Băuturile
La masă, coreenii beau cel mai des apă, sau „boricha”, un fel de ceai preparat din orz prăjit. Ceaiul verde este, de asemenea, o băutură populară, consumul lui fiind introdus odată cu dezvoltarea budismului, în secolul VII, ca parte indispensabilă a ritualurilor. În timpul dinastiei Koryo, ceaiul a devenit popular în rândul nobilimii, al claselor superioare şi al curţii regale.

Există, desigur şi băuturi alcoolice, inclusiv vin, „chungju”, o varietate de bere de casă şi „magkoli”, o băutură tare, de culoare albă, preparată din orez. Totuşi, cea mai faimoasă băutură alcoolică este „soju”, un lichior tare, din cereale, care era distilat, iniţial, în mânăstirile budiste. Popularitatea lui este atât de mare, încât nicio masă nu este completă fără un paharel de soju.

În trecut, băutul era îmbrăcat în convenţii şi ceremonialuri, mai ales pentru a arăta respect tovarăşilor de băutură. În timp, aceste tradiţii s-au mai relaxat, deşi există încă unele reguli de la care coreenii nu au abdicat. Una dintre acestea, este de a permite persoanelor mai vârstnice de a se aşeza în cel mai respectat scaun, acela care este cel mai aproape de cămin, sau cu cea mai bună vedere spre intrare.

Coreenii nu-şi vor turna singuri de băut, dar este politicos să torni de băut companionilor de la masă. Băutura este primită folosind ambele mâini, şi este mai important să se accepte bputura, decât să se bea cu adevărat. A refuza primul pahar oferit este o îngrozitoare impoliteţe şi este mult mai bine să se accepte primul pahar şi să fie doar atins cu buzele, decât să fie refuzat. Cantitatea care trebuie băută la masă este încă un subiect de dezbatere. Există, însă, în Coreea, o vorbă din bătrâni:”Nu te opri după primul pahar, trei pahare sunt cam puţine, cinci pahare este exact cât trebuie, iar şapte pahare sunt deja un exces”.

Aranjarea mesei
Mesele clasice, coreene, sunt de formă rotundă, simbolizează soarele, legat de yang, în timp ce cele patru picioare ale mesei sunt conectate la pământ, legat de yin. Aceste aranjamente işi au originea din timpul dinastiei Chosun.

Aranjarea mesei este unul dintre cele mai impresionante aspecte ale bucătăriei coreene şi este unic atât ca selecţie a felurilor de mâncare, cât şi ca formă de prezentare. Ca şi în alte ţări asiatice, un vas cu supă şi un fel cu orez sunt obligatorii pentru fiecare persoană.
Ceea ce face ca masa coreenilor să fie diferită de cea a vecinilor lor este faptul că mâncărurile sunt servite simultan, nu consecutiv. Meniul tradiţional, numit „hanjungsik”, conţine un mare număr de feluri, servite simultan, atât de multe încât masa aduce mai curând a banchet. Masa este atât de plină, încât pare să se prăbuşească sub greutatea farfuriilor, iar acest exces este caracteristic coreenilor. O masă trebuie să incorporeze o mare varietate de ingrediente, arome şi gusturi, ca şi metode diferite de a găti.
Mesele sunt aranjate diferit, funcţie de ingredientul care este baza felului principal al mesei.

Masa bansang
Cel mai obişnuit aranjament se bazează pe un bol cu orez, ca fel principal; acesta se numeşte „bansang”, sau „bapsang”. „Ban”, sau „bap”, înseamnă orez gătit, iar „sang” înseamnă masă. Dacă felul principal este bazat pe tăiţei, numiţi „myun” în coreeană, atunci aranjamentul mesei se va numi „myunsang”.

La un aranjament clasic, de tip „bansang”, felul principal din orez va fi acompaniat de o supă, o farfurie cu kimchi şi o selecţie de garnituri, numite „chup”. Numărul acestora se reflectă în numele dat aranjamentului, cu trei, cinci, şapte, nouă sau 12 chup. În vechime, aceste cifre erau o reflectare a statutului social: trei sau cinci chup semnifica o stare sociala umilă, în timp ce nouă chup erau rezervate nobilimii. O masă cu 12 chup, sau „surasag”, era îngăduită doar regelui. Aceste meniuri luxoase şi ostentative necesitau, de multe ori, câteva zile ca să fie preparate şi ofereau un amestec complex de feluri calde şi reci, cu ingrediente aromate, sau neutre, şi cu o armonie de texturi şi culori.

Indiferent câte chup erau aduse la masă, noţiunea de echilibru şi armonie era reflectată în alegerea mâncărurilor. Mâncăruri fierbinţi erau alăturate celor reci, ingredientele neutre, sau aromate erau alese ca să se completeze unele pe celelalte. Legumele crocante erau alăturate tocanelor, sau budincilor catifelate, în aceeaşi măsură fiind echilibrate şi carnea, fructele de mare şi legumele.

(va urma)
În aceeaşi serie de articole:
Bucătăria coreeană – partea 1
Bucătăria coreeană – partea 2
Bucătăria coreeană – partea 3
Bucătăria coreeană – partea 5