Ce înseamna “bucatarie nationala”?

Despre Bucataria Romaneasca

Cum am putea defini termenul „bucatarie nationala”? Întotdeauna am fost preocupat de originea retetelor si de modul în care ele au aparut si s-au adaptat diferitelor culturi, dar ultimele discutii de pe blog, cele referitoare la retetele de „salata de vinete”, „salata de boeuf”, „sarmale” sau reteta de ciorba radauteana chiar m-au pus pe ganduri.

Reactiile cititorilor sunt împartite; desi marea majoritate a acceptat usor faptul ca multe retete, socotite nationale si traditionale romanesti, au, de fapt, radacini straine, ele fiind adaptari ale unor retete nascute anterior pe alte meleaguri, o mica parte însa s-a simtit nedreptatita, ca si cum li s-ar fi rapit ceva ce le apartine de drept. Cred ca reactiile de acest gen fac parte din manifestarile unui patriotism prost înteles.

Meritul cel mare, cel putin în gastonomie, nu este neaparat al celui care a inventat preparatul original, ci al celui care l-a adaptat, l-a rafinat si la dus pe culmile gustului si aromei. În cazurile mentionate anterior bucataria romaneasca este cel putin la fel de merituoasa ca cea de provenienta, caci preparatele enumerate, gatite în stil romanesc, nu au egal nici în bucataria de origine, nici în celelalte bucatarii care le-au preluat.

Nu sunt doar diferite, sunt mai bune! Astazi toate aceste preparate fac parte din cultura si traditiile noastre; le-am asimilat perfect, le-am îmbunatatit si acum sunt ale noastre.

Situatia este similara si în cazul altor preparate pe care le credem si le simtim cu adevarat romanesti: mititei, mamaliga, ostropel, pilaf, saramura etc.

Exista, bineînteles, si preparate care au fost preluate de altii de la noi. Acesti altii, popoare cu care am venit în contact în decursul istoriei, la randul lor socotesc astazi aceste retete ca facand parte din cultura lor proprie.

Se pare deci ca retetele ajung în patrimoniul unei natiuni prin inventie, sau prin preluare si adaptare de la alte popoare. În general, civilizatia mai dezvoltata exercita o influenta mai puternica. Exista si exceptii notabile si, ca sa dau doar doua exemple, voi mentiona bucataria engleza în raport cu cea indiana si cea olandeza fata de cea indoneziana.

Totusi, desi olandezii si englezii detineau superioritate tehnica, s-au confruntat cu doua civilizatii extrem de vechi si de rafinate, ceea ce explica modul în care s-au influentat reciproc. A fost, daca vreti, o situatie similara cu influentarea civilizatiei romane de cea greceasca, desi ultimii fusesera învinsi militar si tehnologic.

Influente si socuri culinare

Revenind pe plaiurile mioritice, poporul roman, sau stramosii acestuia, a suferit de-a lungul istoriei cateva socuri si influente culinare importante. Nu le vom cunoaste niciodata pe toate, dar putem enumera cateva pe care eu le socotesc cele mai importante:

– influenta culinara romana, care a urmat dupa cucerirea Daciei; sa nu uitam ca zeci de mii de veterani romani au primit proprietati în Dacia si s-au stabilit acolo împreuna cu familiile. Inevitabil, au adus cu ei nu doar calabalac, ci si un mod diferit de a gati

– influente bizantine, turcesti, unguresti, germane, polone, cazacesti, rusesti, sarbesti, bulgaresti exercitate în timpul Evului Mediu

– impactul descoperirii Lumii Noi si avalansa de ingrediente noi

– influenta greco-turca din timpul fanariotilor

– influenta franceza în epoca moderna

– socul comunismului

– influenta asiatica si mediteraneana in ultimii 10 ani

Probabil ca socul cel mai puternic, nu pentru ca s-a simtit si la noi, dar pentru ca a schimbat radical bucataria europeana, a fost descoperirea Americii si aducerea în Europa a unor alimente fara de care astazi nu ne-am putea imagina ca putem trai: porumb, cartofi, unele tipuri de fasole, rosii, ardei grasi, ardei iuti, alune, ciocolata, capsuni, ca sa amintim doar cateva. Am avut nevoie de zeci si sute de ani pentru a le asimila si cultiva, dar astazi fac parte din cultura noastra.

Ca o concluzie partiala, bucataria romaneasca pare a fi pornit de la cateva retete antice, inventate de noi, sau preluate de cine stie unde, la care s-au adaugat în timp retete grecesti, turcesti, unguresti, germane, rusesti, sarbesti, bulgaresti, frantuzesti si italienesti.

Un al doilea soc teribil a fost epoca comunista. Multi dintre cei care cititi acest material nu ati apucat, poate, ca adulti, comunismul (sau ce naiba o fi fost el). Daca în anii ’30 cartile de bucate aminteau sute de ingrediente, multe dintre acestea scumpe si exotice, comunismul a lovit gastronomia îngrozitor de puternic, mai ales în ultimul sau deceniu de existenta.

Nu doar la nivelul pietei alimentare (pana si cumpararea piperului era o problema, zaharul si uleiul erau cartelate, ouale se gaseau doar de Pasti, painea era limitata cantitativ, cafeaua era un lux, carnea se dadea pe sub mana etc.), dar si la nivel teoretic. Au disparut, sau li s-a schimbat numele, din carti si meniurile restaurantelor retetele care puteau aminti de epoca regala si de nobilime.

Citeste si articolul →   Oua umplute cu castraveciori murati, verdeturi si branza

Vita Stroganoff a disparut, la fel tournedos Rossini, tortul Napoleon a devenit tort marmorat si exemplele ar putea continua pe pagini întregi. În 50 de ani lumea a uitat sa gateasca anumite preparate, iar pe altele, din lipsa de ingrediente le-a adaptat cum a putut, pervertindu-le. Restaurantele au încetat sa respecte clientii si gastronomia si, cel mai rau lucru, meseria de bucatar a devenit sinonima cu corvoada murdara.

Statutul acestei meserii s-a schimbat brusc: din artist bucatarul a devenit sluga. Mersul „la cratita” era degradant, iar nivelul profesionistilor a scazut continuu. Aceasta epoca, din punct de vedere gastronomic, ne-a dat înapoi cu cel putin 50 de ani.

Componentele unei bucatarii nationale

Actualmente cred ca putem distinge trei componente principale ale bucatariei romanesti: cea, sa-i zicem, „traditionala”, care se gateste acasa, cea un pic mai rafinata, de tip „haute cuisine”, copiata în buna masura dupa cea franceza si care se gateste în restaurantele cu pretentii si, poate, în unele dintre casele celor cu dare de mana, si una, sa-i spunem „creativa”, care fermenteaza în permanenta, cautand, experimentand, încercand sa se puna de acord cu mode si tendinte culinare si sa adopte noi ingrediente. Din aceasta a treia componenta se vor recruta retetele ce, în viitor, vor face parte din bucataria nationala.

Cine faureste bucataria nationala?

Bucataria nationala a unui popor nu se faureste în colibe si nici de catre oameni lipsiti de pasiune si de educatie. În colibe pot lua nastere, cel mult, feluri de mancare robuste si nepretentioase, ca mamaliga, cartofi fierti, ciorbele de urzici, corcoduse, stevie si macris, sau un peste la protap.

Cei din colibe au murit mereu de foame. Nu vedeau carne cu lunile, iar varietatea ingredientelor folosite era extrem de limitata. Bucataria adevarata se face experimentand si folosind resurse, adica în casele celor avuti, care-si permiteau cereale, grasimi pentru gatit, oua, lactate, carne, zahar, fructe, legume, condimente, vin etc.

Tot ei erau cei care aveau acces la combustibil din belsug si la ustensile speciale pentru bucatarie. Nu mai vorbesc de situatiile cand chiar daca ai acces la ingrediente, gatesti mizerabil fiindca nu ai cunostintele necesare. Cei mai buni bucatari erau angajati tot în casele celor cu dare de mana.

Conditiile ce trebuie îndeplinite de un preparat ca sa faca parte din bucataria nationala

Şi atunci, cum putem defini o bucatarie nationala? Ce anume preparate fac parte din ea? Vreau sa lansez aici aceasta discutie, ca dintr-un „ping-pong” de idei, cum spunea Corina într-un comentariu, sa tragem o concluzie valabila. Eu voi pune doar prima caramida, voi încerca adica sa sistematizez putin baza acestei discutii.

În opinia mea, pentru ca un preparat sa fie considerat ca facand parte din bucataria nationala, trebuie sa îndeplineasca niste conditii:

  1.  sa fie prezent frecvent pe masa majoritatii romanilor
  2. sa fie preparat cu ingrediente locale, sau cu ingrediente straine dar care sunt prezente pe piata noastra de îndeajuns de mult timp ca sa fie asimilate si sa intre în uzul curent (vezi piper, cafea, scortisoara etc.)
  3. sa se potriveasca cu clima
  4. sa se gateasca printr-o tehnologie usor accesibila majoritatii populatiei
  5. sa fie, sau sa devina în timp, parte a istoriei si traditiilor noastre

Putem detalia putin cele cinci criterii:

1. Un preparat poate fi foarte popular doar în anumite zone, ceea ce da nastere bucatariilor regionale. Alte preparate sunt populare în toate regiunile, ceea ce le face nationale. Dar ambele categorii de preparate fac parte din bucataria nationala romaneasca. Exemple sunt destule.

Dar daca, sa presupunem, puiul tip Shanghai (adica un preparat chinezesc) va fi gatit si apreciat de foarte multi romani, cum chiar pare a fi cazul, el poate deveni în timp unul dintre preparatele noastre traditionale. În definitiv, ingredientele se gasesc pe piata, iar modul sau de preparare nu pune nicio problema.

2. Piata noastra alimentara este invadata de nenumarate produse, extrem de diverse, unele dintre ele foarte exotice. Încet-încet ne obisnuim cu ele.

Oamenii au cumparat din curiozitate, au experimenta si au adoptat unele dintre aceste produse. Sunt, deocamdata, mii de oameni care gatesc paste italienesti, care apreciaza orezul cu bob lung, care gusta crevetii, care iubesc branzeturile frantuzesti, italienesti, grecesti si daneze, care sunt încantati de berea belgiana, care au adoptat cerealele la micul dejun. Unii, mai putini, apreciaza sosul de soia, pastele de curry, sosul pesto, diferite condimente etc.

La un moment dat, în conditiile unei aprovizionari constante si a unui pret accesibil, unele dintre aceste alimente ne vor deveni atat de familiare încat le vom adopta fara sa ne dam seama. Acest mecanism a functionat în permanenta, înca de acum cateva mii de ani. Singura diferenta este ca, astazi, globalizarea si mijloacele moderne de transmitere a informatiei fac ca ritmul de adoptie sa fie mult mai rapid.

Daca Europa a avut nevoie de 180 de ani ca sa adopte cartoful, sosul de soia are sanse sa fie adoptat in doar 25 de ani.

Citeste si articolul →   Omleta cu carne si leurda

3. Criteriul climateric devine din ce în ce mai putin important.

Nu este de dat deoparte, dar influenta sa este cu mult mai mica decat acum 50 de ani si va continua sa fie din ce în ce mai discreta. Cele mai multe alimente sunt disponibile pe tot parcursul anului, nu doar în sezon, iar nevoile organismului se schimba. Nu mai suntem atat de multi cei care muncim în aer liber, în frig sau în caldura ucigatoare, nu mai depunem atat de mult efort fizic. Nevoile calorice si nutritionale sunt astazi altele.

4. Tehnologia face ca adoptarea unor retete si prepararea lor în mod regulat sa fie dificila.

Cati avem la dispozitie, în mod permanent, un gratar cu carbuni? Cati putem gati un stir-fry adevarat? Suntem ocupati si grabiti, vesnic în lipsa de timp. Cati ne permitem sa pierdem ore în sir în fata în fata cu un fel de mancare pretentios, a carui preparare dureaza multe ore, sau chiar zile? Este posibil ca, treptat, unele preprarate sa dispara, sau sa poata fi gustate doar la restaurant, gatite de profesionisti.

Pana la urma restaurantul ar trebui sa acopere exact aceasta nevoie: sa ofere mancarea pe care nu ne permitem sa o gatim singuri, acasa.

5. Acesta mi se pare cel mai complex criteriu si cel mai greu de explicat.

De pilda, în traditia noastra sarpele este malefic. Romanii, bag mana în foc, nu vor consuma niciodata carne de sarpe (în afara de cativa excentrici); nu doar fiindca animalul arata ciudat (în definitiv, melcii si broastele arata la fel de urat), dar fiindca îl asociem, la nivel simbolic, cu raul.

În culturile Asiei sarpele este sinonim cu întelepciunea, este socotit un animal curat si se crede ca cel care îl mananca mosteneste din calitatile sale. Asa se face ca este un aliment popular. Un contra exemplu ar fi porcul, animal spurcat pentru musulmani, dar extrem de popular în alte culturi.

Asupra noastra vor actiona mereu tot felul de tabuuri si prejudecati legate de simbolistica ingredientelor, de felul in care arata, de ceea ce traditiile (unele dintre ele importate recent în mod nejustificat, gen Valentine’s Day si Halloween) ne impun sa consumam.

Moda si tendinte nutritioniste

Cred ca ar trebui amintite, cumva în afara celor 5 criterii de mai sus, si tendintele nutritioniste moderne, caci, nu avem de ales, traim în actualitate. Aceste tendinte propun în mod continuu ingrediente si metode de gatit noi si nu este exclus ca, pe de-o parte sa începem sa gatim altfel unele dintre retetele noastre traditionale, iar pe de alta parte sa modificam dramatic structura mesei noastre, aceea traditionala cu 3 feluri (supa, fel principal, desert). Ea ar putea deveni supa, salata, fructe, de exemplu.

Probabil structura meselor festive (gustare, supa, peste, antreu, fel principal, desert) va ramane la fel, caci mesele festive sunt rare si se trateaza ca atare de catre toata lumea.

Vorbind de tendinte trebuie sa amintesc si despre din ce în ce mai des întalnitele retete care încearca sa combine ingrediente si caracteristici diferite, fara vreo limitare. Este propusa astfel o fuziune culinara care sa înglobeze tot ceea ce este bun din toate bucatariile, ca un esperanto gastronomic.

Dinamism si evolutie

Gastronomia este un univers extrem de dinamic, în continua schimbare. Ea este vie si traieste într-un ritm nu doar alert, ci din ce în ce mai alert, datorita circulatiei tot mai rapide a informatiei, a persoanelor si a bunurilor.

omunicam mult mai usor cu restul lumii. Acum cateva sute de ani ne trebuiau 2 ani ca sa ajungem în Orientul Îndepartat, astazi ne sunt necesare doar 14 ore. Anual zeci de mii de romani calatoresc si mananca pe alte meridiane. Unii se pastreaza neaosi si comanda tot ceafa la gratar cu cartofi prajiti, dar altii sunt curiosi. Acestia se vor întoarce în tara cu amintiri culinare placute si vor încerca sa le recreeze.

Traim actualmente un soc culinar asemanator cu cel datorat descoperirii Lumii Noi. Suntem invadati de ingrediente, tehnologii, tendinte si mode culinare noi. Suntem inundati cu informatie!

Cred ca bucataria romaneasca este într-un stadiu incert, în care cauta sa se redescopere si sa faca fata prezentului.

În concluzie:

Ce criterii putem adauga (sau elimina) atunci cand definim un preparat ca fiind parte a bucatariei noastre nationale?

Cum credeti ca va evolua bucataria noastra?

Ce preparate credeti ca ar putea fi preluate, fara probleme, din alte bucatarii, pe motiv ca acopera toate criteriile?

Se va ajunge în viitor ca toate bucatariile nationale sa detina un fond comun de retete?


118 comentarii pe “Ce înseamna “bucatarie nationala”?

  1. cris spune:

    Buna, eu nu cred ca exista vreo bucatarie romaneasca .Probabil inainte de rusinea numita comunism se gatea la un anumit nivel mai cu pretentii.In timpul comunismului eu am incercat cateva retete sanda marin, am respectat ce scria acolo a iesit ceva fara gust,retetele nu erau corecte.
    Cred ca traditional romanesc ar fi tocana de cartofi ,de la cea simpla la cea mai ” bogata”.
    Branzaturile romanesti facute acasa sunt f bune dar si cele din strainatate sunt bune si cu gust fin si rafinat.
    Eu cand evadez din Romania degust cele mai bune chestii care-mi fac cu ochiul.
    La noi ramane de rezistenta eterna salata beuf , eterna tocana,eternul rantas .
    E drept ca ciorbele sunt grozave in Romania ,dar cam atat.
    Mi-ar fi placut sa am o mostenire culinara bogata, la care sa nu se dreaga totul ” din paine”.

    • Radu Popovici spune:

      @cris: Ce aveti cu tocanele? Curry-urile cele atat de vestite, dar si boeuf bourguignon, sau cocq au vin, sunt tot tocate. Care este problema? Sa faci o tocana buna este o adevarata arta.
      Discutia pe tema aceasta este mult mai lunga. In multe locuri din tara se gateste bine si foarte divers, nu doar ce se mananca de Craciun plus tocana. Bucataria din Ardeal este foarte diferita de cea din Dobrogea sau Muntenia, de pilda, si toate regiunile propun preparate extrem de gustoase. Am avut traditii, dar s-au pierdut, din mai multe motive. Trebuie sa ne regasim identitatea, caci avem ce oferi lumii.

  2. johnny spune:

    Salut,

    Am sa incerc sa raspund intrebarii tale astfel:

    Bucataria nationala in opinia mea este nimic altceva decat cumulul de bucatarii regionale.

    Sa nu uitam ca pina si retete traditionale se prepara diferit in functie de zona in care te afli, cum ar fi mucenicii, tocanitele…si altele.

    Si intr-adevar, comunismul si-a pus amprenta pe gastronomia Romaneasca dar trebuie sa tinem cont si de factori mai putini vizibili cum ar fi timpul pe care il alocam gatitului astazi, ingredientelor (din nefericire am inlocuit untura cu diverse uleiuri mai putin gustoase dar la fel de paguboase pentru cei lipsiti de activitate) si a modului de gatire( in buna masura am inlocuit focul de lemne cu gazul, iar mai nou gazul cu electricitatea).

    Ca o concluzie….in ce ma priveste cred ca privim la o transformare a gastronomiei romanesti intr-o gastronomie urbana ( care in opinia mea inseamna simpilficarea modalitatii de preparare).

    Toate cele bune! (sotul comentatoarei de mai sus, cu o opinie usor diferita:))

    • Radu Popovici spune:

      @Oana & Johnny: Tendintele remarcate de voi sunt juste si se manifesta concomitent. Avem de-a face nu doar cu o urbanizare a bucatariei, ci si cu o globalizare. Se spune ca bucataria noastra este grea si grasa, dar ea era perfecta pentru modul in care traiau romanii acum 50-100 de ani. Nu bucataria este gresita, ci noul nostru mod de viata. Nu ne mai putem hrani, insa, totalmente in mod traditional, iar gatitul se schimba, vrand-nevrand. Imi place si urbanizarea bucatariei si globalizarea ei, dar mi-as dori sa mentinem un echilibru si sa adaugam aceste tendinte la bucatele traditionale, nu sa le inlocuim. Sa ne imbogatim bucataria, nu s-a schimbam din temelii.

  3. Oana Nicolae spune:

    Buna seara…in primul rand felicitari pentru subiectele pe care le abordati dar si pentru maniera. Mi se intampla rar sa comentez atat de des pe un blog. Deci ma aveti de cititor constant! 🙂 Ca sa revin la subiect intr-un mod constructiv: 1. criteriile enuntate mi se par ok si suficiente; 2. evolutia bucatariei romanesti cred ca va in principal la nivel de detalii si ma refer aici la condimente noi care sunt treptat adoptate in retete traditionale dar ma refer si la metodele de preparare care probabil vor incepe sa fie mai elaborate (gen: intai marinat/fiert/fezandat si abia apoi prajit/copt etc); un alt lucru demn de mentionat la acest punct ar fi si faptul ca multe dintre noile/vechile preparate vor incepe sa fie pregatite in portii mici, pentru o singura masa, iar nu pentru o intreaga saptamana (exceptie facand poate doar ciorba 🙂 ); aceasta tendinta o vad nu doar la mine in casa dar si la cei apropiati mie; 3. cred ca aproape toate preparatele pe baza de carne (porc, vita, miel, peste dar mai putin fructele de mare) pot fi “imprumutate”; 4. sunt convinsa, datorita succesului unor retete, sa avem un fond culinar comun la nivel global. Toate cele bune!

  4. Yoyo spune:

    @kepsa si Radu: Fara sa vreau sa stirbesc cu nimic din meritale lui RAR, cred ca el a putut iesi atat de bine in evidenta si pentru ca la acea epoca era cam singurul care se ocupa de gastronomie. Era un scriitor, povestea retetele cu mult har dar in opinia mea era total paralel cu gatitul. Si vorba lui Radu, nu se pune egal intre un om si o bucatarie nationala; inseamna sa minimizezi importanta subiectului.

    • Radu Popovici spune:

      @Yoyo: Si eu as zice ca Radu Anton Roman nu era un bucatar… dar era cu adevarat un gastronom pasionat. Ma bucur ca a existat, a facut mult pentru bucataria romaneasca, a avut emisiuni TV bune, a scris o carte excelenta; ne-ar mai trebui cativa ca el. Sunt convins, de pilda, ca ar fi scris un astfel de articol mult mai bine si mai cu har. 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @kepsa: Radu Anton Roman… Da, este o opinie interesanta. Totusi, un singur om, indiferent cat de inteligent si de pasionat, nu poate fi egal cu o bucatarie nationala.

  5. cristi-j spune:

    @ardeiute . daca gatesti si daca gatesti romaneste , cred ca cea mai buna promovare e sa-i chemi la masa pe cei de acolo atunci cand gatesti ceva romanesc dar doar daca o faci intr-un mod traditional si autentic romanesc si cu ingrediente si metode de gatit cat mai apropiate de ce se gaseste si se face in romania (inclusiv gustul vegetalelor e important). deosebirile stau in detalii . exista de exemplu cous cous pe masa multor tari , la fel pilaf sau multe alte mancaruri , uneori in tari din aceasi regiune , uneori in tari din regiuni foarte indepartate dar nimeni nu se teme de confuzii sau neintelegeri. importante sunt particularitatile (care exista intotdeauna) si modul in care prezinti lucrurile , povestile din jurul felurilor de mancare.

  6. ardeiute spune:

    ai perfecta dreptate, asta incercam noi romanii de peste granite sa facem intr-o mai mica sau mare masura, si anume sa ne promovam tara cu cultura si in cazul de aici bucataria ei traditionala, dar cum sa fac acest lucru cand ma lovesc de situatiile explicate mai sus. se creeaza o mare neintelegere si confuzie.pana si cozonacul nostru clasic, l-am vazut ambalat pe rafturi marca Italia. este mult de munca,multa promovare si educare de facut.

  7. ardeiute spune:

    Mititeii! dragii nostri mititei!.. ce sa va spun, nici asa ceva nu ar fi nou ptr un australian sau cu siguranta nu ar considera ceva romanesc, ptr ca se gasesc la magazin, in casolete, ceea ce se cheama “skinless sausages’:. aceeasi marime, va jur, acelasi gust!…ma intristasem, sincer..numai ca ei nu concep sa-i manance cu mustar , ci cu ketchup. eu insa cand ii mananc,aduc mustarul pe masa, chiflele de paine si bag si scobitoarea in ei si le spun ca asa se mananca in romania.

  8. ardeiute spune:

    Dragii mei, tocmai am descoperit articolul si revin si eu, mai tarziu cu un comentariu.Va scriu din indepartata Australie si aici am fost des intrebata daca exista un cuisine romanesc si am spus clar ca exista;primul exemplu care imi venise in minte a fost sarmaua ca replica unui prieten sa fie: pai, sotia mea este din Sebia si se fac si acolo sarmale;intreb ce fel de sarmale si raspunsul a fost : si in foi de varza murata si in foi de vita de vie cu smantana.Si de aici intrebarea mea referitoare la o noua conditie sau criteriu:noi intre noi, romanii, lasand la o parte influentele, stim ca daca gatim sarmale, gatim un fel de mancare romanesc spre deosebire de un stir fry, atunci s-ar intelege ca pregatesc ceva chinezesc.Daca romanii stiu sa identifice ce apartine de bucataria romaneasca, ca sa vorbim de un cuisine romanesc nu am avea nevoie si de o validare pe piata internationalacare sa delimiteze dpdv gastronomic apartenenta la un spatiu geografic.Si ca sa intaresc cele spuse, tot din proprie experienta, aici, in supermarketuri se gasesc:muraturila borcane mari si mici, importate din Serbia, Macedonia sau Bulgaria, o tentativa de salata de vinete din Turcia,conopida murata,foi de varza murate,ardei copti la borcan, toate din sud-estul Europei , dar nu si din Romania.In Melbourne nu exista un restaurant cu specific romanesc si diaspora romana numara 6000, dar intreg orasul are 4 mil.Asta ma indigna pe mine.Deci ne trebuie sau nu validare de la “altii” ca sa se poate vorbii de un cuisine romanesc care ar fi echivalent cu bucataria noastra nationala?

    Radu, inca o data, si din partea mea, felicitari ptr articol.

    • Radu Popovici spune:

      @ardeiute: Nu ne trebuie validare de la nimeni din afara. Insa nu ne-ar strica sa ne ocupam noi insine de problema. Trebuie ca bucataria noastra sa fie teoretizata, clasificata, gasita terminologia potrivita, relationata cu alte bucatarii etnice si, mai ales promovata, ca sa stie si altii despre noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.