Iata ca am mai încheiat un sondaj de opinie, cu o tema destul de interesanta. Mai bine zis, tema este obisnuita, dar dvs., cititorii acestui blog, ati facut-o interesanta prin alegerile facute.
Se spune ca romanul este frate culinar cu… porcul, carnea acestuia fiind, se pare, preferata de cele mai multe persoane. Nu ma îndoiesc ca, pentru cei puternic ancorati în felul de a gati de acum 20 de ani, afirmatia este valabila. Totusi, cei care îmi fac placerea de a-mi vizita blogul, fac dovada ca exista si un curent de opinie diferit.
Sondajul nu s-a legat de carnea consumata în mod curent, adica cea pe care ne-o putem permite, s-a referit la cea „preferata”, adica acel tip de carne care, chiar daca nu ni-l putem permite în mod regulat, ne place cel mai mult.
Ei bine, carnea de pui a castigat detasat, cu 43% dintre voturi, si cred ca a facut-o prin propriile merite: este o carne slaba, versatila si ieftina. Mai mult, cea fara piele, este extrem de slaba, fiind depasita la acest capitol doar de cea de curcan, de fructe de mare si de unele specii de pesti. Rezultatul în sine nu este, deci, surprinzator.
Surpriza vine cand ne uitam la carnea aflata pe locul al doilea cu 16% dintre preferinte, si anume cea de peste; o carne usoara, sanatoasa si fina. Sunt convins ca, în ultimii ani, oferta destul de variata de pe pieta a îndesit substantial randurile celor care o iubesc.
Carnea de porc ocupa ultimul loc al podiumului, cu doar 10% dintre voturi. Cred ca plateste tribut presei proaspe din ultimii ani, care i-a creat renumele de carne grasa si grea. Cu toate acestea, desi nu vreau sa-i fac lobby în vreun fel, ma simt dator sa precizez ca metodele moderne de crestere si transare a porcilor au facut ca aceasta carne sa devina de circa 3-4 ori mai slaba decat în urma cu 20-30 de ani. Practic, bucatile de carne slaba de porc contin doar circa 3,5% grasime, adica aproape la fel ca cea de pui cu piele (grasimea puiului se concentreaza aproape exclusiv în si sub piele).
Urmeaza, la egalitate, cu cate 8% dintre voturi, carnea de oaie si fructele de mare. Pentru mine este o surpriza, m-as fi astepta sa urmeze cea de vita. As vrea sa adaug ca fructele de mare ofera o carne mai sanatoasa si mai fina; carnea de oaie, berbecut si miel au gust si aroma mai puternice (ceea ce nu este mereu un avantaj), este mult mai grasa si cam egala în ce priveste nutrientii.
Clasamentul este continuat de vegetarieni si de cei ce prefera carnea de vita si de curcan, fiecare cu cate 4% dintre voturi, si încheiat cu rata/gasca, vanat si vanat cu pene, fiecare cu doar 1% dintre voturi. O surpriza este si slaba clasare a carnii de curcan, una dintre cele mai bune de pe piata, trecuta cu vederea, probabil, din cauza pretului, ca si cea de vita, de altfel.
Urmatorul sondaj are tema „Cat de des gatesti?”. Sunt curios daca printre noi se afla „practicieni”, sau „teoreticieni” si cati anume bucatarim în mod „platonic”, adica fara sa prea punem mana pe tigaie.
În continuare, va rog, am nevoie de ajutor pentru a gasi noi teme pe care sa le punem în discutie sub aceasta forma, de sondaj de opinie. Astept idei!
Eu am votat pt fructe de mare, cu toate ca acestea sunt la egalitate cu pestele in preferintele mele, deh, nu exista mai multe optiuni de vot, poate ca mergeau puse impreuna. Sau poate ca nu, judecand ca porcul si oaia au iesit inaintea acestora dar dupa peste, multi sunt foarte reticienti cand vine vorba de fructe de mare, am auzit des formularea “nu mananc eu moluste din alea scarboase” 🙂 Referitor la chestiunea cu blocurile cenusii, nici eu nu am crescut in vreun palat dar macar cand ma duc cu prietenii la o terasa as vrea sa nu le am in raza mea vizuala 🙂 , de aceea caut terase dragute cu verdeata, in zone cu case vechi, cam umblu dupa parfumul Bucurestiului de alta data, macar ca il simt in cladirile ridicate cu mult bun gust, zeci si zeci de ani in urma.
@Ada: Da, am intalnit des atitudinea asta fata de fructele de mare si, marturisesc, am avut-o si eu o buna perioada de timp. Nici acum nu pot vedea in farfurie caraccatite, oricum ar fi gatite, cand le vad ventuzele, mi se cam taie pofta. Pentru creveti am facut, insa, o adevarata pasiune.
Romanii s-au pomenit, pur si simplu, asaltati de o gramada de ingrediente noi si au nevoie de timp sa le asimileze. Cand a fost adus cartoful in Europa, de exemplu, a fost nevoie de 200 de ani ca sa fie acceptat pe deplin.