Inchipuiti-va o dieta din care lipsesc cartofii, rosiile, ardeii grasi, dovleacul, porumbul, cafeaua, ardeii iuti, citricele. Asa se manca in Europa inainte de descoperirea Americii, de unde au fost aduse si aclimatizate. Aceste ingrediente nu s-au lasat insa usor asimilate. Chiar si banalul cartof a trecut prin multe aventuri pana ce a fost acceptat.
Un platou inalt in muntii Anzi din America de Sud este locul de nastere al cartofului alb, numit astazi „irlandez”. Platoul, cunoscut de noi sub numele de Titicaca, se intinde pe teritoriul statelor Peru si Bolivia. Indienii Aymara si incasii au dezvoltata mai mult de 100 de varietati de cartofi pe care ii cultivau la inaltimi mai mari de 3000 m si care erau baza alimentatiei lor.
In ruinele antice din Peru si Chile, arheologii au gasit ramasite de cartofi datate din sec. V i.H. Incasii ii cultivau, ii mancau si chiar ii adorau. Adesea, cosuri sigilate, pline cu cartofi, erau ingropate ca rezerva pentru anii de foamete; in caz de razboi, ii uscau si formau proviziile carate in expeditii in care erau mancati ca atare, sau inmuiati in sosul mancarurilor. Cartofii vechilor incasi aveau coaja de culoare rosu-inchis, iar miezul galben. Incasii ii numeau „papas”, asa cum sunt numiti si astazi in Peru. Mai jos este redat un fragment dintr-o rugaciune incasa: „ O, creatorule! Tu, care ai dat viata tuturor lucrurilor si ai facut ca oamenii sa traiasca si sa se inmulteasca, inmulteste si fructele pamantului, cartofii si alta hrana pe care ai creat-o, ca sa nu mai suferim de foame si mizerie.”
1540 – Primul european care a vazut cartofi a fost Pedro de Cieza de Leon (1518 – 1560), conchistador spaniol si istoric, care a scris despre cartof in opera sa, „Peru – Descoperire si cucerire”, in 1540: „In vecinatatea orasului Quito, locuitorii isi potolesc foamea cu cartofi care sunt niste radacini asemanatoare tuberculilor, acoperiti de o coaja mai mult sau mai putin tare. Fierti sunt precum castanele coapte; oamenii ii usuca la soare si ii conserva astfel pentru o folosire ulterioara. Cartofii uscati se numesc chuno.”
1565 – Exploratorul spaniol Gonzalo Jimenez de Quesada (1499 – 1579) a dus cartoful in Spania, in locul aurului pe care il cautase zadarnic. Spaniolii au crezut ca au de-a face cu un fel de trufe si i-au numit „tartuffo”. A devenit insa rapid hrana de baza pe corabiile spaniole, caci marinarii au observat ca cei care mananca papas (cartofi) nu se imbolnavesc de scorbut. Dupa Spania, cartoful s-a raspandit in Tarile de Jos si Elvetia.
1588 – O legenda irlandeza spune ca vasele Armadei spaniola, esuate pe coastele irlandeze, erau incarcate cu cartofi.
1589 – Sir Walter Raleigh (1552-1618), exploratorul si istoricul britanic cunoscut pentru expeditiile sale in America, a fost primul care a adus cartoful i irlanda si l-a plantat pe solul irlandez, la Myrtle Grove, Youghal, langa Cork. Legenda spune ca a facut cadou planta reginei Elisabeta (1533-1603). Nobilimea locala a fost invitata la un banchet regal dat in onoarea cartofului. Din nefericire, bucatarii, total nestiutori, au aruncat tuberculii plantei si au adus la masa regala doar tulpinile si frunzele fierte (care sunt toxice), ceea ce a imbolnavit pe data toti mesenii. Cartofii au fost imediat alungati de la curtea regala.
1597 – John Gerard (1545 – 1612), un autor britanic, gradinar pasionat si colectionar de plante rare, a primit radacini de cartofi din Virginia si a reusit sa cultive cartofi in propria gradina. In cartea sa „The Herbal” a scris: „Cartoful din Virginia are radacini viguroase cu care se agata de pamant. Radacina este groasa, mare si tuberoasa; forma sa nu difera foarte mult de cea a cartofului dulce: unele sunt rotunde, altele ovale, unele mai lungi si altele mai scurte. Cartoful creste in mod spontan in America unde, dupa cum a spus Clunius, a fost descoperit; de acolo am primit recent aceste radacini care cresc si prospera in gradina mea de parca s-ar afla in tara lor de origine.”
Cartoful a fost raspandit in Italia si Anglia de pe la 1585, in Belgia si Germania de la 1587, in Austria din 1588, iar in Franta din 1600. Oriunde a ajuns in Europa, cartoful a fost considerat ciudat, otravitor si aducator de rele. In Franta, ca peste tot de altfel, cartoful a fost acuzat de aparitia leprei, sifilisului, scrofulelor, sterilitatii, sexualitatii exacerbate si de distrugerea solului acolo unde era cultivat. Atat de mare era opozitia fata de cartof, incat un edict scos in orasul francez Besancon spunea: „Este interzisa, sub pedeapsa cu amenda, cultivarea infamului cartof ce cauzeaza lepra.”
1719 – Cartofii au fost introdusi in Statele Unite dupa 1600. Nu au fost cultivati pe scara larga pana in 1719, cand au fost plantati in Londonderry, New Hampshire, de emigrantii scotieni si irlandezi; de acolo s-a raspandit pe intreg continentul nord american. Cca. 1750 – Cartoful este introdus in Irlanda unde a a inceput sa fie cultivat pe scara larga. La sfarsitul secolului, cartofii aduceau peste 80% din necesarul de calorii al populatiei. Un adult consuma, in medie, 10 cartofi pe zi. Mai mult, erau folositi si pentru a hrani animalele si pasarile, cu ajutorul carora isi completau dieta cu oua, branzeturi si carne.
1771 – Antoine-Augustin Parmentier (1737-1813), un botanist si chimist militar francez, a castigat un concurs sponsorizat de Academia din Besancon cu tema gasirii unei hrane „capabile sa micsoreze calamitatile foametei”, cu studiile sale despre cartof. Conform datelor istorice, Parmentier a fost facut prizonier de catre prusaci de nu mai putin de 5 ori in timpul Razboiului de 7 ani (1756-1763) si a fost obligat sa supravietuiasca doar mancand cartofi. De asemenea, a participat la mese la care felurile principale erau preparate din cartofi. Multe mancaruri frantuzesti cu cartofi ii poarta astazi numele. In 1785, Parmentier il convinge pe Ludovic al XVI-lea, regele Frantei, sa incurajeze cultivarea cartofului. Regele l-a lasat sa cultive o suprafata nefolosita, in afara Parisului, pazita cu strasnicie de trupe inarmate. Acest lucru a starnit curiozitatea publicului care a hotarat ca trebuie sa fie ceva de mare valoare daca este atat de bine pazit. Intr-o noapte, Parmentier a dat soldatiloe o permisie, lucru de care au profitat fermierii locali care au intrat pe furis in campul cultivat si au furat plante pe care apoi le-au replantat pe propriul pamant. Astfel s-a raspandit cultivarea cartofului. Se spune ca Maria Antoaneta (1755-1793), regina Frantei, maritata cu Ludovic al XVI-lea, isi impodobea adesea parul cu flori de cartof, moda care s-a raspandit la intreaga protipendada.
1774 – Taranii rusi au refuzat sa aiba de-a face cu cartofii pana la mijlocul secolului al XVII-lea. Friedriech cel Mare (1712-1786) a trimis in dar cartofi taranilor infometati in timpul marii foamete din 1774, dar acestia au refuzat sa-i manance pana ce au fost trimisi soldati care sa-i oblige sa se hraneasca.
1836 – Desi cresc pe tot cuprinsul Statelor Unite, statul Idaho este cel al carui nume este asociat cel mai adesea cu cartofii. Primii cartofi din Idaho au fost plantati de un misionar presbiterian, Henry Harmon Spalding (1804-1874). Spalding a intemeiat o misiune in incercarea de a aduce crestinismul in printre indieni. A vrut sa le demonstreze ca se pot hrani din agricultura, nu doar din cules, pescuit si vanat. Prima sa recolta a fost un esec, dar in al doilea an recolta a fost buna.
1845-1849 – „Marea foamete” din Irlanda a fost cauzata de compromiterea recoltei de cartofi din cauza bolilor si a ploilor in exces. Aproape un milion de oameni au murit de foame si alte sute de mii de familii au emigrat pentru ca nu-si puteau asigura minimul necesar supravietuirii. Orasele erau pustii si toate magazinele inchise. Numai spre SUA si Australia s-au imbarcat mai mult de 1.500.000 de irlandezi. In doar cativa ani, populatia Irlandei a scazut sub jumatate, de la 9 milioane la mai putin de 4.
1850 – Majoritatea americanilor considera cartoful a fi mai mult un nutret pentru animale, decat hrana pentru oameni.
1872 – Cartoful Russet Burbank a fost obtinut de horticultorul Luther Burbank (1849-1926), care, incercand sa imbunatateasca cartoful irlandez, a obtinut un hibrid mai rezistent la boli. Acesta a fost introdus in Irlanda, pentru a combate foametea.
Incepand cu secolul al XX-lea, cartoful s-a raspandit practic pe tot globul si a devenit un ingredient de baza in alimentatia unei mari parti a omenirii.
Apropo cu dovlecelul, aici in Ardeal,in unele zone, pe langa ape curgatoare creste o buruiana ciudata. La maturitate face niste globuri din celuloza, fara miez si care contin cate doua seminte de aceeasi marime cu a dovlecelului matur si cu acelasi gust. Nu stiu cum se cheama planta, nu stiu daca e din aceeasi familie cu dovlecelul, stiu doar ca nu o cultiva nimeni si da seminte ca dovlecelul la aspect si gust.
Multumesc de informatie.Ramaneam cu impresia ca e vreo ruda salbatica a cartofului si cand colo e din familia florii soarelui desi nu face capitul cu seminte ca floarea soarelui ci tuberculi.Interesant.Si alt lucru care ma intriga e totusi cum de s-a scapat cultura de sub control si creste spontan?.Un singur articol am gasit pe net mai pe larg, ca celelate sunt comerciale,problema e ca nu stiu cat de specialist e tipul.Ar trebui sa gasesc un articol de specialitate .In orice caz multumesc.
@Doru
hahaha , daca tu vrei sa crezi partea cu dacii nu e nici o problema . dar daca erai putin curios si cautai prin carti sau pe net ai fi aflat multe lucruri interesante , printre ele ca topinambur e intalnit in romana si sub numele de trufa alba dar nu prea e ruda cu cartoful , face parte din familia margaretelor si e mai mult ruda cu floarea soarelui iar la gust aduce cumva cu anghinarea (de altfel in engleza se mai numeste si jerusalem artichoke de la asemanarea cu floarea soarelui la infatisare si anghinare la gust) si originea este … unde ? … tot in america .
Dupa parerea mea topinamburul e,era mai putin cunoscut in masa dar cei care-l cunosteau il consumau probabil mai mult in perioadele de foamete cum a mai fost in vechime in Ardeal cand oamenii se hraneau mai mult din flora spontana si ce le dadea padurile,dealurile,apele.Era probabil un fel de rezerva de siguranta.E o ipoteza deoarece am vazut ca oamenii,copii de la tara stiu mai multe despre natura decat cei de la oras.
Chestia asta cu cartoful venind din America,se poate sa fie gresita.O ruda a lui salbatica inca se gaseste prin Ardeal,cel putin.Este topinamburul care creste spontan acolo unde are conditii favorabile si nu este distrus de om pt a face,pune altceva in acel loc.Culmea este ca e mai sanatos decat cartoful obisnuit.In unele zone aici creste ca si o buruiana,un intreg camp este ocupat de el cu florile galbene si tulpinile inalte.Nu e nevoie de om pt a se inmulti,dar e nevoie de om sa nu-l distruga.Este favorabil in alimentatie pt diabetici dar se poate spune ca e sanatos si pt oamenii fara diabet.Prin Anglia unii fac cultura din el.Nu cred ca spaniolii sa fi adus topinamburul din America.El a fost probabil dintotdeauna autohton si probabil atunci il consumau si dacii nostri.Cel putin copii de pe aici care-l cunosc il consuma crud la fel cum consuma si roscovele(ciuperci) crude pe care le-am consumat si eu fiind mic,invatat de alti copii.
@Doru: Topinamburul mai este numit nap porcesc si nu este ruda cu cartoful, asa cum spune si cristi-j. Cartoful este clar venit din Lumea Noua, aici nici nu incape discutie.
super !
eu am o carte despre retete cu cartofi dar nu e atit de detaliata despre istoric in schimb imi prezinta sute de varietati de cartof . stii cumva mai multe despre ce tipuri de cartofi sa gasesc in romania (inclusiv nume) ?
@cristi: nu, din pacate. m-ar interesa si pe mine…