiar magazine alimentare şi restaurante.
Această abundenţă de restaurante marocane şi turceşti au dus la familiarizarea olandezilor cu cultura culinară turcească şi marocană.
Dat fiind că ingredientele erau şi ele foarte uşor disponibile în miile de mici magazine etnice proaspăt apărute, olandezii su început să dea atenţie preparatelor turceşti şi marocane. Cele mai populare sunt „fattoush” şi „falafel” care au început să facă parte din mâncarea gătită acasă de olandezi.
Cuşcuşurile şi tajinele au fost la început exotice, dar au devenit apoi preparate de zi cu zi, ca şi kebaburile turceşti şi lipiile turceşti, numite „pide”.

Caraibe: Surinam şi Antilele Olandeze

Surprinzător, fostele colonii Surinam şi Antilele Olandeze nu au avut o influenţă semnificativă asupra bucătăriei olandeze, cu tot exotismul lor tropical. Conform cărţii „Koks & Keukenmeiden” (1996, J.VanDam / J. Witteveen), au existat motive obiective.
Aparent imigranţii surinamezi şi antilezi şi-au păstrat pentru ei moştenirea culturală, inclusiv cea culinară, rezultatul fiind că integrarea lor a fost mult mai superficială decât cea a indonezienilor, turcilor şi marocanilor.
Totuşi, astăzi există în oraşele olandeze magazinele specifice surinameze care vând sanviciuri şi acele „toko” (magazine) cu alimente surinameze şi antileze; pâinea cu ghimbir şi bananele plantain au început şi ele să monopolizeze rafturile supermarketurilor.
Probabil că peste alte câteva zeci de ani influenţa caraibiană se va simţi din ce în ce mai puternic.
Mi se pare admirabil modul în care se realizează această fuziune culinară. Chiar mă întreb, la noi, după influenţele vechi romane, greceşti, turceşti si franţuzeşti, cum vom integra preparatele italieneşti, libaneze, spanioleşti şi chinezeşti care încep să fie din ce în ce mai populare.
Este un proces fascinant, la care mi-aş dori sa fiu martor; aş vrea deci să se întâmple în următorii 20 de ani. Să revenim însă la Olanda.

Citeste si articolul →   Bucătăria malaeziană - partea 1

Moştenirea olandeză

Deşi olandezii au fost mai mult „la primire” în ce priveşte cultura culinară, nu s-au mulţumit numai să absoarbă, ci au reuşit şi să influenţeze. Astfel, „oliebol” (literal „bile de ulei” – gogoşi olandeze) şi rudele lor, un fel de pârjoale de mere, au fost exportate în Lumea Nouă, unde au evoluat la gogoşile „donut” de astăzi.
În SUA există o zicală: „american ca plăcinta cu mere”, dar corect ar fi fost să se spună „olandez ca plăcinta cu mere”, căci există dovezi clare că olandezii au fost cei care au adus acolo plăcintele cu mere încă înainte ca SUA să existe.
Clătitele de tip pancake se mănâncă peste tot în lume, fiind populare mai ales în SUA şi Africa de Sud (o altă fostă colonie olandeză) unde sunt considerate parte a identităţii naţionale. Deşi multe ţări se laudă că acest preparat le aparţine, olandezii au, se pare, exclusivitatea acestei invenţii.
Tot ei au dat Africii de Sud preţioasele tarte cu lapte, „koeksusters” şi „vetkoek” (ambele pe bază de oliebol), şi „soetkoekies” (un tip de fursecuri). De fapt, ştiaţi că olandezii au introdus în America furseurile, acele „cookies „atât de populare? De fapt până şi termenul în sine, „cookie” provine din olandeză, din „koekje”.
(va urma)


8 comentarii pe “Bucătăria olandeză – paradoxul frugalităţii creative (partea 2)

  1. cristi-j spune:

    doar o clarificare :
    rijsttafel nu e un preparat si nu cred ca poate fi considerat un exemplu de fuziune olandezo-indoneziana .
    pe scurt : olandezii sunt intr-adevar responsabili de rijsttafel (care inseamna „masa cu orez” adica un fel de bufet) . pe vremea coloniilor , bogatii proprietari de plantatii , din diverse motive (curiozitate , dorinta de a evita mancarea prea picanta specifica indoneziei , dorinta de a-si arata bogatia si puterea) au inceput sa adune si sa guste la o singura masa un numar mare de mancaruri variate din diverse regiuni ale indoneziei dar in portii mici . acest lucru a devenit o traditie si a evoluat intr-un banchet menit sa arate bogatia si diversitatea culinara a celei mai importante colonii olandeze .
    exista in regiunea minangkabau din sumatra cu capitala la padang , acelasi stil de bufet , nasi padang , si e numele sub care e cunoscut acest stil de a manca atunci cand si in locurile unde nu se foloseste rijsttafel .
    bufetul consista din doua tipuri de orez si din 10 – 40 feluri de mancare in portii mici dar rijsttafel nu cuprinde mancare olandeza sau influentata de olandezi ci mancare indoneziana deci contributia olandeza e numele si punerea impreuna a mancarurilor si mai putin spre deloc la stilul mancarii sau ingrediente sau stilul de gatit.

    un bun exemplu de fuziune e spekkoek , o prajitura cu multe straturi (9-21) creata tot pe vremea coloniilor cu reteta bazata pe preparate olandeze si cu ingrediente locale care acum se intalneste si in olanda si in indonezia (sub numele de kek lapis sau lapis legit adica o prajitura foarte dulce in straturi) . este cam scumpa datorita procesului laborios de preparare . se face de obicei la sarbatori . am avut ocazia sa mananc facuta de casa de cineva din indonezia care era semi-profesionist (adica le si vindea) si a fost o mare diferenta fata de cea de la magazin . era extraordinar de buna , foarte dulce si foarte satioasa , iti ajunge o bucatica mica … hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: He, he, chiar asteptam sa vii cu completari. Special nu am amintit de lapis legit, desi ai pomenit-o si intr-un comentariu anterior, caci imi doream ca cineva (in speta tu) sa deschida o discutie. In ce priveste rijstttafel, comtributia olandeza este, intr-adevar, doar la nivel „organizatoric”. Nu am intrat in detalii (se gasesc informatii complete pe wiki si pe alte site-uri), caci imi doream interventii.
      De multe ori cititorii vin si pomenesc lucruri despre care abia urmeaza sa scriu in partile care urmeaza articolului, si-mi cam strica „planurile”. De data aceasta am lasat unele locuri goale tocmai pentru cei care cunosc bucatariile indoneziana, turceasca si marocana, sau pentru cei care au calatorit in Olanda si isi pot impartasi amintitile.
      Multumesc pentru completari, foarte bune!

  2. toni spune:

    Fain! Cam scurta partea a doua, dar ma gandesc ca ai fost nevoit sa-o tai aici din cauza structurii. Surpriza pentru mine influentele turcesti si marocane. Despre Indonezia stiam, ca mai toata lumea. Nu stiam nici despre clatirale „americane”, nici despre placinta cu mere. A meritat lectura.

    • Radu Popovici spune:

      @toni: Ai intuit bine. Partea a treia, si ultima, este destinata bucatariilor, preparatelor si produselor (branzeturi, bauturi, mezeluri etc.) regionale. Materialul este sensibil mai lung, dar trebuie sa fie inclus intr-un singur articol, ca sa aiba un inteles clar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.