Ali Baba
Restaurant cu specific arabesc
Sos. Mihai Bravu, Nr.213, Piata Muncii, Bucuresti
Dupa experienta nereusita de la Harbin am stat potolit cateva saptamani, ca sa mi se stearga din memorie amintirile neplacute. Chestia aia cu gandacul pe perete m-a chinuit chiar cateva zile bune. Spiritul de aventura însa nu mi-a dat pace si, asa îmboldit, am reusit, în sfarsit, sa ma adun si sa fac o vizita la un alt restaurant despre care auzisem numai de bine. M-am dus plin de sperante, încurajat cu gandul ca nu pot da doua chixuri la rand. Asa am purces catre Piata Muncii, într-o duminica semi-însorita (15 noiembrie 2009).
Ştiam deja ca tinta mea, restaurantul Ali Baba, este fara mari pretentii, dar fusesem asigurat ca se mananca bine si ieftin.
Am ajuns la locul faptei si am aruncat o privire generala, înainte sa intram. Desi „beneficiaza” de vecinataea unui alt restaurant, al carui nume nu vreau sa-l amintesc, un stabiliment destinat parca lumii interlope, cu o firma uriasa, pe care troneaza cateva fete cu mine patibulare (am aflat ulterior ca respectivii nu sunt gangsteri, ci manelisti profesionisti, de mare renume national), Ali Baba reuseste sa faca o figura mai mult decat onorabila.
Înauntru era plin ochi cu lume de tot felul si cu destui fumatori, dar fumul nu era suparator. Interiorul era plin de culori, cam chicios dupa gustul meu, dar vesel si în ton cu specificul etnic. Nu stiu ce rost aveau camerele de luat vederi (probabil supravegheau bunele maniere la masa: clefaitul, linsul degetelor, ragaielile satisfacute etc.), în rest chestii arabesti care de departe aratau mult mai bine decat de aproape. În afara de camerele-spion, nelalocul lor erau si frigiderele cu reclame la Pepsi Cola si la o limonada turceasca al carui nume nu mi-l mai amintesc. Oricum, nu era prea grozava, din cate mi s-a spus. Totusi, decorul „statea” binisor, nu deranja foarte tare, desi se putea si mai bine.
El, restaurantul, se recomanda a avea „specific oriental”, dar eu ma aventurez si precizez ca termenul „oriental” se rezuma doar la Orientul cel mai Apropiat de noi. Îndraznesc sa numesc acest specific ca fiind arabesc si, într-adevar, meniul parca era o combinatie de feluri libaneze, siriene, israeliene etc. Nu atingea bucatariile din nordul Africii (nu am vazut tajine, salate mechouia sau sosuri tip chermoula) ci apartinea clar bucatariilor levantine. Oricum, bucataria libaneza este una dintre preferatele mele, asa ca nu m-am gandit nicio secunda sa ma plang.
Serviciul era asigurat de cateva fete îmbracate în salvari, aducand oarecum cu niste cadane, dar, din fericire, se miscau mult mai vioi decat pensionarele de harem. Fetele au reusit sa asigure un serviciu rapid si eficient, foarte potrivit pentru o zi aglomerata. Credeti-ma, abia se elibera o masa ca se si re-ocupa imediat. Am studiat un pic si clientela: în general romani, dar si cativa arabi, oameni cu familii si cupluri.
La un moment dat a intrat si o familie semi-chineza (el roman, ea chinezoaica, socrii chinezi si copiii cam tot asa) eu gandindu-ma ca poate sunt si ei dintre cei dezamagiti de Harbin. În orice caz, mancarea parea sa le placa, chiar si partii mai varstnice a familiei.
Am fost deci serviti foarte rapid si am mancat excelent. Ce am mancat? Pai sa va spun: salata taboule, salata fattoush, hummus cu carne, labneh cu usturoi si menta, mutabal, muhamara, salata de muraturi (din partea casei), lipii, sarhat, falafel, mix-grill, sacsuke, baba-ganouj etc….
Nu va uitati asa speriati, ca nu am mancat singur toate astea. Pe cuvant ca eram mai multi la masa! Impresii: totul excelent, poate cu exceptia muraturilor, cam flescaite dupa parerea mea (le prefer pe cele crocante). Oricum, aceste au venit din partea casei, deci n-are rost sa ma plang prea mult. Preturile foarte la îndemana: salatele pe la 8 lei, gustarile pe la 8-10 lei, gratarele pe la 22 lei. Portiile marisoare, din doua feluri te cam saturai. A trebuit sa ne întrebuintam serios ca sa dovedim tot ce stransesem pe masa.
Senzatie a facut o lipie imensa, care a acoperit un sfert din masa, fierbinte, rumenita si acoperita cu seminte de susan. Miam-miam!
Ce am baut? Nu aveau nimic alcoolic, dar nici nu mi-a parut rau caci am reusit sa ma atasez de o apa minerala cu care am “flirtat” toata masa. Cost mediu per persoana sub 30 lei.
În afara de decorul cam prea tipator (dar, de, asta este specificul) nu am gasit alt punct negativ decat mirosul de mancare. În apararea restaurantului vreau sa precizez ca înauntru, chiar la intrare, aveau gratarul si ca era cam greu sa nu scape si spre interior ceva „miresme”. Totusi, pe strada si acasa raspandeam un miros de mancare destul de puternic si de deranjant. Cam ca atunci cand te întorci de la o petrecere unde toti fumeaza iar tu le “bei” fumul resemnat, iar acasa simti cum îti miros a tutun si sireturile de la pantofi.
Concluzie: mancarea: 5 puncte, serviciul: 4 puncte, atmosfera: 3 puncte, portii: 4 puncte, pret: 5 puncte, igiena: 4 puncte. Un total de 25 puncte din 30 posibile si zau ca nu l-am dat pe prietenie.
Este un loc unde merita mers si mancat rapid. Nu în graba, dar rapid. Nu este un restaurant unde sa te întinzi la vorba si sa stai cu orele; acolo te duci sa mananci, apoi platesti si pleci unde ai treaba. Este excelent pentru cei care nu sunt nici prea grabiti, dar nici cu prea mult timp liber la dispozitie. Se mananca foarte bine, portiile sunt cat trebuie, preturile sunt pline de sex-appeal, atmosfera si igiena sunt OK. Recomand cu caldura!
Legenda:
0 puncte: execrabil / scump ca ochii din cap
1 punct: rau / mult prea scump
2 puncte: binisor / cam scump
3 puncte: mediu / pret ok
4 puncte: bine / destul de ieftin
5 puncte: excelent / neasteptat de ieftin