Bulete de orez picante

Am publicat multe retete asiatice din care v-ati putut da seama de importanta orezului in gastronomia din acea zona. Nu este de mirare ca exista multe moduri in care asiaticii refolosesc orezul fiert ramas din ziua anterioara. Unele astfel de retete au aparut si pe acest blog, dintre ele cea mai cunoscuta fiind, probabil, nasi goreng.

Reteta de fata propune o abordare mai deosebita. Aceste bulete refolosesc si ele orezul fiert, dar in alt mod. Buletele rezultate sunt gustoase si crocante si se pot servi ca atare, sau alaturi de un dip aromat si condimentat.

Bucatarie: thailandeza
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatit: 5 minute

Ingrediente:
1 catel de usturoi, tocat marunt
1 cm bucata de ghimbir proaspat, tocat marunt
1/2 lingurita de curcuma, pisata
1/2 lingurita de sare
1 lingurita de pasta de ardei iute
3 linguri de sos de soia
1 lingurita de ulei brun de susan
4 lingurite de zahar brun
2 linguri de suc de limeta
2 lingurite de sos de peste
2 linguri de coriandru proaspat (sau patrunjel), tocat
200 g orez cu bob lung, fiert
30 g seminte de susan
30 g alune caju, tocate
30 g miez de nuca de cocos deshidratat
ulei, pentru prajit
feliute de limeta, pentru servit

Instructiuni:
Se prepara un dip picant, amestecand intr-un castron sosul de soia cu ulei brun de susan, jumatate din sucul de limeta, 2 lingurite de zahar si rondele de ardei iuti. Se acopera castronelul si se lasa sa stea, ca sa se amestece aromele.

Se piseaza intr-o piua usturoiul cu sare si ghimbir pana ce se obtine o pasta omogena.

Se transfera pasta intr-un blender si se adauga restul de zahar, curcuma, pasta de ardei iute, sosul de peste, coriandrul tocat si restul de suc de limeta. Se proceseaza pana se omogenizeaza.

Se adauga apoi trei sferturi din orezul fiert si se continua procesarea pana se obtine o pasta omogena si lipicioasa.

Se transfera intr-un castron si se combina cu restul de orez. Cu mainile umezite se modeleaza mixtura sub forma de bile de 2-3 cm diametru.

Se astern pe farfurii diferite alunele tocate, semintele de susan si miezul de nuca de cocos. Se tavalesc o treime din bilele de orez prin alune, alta treime prin semintele de susan si restul prin nuca de cocos, pana ce sunt acoperite uniform.

Se incinge uleiul intr-un wok sau oala. Se prajesc bilele de orez in baie-de-ulei pana ce se rumenesc si se fac crocante. Se scurg apoi pe prosoape de hartie. Se servesc cu feliute de limeta, alaturi de sosul picant.


11 comentarii pe “Bulete de orez picante

  1. Marius Delaepicentru spune:

    Pentru cei mai plinuţi, se poate încerca modelarea aluatului în plachete, ce, după zvîntare, se pot coace la grătar, sau chiar în tigaia teflonată, la foc mic. Ca antiadeziv se poate folosi praful de amidon, sau chiar strujitura de cocos. E de încercat acoperirea cu oreaginoase, nu înainte, ci după coacere. O soluţie ar fi pensularea shoyu-lui dulce, apoi presărarea cu seminţe. Obţinem astfel cam acelaşi preparat, minus uleiul.

  2. Elena Toma spune:

    Ce interesant! Si pot face, fara sa intervin deloc asupra retetei propuse de tine, iar ingredientele imi fac cu ochiul din camara. A, alune caju nu am, dar asta se rezolva in cursul zilei, asa ca… de-abia astept sa aplic. Poate doar o sa incerc varianta lui Marius de coacere sau, eventual, in ambele moduri.

  3. Marius Delaepicentru spune:

    Mersi, Radu!

    Gelul de orez poate fi preparat şi în lipsa unui blender. E chiar indicat să nu omorîm maşinăria cu geluri tari.

    După cum e descris în reţetă, cauciucul este asemănător celui din desertul japonez numit ohagi (citeşte ohaghi). Pisarea se face prin amestecarea energică a întregii cantităţi de orez fierbinte, cu un făcăleţ, într-o oală. Cam cum facem mămăliga. Din cînd în cînd se adaugă foarte puţină apă clocotită, cît să uşureze formarea cleiului. Bătut aşa, orezul nu va fi niciodată strivit în totalitate. Cu alte cuvinte, pasta nu se va omogeniza, pentru că nu e de dorit să fie omogenă*). În bucătăria japoneză, pentru a nu se lipi, ohagi se tăvălesc prin şrot de soia sau se împăturesc în frunze crude sau murate. Frunzele crude pot fi şi de bambus. Cele murate, sunt de regulă de cireş, ceea ce imprimă şi aromă.

    ————————
    *) Cauciucul omogen se prepară altfel. Orezul, preferabil cu comţinut mare de amilopectină, se fierbe în aburi pînă devine sticlos, apoi se trece într-o piuă de piatră şi se bate cu maiul pînă la omogenizarea completă. Pasta rezultată se numeşte mochi (citeşte bisilabic: moci) şi serveşte ca material pentru tot felul de turtiţe tari, ulterior coapte şi tăvălite prin shoyu, sau muiate în fierturi.

  4. Radu Popovici spune:

    @Marius: Am vazut cum se bate mochi, ma mir ca oamenii aia nu-si strivesc mainile cu maiul. In fine, este spectaculos.
    Oricum, cand romanii (si nu doar ei) gatesc acasa nu se pot complica in felul asta; blenderul este mult mai la indemana. In rest, comentariul tau este foarte interesant si aduce o noua perspectiva. Nu strica sa o cunoastem si pe aceasta, desi nu cred ca cineva de pe la noi o va aplica. 🙂

  5. toni spune:

    @Marius: Am o nelamurire: de ce folosesti termenul „cauciuc”? Asa se foloseste in Japonia? imi dau seama ca este o pasta mai vascoasa, dar nu seamana cu cauciucul, cel putin asa cum mi-o imaginez eu.
    Cred ca si cu blenderul poti obtine o „pasta” de orez mai neomogena, depinde de cat de mult o procesezi.

  6. memphis spune:

    Asta este o reteta faina. Eu as fi folosit ceva mai multa pasta de ardei iute ca s-o aduc la standardele mele. Imi place ideea folosirii a trei invelisuri diferite, miez de cocos, alune caju si susan. Ingenios! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.