Ce bucatarie preferati? – rezultate finale

Ce bucatarie preferati?
Iata ca am închis primul nostru sondaj de opinie. Va reamintesc ca tema sa a fost: Ce bucatarie preferati?
Rezultatele sondajului de opinie sunt oarecum surprinzatoare, în opinia mea.

Pe primul loc, dupa cum m-am si asteptat, bucataria romaneasca. Totusi, niciodata nu a depasit 22-23% dintre preferinte, desi eu as fi presupus o victorie mai categorica. Se vede totusi ca profilul blogului a atras cititori cu preferinte mai cosmopolite, care au calatorit mai mult si care si-au educat astfel gusturile.

Pe locul 2, surprinzator pentru mine, bucataria chinezeasca. M-as fi astepta ca cea italieneasca sa urmeze celei romanesti în topul preferintelor, dar se vede ca numeroasele restaurante chinezesti deschise în ultimii ani au reusit, în ciuda eforturilor depuse de cei de la Wuxing, sa impuna în Romania aceasta veche, sofisticata si extraordinar de variata bucatarie.

Italienii ocupa locul al treilea, urmati de alte bucatarii extrem de interesante: thailandeza, libaneza si greceasca. Daca pozitiile ocupate de bucatariile mediteraneene nu sunt o surpriza, thailandezii însa m-au uimit de-a dreptul. Nici în ruptul capului nu as fi crezut ca bucataria lor a devenit atat de populara în ultimii ani; marturisesc ca, initial, nici nu o trecusem pe lista, apoi la sugestia unui cititor, am adaugat-o dupa cateva ore. Este si bucataria mea preferata si am facut, de-a lungul ultimilor ani, tot posibilul ca sa o promovez. Desi în Bucuresti este, din cate stiu eu, un singur restaurant thailandez, desi mare parte dintre ingredientele specifice nu se gasesc pe piata, iata ca a reusit performanta de a ocupa locul 4-6.
 
Urmeaza apoi bucatariile indiana si japoneza, din nou putin surprinzator pentru mine, caci as fi putut paria ca bucatariile spaniola, mexicana si, mai ales, franceza, au mai multi sustinatori.

Marea deceptie este bucataria franceza, si nu-mi pot explica locul obtinut, în ultima treime a clasamentului. În opinia mea ar fi fost favorita la locul 3, sau în cel mai rau caz, 4. Publicul a decis însa altfel. O posibila explicatie ar fi faptul ca restauranterle frantuzesti de buna calitate sunt foarte scumpe pentru romanul mediu. Curios este ca si restaurantele japoneze sunt foarte scumpe si, cu toate acestea, au strans cu 30% mai multe voturi.
 
În concluzie:
Romanii sunt mai putin traditionalisti ca în urma cu 4-5 ani (atunci am facut prima oara acest sondaj, iar bucataria romaneasca a strans 55% dintre voturi) si au început sa fie curiosi. Curiozitatea se refera, cred eu, la doua aspecte principale: o hrana mai sanatoasa (cu mai putina carne, mai putina grasime, mai putina prajeala) si dorinta de a experimenta cu noi arome, noi gusturi, noi ingrediente.

Citeste si articolul →   Salata de rucola cu branza ricotta

În final, tin sa-mi exprim regretul ca nu am inclus în lista si bucataria turceasca. Sunt convins ca ar fi reusit o clasare undeva, pe la mijlocul ierarhiei.

14 comentarii pe “Ce bucatarie preferati? – rezultate finale

  1. bobo spune:

    reteta este destul de simpla,fierbe cartofii pe jumatate spre moi,amesteca toate condimentele cuputin ulei de masline,incinge cuptorul la 220 c si baga cartofii 15 min.eu cred ca daca resspecti toate astea nu are cum sa nu iti iasa

  2. sym spune:

    @bobo:

    Spicy wedges adevarati ies crocanti si picanti pe din afara, fara arsura, si destul de moi in interior. Crusta este un pic elastica de regula. Nu reusesc sa reproduc chestia, banuiesc ca tehnica coacerii mai degraba e cheia, dar ma intereseaza si daca in afara de condimente se mai pune altceva peste ei.

  3. sym spune:

    @bobo

    Nu mi-as permite niciodata sa trag concluzii cu privire la un intreg popor dintr-un eveniment singular. Interpretati va rog postarea mea ca un fapt divers. A fost cu siguranta neobisnuit pentru mine, iubesc condimentele.

    Dealtfel este ceva la care irlandezii exceleaza, se numesc “spicy wedges” si nu mi-au iesit corect niciodata! Poate ma ajuta gazda…

  4. bobo spune:

    cred ca au ales cel mai simplu mod de a gatii dar asta nu inseamna ca nu au o bucatarie mai vasta,la noi daca mergi la cineva la masa si te serveste cu mamaliga asta inseamna bucatarie romaneasca?

  5. sym spune:

    Sa stiti ca m-ati facut curios pentru a doua oara referitor la bucataria turca. De data asta fatal – voi incerca restaurantul de langa Rosetti saptamana asta.

    PS – desi va citesc regulat, nu am timp pentru postari, asa ca va raspund aici vis-a-vis de bucataria irlandeza. Am avut prilejul unei invitatii la o familie irlandeza (foarte simpatica dealtfel), la masa de pranz. S-a servit carne fiarta si cartofi fierti 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @sym: He, he, au si ei uscaturile lor in ce priveste curiozitatea fata de noile tendinte culinare si fata de ingrediente noi. Articolul meu se referea la efervescenta din alt mediu decat cel al irlandezului… mediu: bucatari, critici, oameni curiosi.

  6. bobo spune:

    CIUDAT SI CU BUCATARIA FRANCEZA SA IASA PE ULTIMUL LOC TOTUSI AVEM IN BUCATARIA ROMANEASCA MAI MODERNA INFLUENTE DESTUL DE MARI DE LA FRATII NOSTRI FRANCEZI.ORICUM NOI SUNTEM REZERVATI IN CEA CE PRIVESTE NOUL SI CRED CA MAJORITATEA PRIVESTE BUCATARIA NU CA O ARTA SAU TRADITIE CI DOAR CA SA UFLE MATUL

  7. Marius Delaepicentru spune:

    E logic, ce spui despre rubrica “alte bucatarii”, dar fiind o deductie strict logica, riscul este al unei judecati nitel reductioniste. Romanul e destul de conformist cînd vine vorba despre bifat casute, lucru ce altereaza sistematic concluziile unui sondaj, fie ca pui rubrica “altele”, fie ca nu. Se vede adesea în chixurile sociologilor. Bine, observatia mea “metodologica” fundamentala a fost facuta la locul potrivit, si se refera chiar la evidentierea mai precisa a curiozitatatii de a cunoaste bucatarii neromanesti.

    • Radu Popovici spune:

      @Marius Delaepicentru:Asa e. Am pregatit un draft al unui sondaj apropo de curiozitatea de a cunoaste alte bucatarii si va fi posta candva. Daca ai idei despre alte sondaje interesante, as fi bucuros sa le supun cititorilor. In alta ordine de idei, ai o adresa de e-mail pe care sa o folosesti mai des decat o data la 2 luni? Daca ai, trimite-mi-o pe privat, as vrea sa putem comunica mai usor, daca nu te deranjeaza.

  8. Radu Popovici spune:

    @Marius Delaepicentru: Daca te referi doar la bucataria din fosta Tara Romaneasca (Valahia) ai dreptate in buna masura. Pe de alta parte, ma gandesc ca cei care ar fi vrut sa voteze bucataria turceasca, ar fi punctta la categoria “alte bucatarii”. Daca a fost asa, amatorii de bucatarie turceasca nu au fost chiar atat de multi. Categorie “alte bucatarii” a obtinut chiar mai putine voturi decat cea franceza.

  9. Marius Delaepicentru spune:

    Tocmai ma gîndeam ca ai nedreptatit bucataria otomana, careia, bucataria romaneasca îi datoreaza mai mult decît bucatariilor slave si unguresti, luate împreuna. As putea, fara sa exagerez prea tare, sa spun ca bucataria valaha e o ramura regionala a celei turcesti.

Dă-i un răspuns lui Radu Popovici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.